Dante, „scut redutabil” împotriva marginalizării de astăzi a adevăratei literaturi

În anul 2018, la editura Nave di Teseo din Milano, a apărut o carte impresionantă de peste 1200 de pagini, L’Italia di Dante. Viaggio nel paese della Commedia, în care autorul, Giulio Ferroni (1), refăcând traseul Divinei Comedii, realizează o călătorie real-imaginară în interiorul literaturii și istoriei Italiei pe durata unui arc de timp de șapte secole. (Acest pelerinaj literar a fost făcut cu autoturismul personal și s-a întins pe doi ani, 2014-2016.)
„De multă vreme – mărturisește autorul în primele pagini ale tomului – aveam de gând să fac o călătorie dantescă. Când reluam lectura anuală a Divinei Comedii sau, ori de câte ori îmi reveneau în minte versuri din poema divină, rămâneam captivat de felul în care terținele aminteau localitățile, fixându-le într-un prezent absolut, cu atât mai uluitor cu cât erau redate de o voce îndepărtată în timp, ecou al lumii de odinioară când ea se exprima. Mă gândeam la locurile citate de Dante și la cum arată ele astăzi: pline de viață sau, dimpotrivă, căzute în uitare, renovate sau lăsate în paragină, persistând totuși prin semnele lăsate asupra lor de vreme. Locuri pe care Dante le-a cunoscut personal sau despre care a auzit din spusele altora sau le-a aflat din cărți”.
Pe parcursul lecturii paginilor, se conturează, ca atare, o hartă luminată de așezările geografice pe care Dante le amintește sau descrie în capodopera sa, ele fiind comparate, de fiecare dată, cu starea în care se află în  prezent. Cu alte cuvinte, cartea lui Giulio Ferroni este o modalitate de a reciti cuvântul lui Dante în dialog cu actualitatea, din dorința de a afla propășirea acestor localități, bogăția lor istorică și literară/culturală. Astfel, de la Nord la Sud, de la lanțul Alpilor până în punctul extrem al Siciliei, de la Florența la Roma, de la Montaperti la Verona, de la Siena la Brindisi și Ravenna etc., autorul urmărește, în compania lui Dante,diferitele chipuri ale țării numită de divinul poet când „bel paese dove il sì suona”, „il giardin dell’impero”, când „serva Italia”,   rezultând, cum am spus, un demers prin istorie, artă, literatură, pentru a vedea cât din frumusețea ei vizibilă sau tainică a fost devorată sau, dimpotrivă, îmbogățită de vremea care trece.
Epica atât de stufoasă a volumului, urcând dinspre amintiri spre aspecte ale contemporaneității și, mai rar, coborând din realitate spre nostalgii, oferă autorului o modalitate potrivită de a-și face cunoscută, prin comparație, constatarea stării de lucruri. Bunăoară, vizitarea siturilor dantești s-a dovedit un bun prilej pentru profesor de a lua în discuție problema limbii italiene. Dante a fost (și este) însăși poezia. Datorită lui a țâșnit cuvântul poetic medieval capabil să exprime esența lucrurilor. „Astăzi însă – subliniază scriitorul cu mâhnire – limba italiană este tot mai neglijată în școală și stâlcită în uzul ei curent de dominarea imperială a englezei”. De asemenea, revenirea la Dante, prin acest pelerinaj cultural, a însemnat pentru profesor „a se proteja de lipsa de substanțialitate și inconsistență a unei mari părți a literaturii de astăzi, care e supusă scopurilor comerciale și modelelor mediatice”.
Un exemplu relevant al modului în care, în narațiune, trecutul și prezentul se întrepătrund, îl prezintă Roma, aceasta fiind, altminteri, și prima denumire de oraș care apare în Divina Comedie (Inf. I, v. 72), în momentul evocării lui  Vergiliu, călăuza lui Dante prin Infern și Purgatoriu: „e vissi a Roma sotto il buon Augusto / și-o viață-n Roma sub August am stat”. Menționarea Romei, în versul citat, trezește nostalgii, dorințe, regrete, speranțe sau, mai bine zis, o iubire sfâșietoare pentru lucrurile iremediabil pierdute. Roma a fost orașul prin excelență în care a apărut cuvântul civitas cu derivatul civilitas. Acel comportament civilizat impus atunci în societatea  romană, „astăzi, din nefericire, nu mai este recunoscut/respectat de locuitorii ei cu o conduită foarte puțin civilizată”, constată G. Ferroni. Trecerea de la Roma imperială și păgână la Roma creștină și renascentistă este prilejuită autorului de figura papei Bonifacio al VIII-lea (citat de mai multe ori în poema dantescă), cel care a proclamat urbi et orbi cuocazia anului jubiliar 1300, la care Dante a participat. De la Vatican, profesorul poposește pe muntele Giordano din apropiere, unde, pe vremea lui Dante, se stabilise familia Orsini, moment prielnic pentru el de a ne face cunoscută istoria locului și a faimoasei familii: fortăreața Orsinilor a fost întărită cu noi construcții și, cu timpul, a devenit palatul Taverna unde a locuit cardinalul Ippolito II d’Este. Aici le-a dat găzduire celor doi Tasso, Bernardo și Torquato, și mai apoi lui Ariosto. În acest palat, ne informează autorul, s-a turnat filmul Ritratto di signora (1996) de Jane Campion, cu Nicole Kidman.
Scriitorul descoperă multiple „semnale dantești” în subiectele biblice pictate de mari artiști ai Renașterii. Michelangelo prezintă, atât în Geneza cât și în Judecata de apoi, celebrele fresce din Capela Sixtină, întâmplări, scene, teme, personaje din Divina Comedie, în timp ce Raffaello pictează însăși imaginea lui Dante în Școala din Atena. Ca în multe cazuri ce vor urma, profesorul remarcă superficialitatea turiştilor care, în loc să manifeste interes pentru cunoașterea semnificațiilor celor expuse în picturi, își fac selfi sau se grăbesc spre alte „obiective”, cum ar fi savurarea unui cappuccino sau a unei înghețate.
Toată cartea în discuție, care urmărește pas cu pas locurile dantești, este construită, cum am mai spus, pe această alternanță a trecutului cu prezentul, a Italiei care a fost și a Italiei care este. Din întreg acest pelerinaj literar, care a gravitat în jurul marelui Florentin, transpare clar mesajul lui Giulio Ferroni către contemporani: să revină la cunoașterea reală a lui Dante – acela care, punând bazele limbii și literaturii, a  individualizat  Italia  „în consistența ei lingvistică, geografică, politică, morală” – ca la un scut redutabil împotriva marginalizării de astăzi a adevăratei literaturi/culturi.

Eleonora Cărcăleanu
(nr. 10, octombrie 2022, anul XII)

1. Distins profesor al Universității „La Sapienza” din Roma, Giulio Ferroni este autorul unor studii de referință privind diferite zone ale literaturii italiene (de la Dante la Tabucchi) și al unui amplu manual de Istorie a literaturii italiene (apărut între 1991-2012). A publicat cu predilecție studii închinate unor mari scriitori ai secolului al XVI-lea precum Machiavelli, Pietro Aretino, Ariosto. Din publicațiile sale mai recente, amintim: Granițele criticii (2005), Ultimii poeți. Giovanni Giudici și Andrea Zanzotto (2013), Școala imposibilă (2015), Singurătatea criticului (2019). Printre multe altele, a coordonat volumul dedicat literaturii italiene din cadrul Enciclopediei Treccani.