Omagiu cărturarului Ștefan Cuciureanu

După ce în ianuarie 2012, întreaga operă a lui Ștefan Cuciureanu, adunată cu sârg și abnegație din numeroasele reviste academice în care, risipită, zăcea de mai bine de un sfert de veac, a văzut lumina tiparului pentru prima oară, prin grija și osârdia lui Vasile Diacon – făptuire despre care mulți oameni de cultură ieșeni au scris la superlativ –, în 2014 a apărut, ca încununare, o monografie închinată neuitatului profesor italienist și romanist, semnată de același neobosit și devotat discipol. Grație acestei cărți [1] in memoriam, cei interesați și, mai cu seamă, tinerii cercetători ai timpului prezent au șansa să cunoască rolul covârșitor pe care l-a avut profesorul Cuciureanu în viața universitară și culturală a Iașului între anii 1945-1985.
Prin realizarea acestui prețios volum, autorul, conform propriei mărturisiri, a împlinit premoniția formulată în câteva cuvinte așternute pe o fotografie ce i-a fost dăruită de magistru: „Lui Vasile Diacon, viitor reprezentant ilustru al culturii bucovinene și, prin ea, românești, după cum strălucit a demonstrat deja (…); mă gândesc că își va aminti de mine când nu voi mai fi în viață și îmi va sădi câte o floricică pe mormânt”. (2.04.1982). Prin această dedicație, profesorul și-a ales un fiu spiritual.
Prefațată măiestrit de universitarul Traian Diaconescu, lucrarea în discuție este divizată în două părți: monografia propriu-zisă și o anexă (cuprinzând corespondența profesorului cu literați italieni și români, referate asupra unor doctorate, caracterizări și recomandări etc.). Conținutul celor nouă capitole ale studiului monografic – Originile. Anii de școală, Membru al Academiei Române din Roma, În redacția „Convorbirilor literare”, Cariera profesională,  Considerații privind opera,  Magistrul, Om al boemei ieșene, Ștefan Cuciureanu văzut de contemporani, Omul din umbră – prezintă, in integrum, pe baza unor criterii adecvate și riguros susținute, iter-ul parcurs de cărturarul Ștefan Cuciureanu întru devenire.
Cititorul demersului lui Vasile Diacon nu poate să nu se contamineze de  farmecul unei personalități bonome, pline de spirit, însoțit de un tonus viguros și, mai ales, cu o zicere ieșită din experiența milenară a acestui popor. După opinia noastră, două sunt capitolele care, în mai mare măsură, pun în valoare harul primit și apoi dăruit de profesor: Considerații privind opera (p. 127)și Magistrul (p. 179), sau, cu alte cuvinte: cercetătorul, omul de știință și pedagogul, educatorul.

Din nenumăratele studii, eseuri și articole publicate de Ștefan Cuciureanu, rezultă a fi avut două mari și constante „iubiri”: Eminescu și Dante. Cu referire la cel din urmă, ne-a atras atenția în mod aparte o notă din tinerețe a profesorului în care își exprima dorința de a traduce în limba noastră  Divina Commedia. Dacă intenția ar fi devenit realitate, cunoscându-i harul, faptul că era neasemuit în „lumea metaforei poetice”, am fi avut cu siguranță o versiune românească de excepție a capodoperei dantești, care, alăturată celor cinci echivalări integrale existente , realizate de G. Coșbuc, Al. Marcu, G. Cifarelli, I.A. Țundrea și Eta Boeriu, și celor parțiale ale lui G. Buznea, G. Pruteanu, M. Papahagi și R. Codrescu, ar fi contribuit masiv la sporirea prestigiului culturii noastre în lume.
Dacă pentru meritele deosebite ale studiilor sale umaniste a fost apreciat cum se cuvenea, pentru calitățile lui de profesor și dascăl a fost de-a dreptul venerat. A format multe generații de studenți și un număr însemnat de discipoli. Ei toți, din care mulți amintiți în filele cărții, au notat umanitatea maestrului, gustul și curiozitatea lui spre cercetarea erudită, entuziasmul său mereu înnoit pentru orice problemă de literatură pe care o trata. Ei singuri au păstrat amintirea a ceea ce Ștefan Cuciureanu a avut mai de preț: generozitatea, căldura lui sufletească și respectul față de om.
Prin punerea în circulație, în cultura română, a operei integrale a lui Ștefan Cuciureanu precum și a acestei monografii scrisă cu sfântă devoțiune, Vasile Diacon – fost student, discipol și fiu spiritual al magistrului – a făcut un gest rar întâlnit în zilele noastre. În lumina titlului ales de N. Steinhardt pentru o carte a sa, Dăruind vei dobândi, primim monografia, în dezbatere, ca pe un dar menit să ne înnobileze. Autorul, la rândul lui, dobândește stima, admirația și gratitudinea noastră.

Eleonora Cărcăleanu
(nr. 12, decembrie 2020, anul X)

NOTĂ

1. Vasile Diacon, Un “hidalgo” întârziat: Profesorul Ștefan Cuciureanu, Iași, Editura Timpul, 2o14, 500 pp.