Revista „Italica Wratislaviensia” vol. 10: „Donne del/nel teatro italiano"

Mărturisesc cu multă plăcere că am citit volumul 10 (2) al revistei „Italica Wratislaviensia” grație colegului Daniel Słapek de la Universitatea din Breslavia (Polonia), unul dintre participanții la cel de al X-lea Simpozion Internațional de italienistică al Universității din Craiova, Limba și literatura italiană în prezent și în istorie, din perioada 14-15 septembrie 2018.
Este vorba de un volum foarte interesant, îngrijit de Monika Gurgul, Monika Surma-Gawłowska și Teresa Megale, care reunește 18 contribuții prezentate la Simpozionul Internațional „Donne del/nel teatro italiano: nodi storici, pratiche d’arte e di vita”, organizat de Departamentul de Italienistică al Universității Jagellonice din Cracovia, în perioda 16-17 noiembrie 2018, grupate în două părți: Partea I: secolele XVI–XVIII, Partea a II-a: secolele XIX–XXI, încheindu-se cu o recenzie.

Studiul introductiv al primei părți, Il professionismo delle attrici: stato degli studi e nuove domande (pp. 15-35) de Teresa Megale, analizează revoluția produsă de apariția actrițelor pe scenă, în a doua jumătate a secolului al XVI-lea, „prin prisma progreselor cercetărilor și a studiilor cu privire la acea complexă lume artistică universal cunoscută sub numele de Commedia dell’Arte” (p. 16).

Marzia Pieri, în studiul Il pubblico femminile a teatro in età moderna (pp. 37-49), descrie, printre altele, cum prezența femeilor în teatru „crește și se afirmă în secolul al XVIII-lea, când încep să devină depozitarele principale ale bunului gust și ale sentimentului” (p. 49).

În studiul Vittoria Piissimi zingara medicea: analisi di un’“interpretazione” (pp. 51-64), Antonia Liberto reflectă și decodifică, folosind surse de natură diversă, interpretarea din La Zingana, pe care actrița Vittoria Piissimi a propus-o în 1589, la Florența, cu Compagnia dei Gelosi, cu ocazia căsătoriei Marelui Duce Ferdinando De Medici cu Cristina de Lorena.

Paola Besutti, în studiul Storie di emancipazione: Virginia Ramponi Andreini (1583–1631) dal suocero al marito (pp. 65-83), pornind de la un act de emancipare din 1620, păstrat la Arhiva de Stat din Mantova, care a privit-o în mod indirect pe Virginia Ramponi Andreini, analizează, plecând de la aceasta, „dar privind apoi la tot secolul al XVII-lea, condiția femeilor active în lumea teatrală și muzicală și conceptul juridic de emancipare feminină între jurisprudență, profesii artistice, patrimonii economice și viața cotidiană” (p. 66).

Bernadette Majorana, în studiul L’anti-cristiana. Sulle attrici professioniste della prima età moderna (pp. 85-101), analizează contrastele provocate de apariția femeii pe scenă, în cadrul  Commediei dell’Arte, în a doua jumătate a secolului al XVI-lea. Aceste contraste „sunt analizate prin prisma tratatelor morale ale timpului, oprindu-se, în cele din urmă, asupra asimilării dintre actriță și prostituată propusă într-un dens tratat din 1646 al lui G. D. Ottonelli” (p. 101).

Michela Zaccaria, în studiul Diana, Aurelia e le altre: attrici e capocomiche dell’ultimo duca di Mantova (pp. 103-117), prezintă activitatea directoarelor Teresa Costantini, Angela Paghetti, Colomba Coppa în serviciul lui Ferdinando Gonzaga-Nevers, ultimul duce de Mantova și generos mecenat.

Elisa Novi Chavarria, în Il teatro dellee perle monache (Napoli, secolo XVIII) (pp. 119-133), „încearcă să facă lumină asupra duratei, a structurii și a subiectelor ofertei teatrale din mânăstirile de călugărițe din Napoli la începutul secolului al XVIII-lea, în particular din mânăstirea de franciscane S. Chiara” (p. 133).
Obiectivul articolului Caterina Bresciani, l’Ircana famosa (pp. 135-146) de Jolanta Dygul este – după cum mărturisește autoarea – acela de a analiza noua tipologie de personaj, creat special pentru actrița florentină Caterina Bresciani, prezentă în faimoasa trilogie a Ircanei de Carlo Goldoni și de a căuta urmele de performanță risipite în text ale primei interprete a rolului (cf. p. 146).

Articolul Il mondo alla roversa, ovvero il potere delle donne nella Russia di Elisabetta Petrovna e Caterina II (pp. 147-160) de Tatiana Korneeva se ocupă de transpunerea dramei Il mondo alla roversa o sia Le donne che comandano de Carlo Goldoni în Russia Elisabettei Petrovna și a Caterinei a II-a, care reprezintă scenariul politic real cu care se confruntă ficțiunea goldoniană (cf. p. 148).

În studiul Performatività e improvvisazione: l’artista Teresa Bandettini Landucci (pp. 161-174), Susanne Winter prezintă figura Teresei Bandettini, balerină și poetă și mai ales o improvizatoare celebră la sfârșitul secolului al XVIII-lea, concentrându-se asupra a două aspecte, după părerea sa, strâns legate și la fel de importante în procesul de marginalizare a Teresei Bandettini în memoria culturală: a fi femeie și a fi improvizatoare (cf. p. 162).

Partea I a volumului, dedicată secolelor XVI–XVIII, se încheie cu studiul semnat de Annamaria Corea, Donne “compositrici” di balli pantomimi in Italia fra Sette e Ottocento (pp. 175-192). „Studiul descrie câteva aspecte din viața și activitatea artistică a «prim-balerinelor» Anna Binetti, Maria De Caro și Giovanna Campilli, care au trăit în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea și la începutul secolului al XIX-lea, cu scopul de a pune în lumină activitatea lor de coregrafe într-o epocă ce vedea această meserie rezervată în general bărbaților” (p. 192).

Partea a II-a a volumului, dedicată secolelor XIX–XXI, se deschide cu studiul introductiv Dopo l’Ottocento delle attrici, qualche punto fermo sulle attrici italiane del Novecento (pp. 195-222) semnat de Laura Mariani. După cum mărturisește autoarea, „studiul are ca obiectiv identificarea câtorva aspecte fundamentale: moștenirea secolului al XIX-lea, bogat atât sub aspectul limbajului cât și sub aspect socio-cultural, perioada de după Duse, care înregistrează, pe de o parte, nașterea specificității italiene a actorului-artist și, pe de altă parte, criza femeii conducător de companie teatrală;  nașterea regiei italiene după cel de al doilea război mondial și reacția câtorva actrițe care mizează pe re-crearea realității, precum Anna Magnani, care trebuie recucerită pentru istoria teatrului; ruptura produsă de Noul teatru și punerea în discuție chiar și a cuvântului actriță, cu intrări în domeniile regiei și ale dramaturgiei” (p. 222).

În studiul Due regine per un’attrice: Maria Stuarda e Elisabetta I nell’interpretazione di Adelaide Ristori (pp. 223-237), Francesca Simoncini „analizează câteva scene din Maria Stuarda de Friedrich Schiller și din Elisabetta I regina d’Inghilterra de Paolo Giacometti, interpretate de Adelaide Ristori. Printr-o atentă comparație a surselor textuale (memorii, manuscrise, mărturii) și a surselor iconografice (tablouri, fotografii, gravuri) sunt reconstruite mișcările de scenă și gesturile folosite de Marea Actriță pentru a descrie și a prezenta scenic caracterele și psihologiile celor două regine rivale” (p. 237).

Anita Kłos, în Alla ricerca di un capolavoro. Il teatro e la traduzione nelle lettere inedite di Sibilla Aleramo a Emilia Szenwicowa (pp. 239-256) analizează momentele corespondenței dintre scritoarea italiană Sibilla Aleramo și Emilia Szenwicowa, ziaristă și traducătoare poloneză, care se referă la teatru.

Studiul semnat de Maia Giacobbe Borelli, Attrici d’avanguardia e teatro femminista a Roma negli anni Settanta: nuovi luoghi e linguaggi (pp. 257-273), se concentrează asupra împletiturilor dintre mobilizările feministe și protagonismul actrițelor din Roma, între 1974 și 1979, anii care îi par autoarei „că înregistrează vitalitatea maximă a scenelor militante” (p. 258).

Ewa Bal, în studiul Contro la minaccia della cultura locale. Gli aspetti performativi dell’identità culturale in mPalermue ne La Carnezzeriadi Emma Dante (pp. 275-288), analizează două exemple de la începutul carierei artistei siciliene: mPalermu din 2001 și La Carnezzeria din 2002, „care, ca o lupă, constituie un instrument epistemologic pentru a înțelege mai bine funcționarea realității culturale locale în contextul lumii globalizate actuale” (p. 279).

Studiul semnat de Anna Barsotti, Ripensare a Cani di bancatadi Emma Dante. I travestimenti androgini di Mammasantissima (pp. 289-305), reflectă asupra artistei polivalente Emma Dante. „Analiza spectacolului său Cani di bancata (2006) dorește să pună în lumină teme și stiluri legate de un caracter feminin care nu mai e conform cu genderul (în sens strict), dar e capabil să facă din acesta metafora unei lumi și a unei diversități umane care, cu ajutorul unei priviri complice și demitizante, ne implică și ne tulbură” (p. 305).

Annalisa Piccirillo, în studiul Corpo-grafie di donna: un matri-archivio del corpo danzante, pensante, migrante (pp. 307-322), cercetează, „cu ajutorul unei metodologii «matri-arhivistice», memoria rolurilor care au «coregrafiat» și, prin urmare, au construit reprezentarea femeii pe și dincolo de scena teatrului-dans italian; scopul e acela de a discuta experimentările coregrafice în care e femeia cea care dansează și își impune să danseze ea însăși, cu ajutorul propriei scrieri corporale – propusă în studiu ca corpo-grafie” (p. 321).

Volumul se încheie cu recenzia realizată de Jadwiga Miszalska, Società letteraria delle donne tra Italia e Polonia. Anita Kłos (2018). Apologia kobiecego ducha. Sibilla Aleramo i jej związki z polską kulturą literarcką pierwszej połowy XX wieku. Lublin, Wydawnictwo Uniwersytetu Marii Curie-Skłodowskiej (pp. 325-334). Din detaliata recenzie de 10 pagini, aflăm că volumul publicat de Anita Kłos, italienistă, cadru didactic la Universitatea din Lublin, acoperă circa 40 de ani și reconstruiește numeroasele contacte pe care scriitoarea italiană Sibilla Aleramo le-a avut cu diverși reprezentanți ai vieții literare poloneze începând cu primul deceniu al secolului al XX-lea (cf. p. 326). Jadwiga Miszalska consideră că „Anita Kłos ne propune o carte fascinantă, pentru că știe să unească în volum o muncă științifică solidă cu prezentarea poveștilor personale, intime ale protagonistelor culturilor italiană și poloneză, dând textului o vivacitate de reportaj” (p. 333).

Elena Pîrvu
(nr. 9, septembrie 2020, anul X)