Semnalări de carte italiană: „Tamar” de Angelo Manitta

Am primit cu mare bucurie semnul de prietenie printr-un poem special trimis din  Italia de scriitorul Angelo Manitta. Poemul este o carte întreagă intitulată Tamar și a apărut la Editura Eikon, București, 2022, și este bilingv. Versiunea în limba română este asigurată de Otilia Doroteea Borcia, prefața de  Corrado Calabrò și postfața de Dumitru Găleșanu. Imaginea de pe copertă, Ammon și Tamar, reproduce o pictură color, artist necunoscut, High Museum of Art, Atlanta, GA.
Angelo Manitta este fondatorul revistei internaționale „Il Convivio” și al Academiei cu același nume, precum și al revistei de Științe Umane „Letteratura e Pensiero”.
„A publicat numeroase volume de eseuri, proză și istorie a Siciliei, dar lucrarea sa cea mai complexă este reprezentată de poemul Big bang, Cântul satului global, o operă măreață și extrem de bogată, înțesată de personaje reinventate ale istoriei și literaturii... un poem unic în vremurile noastre prin complexitate și inventivitate”, scrie G. Bàrberi Squarotti.
Acest Canto compus de Angelo Manitta ne face să simțim într-un mod palpitant, ca participanți, patosul unei întâmplări care ne pune imperios în fața ochilor niște realități ca există și în zilele noastre și pe care nu vrem să le vedem. Manitta ne face să percepem ca pe o palmă primită nedreptatea suferită de atâtea femei jignite, mai întâi prin violență și apoi prin neînțelegerea  cu care ele sunt adesea tratate.” (C. Calabrò).
Cartea este poemul Tamar în întregime, ușor de perceput în ambele limbi: italiană și română. O fată foarte frumoasă, Tamar, fiica lui David și sora lui Absalom, este ca o zeiță. Ființa ei este plină de senzualitate, trup de fecioară și strălucitoare ca zorii.
Fratele vitreg al lui Tamar, Amnon, este fiul cel mare al lui David care se îndrăgostește de ea și pe care ea îl îndepărtează. Adorația lui devine obsesivă și se transformă în dorință trupească imposibil de oprit.
Formularea versificată este simplă, dar conturează pasiunea incestuoasă. Cu simțurile aprinse el constată: „Cum poate rămâne neatinsă/ O fecioară cu ochi de zeiță?”
Visele lui sunt din ce în ce mai obsedate de gândul posesiunii cu orice preț. Dincolo de  incest, nepotrivirea dintre cei doi este evidentă. Visul lui Amnon este delir profanator. Tânăra este violată fără milă, iar apoi violatorul o învinovățește pe Tamar: „Pasiunea arzătoare trezește ură de moarte”. Frumusețea femeii este păcătoasă, trezind gânduri necurate. Amnon o gonește pe Tamar cu insulte dintre cele mai dure și mai neadevărate. Acest lucru se întâmplă și în zilele noastre în comunitățile în care femeia violată este gonită din sat, considerată vinovată și pentru ea nu mai este loc în societate.
Acest Canto al lui Angelo Manitta ne face să participăm la întâmplări din realitatea imediată a zilelor noastre, pe care uneori preferăm să nu o observăm.
Din spusele autorului, geneza lui Tamar a fost zbuciumată. Poemul, care face parte din Big bang. Poemul satului global,  este  o creație a cărei elaborare a durat câțiva ani.  El mai adaugă: „Nu a fost ușor să propunem cititorului modern un eveniment petrecut acum trei mii de ani. Ideea a fost aceea de a moderniza un mit și aducerea în contemporaneitate a unei teme care să-i facă pe cititorii de azi să se simtă implicați și să trăiască un fapt din vechime ca pe propria lor dramă. Tamar nu este numai numele uneia dintre numeroasele fiice ale lui David, ci este și una dintre fiicele societății contemporane, adesea victimă și ea a abuzurilor și violenței.
Parcurgând poemul Tamar se pot găsi versuri de mare frumusețe și profunzime, remarcabil tălmăcite de Otilia  Doroteea Borcia: „Un munte de lumină se revarsă/ pe umbrele trecătoare ale zilei”; „.../Plictisite/ nimfele se clatină deasupra cuvintelor/ femeilor goale.; „Așa delirează Amnon legând/ cuvinte de viață cu cuvinte de moarte,/ scăzând percepții minuscule ale durerii/ din suspinele care smălțuiesc cerul”; „privirea și care-mi scapă mă îneacă/ în acest infinit absolut de albastru palpabil”;  „Vicleșugul înnobilează înșelăciunea,/ dacă trupul se face trunchi de copac”; „Nu-ți e frică de tine însuți?/ Nu-ți este frică de necuprinsul absolut?”; „Câte Tamar sunt în lume!/ Nimeni nu le cunoaște...”; „...Nu se fac sărbători în zilele/ de rugăciune, când departe/ moare cântecul serii”.
Cartea-poem este fără îndoială un semnal de alarmă și pentru zilele noastre. Atunci ca și acum, femeia rămâne acoperită de rușine în ochii comunității. Ea este vinovată, este motiv de discordie, desfrâu și mai apoi singurătatea și izolarea o rănesc mai profund decât orice abuz. La toate acestea se adaugă un josnic comerț cu carne vie despre care se vorbește, care se cunoaște, dar care rezistă dincolo de timp pentru că banul vorbește și decide. Citind poemul propus de Angelo Manitta, omul modern va aprecia reluarea unor motive atât de vechi care persistă în epoca modernă și, mai ales, va invita la meditația pe teme etern umane, la aparențe și trăiri care nu țin de modă, ci de mentalități adesea imposibil de eliminat. Omul aflat în oglinda propriei înălțări și decăderi. Mereu povestea cu Bărbatul și Femeia pe scara Timpului. Omul și timpul său, iubire și oroare, murdărie și risipă de frumusețe adesea inutilă. Angelo Manitta un poet al epocii sale, un poet care își rostește versul și atitudinea profund umană în fața veșniciei.

Manolita Dragomir-Filimonescu
(nr. 3, martie 2023, anul XIII)