Bookcity Milano 2017 şi participarea României

S-a încheiat de curând cea de a şasea ediţie (16-19 noiembrie 2017) a amplelor manifestări milaneze reunite sub numele de Bookcity 2017. Începând cu 2012, în aglomeratul calendar al evenimentelor milaneze şi-a făcut loc şi acest festival de anvergură dedicat cărţii şi lecturii. Apărut, poate, din orgoliul milanezilor de a da o replică Salonului Internaţional de Carte de la Torino când acesta îşi serba a 25-a ediţie, evenimentul milanez împrumută de la acesta periodicitatea anuală, intenţia de a focaliza interesul general asupra cărţii şi lecturii şi amplasarea tip sistem solar (cu un centru de iradiaţie, la Torino Lingotto, la Milano Castello Sforzesco, şi cu o mulţime de sateliţi mici şi mari, care sunt librăriile, sălile de spectacol, muzeele, pieţele, şcolile etc.) Însă replica conţine şi unele diferenţe prin care Milano înţelege să-şi sublinieze importanţa şi individualitatea: în vreme ce salonul torinez are în vedere universalitatea fenomenului editorial şi al lecturii şi se constituie ca un loc privilegiat de întâlnire şi dialog al producătorilor şi profesioniştilor cărţii din toată Italia şi din multe ţări ale lumii, dialog între ei şi ei cu cititorii, concurenţa milaneză, care apelează şi ea la toţi protagoniştii sistemului editorial, înţelege să-i folosească – iar aici voi cita chiar de pe website-ul organizatorilor – „ca promotori şi protagonişti ai identităţii oraşului şi ai transformărilor sale de-a lungul istoriei trecute, prezente şi viitoare” şi doreşte „să aibă o dimensiune metropolitană de care să se beneficieze la nivel naţional şi internaţional” şi care, printre altele, „să fie capabilă să ofere o mai mare vizibilitate oraşului Milano ca centru al producţiei editoriale”. Vreau să spun că iniţiativa milaneză „face parte dintre evenimentele promovate de oraşul Milano pentru a-şi reînnoi propria imagine şi ofertă culturală”. Este numai o diferenţă de viziune care, în afară de scopul principal, de a promova cartea şi lectura într-o lume în care se citeşte tot mai puţin şi tot mai puţin pe cărţi, încurajează şi sentimentul de apartenenţă la un loc şi o comunitate, lucru care poate ar merita studiat de sociologi şi politicieni. În aceste pagini eu, însă, nu pot decât să subliniez importanţa şi utilitatea în lumea de astăzi a iniţiativei milaneze şi să o elogiez pentru ambiţia ei. 

Iniţiativa îi aparţine Primăriei oraşului şi Asociaţiei BookCity Milano care reuneşte câteva fundaţii importante cu contribuţiile lor deloc neînsemnate (Fundaţia Corriere della Sera, Fundaţia Giangiacomo Feltrinelli, Fundaţia Arnoldo e Alberto Mondadori, Fundaţia Scuola per Librai, Fundaţia Umberto e Elisabetta Mauri); lor li s-au alăturat AIE (Associazione Italiana Editori), l’AIB (Associazione Italiana Biblioteche) şi l’ALI (Associazione Librai Italiani), asociaţia Librerie Indipendenti di Milano şi Centro per il libro e la lettura. Manifestările durează patru zile (dintre care una dedicată şcolilor) care sunt însă, declară organizatorii, încununarea unor activităţi care se întind pe tot anul, printre care mai important este proiectul realizat în colaborare cu Ufficio Scolastico Regionale per la Lombardia. În cele patru zile din noiembrie au loc „întâlniri, prezentări, dialoguri, lecturi publice, expoziţii, spectacole, seminarii privind noile tipuri de lectură, începând cu clasicii şi mergând până la autorii noi şi foarte noi, de la colecţii şi biblioteci istorice publice la cele private, de la lectura individuală la cea colectivă”. 

Anul acesta constelaţia activităţilor cuprinse în proiect a fost structurată de către organizatori în mai multe categorii, fiecare cu locurile sale de desfăşurare: „evenimente tematice” în sedii ale vieţii culturale şi sociale milaneze; evenimente „strămutate” care se desfăşoară în sedii neconvenţionale şi în noi decoruri; evenimente „răspândite” în teritoriu, promovate şi ţinute de diverşi protagonişti ai vieţii culturale a oraşului (editori, librării, biblioteci, şcoli etc.);  evenimente „în bibliotecă”; „workshop-uri pentru copii şi familii”. Aşa cum rezultă şi din asemenea categorii, caracteristica importantă a acestei ediţii şi, după mine, esenţială pentru mesajul global al proiectului, a fost ramificarea lui în subproiecte care să asigure răspândirea lui totală, continuă şi capilară în oraş şi în teritoriu: „Bookcity în şcoală” şi „în Universitate” a dat naştere la dezbateri asupra lumii contemporane; „Bookcity pentru cei mici” a oferit un program bogat de lecturi şi activităţi adaptate vârstei preşcolare; „BookCity Young” în colaborare cu bibliotecile oraşului a oferit  tururi şi întâlniri în mijlocul cărţilor; „BookCity social”, dedicat răspândirii lecturii în categoriile sociale dezavantajate, s-a bazat pe colaborarea voluntarilor, a spitalelor şi închisorilor. Un experiment interesant în aceeaşi direcţie a fost maratonul de lectură „Vocile oraşului” care a ţinut toată noaptea de sâmbătă 18 spre duminică 19 noiembrie, când actori, cititori voluntari, artişti şi muzicieni au citit şi interpretat texte de Pier Paolo Pasolini. Iar acest caracter popular şi capilar s-a manifestat încă din primul moment, începutul făcându-l marea manifestare „BCM17 începe în librărie”, organizată simultan în zeci de librării ale oraşului, ca o avanpremieră a prezentării cărţilor protagoniste ale ediţiei; şi a continuat, printre altele, cu „Festivalul Metropolelor” care timp de patru zile a parcurs cartierele oraşului povestind, împreună cu locuitorii, despre străzile şi pieţele lui – o iniţiativă asemănătoare celei pe care de câţiva ani în Bucureşti o pune în practică cu succes asociaţia ARCEN. În afara acestui aspect de transmitere a unui mesaj forte privind cartea şi lectura, o seamă de evenimente punctuale au fost dedicate personalităţilor din lumea culturii; şi e de ajuns să amintesc momentul inaugural, dedicat faimosului antropolog şi etnolog Marc Augé, sau cel final închinat memoriei şi moştenirii culturale lăsate de Umberto Eco.

Fără a avea deschiderea internaţională a Salonului de la Torino, Bookcity Milano nu a ignorat totuşi resursele străine cele mai la îndemână, adică institutele de cultură străine reunite în EUNIC Milano (European National Institutes for Culture), reţea creată în 2008 pentru a asigura sinergia ţărilor europene în promovarea şi răspândirea culturii în lume. În cadrul EUNIC şi în colaborare cu DOdA design România a luat şi ea parte în cadrul proiectului propus de organizatori, anume „Drumurile basmului european” – serie de lecturi animate din basmele mai multor ţări europene: Austria, Belgia, Republica Cehă, Germania, Polonia, România, Spania. Pe 18 noiembrie, în sălile Muzeului naţional al Ştiinţei şi Tehnologiei Leonardo da Vinci din Milano, Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia – care an de an se distinge, printre altele, şi prin consistentele sale participări la Salonul de carte torinez – a prezentat, în lectura actorilor de la PACTA dei Teatri e Ditta Gioco Fiaba, basmul Fiul lui Aram din volumul Călătoria lui Vlad în Celălalt Tărâm al scriitoarei Sînziana Popescu. Volumul, tradus în limba italiană de Sara Salone şi publicat în 2015 la editura  Mediamorphosis cu titlul Il viaggio di Vlad nel Mondo-di-là,  fusese prezentat în acelaşi an, la Salonul Internaţional de Carte de la Torino. Despre vivacitatea evenimentului şi interesul publicului stau mărturie imaginile publicate pe website-ul Institutului pe care le recomand şi cititorilor textului de faţă. 

Exprimat în cifrele comunicate de organizatori, rezultatul general al Bookcity Milano 2017 ar fi următorul: peste 1100 evenimente ţinute de 430 de instituţii (edituri, asociaţii, fundaţii), peste 2000 de invitaţi, 200 de locuri de desfăşurare (în oraş şi în teritoriu); 170 de proiecte lansate de secţiunea dedicată şcolilor, care au implicat peste 1200 de clase cu diverse profiluri şi vârste; 89 de întâlniri în universităţi; peste 175.000 de participanţi din rândul cititorilor; traficul pe reţelele de socializare cu 25% mai mare decât cel din ediţia de anul trecut. Prin urmare, deşi participarea publicului cititor e încă mult inferioară celei de la Torino,  avem de ce spera într-o creştere viitoare, când organizatorii vor acorda, trag nădejde, un spaţiu mai generos şi străinătăţii, inclusiv României.

 

Smaranda Bratu Elian
(nr. 12, decembrie 2017, anul VII)