O realizare memorabilă a dantologiei românești

Anul comemorării a șapte secole de nemurire a lui Dante Alighieri ne-a oferit prilejul de a revedea evoluția dantologiei românești desfășurate pe durata ultimelor două veacuri și a constata cum, ținând pasul cu exegeza Marelui Florentin în Italia și în lume, s-a îmbogățit treptat  și a crescut în valoare prin traduceri și studii de înaltă ținută intelectuală. După părerea noastră, încetățenirea lui Dante în cultura română a cunoscut trei momente de vârf: 1) prin apariția Divinei Comedii. Infernul. Purgatoriul. Paradisul în traducerea lui George Coșbuc, ediție îngrijită și comentată de Ramiro Ortiz, editată de Cartea Românească, București, între 1924 și 1932 (apreciată nu numai la noi ci și în străinătate); 2) prin publicarea în 1965 a variantei românești a Divinei Comedii realizată de Eta Boeriu, a volumului Studii despre Dante, de bună factură academică, a monografiei Dante Alighieri de Al. Balaci  și, la o distanță de doar câțiva ani, a impunătorului volum de Opere minore (Univers, București, 1971) datorat inițiativei lui Virgil Cândea de a antrena câțiva cărturari de seamă pentru echivalarea acestora în limba noastră, ele constituind trepte importante către deslușirea capodoperei  dantești; 3) prin editarea trilogiei lui Laszlo Alexandru, Lectura lui Dante. Infernul. Purgatoriul. Paradisul (Cartier, Chișinău, 2021).

Această  recentă contribuție pe care am amintit-o impresionează, la prima vedere, prin masivitate (peste 2.000 de pagini), iar apoi (și mai cu seamă) prin noua abordare folosită de autor în exegeza lui Dante. Dacă în primele cinci variante integrale românești ale Divinei Comedii, aparținând pe rând lui G. Coșbuc, I.A. Țundrea, G. Cifarelli, Al. Marcu și Eta Boeriu, adnotările critice, atât de necesare pentru înțelegerea textului, sunt  trimise fie la sfârșitul volumului, fie lipsesc cu desăvârșire, în aceasta a șasea, realizată de Laszlo Alexandru, explicațiile științifice, contextuale, formează baza studiului. Pentru acest lucru, el însuși dorește ca demersul în cauză să fie perceput nu atât ca o traducere, chiar dacă de „maximă acuratețe”, cât ca o ediție critică a Divinei Comedii.

Pentru  a-și atinge scopul propus, acela de a realiza o interpretare cuprinzătoare, cât mai adecvată și mai apropiată de nivelul exegezei europene a Divinei Comedii, autorul Lecturii lui Dante a avut nevoie, conform propriei mărturisiri, de câțiva ani de „ucenicie” în clarificarea unor probleme ad rem, pe care le-a publicat apoi  în volumul intitulat A revedea soarele. Contribuții la studiul operei lui Dante (2013-2018) – cu următorul conținut: analiza  traducerilor românești; cercetarea contribuțiilor românești la opera lui Dante realizate de Edgar Papu, H.R. Patapievici, Dragoș Cojocaru; includerea conferințelor sale publice, de prezentare, în ansamblu, a Infernului, Purgatoriului, Paradisului; detalierea unor exemple de virtuozitate artistică din poemul dantesc (anafora dublată de poliptot, simetria, acrostihul compus din anafore etc.); examinarea valabilității unor interpretări de autori străini despre Dante: Giovanni Papini, Jorge Luis Borges.

Înarmat astfel cu o temeinică artă interpretativă – asociată cu pasiune, cu muncă de benedictin și cu o răbdare împinsă până la abnegație, autorul, pornind în demersul său de la textul original pe care îl echivalează în proză – într-o fluentă limbă românească, dă frâu liber explicațiilor științifice – „absolut obligatorii pentru priceperea poemului și înaintarea în lectură”. Cu alte cuvinte, cercetătorul, adept al unei lecturi circulare și nu lineare a textului dantesc, ia la pas capodopera Marelui Poet, o traduce și, oprindu-se asupra fiecărei terține, o trece prin filtrul celor mai prestigioși critici, al celor mai autorizate voci exegetice, selectate cu grijă, precum Auerbach, Contini, T. Di Salvo, E.A. Panaitescu, Chiavacci Leonardi și nu numai. Amintim aici, după cum o face și valorosul italienist, că însuși Dante, pe urmele lui Toma din Aquino, explică în Convivio cvadripartitul mod necesar al citirii unui text cu multiple semnificații (cum este, altminteri, cel al capodoperei în discuție): literal, alegoric, moral și anagogic (acesta din urmă ocupându-se de supremele lucruri ale gloriei veșnice).       

Trebuie să  menționăm și importanța  prezentărilor de ordin general care deschid fiecare parte a trilogiei: Divina Comedie ca sinteză, Despre Infernul lui Dante, Despre Purgatoriul lui Dante, Despre Paradisul lui Dante, toate având ca moto un citat din Matei și, deci, o valoare aparte în priceperea acelui Iter animae Dantis in Deum. Meritosul cercetător consideră, și îi dăm dreptate, că înainte de a fi  una dintre cele mai prestigioase opere artistice ale culturii mondiale, capodopera lui Dante este o operă de învățătură: „Firul roșu – susține exegetul – care străbate acest univers global, este judecata etică, prin care se urmărește educarea publicului într-o direcție virtuoasă”. Acest demers al lui Laszlo Alexandru poate fi înțeles, tot conform spuselor sale, „ca un dialog dintre Evul Mediu, aflat în căutarea mântuirii, și Postmodernitatea computerizată, rătăcită adesea pe urmele falșilor idoli”. Laborioasa trilogie a lui Laszlo Alexandru, Lectura lui Dante. Infernul. Purgatoriul. Paradisul, își așteaptă acum premiile binemeritate. Unul a și fost obținut, Premiul Special al Uniunii Scriitorilor din România pentru anul 2020.

Eleonora Cărcăleanu
(nr. 7-8, iulie-august 2021, anul XI)