Vis, porumbei și joacă: „Scăriţa” de Carmen Odangiu

Roadă bogată în cărți a dat cititorilor anul 2022. Între volumele publicate de literații grupați în Filiala Timișoara a Uniunii Scriitorilor din România, spre bucuria copiilor din orice generație, nu putea să lipsească Scărița (Editura Waldpress) de Carmen Odangiu .
Între un Prolog însuflețit de periplul prin casă al unui diafan deși dolofan balon albastru și Epilogul cu o bărcuță de hârtie pitită într-o lacrimă, aflăm cu încântare 22 de poezii cu rimă, uneori, fiind intercalate versuri albe, între stihuri, ce sporesc prospețimea întregului, prin promisiuni de ieșire în alte orizonturi.
Sunt viu sugestive titlurile poeziilor exact ca tematica variată ce dă naștere unui univers în care se joacă, descoperind lumea, două fetițe poznașe, când îndrăznețe, când sfioase.
Nepoțica cea mare e deja alfabetizată ca orice proaspăt școlar vrednic, ne spune poezia deschizătoare de drum al citirii laolaltă cu  imaginea însoțitoare (Romantică). Mezina are nume de floare gingașă, Iris. De bună seamă, privirea bunicuței distinge în ea o Giocondă mai blondă ca nemuritoarea cu surâs poate întrucâtva puțin fericit-fericitor din capodopera lui Leonardo da Vinci (Odă).
În livadă o descoperim tot pe Iris. Aici, o doare... mărul, când mușcă din fruct cu dințișorii ei de lapte. Într-un următor text, surioara mai mare este chiar râsa-plânsa din lirica omonimă izvodită de Carmen Odangiu ca pandant la noțiunea de râsu-plânsu ivită de sub pana lui Nichita Stănescu, în anul 1969. Firesc, se înfiripă un dialog între generații de oameni ai condeiului, când subtil, când la vedere.
Trimiterile înspre lumea culturii universale sunt mult mai numeroase în poezii precum Urbană, Balada pantofiorului lunar,  Metamorfoză, Micul Prinț, Cronică mondenă, spre a cita numai câteva.
Privind fotografiile și parcurgând textele, aflăm, bunăoară, că miracolul ochilor nu contenește să recepteze felurimea lumii și să-i înzecească reverberațiile (Jar). În poezia cu același titlu, Nigra este cățelușa familiei, temporar bolnăvioară, spre durerea micuței cu suflet duios, tandrețe care nu împuținează cheful de joacă.
„Un român din România/ și-un chinez din China mare/ s-au făcut amici pe feisbuc/. Și și-au scris cîte-o scrisoare” precizează cu deplină satisfacție bunica-autoare în prima strofă din Prietenie. Distanțe anevoie comensurabile dispar, se estompează abisul dintre generații, când fantezia lucrează fără opreliști. Tocmai de aceea, ne face atenți autoarea, unicele războaie în care ar fi să se implice NATO sunt acelea în care muște, țânțari, albine amenință o copilă de grădiniță, lângă răzorul cu multicolore flori înmiresmate (Război).
Realitate și onirism se întrețes armonios, inclusiv prin sumedenia de rime heterocategoriale, din care le evidențiem pe următoarele: știu/ piu; fugă/ rugă; lor/ pantofior; interzis/ paradis; stea/ ea; mică/ Degețică; fân/ bătrân; nimic/ implic; nori/ cobori. Rămânând în spațiul prozodiei, remarcăm că  nu lipsesc câteva poezii astrofice.
Din punct de vedere stilistic, cu bucurie descoperim luxurianța neobsesivă a enumerațiilor, repetițiilor, aliterațiilor, apocopelor, comparațiilor, triumfând prin regina figurilor de stil, metafora.
De unde titlul volumului publicat la editura timișoreană Waldpress? Însuși „timpul este scara” ce le unește pe cele două poznașe cu bunica lor, ea însăși fermecată — odinioară și în prezent — de întâlnirea cu porumbeii orașului ori cu caruselul ce se rotește pe aripi de cântec sau cu zânele, piticii din povestea care încheia, iar acum, încheie fiecare seară, negreșit.
Indubitabil, fotografiile, 25 la număr, sporesc conotațiile acestui eveniment editorial remarcabil.
Prin recenta carte publicată de cunoscuta scriitoare Carmen Odangiu, cititorul se simte îndemnat să lase cale liberă imaginației, creativității, subiacent fiind îndemnul la lectură reiterată.

Viorica Bălteanu
(nr. 2, februarie 2023, anul XIII)