Sandrone Dazieri şi thriller-ul italian la GAUDEAMUS 2017

Desfăşurat în perioada 22-26 noiembrie 2017 în marele pavilion Romexpo, Târgul de carte GAUDEAMUS 2017 s-a bucurat şi de data aceasta de participarea unui număr impresionant de edituri cu o ofertă editorială la rândul ei impresionantă, cu evenimente care se succedau la sfert de oră şi cu o afluenţă de public care în weekend devenea aproape o masă compactă şi greu de străbătut. Dintre numeroasele manifestări la care am asistat, doresc să mă refer aici la una anume care a adus în prim-plan nu doar un scriitor italian, ci şi un gen literar şi o editură de o factură aparte. Genul este cel al romanului poliţist, şi anume cel italian – de care m-a ataşat îndelunga frecventare a operelor lui Leonardo Sciascia. Editura, tânără, deoarece s-a constituit ca atare în martie 2014, este „Crime Scene Press”, singura din România dedicată exclusiv acestui gen – şi de care mă leagă afecţiunea pentru familia Arion, care a creat-o şi care în mare măsură o face să trăiască: George Arion tatăl, fostul meu coleg de liceu, care între timp a devenit un scriitor cunoscut şi cel mai mare în România în materie de suspense, creatorul şi directorul editurii, şi George Arion fiul, tânăr italienist, drag şi fidel colaborator al meu la Serile Italiene organizate aproape lunar la librăriile Humanitas. Însă dincolo de relaţia afectivă pe care o am cu aceşti oameni, contează în aprecierea mea calitatea scriiturii şi  profunzimea problematicii din romanele lui George Arion tatăl şi concepţia sa înaltă despre acest gen literar, prea des privit ca literatură de consum.
La standul de anul acesta al editurii, aluziv, căci penumbra, dominanta de negru şi roşu şi câteva fotolii confortabile invită parcă la întrunirea în care Poirot îşi va dezvălui raţionamentul, am participat, în prezenţa autorului, la lansarea celui de al doilea thriller publicat în româneşte de această editură al italianului Sandrone Dazieri, Îngerul. La ediţia 2016 a târgului editura lansase romanul Ucide-l pe tată, care în mare măsură îl precede şi introduce pe acest al doilea. Trebuie spus de la început că Dazieri nu e o descoperire a acestei edituri, care până acum a dovedit şi că ştie să descopere şi să lanseze scriitori neafirmaţi. Nu, ambele aceste cărţi ale lui Dazieri sunt traduse în numeroase limbi unde au devenit pe dată bestseller-uri ale genului.
Înainte de a vorbi despre cartea lansată anul acesta, cred însă că merită prezentat puţin autorul, un personaj cel puţin aparte: atât ca apariţie (bărbos, burtos, cu o cămaşă fancy şi bretele, cu multe inele pe degetele groase, jovial, prietenos şi – ne spune prezentarea de pe coperta interioară – căsătorit, vegetarian şi pacifist), cât mai ales ca viaţă – căci tot din coperta interioară aflăm că în paralel cu pasiunea de a devora cărţi din genul literar menţionat, a fost bucătar, student fără resurse şi trăind aproape ca un homeless, activist pentru protejarea mediului şi dreptul la locuinţă, arestat, închis pentru vehemenţa luptei sale în favoarea centrelor sociale, hamal, corector de editură, publicist, apoi, după ce îşi publică primul roman, Attenti al Gorilla, coordonator al colecţiei Gialli Mondadori, iar apoi al întregului departament al cărţilor dedicate publicului larg; dar că, între timp, scrie romane şi povestiri tot mai apreciate aşa încât din 2006 se dedică cu precădere scrisului, continuând însă să colaboreze cu Mondadori în calitate de consultant, să conducă o colecţie la Fabbri editori, să scrie scenarii pentru seriale TV. Succesul internaţional i-a venit însă cu aceste două romane publicate şi la Crime Scene Press.
Romanul Îngerul se petrece astăzi şi este, aşa cum ne aşteptăm, povestea unor crime şi a complicatelor şi ingenioaselor anchete care întrucâtva le desluşesc. Crimele, odioase şi de masă, în diverse locuri din lume, sunt comise în serie de un personaj misterios, care se crede şi acţionează ca un Înger al morţii, în fapt o femeie care îşi răzbună în felul acesta copilăria înspăimântătoare petrecută într-o închisoare-bunker din Ucraina, şi omorârea, mai târziu, a seraficei şi muzicalei sale iubite. Dar fiindcă pentru a-şi estompa urmele, ucigaşa înconjură cadavrul victimei vizate cu o hecatombă de nevinovaţi, bănuiala cade pe organizaţiile teroriste contemporane, drept care ancheta, începută în Italia, implică ansamblul instituţiilor statului şi devine treptat de anvergură internaţională. În interiorul genului, romanul are câteva calităţi remarcabile, cea mai importantă fiind aceea că nu îl poţi lăsa din mână; apoi urmează fineţea şi profunzimea psihologică în construirea celor doi anchetatori principali, aceiaşi din romanul precedent şi care sugerează şi perspectiva unei continuări: Colomba Caselli, o poliţistă bântuită de depresii şi coşmaruri, dar dedicată aflării adevărului şi împiedicării răului până la a-şi risca viaţa şi a-şi ruina sănătatea; şi partenerul ei, Dante Torre, fost poliţist, om cu o copilărie cumplită care l-a marcat definitiv, un geniu al investigaţiei care îmbină intuiţia cu cele mai moderne mijloace informatice, cu capacitatea de a şti la cine să recurgă în momente cheie, cu viteza de a lua decizii şi cu o hermeneutică fină a gesturilor ucigaşei. Pe Dante şi Colomba îi leagă o încredere nefisurată în competenţa şi integritatea celuilalt şi o afecţiune profundă pe care nu o recunosc niciunul până la capăt. Aceste două personaje, socotesc eu, sunt garanţia şi motivul succesului cărţii. Dar la ele se adaugă calităţile de narator ale lui Dazieri, precizia şi sugestivitatea descrierilor, curgerea prietenoasă a frazei şi vivacitatea şi autenticitatea dialogurilor, inventivitatea turnurilor anchetei şi mai ales o anume ironie cu care autorul îşi priveşte propriile cotituri.    
După mine calităţile romanului se opresc însă aici. Pentru că, altminteri, Dazieri face uz de majoritatea clişeelor romanelor şi filmelor poliţiste recente şi nu foarte bune: de metodele neortodoxe şi riscante ale principalilor anchetatori, de relaţia lor dificilă şi crispată cu instituţiile care îi tutelează, de plăcerea morbidă de a înfăţişa violenţa şi spectacolul masacrelor, de referirea la cât mai multe situaţii politice naţionale şi internaţionale de interes sigur în clipa de faţă, de numeroasele qui-pro-quo-uri sau personajele cu dublă faţă, de sfârşitul ambiguu (neconvingător) care permite continuarea serialului. La acestea, aş putea adăuga, cu răutate, sbârcile care vin din neverosimilitatea unor situaţii, mai ales a celor în care acţionează personajul malefic, inutila pendulare cronologică între trecut şi prezent care rămâne la stadiul de artificiu literar, folosirea coordonatelor istorice sub rezerva fanteziei – lucru care le goleşte de semnificaţie şi credibilitate. Aceste scăderi devin mai vizibile dacă sunt privite comparativ cu soluţiile de mare clasă oferite de alţi autori italieni ai genului. Iar aici aş face o mică paranteză pentru a elogia zestrea italiană a romanului poliţist: care s-a sincronizat încă din secolul al XIX-lea cu marile tendinţe europene în domeniu, a avut o producţie neîntreruptă, a cunoscut toate ramificaţiile genului, a atras de partea sa mai mulţi mari scriitori ai secolului XX (îi amintesc doar pe Buzzati, Sciascia, Gadda, Eco, Bufalino, Camilleri), a alăturat anchetelor contemporane romanul poliţist istoric cu reuşite incontestabile, a creat prototipuri nemuritoare de investigatori şi, cel mai important, în multe cazuri a transformat ancheta într-o radiografie a unei perioade, a unui loc sau a unei societăţi. Deocamdată Dazieri şi-a dovedit virtuţile de scriitor atractiv, mai are însă timp – dacă ia aminte nu doar la marii scriitori italieni ai genului, ci şi la câteva romane scrise de românii George Arion sau Stelian Ţurlea – să devină şi bun.
Dacă romanul m-a sedus fără a-mi plăcea cu adevărat, plăcerea cea mare mi-a dat-o însă traducerea. Contrar a ceea ce cred mulţi, traducerea unei asemenea cărţi nu e defel uşoară: ea cere precizie în detalii, fluenţă în formulări, vioiciune şi autenticitate în dialoguri. Eu nu ştiu dacă m-aş fi descurcat la fel de bine ca traducătorul de care vorbesc, anume George Arion Junior, fostul nostru student. Drept care, ca încheiere, pot spune că acest Gaudeamus ne-a oferit nouă, celor care iubim Italia, două neaşteptate speranţe: contactul cu un scriitor italian care promite încă mult şi descoperirea unui traducător deja deplin, ieşit din şcoala bucureşteană de italienistică.

Smaranda Bratu Elian
(nr. 1, ianuarie 2018, anul VIII)