„Vegan Holocaust”: un viitor posibil, un viitor care poate fi prevenit

Salvatore Setola este un tânăr din orașul Caserta, absolvent al facultății de Istorie și Teoria Artei. Fiind pasionat dintotdeauna de relația dintre arta vizuală și muzică, a făcut ca acesta să devină leitmotivul studiilor și vieții sale. Astfel, de mai bine de un deceniu este reporter pentru revista on-line „Ondarock”, în cadrul căreia scrie cu precădere articole cu caracter istoric în rubrica „Juke-Box”. În plus, coordonează și secțiunea „Pietre Miliari”, prin intermediul căreia își exprimă opiniile pertinente despre piese muzicale care s-au remarcat de-a lungul timpului. În cadrul secțiunii speciale „Mucchio Extra”, a publicat o serie de articole despre influența avangardelor artistice asupra muzicii rock. În cadrul secțiunii speciale „Tortuga”, în schimb, a publicat o serie de articole despre muzică și artă, și chiar și despre literatura italiană.
În anul 2015 face parte din comitetul de organizare al expoziției „La luce vince l’ombra. Gli Uffizi a Casal di Principe”, care s-a desfășurat în locurile confiscate organizației mafiote Camorra și dedicată lui don Peppe Diana. Pentru expoziție au fost împrumutate douăzeci de opere de la muzeul Galleria degli Uffizi din Florența. Aceasta pune accentul pe pictura secolului al XVI-lea a unor artiști napoletani sau care aveau o legătură cu orașul Napoli și, în orice caz, „fascinați” de Caravaggio. Printre opere sunt și câteva lucrări remarcabile, spre exemplu Santa Caterina d'Alessandria de Artemisia Gentileschi, Carità de Luca Giordano, Vanità de Mattia Preti.
În colaborare cu Luca Buonaguidi, publică volumul Ambulance songs. Nu uita cântecele care ți-au schimbat viața. Prin intermediul unei alegeri minuțioase a fragmentelor muzicale, este realizată o analiză amănunțită a perioadelor istorice, a statusurilor emoționale ale generațiilor, a expresivismelor sociale, totul fiind acompaniat de o narațiune netedă, aproape fermecătoare, care pe alocuri se contopește cu poezia, tratând tematici dintre cele mai diverse, de la iubire la rebeliune, de la durere la spiritualitate, de la nebunie la melancolie. Succesul pe care l-au obținut îi împinge pe cei doi autori înspre publicarea celui de-al doilea volum.

Tot împreună cu Luca Buonaguidi, căruia i se alătură Girolamo de Simone și Fabio Donato, publică Urletul. Sunetele fără voce ale lui Luciano Cilio. Este trista poveste a unui muzician napolitan, Luciano Cilio, care între anii ’70 și ’80 a compus muzică de avangardă, o muzică revoluționară, prea puțin înțeleasă care, combinată cu lipsa voinței omologării și cu pierderea timpurie a vocii, l-a condus la suicid.

În 2021 are loc o schimbare de direcţie, în contextul pandemiei şi pe fondul unei pasiuni adolescentine pentru literatura distopică, de la Herbert George Wells la Michel Houellebecq, trecând prin George Orwell: scrie și publică Vegan Holocaust (Eretica Edizioni), un roman care se naște într-o realitate nu tocmai senină, pe care o proiectează într-un viitor de coșmar.

Ne aflăm în anul 2089, la un secol de la căderea comunismului și la trei secole de la revoluția franceză, iar Europa, alcătuită din vechile țări membre ale Uniunii Europene, a devenit un stat federal administrat de către F.E.A., Federația Europeană Antispecistă, care se inspiră din veganismul antispecist. Populația este împărțită în trei categorii: biosuperiorii, cei care locuiesc în Zona 1 și reprezintă elita care trebuie să se mențină la anumite standarde pentru a nu regresa; bioimperfecții, pe locul doi, sunt cei ce locuiesc în Zona 2 și reprezintă statul de mijloc, statul tampon, format din categoria aceea de oameni care, ori aspiră să devină mai buni pentru a putea avea acces la primul nivel, ori cad dezastruos în ultima categorie; bioînvinșii, cei din ultimul stadiu, trăiesc în Zona 3, zonă care e descrisă în așa fel încât duce cu gândul la planificarea urbană din New York, săracă și mizeră, și care sunt predestinați eșecului.
În Zona 1, pe cupolele digitale de pe toți ecozgârie-norii se derulează în mod continuu și cu caractere foarte mari inscripțiile «Puritatea este eficiență. Eficiența este merit. Meritul este fericire», în esență o combinație între 1984 a lui Orwell și Times Square sau Picadilly Circus. Doar biosuperiorii sunt eligibili pentru a câștiga mai mult, pentru a accesa niveluri culturale tot mai înalte și pentru a se alimenta cu cele mai bune alimente. Bioimperfecții pot încerca să ajungă la nivelul superior, deși este mai greu, și unii chiar reușesc, dar doar prin sacrificii foarte mari. Bioînvinșilor le este aproape imposibil să se emancipeze social. F.E.A. impune o alimentație vegană rigidă și o viață bazată pe principiul respectării tuturor formelor de viață, toate cele care pot simți durere sau plăcere, pe când cele care nu simt durere pot fi eliminate. Autorul reia conceptul sugerat în mod provocator de către Peter Singer în eseul său Animal Liberation din 1975 prin teoria „Replaceability Argument”, care implică eutanasia neonatală aplicată in această Europă din secolul 22. Nu se mai urează o zi bună și multă baftă, ci „călare pe lup și porc fericit” la care se răspunde „trăiască lupul mereu și porc fericit și dumneavoastră”. Este ușor de înţeles sensul lupului, dar porcul? De ce porc fericit? Deoarece a fost cel mai abuzat animal în istoria lumii și este considerat necurat de către diferitele religii monoteiste, așadar un animal care trebuie ispășit.

Romanul Vegan Holocaust are o structură aparte, împărțit în 22 de capitole, fiecare independent de celălalt și introdus de un aforism al unor intelectuali, de la Paul Watzlawick la Kurt Vonnegut, fără să uităm de Fiodor Mihailovici Dostoievski. Specificul romanului, totuși, este că protagoniștii sunt toți morți și, precum într-o versiune distopică a romanului Antologia de la Spoon River de Edgar Lee Master, povestesc despre lumea lor în care, pentru a atinge un nivel de puritate ideală printr-un pseudorespect pentru toate formele de viață, cu scopul de a salva planeta, au reușit inevitabil să o distrugă declanșând în mod paradoxal o apocalipsă finală.
Primul capitol e un epitaf care deja prevestește scenariul pe care urmează să îl descoperim „Totul curgea: viața scâncea în sânge și sângele implora alt sânge, (...) dimineața înflorea peste cadavrul încă proaspăt al lunii, noaptea drena lumină dintr-un masacru de stele (...) Dar când Marea Mână a eradicat sămânța obscură a naturii, eliberând-o din jugul întunecat al morții creatoare, istoria umană a intrat în ultimul ciclu. (...) Fructele pure înnebuniră. Din regatul lor nu a mai rămas decât vocea mută a celor exterminați”. Din acest moment, fiecare capitol se leagă precum piesele dintr-un enorm puzzle, de la biosuperiorul care, educat fiind să nu piardă niciodată, suferă o cădere etică atunci când iubita îl părăsește pentru un altul, firul de nisip care a blocat mecanismul perfect; sau reportera biosuperioară care decide să publice dosarul despre descoperirile asupra membrilor consiliului de stat din F.E.A. și membrilor consiliului de administrație al multinaționalelor vegane, în ciuda riscului întemeiat al mașinii de noroi; sau chiar a biopierzătoarei care decide să fie cobai uman pentru experimentele neuro-etico-farmacologice pentru a supraviețui; în fine, ultimul om rămas care se trezește după ce fusese pus în hibernare și descoperă că în timpul „somnului” său a apărut un virus care transforma oamenii în plante carnivore, nepenthes, și care descoperă trecutul.
Mâna cu roata deasupra scrierii în sanscrită și crucea celtică, care apar pe copertă, sunt simbolul religiei jainiste, urmașii lui Jina, care în sanscrită înseamnă „victorios”, care tind să se elibereze din ciclul existențelor și să elimine karma printr-o serie de practici de austeritate, precum respectarea tuturor formelor de viață, consumul strictului necesar supraviețuirii (moartea prin înfometare reprezentând un mare merit), veganism, bând doar apă filtrată, purtând mereu o mască pentru a nu ingera forme minuscule de viață ce trec prin aer, fără a deține nimic altceva în afara unei mături pentru a înlătura ființele din propria cale. La bază stă conceptul de a nu ucide (amisha în sanscrită), dar și cel de a nu minți și de a fi caști.

Vegan Holocaust nu e un roman ușor, nu e un roman care se citește în mod superficial, nu se poate citi fără a te opri pentru a reflecta asupra diverselor capitole, asupra citatelor care deschid fiecare capitol, asupra analizelor savante care trec de la filosofie la istoria artei. De o particulară însemnătate este chestiunea dintre etică și estetică: „Simbioza dintre domeniul eticii și cel al esteticii nu e niciodată de bun augur, producând doar efecte nefaste, întrucât pe măsură ce scena eticii se mărește, aceea a esteticii se restrânge, lăsând în afara scenei toate operele ce nu se conformează modelelor valorice dorite. În secolul al XVI-lea se cenzura nudul uman, astăzi carnea animală jupuită sau gătită. Se schimbă motivațiile, puritanismul e același.”
Unii l-ar putea interpreta ca pe un atac împotriva veganilor sau al ecologiștilor, dar, în realitate, e mai degrabă o constatare a felului în care bunele intenții se pot transforma în mod negativ pe parcurs, a felului în care omul reușește mereu să murdărească, să cangreneze până și cele mai frumoase lucruri, dar, mai ales, a felului în care omul are mereu nevoia de a se simți superior cuiva, asuprindu-l.

Patrizia Ubaldi
(nr. 3, martie 2022, anul XII)

Traducerea este realizată de studentele Bianca Curcă şi Ramona Pașca de la Cursul de Comunicare Multilingvă și Multiculturală, sub coordonarea lect. univ. dr. Delia Morar, în cadrul unui proiect anual de colaborare cu revista noastră.