Școala de Mozaic din Friuli, leagănul mozaicului modern

Mozaicul este o artă antică, tradițională, dar, în același timp, inovatoare. Această artă nobilă a fascinat dintotdeauna întreaga lume. Trunchiuri pentru tăierea plăcuțelor, ciocane și piatră, dale, smalțuri, lianți – iată mozaicul – o tehnică prin excelență umană, care nu poate fi reprodusă de o mașină sau de vreun robot. Ar putea avea o durată de secole întregi, sau chiar milenii. Italia este una dintre țările cele mai vizitate în lume pentru mozaicurile sale și ocupă un loc de referință pe plan internațional pentru studiul cultural, conservarea istorică și producția de mozaic. În acest reportaj vom cunoaște o realitate deosebită, un loc în care, de aproape o sută de ani, tinerii iubitori ai acestei arte învață cum să devină artiști artizani: Școala de Mozaic din Friuli, care face parte dintr-un Consorțiu ce reuneşte 46 de entități teritoriale (printre care Regiunea Friuli Veneția Giulia, Primării, Camera de Comerț, Confindustria, Confartigianato, Unione Industriali etc.). Este un institut de talie mondială care primește studenți din toată lumea și care exportă opere de mozaic pe toate continentele.

„Școala de Mozaic din Friuli este unica școală din lume unde se poate obține o diplomă de maestru mozaicar. În anul 2020 am fost premiați cu înscrierea a 70 de elevi care provin din 18 națiuni diferite. Pentru a veni aici la studiu elevii trebuie să fie majori și sa dețină o diplomă de studii superioare. Mulți dintre elevii noștri sunt absolvenți de Arhitectură care vin să se specializeze în această artă antică, dar care este încă foarte utilizată în lumea contemporană. Școala noastră este unica din lume care formează artizani antreprenori specializați în arta mozaicului.” Cu aceste cuvinte începe dialogul cu Stefano Lovison, președintele Consorțiului pentru Școala de Mozaic din Friuli și cel care va însoți prestigioasa instituție până la centenar. Un dialog la distanță, ca pe timp de pandemie Covid, fără să ne putem strânge mâinile, sau să ne minunăm în fața sutelor de mozaicuri care acoperă pereții și pardoseala edificiului la sediul din Spilimbergo.

Școala de Mozaic a fost fondată la Spilimbergo în anul 1922 de către Ezio Cantarutti (primarul de atunci) și Lodovico Zanini (delegat la Udine din partea Societății Umanitare din Milano), ca o încununare a unei lungi tradiții a teritoriului care a trasat drumul mozaicului în toată Europa. Președintele subliniază faptul că „școala fondată în 1922 a fost dintotdeauna o oportunitate pentru tineri. Se putea accede de la vârste fragede, la 12-13 ani. După terminarea școlii, mulți își luau valiza și plecau în lume să muncească. Prin titlul de studiu, tânărul obținea un certificat de garanție, o dovadă a pregătirii şi profesionalismului său. Nici după aceea școala nu a limitat accesul elevilor. Un crescendo de persoane care veneau din restul lumii a fost o continuare normală, dat fiind că suntem un centru de referință internațional. Actualmente în sălile noastre de curs studiază 50% elevi italieni și 50% străini. Aspectul frumos este că predarea se face în limba italiană. După un an petrecut aici, toți vorbesc bine limba noastră.”
Din cuvintele președintelui se percepe mândria, specific friulană, de a putea reprezenta generațiile de mozaicari: trecute, prezente și viitoare. Nu este exagerat să afirmăm că maeștrii mozaicari friulani sunt printre cei mai abili și faimoși din lume. Dacă pășim pe pardoseala Forului Italic de la Roma, sau ridicăm privirea către cupola în mozaic de la Sfântul Mormânt din Ierusalim, dacă luăm metroul la stația Ground Zero din New York, sau intrăm într-un hotel japonez, peste tot întâlnim un pic din acea măiestrie friulană de a crea frumusețe din mici plăcuțe de mozaic.

Lunga tradiție a mozaicului în regiunea Friuli pornește de demult, din anul 1400, când meseriașii de pe teritoriu erau cunoscuți la Veneția pentru realizarea de terase sau pentru „battuto veneziano”. Friulanii au știut cum să prețuiască materialul adus de ape în satele lor – pietrele netede pe care le adunau de pe țărmurile râurilor: pietricele albe din Cosa, cele galbene din Meduna, iar din râul Tagliamento pietre negre, verzi și roșii. În anul 1582, Consiliul celor Zece a oficializat meseria prin constituirea unei Confraternități a Terasierilor. Poziția strategică a friulanilor, apropiați atât de Aquileia, important centru roman cu opera de mozaic antică de cele mai mari dimensiuni din întreg Occidentul, cât și de Veneția, cu propria tradiție de mozaic bizantin, a creat contextul perfect pentru consolidarea unei forțe de muncă specializată şi continuă – întâi pentru Serenisima, apoi pentru restul lumii.
În preajma anului 1700 friulanii terasieri și mozaicari erau de ordinul miilor și unii dintre ei aveau calități artistice și antreprenoriale deosebite, fapt care i-a ajutat să obţină profituri considerabile. În secolul al XIX-lea friulanii erau deja cunoscuți ca maeștri mozaicari afirmați, ei dând astfel startul unui mare fenomen de emigrație, ducând cu ei în valiză mozaicul peste tot în Europa. Giandomenico Facchina (1826-1903) a fost cel mai faimos dintre ei datorită invenției tehnicii de mozaic cu apelare inversă pe hârtie. Pornit din localitatea Sequals, a învățat meserie la Trieste, pe când avea 17 ani, în timp ce lucra într-o echipă care restaura catedrala San Giusto. Mai târziu, a realizat restaurarea mozaicurilor din bazilica San Marco, la biserica din Aquileia, apoi a plecat la Paris unde și-a deschis un atelier. Mozaicurile sale au decorat Opera din Paris, bazilica Sacré Coeur, clădirea Parlamentului și Ateneul din București, apoi au urmat călătorii la Smirne, Buenos Aires și Tokyo.
Facchina nu este unicul. În laboratorul său s-au format mulți mozaicari. Ca și el, mulți alți maeștri au plecat spre Croația, Serbia, Germania, Danemarca, Belgia. Unii au traversat oceanul și astfel, la începutul secolului XX, friulanii și-au deschis firme în America. Nume de familii precum Avon, Pellarin, Del Turco, Odorico, Cristofoli, Mora etc. – sunt doar o parte din cei care au călătorit în lume cu tehnica mozaicului.

Astăzi vine „lumea” la Spilimbergo pentru mozaic. Elevi de 18 naționalități diferite, originari din toate continentele, se reunesc în sediul şcolii pentru a învăța o veche meserie. De la înfiinţare până în zilele noastre, puțin s-a schimbat din programa didactică. În cei trei ani de cursuri, totul se concentrează pe formarea artistului-artizan care, în afară de execuția propriu-zisă a tehnicilor de mozaic, trebuie să cunoască și proiectarea. Viitorul maestru trebuie să stăpânească tot procesul productiv – pornind de la elaborarea schiței, selecționând materialele, trecând apoi la realizarea unei previziuni de costuri și timp de execuție, până la instalarea mozaicului. În același timp, școala este și un spațiu în care se produc mozaicuri comandate din întreaga lume. În acest mod, elevii au posibilitatea să colaboreze și să învețe în mod direct cum se gestionează realizarea unei comenzi de mozaic

Saetta Iridescente – operă de mozaic pentru metroul din New York, Ground Zero

Președintele Lovison explică faptul că școala a devenit internațională, iar elevii înțeleg imediat oportunitățile de afirmare: „Când iese din școala noastră, elevul trebuie să fie pregătit pentru piața muncii. La început pornesc 30 și poate 15 ajung să termine anul al treilea – avem şi repetenți și unii care renunță – deoarece este o școală foarte selectivă. Dar cei care termină sunt cei mai buni! Acei elevi sunt în proporție de 100% persoane care găsesc de lucru. Este un tip de activitate care îi poate duce să facă experiențe în străinătate. La început călătoresc mult, apoi pot decide să-şi deschidă o firmă sau un atelier, în Friuli sau în altă parte, în România, Japonia sau Chile. Noi am făcut o statistică a firmelor de mozaic prezente aici, în regiunea Friuli Veneția Giulia. Am trecut de la circa zece în anii ’90, la peste 60 de firme în câțiva ani. Se găseşte de lucru în domeniul mozaicului. Când vorbim de mozaic nu putem să ne gândim doar la cele de dimensiuni mari, gen Forul Italic, sau Sfântul Mormânt de la Ierusalim. Un elev se poate specializa în obiecte create cu mozaic, sau în bijuterii de mozaic. Utilizarea acestei tehnici este extrem de variată – de la marile opere la micile obiecte.”

Și femeile? Sunt acceptate la școala de mozaic? Președintele ne spune că „lumea mozaicului este total schimbată. Mult timp a fost considerată o activitate obositoare: ore întregi în genunchi, nu era considerată o muncă potrivită unei femei. În plus, se mergea pe malurile râurilor pentru selecționarea materialului, se adunau pietrele colorate, dar acestea erau greu de cărat. Însă în anii ’80 au început să se înscrie primele femei. În anul 2020 circa 70% dintre elevii noștri sunt femei. Și, prin urmare, din cele 60 de firme pe care le menționam anterior, pot afirma că 50% sunt deținute de femei și 50% de bărbați. Practic, astăzi mozaicul este o activitate pentru toată lumea.”

Astăzi, printre elevii din anul al doilea, studiază și o conațională de-a noastră la școala de mozaic din Spilimbergo

Tatiana Catrinescu, născută în 1983, este româncă originară din Republica Moldova. Încă de mică a fost pasionată de pictură și lucru manual. A avut binecuvântarea de a-şi petrece copilăria la Onești, în raionul Hîncești, unde a crescut în perioada șezătorilor: broda, împletea și torcea lâna. Studiile universitare au condus-o până în capitală, la Chișinău, unde a absolvit Pedagogia. În timpul studenției a început să călătorească în diferite țări și, astfel, a descoperit și mozaicul. Mai târziu s-a stabilit în România, la Brașov, unde a colaborat activ cu o agenție de pelerinaje. În anul 2011 a vizitat pentru prima dată regiunea italiană Friuli Veneția Giulia și Școala de Mozaic din Spilimbergo, unde a rămas impresionată. După ce a frecventat două cursuri de mozaic pe perioada verii, unul organizat direct în școală, iar celălalt în atelierul artistei mozaicar Dagmar Friedrich, Tatiana a decis să încerce înscrierea la școală. Din cercetărilor pe care le-a făcut, a ajuns la concluzia că este cea mai bună școală. Abia în anul 2019 a fost admisă și a reușit să înceapă aventura de trei ani la Școala de Mozaic din Friuli.
Am întrebat-o ce înseamnă mozaicul pentru ea și Tatiana a răspuns astfel: „Arta mozaicului pentru mine, acum câțiva ani, însemna mister. Îmi trezise setea de descoperi ce stă în spatele unei lucrări în mozaic, de cele mai multe ori de dimensiuni impunătoare, care se păstrează sute de ani, compusă dintr-un infinit număr de piese, și care cu siguranță reușește să aducă o nemărginită plăcere de-a lungul acestor sute de ani, celor care au posibilitatea de a o admira. Astăzi, arta mozaicului pentru mine semnifică realizare, liniște, creație, căutare, libertate, dăruire, pace, bucurie, lumina și desigur mii de culori!”
Tatiana a ajuns în al doilea an de mozaic și e tot mai îndrăgostită de școala ei: o şcoală unde din prima zi se ia în mână ciocanul pentru tăiat plăcuțe și unde profesorii maeștri sunt un exemplu, susțin și formează pe fiecare elev în parte, îi ghidează și îi inspiră pe tinerii aspiranți mozaicari. Conducerea școlii a creat un mediu familiar, toți sunt răbdători și amabili, iar încrederea este o caracteristică a comunicării interne. Sunt 19 elevi în anul Tatianei, din 9 țări diferite. Ea ne precizează: „toți vorbim limbi diferite, avem cultură, educație, priorități și principii diferite. Din fericire, acest fapt ne dă o mulţime de motive pentru a ne cunoaște, a ne apropia și a ne bucura că suntem împreună. Avem permisiunea de a merge prin alte clase, de a ne bucura de colegii noștri și de a le admira lucrările, într-o continuă «contaminare» și împărtășire de idei.”
Tatiana este fascinată de mozaicul în stil bizantin, care a reușit să reprezinte sacralitatea pe înțelesul tuturor. Evident, ea nu exclude celelalte stiluri, ar fi greu de ales unul dintre toate celelalte sau o singură tehnică dintre cele studiate în școală. „Fiecare are farmecul său”, spune Tatiana, „mi-am propus ca lucrările mele să sporească bucuria și frumusețea, îmi doresc să fac mozaicul accesibil și cunoscut multora, pentru că poate fi ușor îmbinat cu orice alt tip de artă sau domeniu – arhitectură, design, fotografie sau pictură.”
Cât despre proiectele de viitor, eleva româncă își dorește foarte mult să reușească să încheie ciclul de trei ani la Școala de Mozaic din Friuli, pentru a porni apoi pe strada măiestriei și pentru a face artă și meserie din mozaic. Pentru aceste aspirații, Tatiana se încredințează și părinților duhovnici care au însoțit-o cu rugăciunea în aceasta etapă a vieții sale: Arhimandritul Macarie Ţuţu și Antonie Pința, cărora le mulțumește din suflet. Alături de ea este și comunitatea din zonă: românii și moldovenii din Spilimbergo și împrejurimi formează de mai mulți ani o realitate consolidată. În anul în care Tatiana a ajuns la școala de mozaic, 2019, a fost fondată o nouă parohie ortodoxă la Gradisca di Spilimbergo, închinată Sfântului Ioan Botezătorul. Părintele duhovnic este Preacuviosul Arhimandrit Antonie Pința din Sălaj, exarh venit din România pentru a institui Centrul Pastoral „Andrei Şaguna - Mitropolitul Transilvaniei” chiar în localitatea friulană. Tatiana ne mărturisește că „Părintele Antonie, cu mare dragoste și admirație, și-a propus să înfrumusețeze mânăstirea cu mozaicuri și mi-a cerut să fac și eu parte la acest proiect de amploare. Cu buna rânduire a Domnului sunt mai mult ca sigură că va fi o lucrare superbă, înălțătoare la Cer.”

Şi pandemia? Ce s-a schimbat pentru mozaicari în acest an deosebit pentru noi toți? Din ceea ce ne spune președintele Lovison, școala este „o insulă fericită”, a fost prima și unica școală deschisă pe timp de pandemie. Toată partea practică de abilități manuale nu se poate face la distanță. Dacă pentru lecțiile de teorie se poate activa didactica la distanță, munca de terasă și mozaic se face pe viu, elevii trebuie să ia ciocanul în mâini, să taie dalele și să continue practica. „Ne-am gândit la un protocol care să ne dea posibilitatea de acces la școală, cu declarații pe propria răspundere și tot restul”, spune Stefano Lovison. „Clădirea noastră este de dimensiuni foarte mari, construită în anii ’30. Noi putem să lucrăm în siguranță. Din fericire, Regiunea a conceput o Ordonanță ad-hoc pentru noi, numărul 12 din 3 mai, iar noi suntem mândri că pe 6 mai am redeschis școala pentru activitățile de laborator. Cu toții am muncit la distanță, cu mască. Am prelungit activitatea în luna iunie și am terminat toate trei cursurile. În acest an şi-au luat diploma 13 noi maeștri mozaicari. În septembrie am integrat și lecții de recuperare pentru alte cursuri. Acum continuăm să lucrăm în același mod. De altfel, elevii noștri sunt foarte motivaţi: au limitat contactele cu persoane străine și respectă cu strictețe regulile. Cei care vin din străinătate vor rămâne aici, în Italia, de Crăciun, iar noi vom face tot posibilul să le creăm condiții bune de studiu tuturor.”
Școala de Mozaic este o realitate importantă pe teritoriul regiunii Friuli Veneția Giulia, generând muncă și turism. În afară de partea didactică și productivă, școala are o medie de 30.000 de vizitatori pe an, fapt care o plasează printre destinațiile turistice cele mai atrăgătoare din regiune. După ce a rămas închisă în lunile martie, aprilie și mai, muzeul din școală și-a redeschis porțile după încheierea cursurilor. Considerând datele furnizare de conducere, în acest an au lipsit autocarele cu turiști (mai ales cei străini), dar au venit oricum grupuri mai mici de vizitatori. În lunile de vară peste 5000 de vizitatori au avut ocazia să admire mozaicurile, un tip de turism regional italian cu o medie zilnică de 200 de persoane. Din luna noiembrie, vizitele la muzeu sunt din nou blocate, dar președintele Lovison este optimist, prioritatea rămân elevii mozaicari. Și, pe notele unei invitații speciale, încheiem dialogul nostru, onorați de a fi cunoscut o istorie atât de originală și deosebită.
Primim cu drag invitația sa: în 2021 mergem toți să vedem Mosaico&Mosaici, o tradiție anuală care are loc la sfârșitul lunii iulie și care durează toată luna august – o expoziție unde sunt prezentate toate lucrările elevilor. În plus, se pot vizita și sălile de curs ale mozaicarilor și se pot admira diferite opere realizate de-a lungul deceniilor de către artiști. Va fi și pentru noi o ocazie să ne minunăm, cum spunea Philippe Daverio în ultima sa vizită la şcoală: „e un loc în care încă poți rămâne uimit”.

Reportaj şi interviuri realizate de
© Irina Niculescu

Foto © Archivio Scuola Mosaicisti del Friuli

(nr. 12, decembrie 2020, anul X)