„Jurnalul” lui Mihail Sebastian, publicat în Italia

În noiembrie 2024, la editura Castelvecchi, a apărut traducerea în limba italiană a celebrului Jurnal al lui Mihail Sebastian, într-o ediție așteptată de mai mulți ani. Volumul, publicat în diferite limbi străine (franceză, engleză, germană, spaniolă, suedeză, olandeză, maghiară și poloneză) este îngrijit, tradus și prefațat de Mauro Barindi și Horia Corneliu Cicortaș.
Sebastian a fost una dintre figurile emblematice ale modernismului literar românesc, făcând parte din faimoasa generație ʼ27, zisă și „tânără”, alături de alte nume ilustre precum Mircea Eliade, Emil Cioran, Eugen Ionesco, Mircea Vulcănescu, Constantin Noica și mulți alții. Ca și alți congeneri, Sebastian s-a format sub tutela profesorului Nae Ionescu, care l-a remarcat în timpul examenului de bacalaureat de la Brăila și i-a deschis apoi, la București, calea colaborării la periodicele culturale și politice ale epocii. Până la dispariția sa prematură, în tragicul accident rutier din 1945, Sebastian a scris, pe lângă o enormă producție de publicistică, mai multe volume de proză: Fragmente dintr-un carnet găsit (1932), Femei (1933), De două mii de ani...(1934), Orașul cu salcâmi (1935), Accidentul (1940), precum și piese de teatru, unele reprezentate în timpul vieții, altele după moartea autorului (Jocul de-a vacanța, Steaua fără nume, Ultima oră, Insula). Câteva din aceste romane și texte teatrale au fost traduse încă din anii ‘40 și ‘50 în italiană, așa cum menționează cei doi îngrijitori în textele însoțitoare ale Jurnalului. A urmat apoi o absență de mai multe decenii, condiționată de distorsionarea ideologică din timpul dictaturii comuniste, până la publicarea, în 1996, a ediției Humanitas a Jurnalului anilor 1935-1944: ulterior acestui eveniment editorial, Sebastian a fost redescoperit și tradus, inclusiv în Italia, fie și cu o oarecare întârziere față de alte țări [1].
Un loc aparte în producția literară antumă a lui Sebastian l-a ocupat publicarea, în anii ’30, a volumelor De două mii de ani... și Cum am devenit huligan (acesta din urmă inedit în italiană), în care sunt descrise atmosfera epocii interbelice și tulburările antievreiești din perioada premergătoare izbucnirii celui de-al doilea război mondial. Având o origine evreiască, însă aparținând culturii române prin formație, prin limbă și prin raporturile cu ceilalți autori, Sebastian ocupă o poziție aparte în peisajul literaturii românești interbelice. El ilustrează poziția intelectualului care, fidel unui personaj controversat și implicat politic (Nae Ionescu), dar fără a fi afiliat unui anume partid sau proiect politic specific, sfârșește prin a fi strivit de luptele de putere. În plus, existența sa – de om și de scriitor român de origine ebraică – îi este tot mai concret amenințată, odată cu afirmarea nazismului în Europa dinaintea și din timpul celui de-al doilea Război mondial, inclusiv în România guvernelor antisemite Goga-Cuza, Antonescu-Sima etc.
După moartea lui Sebastian și instaurarea regimului comunist în România, operele literare ale autorului au fost reeditate în țară, iar din publicistică i-au fost selectate în câteva antologii acele articole care nu creau probleme. Un moment de turnură, cum aminteam mai sus, a fost dat tocmai de publicarea Jurnalului. Câteva fragmente din acest jurnal al anilor 1935-1944 au fost publicate în 1972, în revista israeliană de limba română „Toladot”, ca platformă a unor noi atacuri împotriva lui Mircea Eliade, datorită trecutului său politic (apropierea de Nae Ionescu și simpatia față de Garda de Fier, în anii 1937-38). Speculațiilor și supozițiilor „fără text” le-a luat locul, după 1996, avalanșa de reacții și polemici din lumea culturală românească – un indiciu, de fapt, al prestanței acestei opere unice. Apariția sa a constituit un eveniment deosebit în mediile literare și universitare românești, fiind vorba de un jurnal cu valoare de document literar, dar și de mărturie istorică. Practic, Jurnalul este cel mai cunoscut și mai comentat text al lui Sebastian.
Fiind deopotrivă un jurnal de creație, un jurnal amoros, unul muzical, dar mai ales – începând cu anul 1937 și amplificându-se în cei ai celui de-al doilea Război mondial – un jurnal politic, el oferă cititorilor săi de pretutindeni posibilitatea de a privi o frescă vie, cu luminile și umbrele ei, a interbelicului românesc. Datorită modului său sincer de a vedea lucrurile și oamenii, încercând să fie cât mai obiectiv și să evite excesele subiectivismului, Sebastian oferă o imagine mai puțin cunoscută, din perspectiva unei minorități – cea ebraică – asuprite politic, a frământărilor sociale, politice și ideologice din anii premergători războiului și din timpul acestuia. Așa cum reflectă numărul recenziilor, dezbaterilor, studiilor și articolelor pe care le-a prilejuit, Jurnalul a devenit un text indispensabil pentru cunoașterea modernismului literar și, într-un sens mai larg, a modernității românești, constituind o bază solidă în reinterpretarea critică a acestora (precum se procedează în mod curent, pe urmele Școlii de la Frankfurt și ale deconstructivismului francez).
Din alt punct de vedere, Jurnalul lui Sebastian este cel al unui moralist de inspirație franceză, cu un acut simț al observației psihologice, un spirit sceptic moderat care verifică in concreto inconsistența eurilor individuale atunci când pasiunile și interesele devin divergente și chiar conflictuale. Din acest punct de vedere, opera de față are caracterul unei revelații continue, chiar dacă ea stă sub semnul negativului iar atmosfera dominantă este mai degrabă sumbră. Publicarea ediției italiene e în măsură a contribui la conturarea unei imagini mai clare a modernismului românesc, a unui fascism aflat la marginea Europei, dar stârnind o problematică moral-existențială cu valențe umane universale și atemporale.

Gabriel Badea
(nr. 1, ianuarie 2025, anul XV)

Cartea a fost publicată prin programul Translation & Publication Support Programme, finanţat de Institutul Cultural Român din București.


NOTE

[1] Pe lângă Introducerea la patru mâini a lui Barindi și Cicortaș (Tra storia e letteratura: il „caso” del Diario di Sebastian, pp. 5-21), care oferă un cadru panoramic de orientare pentru cititorul italian, alte informații privind aceste chestiuni sunt furnizate în notele de subsol, precum și în bibliografia finală care precede indexul de nume. Romanele lui Sebastian publicate recent în Italia sunt: Da duemila anni (Fazi, Roma, 2018), Donne. Seguito dai Frammenti di un taccuino ritrovato (Mimesis, Milano, 2023), La città delle acacie (Besa Muci, Nardò, 2023). Spre diferență de aceste trei opere, traduse pentru prima oară în italiană, romanul L’incidente (Bordeaux Edizioni, Roma, 2024), apărut practic simultan cu ediția italiană a Jurnalului, reprezintă versiunea revizuită a vechii traduceri din 1945 (tipărită la editura La Caravella din Roma, cea care, printre altele, publicase și prima versiune italiană a romanului eliadian Maitreyi, cu titlul Passione a Calcutta).