„Povestea Mirelei” prin condeiul unui scriitor italian, Armando Santarelli

Noua carte a scriitorului și eseistului italian Armando Santarelli este romanul Povestea Mirelei (Ed. Şcoala Ardeleană, Cluj-Napoca, 2020, traducere de Adina Teodorescu). Originalul italian, Storia di Mirela, a apărut tot în 2020 la Editura Rubettino.
Personajul central este o badantă, una dintre sutele de mii realmente aflate „în linia întâi” în Italia, căreia scriitorul îi urmărește parcursul și evoluția, exprimând în acest fel un magnific și sincer omagiu adus femeii, femeii badante, românilor și României.
Pentru cine nu știe semnificația termenului badantă (din it. badante), ea se referă la acele persoane care au grijă de bătrâni la domiciliu sau pe unde se află, mai ales când sunt deloc sau prea puțin auto-suficienți. Este o muncă de enormă responsabilitate și efort – 24 de ore din 24 – muncă adesea batjocorită în țara natală, deși numai oamenii cu o imensă tărie de spirit și de caracter ar putea îndeplini cu onoare acest binecuvântat serviciu.
Ceea ce este evident, bine reliefat și în carte, rămâne faptul că absolut toate româncele care îmbrățișează munca de badantă o fac numai din necesitate stringentă, abia apoi apare vocația prin sacrificiu, ca și foarte rarele ,,alunecări” negative care sunt exploatate apoi de gurile rele.
De la stângăciile și suferințele integrării Mirelei, poreclită Bocceluța, ca nou-sosită într-un sătuc din centrul Italiei, la atașamentul față de familia care a angajat-o și, mai ales, față de bătrânica Teresa, bolnavă de Alzheimer, protagonista trece prin mai multe etape din ce în ce mai dure, cu stoicism nedisimulat, cu smerenie, adaptându-se până într-acolo încât să își asume (curând) Italia ca țară de adopție.
Ceea ce face povestea credibilă este o profundă cunoaștere a acestei munci şi, mai ales, a firii româncelor, a puterii lor de adaptare și a unor calități care le fac onoare, românce pe care autorul a avut ocazia să le cunoască în localitatea sa, pe care nu le-a studiat ca materie științifică ori cu scop scriitoricesc, ci pur și simplu s-a produs un atașament uman, o prietenie curată.

Este semnificativ faptul că un italian scrie această narațiune strecurându-se el însuși în personajul principal, badanta Mirela. „Să probezi ca pe o cămașă sufletul unei femei străine ajunse pe tărâmurile tale este o adevărată provocare”. Mirela, prin condeiul lui Santarelli, se povestește în carte fără nicio rezervă sau prefăcătorie, este de o sinceritate debordantă chiar și atunci când, neînțelegând multe nuanțe culturale sau psihologice specifice locurilor, „dă cu oiștea-n gard”, are prejudecăți pe care și le înfrânge, dar nu fără să treacă prin focul suferințelor.
Întrepătrunderea celor două culturi, cea italiană și cea română, se petrece aproape firesc. Se depășesc nu întotdeauna ușor barierele de neîncredere, dincolo de ,,gura lumii” în ce privește românii în Italia, se ajunge inevitabil la iubire, acea iubire curată cum numai Dumnezeu ne vrea să ajungem în stare să o trăim măcar o dată-n viață.
Dorul, dar mai ales grija față de copiii lăsați acasă, datoriile la banca pregătită să le confiște apartamentul pentru restanțe, bătrâna mamă lăsată în voia sorții, soțul ei, o figură din păcate des întâlnită în satele românești, violent, leneș, bețiv și, ca și cum nu ar fi fost destul, curvar… precaritatea locurilor de muncă și salariile de mizerie, toate acestea fac din plecarea Mirelei un sacrificiu, dar și un drum inițiatic.

În primul moment, ajunsă în Italia, Mirela nu gândea că viața avea să-i rezerve o răsplată pe măsura sacrificiilor, dar și a capacităților sale, că va reuși să dea destinului o altă turnură, neașteptată, totul petrecându-se fără dramatizare excesivă sau, la polul opus, fără dez-dramatizare.
Moartea bătrânei Teresa, pentru grija căreia era angajată Mirela, este un punct de cotitură în relațiile Mirelei cu oamenii din localitate. Deja înfiripate relațiile pe parcursul a patru ani, acum s-au decantat și au deschis ex-badantei calea spre o viață nouă. Clipa deciziilor nu a fost ușoară, a pretins luciditate, maturitate, dialog și sinceritate. Mirela nu ,,s-a aranjat cu intenție vădită de a depăși vreun statut, ci şi-a câștigat fiecare pas cu răbdare, dedicare și efort şi, mai ales, cu mult respect față de toți oamenii din viața ei, foști sau actuali.
Pentru românce, munca de badantă nu este o ,,condamnare” definitivă, cine vrea și simte că poate se afirmă și se bucură de oportunități absolut egale, fără discriminări. Avem, în acest sens, multe exemple de femei care au făcut carieră în domenii profesionale noi sau în care aveau deja competențe.
Relația de dragoste a Mirelei cu Giacomo, nepotul bătrânei, apare în carte într-o manieră demitizată, știindu-se faima româncelor de a ,,cuceri” italienii și de a strica unele căsnicii, este de-o onestitate impecabilă și reciprocă. De data asta nu se impietează nicio valoare, dimpotrivă, se înnobilează, Mirela decizând să nu profite de cererea în căsătorie, tocmai pentru a anula copiilor lui Giacomo orice temeri patrimoniale privind moştenirea lor.

Scriitorul vorbește despre valorile românești trăite cu emoție, astfel că cititorii pot redescoperi România prin ochii unui italian. Citind veți afla despre satul Pădureni, Vrancea, despre motivul pentru care Mirela este poreclită Bocceluța şi multe alte lucruri surprinzătoare. Amando Santarelli consfințește legăturile dintre cele două popoare prin puterea exemplului, îmbrățișând România nu ca un simplu turist fascinat de cine știe ce locuri faimoase, vizitate ocazional, ci ca un suflet atașat de valorile tradiţionale: pământul, țăranii, credințele, obiceiurile, încât nu ai cum să nu remarci faptul că el a devenit mult mai român decât mulți dintre trăitorii acestui tărâm binecuvântat, România.
În comunitatea românească din centrul Italiei este deja cunoscută dragostea lui Armando Santarelli față de români, participă frecvent la evenimente sau le creează împreună cu ei, se străduieşte să învețe limba română, citește foarte dedicat marii noștri scriitori. Iar Povestea Mirelei rămâne în mintea oricărui cititor o mărturie a unui adevăr trăit: indiferent cine sau unde am fi, viața noastră depinde foarte mult de atitudinea și deciziile noastre și orice ni s-ar putea întâmpla poate fi depășit numai cu iubire.
Am parcurs cartea fără lăsându-mă cu totul purtat de stări de fapt și de spirit exprimate cu iscusinţă. La final, am rămas cu nostalgia unei lecturi de mare intensitate și construiesc în mintea mea continuarea poveștii Mirelei, cea în care se reflectă sutele de mii de românce din Italia.



Valeriu Barbu
(nr. 3, martie 2021, anul XI)