Premiul Strega 2020: ceremonia în vremea covidului

2 iulie 2020: la 12 noaptea ora României, pe postul de televiziune RAI 3, în cadrul unei ceremonii online, se anunță câștigătorul celei de a 74-a ediții a celui mai prestigios premiu literar italian: premiul Strega. Aștept în fața televizorului – din fericire prind RAI 3 – gata să vă comunic impresiile. Până atunci am timp să vă spun câte ceva despre acest premiu.

Premiile literare în Italia au rădăcini vechi (e de ajuns să amintim de încoronarea lui Petrarca pe Capitoliu sau de concursul Certamen Coronario creat în 1441 de Leon Battista Alberti). Însă proliferarea și importanța lor a crescut exponențial după cel de al Doilea Război Mondial, în acest moment în peninsulă existând mai multe sute de premii literare. Fenomen specific italian, multitudinea aceasta se justifică prin numeroasele sale avantaje: mulțumește mai mulți editori și autori, celebrează în genere o glorie locală după care se denumește premiul – sporind astfel prestigiul orașului; în plus, decernarea premiilor prilejuiește importante ceremonii care, mai ales în orașele mici, constituie evenimente identitare ce atrag un numeros public, iar acest public numeros, incitat la discuții pe marginea volumelor în concurs, devine implicit un public cititor. Faptul de a fi primul în ierarhia premiilor literare italiene și a avea centrul de organizare și decernare la Roma atrage asupra premiului Strega, mai mult decât asupra altora, interesul național și internațional, drept care volumele de pe lista scurtă și îndeosebi câștigătorul sunt preluați cu celeritate de edituri din toată lumea.

Premiul Strega a luat naștere în apartamentul din Roma al soților Maria și Goffredo Bellonci, scriitoare și traducătoare ea, ziarist și critic literar el, apartament transformat, începând din 1944, în fiecare duminică, în salonul literar supranumit „Amici della domenica” (Prietenii de duminică). Un juriu compus atunci din 160 de „prieteni ”  (astăzi din 400) alegea cel mai bun volum italian de proză publicat în anul precedent. Când, în 1947, la această inițiativă a aderat și un întreprinzător cu suflet, iubitor de literatură și prieten cu cuplul Bellonci, Guido Alberti din Benevento, producătorul unei mărci de lichior numit tocmai Strega, s-au creat toate condițiile pentru instituirea oficială a premiului: acesta și-a căpătat numele (de aceea tradiția cere ca în fiecare an laureatul să desfacă o sticlă de Strega și să o dea pe gât), iar salonul literar al „prietenilor” a  devenit Fundația Bellonci. Renumele și l-a căpătat însă imediat, grație calității juriului și a volumelor premiate. De atunci și până astăzi premiul, acordat o dată pe an vara, în minunatul decor al Villei Giulia (chiar în spatele Academiei Române din Roma), a consacrat marea majoritate a prozatorilor italieni de referință ai timpurilor noastre.
Numai că anul acesta – din pricina covid-ului – ultima selecție și ceremonia de decernare se desfășoară în mod excepțional (sperăm cu toții) preponderent la tv. Dar înainte de a v-o descrie și a deconspira numele învingătorului din anul acesta, merită să vă dezvălui ceva din uimitoarea organizare a concursului și prodigioasa sa dezvoltare din ultimii ani.  
Mecanismul de premiere este unul inedit: „Prietenii de duminică”, grup eterogen format, cum spuneam, din 400 de oameni de cultură  (scriitori, ziariști, critici literari, artiști, regizori de cinema și teatru etc.), propun volume de proză apărute în ultimul an. Orice volum propus de doi „prieteni de duminică”  ajunge la Comitetul director care selectează din toate propunerile 12 titluri. Din cele 12, într-un prim scrutin, sunt alese atât de comitet cât și de toți „prietenii de duminică”, cinci – magica „cinquina”. A ajunge în „cinquina” înseamnă deja o recunoaștere importantă care te recomandă editorilor de pretutindeni. Aceste cinci titluri  finaliste participă, după 15 zile de la primul scrutin, la cel de al doilea – care este public, transmis in direct și contorizat electronic și care hotărăște câștigătorul anului. Între cele două tururi de scrutin, finaliștii sunt purtați prin peninsulă, zi de zi în altă localitate, pentru a-și prezenta volumul și a se întâlni cu cititorii. Cum se poate vedea, este vorba de o mașinărie complexă care solicită în parte și publicul dar solicită mai ales editurile care, interesate de marile tiraje și de prestigiul pe care le atrage câștigătorul, nu rareori fac presiuni asupra juraților. 

Dar vorbeam de prodigioasa dezvoltare și ramificare a premiului.  Iată, în ordine cronologică, transformările petrecute cu acest premiu în ultimii ani: din 2010, amplului juriu format din „prietenii de duminică” i s-a adăugat „juriul popular”, constituit din cititorii fideli semnalați de librării răspândite în toată Italia; din 2017 acestora li s-au adăugat și 20 de voturi colective, exprimate de școli, universități, biblioteci, de Societatea Dante Alighieri și de grupuri de cititori și traducători semnalate de Institutele Italiene de Cultură din străinătate. Este limpede că o asemenea amplificare a juriului înseamnă o consultare amplă la nivel național, prin cooptarea democratică a întregului public cititor și prin atragerea sistemului de distribuție a cărții, dar ea vizează și o răspândire internațională a producției literare italiene recente. Însă acestui premiu de bază, organizatorii i-au anexat treptat alte trei ramuri, adică trei premii distincte, care își au propriile jurii, propriile reguli, scadențe și ceremonii: în 2014 a fost creat premiul „Strega Giovani” (Strega pentru Tineri), dedicat literaturii pentru adolescenți; juriul acestui premiu este constituit din tineri între 16 și 18 ani din 54 de licee (la această ediție) din toate regiunile Italiei, dar și din 3 licee din străinătate. În 2016 a fost creat premiul „Strega Ragazze e Ragazzi” (Strega pentru Copii) dedicat literaturii pentru copii, împărțită în două grupe de vârstă: grupa 6+ ani, grupa 11+ ani. Juriul său e format anul acesta din 136 de școli primare sau gimnaziale din toate părțile țării, la care se adaugă 8 școli din străinătate. Interesant la această secțiune este că volumele în concurs aparțin nu numai unor autori italieni dar și unor autori străini, drept care cărțile propuse sunt prezentate atât cu autorii cât și cu traducătorii lor.  Crearea acestor două premii, dedicate juniorilor, are trei ținte, pe cât de necesare pe atât de nobile: aceea de a îndemna și ajuta tânăra generație să citească și să-și dezvolte gândirea critică – nevoi imperioase în societatea contemporană asaltată de tehnologie; aceea de a răspândi capilar și democratic cartea și lectura pe tot cuprinsul țării încă de la vârste fragede; și aceea de a-i obișnui pe tinerii Italiei cu ideea că literatura nu are granițe, făcându-i să se simtă, de mici, cetățeni ai Europei și ai lumii. Merită spus că aceste două secții de tineret se bucură și de sprijinul importantei bănci BPER Banca, care acordă premii atât colective cât și individuale.
Mai trebuie menționat că în 2014, cu ocazia președinției italiene a Consiliului Europei, s-a instituit și premiul „Strega Europeo” la care concurează anual cinci scriitori europeni, laureați în propria țară și recent traduși în Italia. Ambiția acestui premiu e lăudabilă dar, cred eu, prea mare: ideea de a crea un premiu literar paneuropean sub egida Italiei se poate lovi de orgoliile altor țări, ceea ce explică, mi se pare, și o anume lâncezeală a acestei secțiuni. Toate celelalte însă dovedesc o deschidere de orizont, o generozitate, o gândire strategică și o capacitate de organizare demne de toată admirația. Mi-aș dori ca școlile și liceele românești implicate în festivalul nostru de lectură în limba italiană, Festlettura, festival care, iată, la anul împlinește un deceniu, să fie cooptat într-un fel sau altul în marele proiect Strega.

Dar se apropie ora: să mă grăbesc să prezint finaliștii din acest an. În mod neașteptat ei nu sunt cinci, ci șase: deoarece regulamentul concursului cere ca printre editurile clasate să se numere neapărat și o editură mică, nu doar concernurile dominante pe piața de carte italiană. Ei sunt următorii: Sandro Veronesi, cu romanul Il colibrì (La nave di Teseo). Veronesi, florentin, licențiat în arhitectură, este deja un scriitor, eseist și jurnalist de renume național și internațional. Romanul în concurs este povestea unui om care, încercat de multe necazuri, reușește să le reziste, zbătându-se pe loc, precum pasărea colibri, pentru a-și menține intactă bucuria vieții și dragostea platonică din tinerețe. Valeria Parella, cunoscută autoare de romane, povestiri și piese de teatru, concurează cu romanul Almarina (Einaudi): o poveste despre renașterea sufletească a unei femei încercate de viață, profesoară de matematică la un penitenciar de minori, când reușește să înnoade o legătură profund umană cu o elevă româncă, ambele prin afecțiunea lor împărtășită găsind un nou sens vieții. Gianrico Carofiglio, fost magistrat penalist și judecător antimafia în Bari, scriitor de succes și autor al unei cunoscute serii de pasionante romane cu tentă juridică, se prezintă cu romanul La misura del tempo (Măsura timpului – Einaudi). Ca majoritatea celor din numita serie și acesta e un roman polițisto-judiciar care îl are drept protagonist pe același avocat penalist, reflexiv si sensibil, care își împletește viața și amintirile cu procesul în curs și cu atmosfera orașului său, Bari. Gian Arturo Ferrari, cunoscut editor, multă vreme director general al  holdingului Mondadori, editorialist al cotidianului „Corriere della Sera”, ani de zile  prezent în juriile Strega, debutează în sfârșit ca scriitor cu acest prim roman, Ragazzo italiano (Un băiat italian, Feltrinelli) – un roman de formare în care evoluția muncită a protagonistului se împletește cu toată istoria postbelică a Italiei. Daniele Mencarelli, poet și prozator preocupat de marile probleme ale existenței, nu fără o perspectivă religioasă, candidează cu romanul Tutto chiede salvezza (Totul cere mântuire – Mondadori), roman câștigător cu puține zile în urmă al premiului Strega Giovani. Romanul analizează transformările sufletești ale unui tânăr internat timp de o săptămână într-un spital psihiatric, unde, în salonul acela de ciudați, descoperă valoarea diversității și cunoaște prietenia și înseninarea. Cel de al șaselea, tânărul Jonathan Bazzi,  e prezent  în concurs, și el, tot cu un roman de debut: Febbre (Febră, Fandango Libri) – roman autobiografic dur, care îi povestește existența plină de complexe și agresiuni din Bronxul Milanului, până la descoperirea infectării sale cu HIV și la procesul de reconstrucție interioară sădit pe acceptarea de sine și pe puterea vindecătoare a scrisului.
Propunerile de anul acesta îmi par a avea mai multe trăsături comune: sunt romane mai degrabă scurte, cronotopul este Italia contemporană, protagoniștii sunt oameni obișnuiți veniți în contact cu relele obișnuite ale vieții, oameni care în acest contact se reconstruiesc sufletește și își recâștigă echilibrul. Simplificând, aș putea spune că Italia continuă să se uite cu interes și cu un dram de optimism la sine.

Dar e 12 noaptea și ceremonia începe: cadrul este același, dar totuși nespus de altfel: suntem tot în Villa Giulia, sediul Muzeului etrusc, dar în loc de grădina generoasă, plină-ochi de editori, literați, critici, artiști din varii domenii, invitați – publicul numeros, zumzăitor și delicios de nedisciplinat al galei, iar, suite pe podium, oficialitățile concursului care încearcă să se facă auzite pe măsură ce rezultatele scrutinului se trec pe tabela de marcaj, acum cei câțiva protagoniști ai Fundației și juriului (nu mai mult de trei odată, plasați la „distanța socială” care îi scutește de mască) vorbesc cu reținere, parcă, din balconul de deasupra Ninfeului, devenit solemn și spectral în întunericul grădinii pustii. Dar ca întotdeauna, în orice rău e și un bine: fiecare finalist și romanul său se prezintă printr-un scurt și fermecător film de artă, iar apoi, în liniștea, solitudinea și eleganța arhitecturii clasice a vilei, printr-un dialog, la doi metri distanță, cu prezentatorul ediției, ziaristul Giorgio Zanchini. Iar în această atmosferă epurată, în liniștea nopții, film, dialog și roman capătă ca niciodată pregnanță și conving.
În sfârșit tabela, silențioasă, se completează cu toate voturile: calculul îl indică drept câștigător incontestabil pe cel care – lucru  extrem de rar – în 2006 obținea același trofeu cu romanul Caos calmo (Haos calm): Sandro Veronesi, cu al său Colibri. Urmează scurtele declarații și înmânarea festivă a tradiționalei sticle de lichior Strega continuată cu  dușca de onoare, în aplauzele răzlețe ale puținilor prezenți.
Festivitatea s-a încheiat. Stilată dar lipsită de damf și parcă stângace. Veronesi, obișnuit cu premiile literare (majoritatea volumelor lui, fie romane, eseuri ori anchete, au primit cel puțin un premiu literar), va fi continuat apoi să dea interviurile care vor apărea a doua zi în toate ziarele. Dar o va face cu aceeași expresie cu care a primit trofeul, fără exuberanță, parcă fără bucurie, în această ceremonie Strega nedorit de specială și unică. Deocamdată.




Sandro Veronesi cu trofeul



Cei şase finalişti
Gianrico Carofiglio, Gian Arturo Ferrari, Daniele Mencarelli, Valeria Parrella, Jonathan Bazzi şi Sandro Veronesi

(de la stânga la dreapta)



Atmosfera tipică precedentelor 73 de decernări


(fotografii de pe site-ul www.premiostrega.it)



Smaranda Bratu Elian

(nr. 7-8, iulie-august 2020, anul X)