|
|
Pentru o pedagogie a dialogului. Viaţa şi opera lui Paulo Freire
Pedagogul brazilian Paulo Freire este unul din cei mai mari gânditori ai timpului nostru. S-a născut la 19 septembrie 1921 la Recife, în nord-estul Braziliei, într-una din regiunile sărace ale ţării şi s-a stins din viaţă la São Paolo la 2 mai 1997. Primele activităţi le-a desfăşurat la Serviciul Social al Industriei şi apoi la Serviciul de Extindere Culturală din cadrul Universităţii din Recife.
Unul din obiectivele fundamentale ale activităţii sale a fost acela de a lupta pentru dobândirea autonomiei de către persoanele exploatate. Acest proces de „conştientizare” a indivizilor era văzut ca o educaţie autentică, politică, prin care persoanele exploatate puteau să dobândească cunoaştere şi putere, deoarece alfabetizarea favoriza percepţia socială şi politică. Ideile sale despre filosofia educaţiei au fost exprimate pentru prima dată în 1958 în teza de doctorat de la Universitatea din Recife şi apoi în activitatea sa de profesor de istorie şi filozofia educaţiei de la aceeaşi universitate.
Metodologia pe care a dezvoltat-o a fost utilizată intens în procesul de alfabetizare şi a fost considerată un pericol pentru sistemul politic din Brazilia, din acea perioadă, astfel încât Freire a fost închis imediat după lovitura militară din 1964. După şaptezeci de zile a fost eliberat şi i s-a impus părăsirea ţării. Freire a plecat în Chile, unde a trăit cinci ani. În această perioadă a colaborat cu UNESCO şi cu Institutul Chilian de Reformă Agrară în programul de educaţie a adulţilor.
A fost profesor la Universitatea din Harvard (din Statele Unite ale Americii) la Facultatea de Ştiinţe ale Educaţiei şi a participat la experimente pedagogice desfăşurate atât în mediul rural cât şi în cel urban. În următorii zece ani a fost Consultant Special al Oficiului Educaţiei din cadrul Consiliului Mondial al Bisericilor de la Geneva, activând ca şi Consilier Educativ al Guvernelor Lumii a Treia, în special în Africa.
În 1980 s-a reîntors în Brazilia după 16 ani de exil, fiind profesor la Universitatea de Stat din Campinas şi la Universitatea Catolică din São Paolo. Din 1989 devine Ministru al Educaţiei în São Paolo, oraşul cel mai mare din Brazilia.
În timpul activităţii sale s-a străduit să implementeze acţiuni de alfabetizare prin elaborarea unui curriculum adaptat.
Paulo Freire este autorul unui număr însemnat de lucrări pedagogice, din care amintim: Pedagogía del Oprimido (Pedagogia oprimatului); Educación: la Práctica de la Libertad (Educaţia: practica libertăţii); Educación para una Consciencia Crítica (Educaţia: pentru o conştiinţă critică); Pedagogía en Proceso (Pedagogia în proces); Pedagogía de la Ciudad y Pedagogía de la Esperanza (Pedagogia oraşului şi pedagogia speranţei).
În ultimele decenii activitatea sa a constituit subiectul a sute de lucrări de Filosofia Educaţiei. A primit zeci de titluri „Doctor Honoris Causa” la universităţi din toate părţile lumii şi numeroase premii, incluzând aici şi Premiul pentru Pace acordat de UNESCO în 1986. Ultima sa lucrare, Pedagogia Autonomiei, a fost publicată în 10 aprilie 1997.
În ceea ce priveşte originalitatea „Metodei Paulo Freire”, putem afirma cu încredere că gândirea şi ideile lui Paulo Freire sunt un produs istoric si existenţial. Ideile sale şi le-a format prin muncă, prin practică intensă ca „acţiune însoţită de reflecţie”, cum a denumit-o el. Societatea braziliană şi cea latino-americană a anilor ’60 pot fi considerate marele laborator în care „Metoda Paulo Freire” a fost consolidată. Situaţia socială şi politică care a caracterizat acea perioadă a favorizat consolidarea ideilor lui Paulo Freire. Perioada în care a trăit în Chile a reprezentat un moment de stagnare pentru proiectele şi activitatea iniţiate în Brazilia. În Chile a găsit un mediu politic, social şi educativ care era dinamic şi stimulativ. Acest mediu i-a permis aplicarea metodei sale într-un context diferit prin dezvoltarea practicii şi sistematizarea teoriei.
Paulo Freire a conceput alfabetizarea ca fiind un proces de emancipare socio-cognitivă, alfabetizarea adulţilor fiind în primul rând un proces complex de eliberare. Şi-a concentrat atenţia asupra analfabetismului văzut ca o consecinţă a sărăciei şi a lipsei de egalitate. Procesul de alfabetizare nu este numai cognitiv, este şi social, şi „ideologic”.
În 2010 a fost publicat, la Editura Didactică şi Pedagogică din Bucureşti, volumul Paulo Freire: viaţa şi opera: pentru o pedagogie a dialogului, rezultatul traducerii şi adaptării în limba română a cărţii Narrando Paulo Freire. Per una pedagogia del dialogo, scrisă în limba italiană de profesorul Paolo Vittoria. Autorii traducerii sunt Daniel Mara şi Cosmina Diana Păvăluc.
Paolo Vittoria este profesor de filosofia educaţiei la Universitatea Federală din Rio de Janeiro, Brazilia. Şi-a început activitatea profesională ca educator în Italia, la Napoli, oraşul său natal. A obţinut doctoratul în pedagogie la Universitatea „Federico II” din Napoli. Este şi autorul unor articole în care abordează probleme educaţionale şi relaţia acestora cu diverse aspecte sociale, politice şi ecologice din Europa şi America Latină.
Cartea este un itinerar în spaţiu şi timp, care dă viaţă gândirii şi experienţelor pedagogului brazilian, care reinventează relaţia educaţională, criticând procesele de dominare, de oprimare şi colonizare. Din acest motiv discursul său pedagogic devine unul politic.
Eu nu vreau să fiu urmat … vreau să fiu reinventat (P. Freire) este motto-ul cu care începe lucrarea şi care scoate în evidenţă foarte multe caracteristici ale gândirii şi operei marelui pedagog. Pe de-o parte, identificăm prezenţa unei conştiinţe pedagogice urmată de aplicarea unui program complex de alfabetizare, iar pe de altă parte, desprindem ideea de adaptare continuă a formării la contextul temporal, spaţial, cultural, politic în care aceasta se realizează.
Paolo Vittoria propune o lectură profundă, riguroasă, creativă a operei freiriene. Prin intermediul acestei lucrări cititorul reuşeşte să înţeleagă evoluţia gândirii pedagogice a lui Freire, importanţa aplicării programului său educaţional, dar şi să reflecteze asupra actualităţii ideilor pedagogului brazilian şi asupra posibilităţii de experimentare a metodei sale, în contexte îndepărtate de cel al Americii Latine.
Daniel Mara
(nr. 9, septembrrie 2024, anul XIV)
|
|