Maestrul Aurel „Bebe” Ierulescu, profesor, arhitect și sculptor al artei contemporane (1941-2023)

„Într-un anumit moment al vieții mele am avut o revelație fulminantă gândindu-mă la cel care, traversând strada în apropierea Arcului de Triumf în Paris, m-a tulburat cu extraordinarul său dramatism: Privitorule, depinde de tine dacă ceea ce vezi este o minune sau un mormânt. O frază extraordinară care lasă spațiu visării, interpretării, fără totuși să strice ceva. Și tu cum vezi lucrurile? Ce este important pentru tine? Aceasta este întrebarea care stă la baza tuturor lucrurilor și pe care fiecare o păstrează în propria-i inimă”.
O viață întreagă – cea a lui Aurel Ierulescu – dedicată artei și formelor sale, materialelor, tehnicilor, căutării continue a perfecțiunii și armoniei. Întâlnirea cu umanitatea sa te emoționează și, în același timp, te face să reflectezi. Intrarea în spațiul său creativ, care înglobează toată esența artistică și existențială a producției sale, oferă fiecăruia o experiență fascinantă. Lucrările sale nu au nimic de invidiat contemporanilor și predecesorilor.

Aurel Ierulescu mă primește în casa-atelier cu entuziasm și căldură, lăsându-mă să explorez fiecare obiect și fiecare ungher al universului său. Povestea acestui artist emoționează: din ea reiese toată fragilitatea omului care nutrește încă o dorință de fecunditate creativă pe care doar trecerea rapidă a timpului îl împiedică să o realizeze.
Povestea lui Ierulescu începe de la familia de origine: „M-am născut la București în 1941, mama era greco-catolică, iar bunicul meu a fost, la Târgu Mureș, sculptor talentat în biserici greco-catolice: tocmai din acest motiv familia mea a fost mereu foarte legată de tradiția acestei biserici. Am trecut de la un regim la altul într-o manieră relativ silențioasă ținând cont că, în timpul regimului Ceaușescu, mi-am practicat arta cu numele de artă decorativă, termen care în perioada aceea ne permitea o mare libertate de expresie în mediul nostru de lucru. Pentru noi, artiștii, a fost vorba pur și simplu de noroc: grație acestui joc de cuvinte, ni se lăsa o mică portiță care ne permitea să lucrăm”.
Din această deși limitată libertate de expresie, ce trebuia manevrată printre altele cu foarte mare atenție pentru a se evite orice tip de probleme, se naște cariera artistică a lui Ieralescu, dar care se datorează și întâlnirii cu un academician celebru. „Am cunoscut persoane extraordinare precum rectorul Facultății de Arte și rectorul Facultății de Istorie a Artelor, oameni extrem de valoroși pentru România acelei perioade: am fost sub aripa lor protectivă. Imediat ce am terminat Facultatea de Arhitectură în cercul meu de prieteni era o persoană care avea o legătură directă cu profesorul universitar Doicescu, circumstanță care m-a ajutat să intru și să fac parte din acel mediu. Am lucrat în casa lui: avea un atelier care mi-a permis să mă apropii de el: îi plăcea ce realizam și mă lăsa să lucrez acolo alături de un coleg. În felul acesta, imediat ce am terminat studiile, am putut să îmi încep activitatea. Persoana care mi-a deschis ochii referitor la acest tip de artă a fost o doamnă care a făcut parte din familia Doicescu; am colaborat câțiva ani chiar dacă apoi am pornit pe drumuri separate. Se numea Ada Ioanid și era soția rectorului de la Academia de Belle Arte din perioada aceea, pe lângă faptul că era o artistă”.

Începe astfel o fază plină de descoperiri: materiale potențial folositoare și descoperirea unor obiecte de creat și modelat. „Am început – povestește Aurel – cu lutul, un material primordial care te primește: și cream obiecte despre care știam că le pot folosi după placul meu. Nu cred că exagerez dacă spun că pentru mine lutul a fost o salvare: îl arzi și lutul rămâne acolo și tu poți continua folosind un alt material. A existat, pe perioada activității mele, un flux de circumstanțe cu adevărat favorabile”.
Această descoperire, atât de profund legată de lumea naturală, face în așa fel încât artistul să găsească tocmai în ceea ce îl impresionează în natură sursa de inspirație pentru operele sale.
„Am înțeles că există forme naturale ce pot fi utilizate ca stimul pentru a da viață unui obiect de artă: în natură sunt disponibile toate formele prezente în realitate! Depinde, și este un lucru evident, de creativitate, de inspirația cu care știi să alegi și să interpretezi aceste forme.
M-am atașat de această posibilitate și am selectat toate acele elemente care aveau de-a face cu mare, spre exemplu scoicile și peștii. Apa și mișcarea ei continuă te conduc într-un anumit tip de lume, o lume care te fascinează”.Într-adevăr, anumite opere ale lui Aurel, pe lângă titlurile lor, poartă în ele însăși esența mării. Artistul ajunge astfel să se contopească cu ceea ce a creat; trebuie spus în acest punct că un rol fundamental în căutarea sa de perfecțiune și echilibru îl joacă materialele pe care le utilizează.
„Încă de la început – ne mărturisește artistul – am știut cum să stăpânesc materialul: să lucrez cu lutul sau cu sticla era pentru mine ceva absolut natural, ca un fel de joc extraordinar; și, din moment ce am putut folosi materia în arta decorativă, am profitat imediat de acest lucru. Imediat ce deschideam ochii dimineața aveam deja în minte ceea ce urma să creez”.

Acesta a fost momentul în care a întâlnit un prieten ce i-a propus să deschidă o fabrică. Ideea se va concretiza în 1994 și va purta numele Tekart cu sediul la București.
O vizită în această fabrică echivalează cu o întoarcere în trecut, într-un timp care face eforturi să reziste în prezentul frenetic în care trăim; un prezent ce înglobează totul conform unei logici dictate doar de piață, unde ceea ce contează nu mai este arta de calitate a unui meșter împreună cu valoarea experienței sale, experiența celui care dintotdeauna lucrează cu gust și pasiune imense; a celui care ar fi preferat să încredințeze propriul talent tinerilor mai degrabă decât Zeului ban și plasticului cu siguranță non-biodegradabil.
Însuși Aurel este cel care o spune: „Este deja aproape imposibil să te îndepărtezi de așa-numitele piese unice, de mica serie pentru a merge către maxi producție: ar însemna să minimizăm ceea ce realizăm”.
Aurel rememorează primii pași făcuți în această aventură: „În acel moment lucram singur și într-o zi un prieten artist a venit în vizită solicitându-mi, în baza experienței mele, niște sfaturi tehnice; în realitate, ideea sa era să dea viață unui centru de producție. M-a întrebat de ce anume era nevoie... I-am răspuns că erau necesare ghips, ceară, ceramică, metal și ce mai trebuia. Așa s-a născut ideea originală: ce anume poate fi realizat în centrul de producție, ce tehnologii trebuie introduse; opera, în fapt, funcționa grație Uniunii Artiștilor Plastici. Așa am pornit: cu ceea ce am primit ca donație; impulsul meu pentru anumite aspecte mai moderne, ținând cont că știam mașinăriile, mi-a permis să le și fac să funcționeze”.
Pentru fabrica ce colabora cu cele mai importante instituții din România, aceștia sunt ani importanți: Aurel și cercul său sunt printre puținii, dacă nu chiar unicii în țară care au realizat steme, insigne, trofee – nu în ultimul rând cunoscutul Cerbul de Aur – busturi, statui, brățări, catarame și multe altele.
Nu poate fi omis nici faptul că Aurel a participat chiar și la restaurarea sălii Kalinderu și a catedralei catolice San Giuseppe (Sfântul Iosif) din București. Un alt aspect demn de menționat este stima pe care numeroși artiști români de faimă națională și internațională o nutresc față de el încât i-au încredințat lui Aurel realizarea sculpturilor lor.

Artistul nu apare aproape niciodată în public, excepție făcând anumite mostre sau expoziții. În plus, s-a pus la dispoziția celor care i-au cerut o contribuție fără să se laude sau să facă publice intervențiile sale. O persoană umilă, am putea spune dintr-o altă epocă, cu o sensibilitate artistică ce surprinde, stârnește curiozitate și este capabilă să molipsească.
„Fără o convingere interioară puternică, cu siguranță nu aș fi rezistat la tot ce se întâmplă în jurul meu”.
Pentru Aurel vor fi decisive călătoriile în străinătate, călătorii pe care le regăsim în diverse forme în operele sale, după cum el însuși mărturisește: „În pofida faptului că era dificil de ieșit din România, am vizitat mai multe țări. Călătoria în Italia cred că mi-a lăsat cel mai mare număr de amintiri! Am ajuns până în vârful extrem al cizmei. Îmi amintesc bine de tot ce am văzut călătorind: structuri de ziduri și de roci ce aveau propriile forme sculpturale... Le-am pescuit pe toate din memorie și le-am transformat cu mândrie până a le duce în punctul în care trebuiau să continue să existe. Odată descoperite aceste structuri stâncoase – mă gândesc de exemplu la cele din Capri – artistul Arnaldo Pomodoro mi-a întărit convingerea și intuiția”.
Una dintre multele opere care susțin cuvintele lui Aurel este intitulată Crystal și a luat naștere chiar după întoarcerea din Italia: „Traversasem munți care dețineau această structură, ca și cum ar fi fost adevărate canioane; din acest motiv am vrut să las imprimată imaginea puternică a materiei”.
Aurel, pe lângă Crystal, îmi prezintă câteva dintre operele care se află în atelierul său: Cuplu/Coppia ce reprezintă un bărbat și o femeie, la apogeul sintezei, strânși într-un fel de îmbrățișare. Echilibru/Equilibrio numit așa pentru că se susține într-un unic punct de sprijin.  Îndrăgostiți/Innamorati, Fereastra/Finestra, Bou/Bue – statuie, la aceasta din urmă povestește că a lucrat îndelung, atașându-se de ea într-un mod special. Scoica/Conchiglia, Floare de apă/Fiore d’acqua, Pom/Albero, Pasăre/Uccello a cărei caracteristică este aceea de a se modifica în funcție de unghiurile diferite din care este privită.

Printre ultimele dorințe pe care și-ar fi dorit să le vadă realizate exista una în special: „Mi-ar plăcea să adun pentru o perioadă îndelungată toate operele mele, păstrând cât mai mult posibil coerența lor intrinsecă; aș vrea, pe scurt, să nu fie împrăștiate, ci păstrate pentru valoarea lor efectivă. Nu va fi ușor de realizat un astfel de proiect, dar eu continui să sper. Am încredere: dacă cineva va lua în considerare lucrările mele și va crede în valoarea lor, atunci vor fi cu adevărat protejate”. Îi dorim lui Aurel ca visul său să poată deveni realitate.
O parte din lucrările sale poate fi considerată pur artistică: înglobează, de fapt, operele de artă, în principal sculpturile, ca acea parte deschisă publicului, realizată din obiecte ce pot fi găsite în unele magazine de artă sau muzee din România.

Bou

Pasăre

Cuplu




Îndrăgostiţi




Cerbul de Aur




Crystal




Scoică




Fereastră




Maestrul Aurel Ierulescu şi Serafina Pastore, decembrie 2022

Serafina Pastore
Traducere de Ana Merticaru
(nr. 12, decembrie 2023, anul XIII)