Filmul românesc, protagonist la Roma

În perioada 6-9 iunie 2019 la Roma a avut loc cea de-a IX-a ediție a Festivalului de Film Românesc ProCult. Am avut norocul să o urmăresc în direct. A fost o bucurie și un prilej de mândrie, sentimente pe care îmi face plăcere să le împărtășesc cu cititorii noștri.
Organizat de Ambasada României în Italia, Accademia di Romania in Roma, Institutul Cultural Român și ProEvent în cadrul Președinției românești a Consiliului Uniunii Europene, festivalul s-a bucurat de patronajul unor foruri prestigioase din ambele țări (Roma Capitale – Asssessorato alla Crescita culturale, Regione Lazio, Reprezentanța Comisiei Europene în Italia, Universitatea Sapienza din Roma) și de sprijinul direct al unor instituții precum Ministerul pentru Românii de Pretutindeni, FAO – Organizația pentru Alimentație și Agricultură a Națiunilor Unite, Casa del Cinema, Zètema Progetto Cultura, Villa Borghese; în colaborare cu Rai Cinema și 01 Distribution; cu sprijinul Happy Communication. Am înșirat toate aceste instituții pentru a se înțelege rețeaua care trebuie construită în spatele unui asemenea eveniment.

Festivalul a avut parte de un soi de avanpremieră prin prezentarea pe 29 mai, în cadrul Organizației pentru Alimentație și Agricultură a Națiunilor Unite (FAO), a documentarului Varza, cartofii și alți demoni al regizorului Șerban Georgescu. Original prin temă, tehnică și ambianță – prezentând experiența directă a regizorului printre țăranii din satul Lungulețu – filmul le-a povestit străinilor anevoioasa transformare a agriculturii românești după căderea comunismului. Deschiderea oficială a festivalului a avut însă  loc pe 6 iunie, în eleganta sală de conferințe din Accademia di Romania in Roma – minunata clădire interbelică cu privilegiata ei amplasare romană pe care nu încetez să le admir și să le iubesc. Într-o sală plină până la refuz, în prezența mai multor oficialități, ambasadorul României în Italia, George Bologan, și directorul instituției gazdă, Rudolf Dinu, au vorbit de importantul rol de informare și de mediere culturală pe care îl are în lumea de astăzi cinematografia în general și cel specific cinematografiei românești, care face cunoscute lumii, ca nicio altă artă, realitățile noastre și creativitatea românească. Restul festivalului s-a desfășurat la Casa del cinema, spațiu roman dedicat exclusiv filmului și aflat în inima verde a Romei, Parcul Borghese.

Titlul festivalului, „Romania Film Fest – Sulla cresta dell’onda” (ceea ce vrea să spună că filmul românesc este pe creasta valului) s-a dovedit întemeiat. Selecția filmelor făcută de organizatori urmărea, pe de o parte, să ilustreze tendințele și varietatea cinematografiei românești actuale, iar pe de alta, să facă cunoscute lumii aspecte culturale, sociale, istorice și politice ale societății noastre. Cele 14 producții românești, proiectate în limba originală cu subtitrare în italiană, au cuprins, alături de un lung metraj poetic-documentar despre România (România neîmblânzită, în regia lui Barton-Humphreys), 9 lungmetraje și 4 scurtmetraje artistice românești foarte recente: de la multipremiatul film-poem al desprinderii de amintiri Octav, în regia lui Serge Ioan Celibidachi, la drame (precum Coborâm la prima, regia Tedy Necula, ecou al tragediei de la Colectiv, sau Charleston al regizorului Andrei Crețulescu) și la comedii (ca Anii de sâmbătă seară și 6,9 pe scara Richter de Nae Caranfil, Povestea unui pierde-vară, în regia lui Paul Negoescu ori Secretul fericirii al regizorului Vlad Zamfirescu).  Două altele sunt însă greu de încadrat în categoriile dramatice clasice, pentru că îmbină comedia cu drama, grotescul cu scrâșnetul, și dezvăluie realități tulburătoare cu o rară franchețe: filmul Un pas în urma serafimilor în regia lui Daniel Sandu și scurtmetrajul Cadou de Crăciun, regizor Bogdan Mureșanu. La mijlocul festivalului, ca un centru de greutate și ca o articulație care flexează prezentul spre trecut și viceversa, au fost plasate, unul după altul, cele două versiuni ale Moromeților lui Stere Gulea, realizate la 31 de ani distanță unul de celălalt.   

Nu este în intenția acestei prezentări să facă o critică cinematografică a filmelor din festival. Pot spune doar, cu modestia neprofesionistului, că toate sunt filme bune, de substanță și excelent jucate. Ce mă interesează aici a fost impactul evenimentului asupra publicului străin și ce cred că lasă el în urma sa. Iar impactul l-am constatat pe viu: sala de cinema a fost mereu plină, cu un public în egală măsură italian și român, interesat și reactiv. Pentru că organizatorii au avut inteligența de a transforma aproape fiecare reprezentație într-o dezbatere. Parte din creatorii filmelor, precum Stere Gulea ori Nae Caranfil, sau actori protagoniști, precum Horațiu Mălăele sau Adrian Vancica, invitați la festival, la sfârșitul filmului au dialogat cu publicul, moderator fiind actorul italian de origine română Marius Bizău. Majoritatea întrebărilor au venit de la spectatorii italieni, intrigați de realitățile sociale și politice românești înfățișate de film sau interesați de tehnica cinematografică adoptată ori de dificultățile actoricești întâmpinate de unii protagoniști etc. Întrebările nu conteneau, microfonul se plimba prin sală, Matei Stoenescu, din partea organizatorilor, nu prididea să traducă, iar moderatorul se vedea adesea obligat să roage publicul să se oprească pentru a putea elibera sala. Printre întrebările ce plouau dinspre spectatorii italieni, românii inserau și ei comentarii, referiri nostalgice sau mânioase la experiențe trăite, iar la sfârșit îi priponeau pe invitați pentru nesfârșite fotografii-amintire. Dacă la aceste reacții ale publicului adăugăm și intervențiile unor specialiști bine cunoscuți în Italia, precum Blasco Giurato, directorul de imagine al filmului Octav, care a făcut parte și din echipa cu care Giuseppe Tornatore a câștigat Premiul Oscar pentru Nuovo Cinema Paradiso, sau Romano Milani, istoric și critic cinematografic cu mare prestigiu internațional, este limpede că țelurile festivalului au fost atinse. Ce lasă el în urma lui? Cu siguranță un interes crescut al publicului obișnuit pentru acea lume necunoscută care li s-a dovedit a fi România, iar pentru adevărații cinefili și specialiști într-ale filmului nerăbdarea până la ediția a X-a, aniversară, a festivalului de la anul. 

Dar dacă succesul întregului eveniment s-a datorat fără îndoială în mare măsură calității filmelor alese și prezenței unor personalități marcante care au interacționat cu publicul, explicând viziuni cinematografice și contexte socio-politice, reușita festivalului, în schimb, adică atragerea și provocarea unui public numeros, vizibilitatea la nivelul Urbei în genere și la cel al numeroasei comunități românești din Roma și împrejurimi, dialogul bilingv viu între spectatori și creatori, convivialitatea succesivă fiecărei reprezentații s-au datorat priceperii, muncii asidue, know-how-ul și cordialității echipelor, în majoritate tinere, de la Accademia din Romania in Roma, ambasadă și Proevent, celor care, veșnic vizibili ca gazde rafinate și interlocutori, au dus, înainte și în timpul festivalului, și munca invizibilă din spate, transformându-se la nevoie în traducători, tehnicieni, desenatori, machetatori, telefoniști etc. Eu i-am văzut la lucru și țin să le aduc un elogiu și pe această cale.

Smaranda Bratu Elian
(nr. 7-8, iulie-august 2019, anul IX)