Dora d’Istria şi Marea Unire a românilor, Marea Unire a italienilor

În organizarea impecabilă a Institutului de Cultură şi Cercetare Umanistică „Nicolae Iorga” din Veneţia, în recentul 13 septembrie, a fost prezentat volumul cercetătoarei Roberta Fidanzia intitulat Dora d’Istria. O privire feminină asupra secolului al XIX-lea, publicat în acest an de editura Drengo din Roma, traducere, prefaţă şi note de Viorica Bălteanu. Cartea a apărut în original în 2013 la editura romană Aracne sub titlul Dora d’Istria. Uno sguardo femminile sull’Ottocento. La evenimentul de la Veneţia au participat autoarea, traducătoarea şi editorul Angelo Gambella, manifestarea fiind primită cu multă căldură de către un public de foarte bună calitate preponderent italian.
Personalitate proeminentă a secolului romantic, principesa Elena Ghica alias Dora d’Istria, născută în Bucureşti, în 22 ianuarie 1828, decedată în 17 noiembrie 1888, la Florenţa, unde se stabilise cu peste 30 de ani mai înainte, a performat admirabil, prin scrisul său, în domenii de mare importanţă: literatură, etnografie, politologie, sociologie, pedagogie, anunţând unele idei ale Mariei Montessori, prefigurând idei de seamă din gândirea filosofică a secolului al XX-lea: Jacques Maritain, Edit Stein, Benedetto Croce etc. A avut premoniţia formării Uniunii Europene, pe care o vedea ca pe o viitoare uniune a statelor de tradiţie neolatină, astfel revigorând accepţiunea medievală şi renascentistă de Romània. A fost, de asemenea, o remarcabilă pictoriţă, muziciană, redutabilă poliglotă.
Pentru a da maximă audienţă în lume scrisului ei, Dora d’Istria şi-a redactat aproape toate operele în franceză, câteva în limbile greacă şi italiană. Doar aparent în glumă ― prin publicarea cărţilor, studiilor, articolelor sale în Franţa, Elveţia, Belgia, Germania, Grecia, SUA, Brazilia, dar cu precădere în Italia (de la Trieste la Florenţa, Cosenza, Palermo şi Catania) ― putem afirma cu argumente irefutabile că Dora d’Istria a contribuit notabil la consolidarea statală a Regatului Italiei, primă unificare pe care o pregătise cu ardoare, după cum va prefigura Mişcarea Iredentistă italiană şi Mişcarea Memorandistă românească, în vederea completării unificării statelor pe care şi le asumase ca patrii de suflet, realitate ce se va concretiza abia după marele Război.
Versiunea românească a eseului despre intelectuala şi artista de amplă respiraţie renascentistă Dora d’Istria a mai fost prezentată deja la Timişoara (22 Şi 23 martie a.c., în organizarea Comitetului „Dante Alighieri”timişorean, respectiv,a Cenaclului„Orizont” al U.S.R.), la Trieste (26 aprilie, în organizarea Asociaţiei „Decebal”), la Tirana (29 iunie, în organizarea Ambasadei României), la Bruxelles (în 10 iunie, în Parlamentului European, în organizarea europarlamentarei Maria Grapini). Urmează Roma şi Milano, în acest an, iar Paris, Berna, Torino, Pomezia, din nou Bruxelles şi Trieste, în anul viitor.
Publicăm în continuare un fragment din capitolul al VI-lea al cărţii, capitol ce tratează despre condiţia femeii în societate, tematică de frapantă actualitate, mereu.


Dora d’Istria. O privire feminină asupra secolului al XIX-lea

După cum exploratorii de pământuri necunoscute se mişcau adunând date, sistematizându-le şi elaborându-le în lumina propriilor reflecţii, Dora d’Istria împlineşte o operă de neobosită cercetare de teren a condiţiei femeii, călătorind pe întreg teritoriul european, expunându-şi teoriile pedagogice, reînlănţuindu-le, mai cu seamă cu observaţiile despre moravurile popoarelor orientale [1].

În eseul ei Femeile în Orient [2], Autoarea prezintă rezultatele căutărilor sale, oferindu-i cititorului o analiză atentă şi cumpănită a condiţiei femeii. Este cu certitudine printre primele – poate chiar primul – exemple de observare a realităţii într-o optică de acest fel. De pildă, Dora d’Istria mărturiseşte faptul că femeile albaneze iau parte activă la viaţa politică a ţării lor, iar adesea sunt mesagere de pace, când una din părţile în contrast se decide pentru o reconciliere. Sau mai scrie că în Turcia, condiţia femeilor de la sat este foarte grea, fiindcă se află într-o accentuată inferioritate. Cu toate acestea, sentimentul matern a fost mereu şi a rămas puternic, deşi copiii pentru femeia turcoaică sunt o piedică, ea îndură orice pentru a nu fi sterilă. Acestui puternic şi înrădăcinat sentiment, Dora d’Istria îi încredinţează speranţa unui viitor mai bun pentru poporul acela. Continuându-şi itinerariul [3], povesteşte de exemplu că, în Siberia, cazacul îi lasă femeii să se ocupe de tot ce ţine de instruirea şi educarea copilului, femeile sunt însărcinate să menţină tradiţiile casei, să o îngrijească şi să le inculce fiilor principiul virtuţii [4]. 

***

În ceea ce priveşte condiţia feminină în cazul specific italian, trece în revistă o înşiruire  de portrete feminine foarte celebre, susţinând că dezvoltarea instruirii şcolare, şi în mediul femeilor şi al vieţii active a muncii, ar fi contribuit la răspândirea principalelor noţiuni ştiinţifice şi ar fi alimentat inteligenţa popoarelor, conducând la dispariţia ignoranţei. Dacă femeile ar fi putut lua parte la viaţa intelectuală a societăţii, dezvoltarea capacităţii lor mintale ar fi adus beneficii pentru întreaga colectivitate [5].
Principesa română scrie „la popoarele antice, mai ales la etrusci – cultul cărora era recunoscut de Roma – dreptul social avea la bază religia [... ] şi femeile şedeau alături de bărbaţi [6].

Dora d’Istria scoate în evidenţă că în Renaşterea Italiană femeia devine elevată, se transformă până la a deveni „un simbol, un ideal, pentru care în turnire se învingea  şi se murea, pentru care se suspina cântând balade în sunetul cetrei sub întunecatele turnuri crenelate ale castelelor străbune. Şi în epoca aceea cultura clasică nu a fost interzisă femeii şi multe din ele, femeile nobile, s-au luat la întrecere cu umaniştii [7]. În circa cincisprezece pagini din operele ei, scriitoarea elaborează o lungă serie de chipuri de italience, ca exemple de măreţie feminină din Italia.


Roberta Fidanzia
Prezentare şi traducere de Viorica Bălteanu
(nr. 10, octombrie 2018, anul VIII)



NOTE

1. Cfr. Isabella Santi, Dora d’Istria e le sue idee intorno all’educazione della donna, Estratto dalla “Rivista pedagogica” diretta da Luigi Credaro, Anno X, Fascicoli 5-6, Società Editrice Dante Alighieri, Milano-Roma-Napoli, 1917, p. 5.
2. În  limba franceză, în original: Les femmes en Orient. (n. trad.)
3. În latină, în original: excursus. (n. trad.)
4. Isabella Santi, op. cit., pp. 8-11.
5. Angela Ales Bello, Sul femminile. Scritti di antropologia e religione, a cura di Michele D’Ambra, prefazione di Michele D’Ambra, Città Aperta, Enna, 2004, pp. 40.
6.  Cfr. Antonio D’Alessandri, Il pensiero e l’opera di Dora d’Istria fra Oriente europeo e Italia, Istituto per la storia del Risorgimento italiano, Biblioteca scientifica, Serie II: Memorie, Vol. 54, Gangemi, Roma, 2007, p. 235.
7.  Dora d’Istria, Les femmes en Orient, vol. II, Meyer&Zeller, Zürig, 1859-1860, p. 240.