Ștefania Mărăcineanu, cercetătoarea din laboratoarele Curie din Paris

„Răsplata pentru cercetătorul devotat științei nu vine din afară, ci sunt fiorii de fericire pe care îi are la descoperirea adevărului. Acești fiori i-am simțit când, într-un colțișor întunecat din laborator, am văzut prima oară scânteierile date de plumb și când mi-a străfulgerat prin minte că ar putea fi radioactivitate artificială. Aceeași bucurie divină m-a cuprins când am văzut cerul întunecându-se ca prin farmec și ploaia căzând prin simpla acțiune a unei substanțe radioactive”.

(Ștefania Mărăcineanu, Radioactivitatea, 1936)

În anul 1934, într-unul din ziarele vremii, „Neus Wiener Journal”, Irene Curie, fiica savanților Marie și Pierre Curie, spunea: „Ne amintim că savanta română, domnișoara Mărăcineanu, a anunțat în 1924 descoperirea radioactivității artificiale”.

Cine a fost Ștefania Mărăcineanu și ce legături a avut cu familia Curie?

În anul 1924, celebra universitate din Paris, Sorbona, afișa un anunț care stârnea curiozitatea profesorilor și cercetătorilor din acea vreme. Ștefania Mărăcineanu, născută la București în 1882, își susținea teza de doctorat în fața unei comisii al cărei președinte era Marie Curie, laureată a Premiului Nobel în 1903 și 1911. Lucrarea, cu care va obține titlul de Doctor în științe fizice cu calificativul Très Honorable, era: Recherches sur la constante du polonium et sur la pénétration dans les mataux (Cercetări asupra constantei poloniului și penetrării acestuia în metale). Această teză reprezenta toată munca Ștefaniei de până atunci, muncă începută cu studiile de fizică la Universitatea din București şi continuată mai apoi ca profesoară la Școala Centrală, dar și la catedra de științe fizico-chimice.
După terminarea războiului, în 1919, Ștefania Mărăcineanu va obține o bursă de studiu la Universitatea Sorbona din Paris, acordată de Ministerul Științelor din România, cu sprijinul directorului general, profesorul și istoricul Constantin Kirițescu. Datorită acestei burse, Ștefania va lucra în laboratorul Mariei Curie alături de Irene Curie, timp de un an, și apoi la Observatorul astronomic din Paris și de la Meudon. Sub coordonarea lui André-Louis Debierne, cercetătoarea româncă efectuează experimente cu Actiniu X, iar în 1921, sub îndrumarea lui Georges Urbain, Ștefania își pregătește doctoratul în fizică.
În teza de doctorat, Ștefania Mărăcineanu adună toate observațiile obținute în urma muncii de cercetare depusă în laboratoarele Curie, și anume: fenomenele fizice prin care nucleul unui atom instabil poate fi transformat artificial pentru a degaja energie sub formă de radiații. Fiziciana evidenția un nou concept științific, cel al radioactivității artificiale prin determinarea constantei de dezintegrare a poloniului.
Marie Curie va declara în 1924: „Domnișoara Mărăcineanu a lucrat mai mulți ani în laboratorul meu și recent a obținut titlul de doctor în științe fizice. Apreciez în mod deosebit munca ei științifică”. Și Ștefania va acorda o dedicație în deschiderea tezei de doctorat marii savante: „Doamnei Curie, dovadă a admirației și recunoștinței respectuoase”.

În iulie 1925, Ștefania își începe munca la Observatorul Astronomic din Meudon, obținând sprijinul profesorului Henri-Alexandre Deslandres, care îi va pune la dispoziție un mic laborator, ca și aparatele necesare continuării cercetărilor. În acest mic laborator, Ștefania aprofundează cercetările, primind câteva mici foi de plumb, zinc și fier de pe acoperișul observatorului ca să poată evidenția dacă radiațiile emise de soare stimulează radioactivitatea plumbului. Ștefania depune un strat de poloniu pe una din foile de plumb dăruite de profesorul Deslandres. Așa constată că plumbul a fost excitat de poloniul radioactiv, începând să emită radiații, după care expune acea foaie la soare, descoperind că radiațiile erau și mai puternice. Prin urmare, Ștefania pune bazele conceptului de provocare a radioactivității artificiale a metalelor prin emisii de raze alfa a poloniului.
The Children’s Newspaper din 1927, la pagina 8, dedica un articol Ștefaniei Mărăcineanu: „A fost făcută o descoperire de către o cercetătoare, domnișoara Ștefania Mărăcineanu. Ea a prezentat Academiei Franceze de Științe faptul că acoperișurile de plumb, expuse mult timp la soare, au devenit radioactive. Fascinanta posibilitate ce ni s-a deschis în față ar putea permite obținerea energiei radioactive de la soare”.

Ștefania publică cercetările efectuate, ca și rezultatul lor, în mai multe publicații din Franța (în revista „Comptes rendus des seances de l’Academie des sciences”) și din România (în „Buletinele Academiei Române”, nr. 3-4 1924). Până în 1930, Ștefania Mărăcineanu publică 10 lucrări. Într-o notă semnată de doi cercetători referitoare la descoperirea radioactivității plumbului, M.A. Smits și C.H. Macgillavry doresc să calmeze ritmul alert cu care Ștefania lucra, spunând: „[…] această descoperire este prematură”, după ce ei înșiși efectuează diferite experimente, confirmând rezultatele extraordinare obținute de cercetătoarea română.

Ștefania Mărăcineanu merge mai departe și, în septembrie 1934, experimentează producerea ploii artificiale în Algeria, chiar dacă rezultatele nu au fost încurajatoare. În același an, cuplul Frederic și Irene Joliot-Curie comunică Academiei Franceze, printr-un studiu, descoperirea radioactivității artificiale, pentru care cei doi vor primi premiul Nobel. Cei doi cercetători au reușit să explice procedeul fizic și matematic în studiul Production artificielle d’éléments radioactifs. Preuve chimique de la trasmutation des éléments. Deși fusese recunoscută munca Ștefaniei Mărăcineanu în cercetarea acestui concept ca precursoare a descoperirii radioactivității artificiale, în discursul de decernare a premiului cuplului Joliot-Curie nu se va vorbi despre cercetătoare română sau despre lucrările sale, care au contribuit la descoperirea acestui fenomen.
Consternată de faptul că Irene Curie folosise mare parte din observațiile sale, fără a menționa acest lucru, Ștefania Mărăcineanu și-a susținut public descoperirea din perioada anilor ei de cercetare la Paris în laboratoarele Curie. În 1935, cercetătoarea declara pentru „Ilustrațiunea Română”: „Nimeni nu este profet în țara sa! [...[ Întâmpin astăzi aceeași neîncredere cu producerea ploii artificiale cum am întâmpinat acum zece ani cu descoperirea radioactivității artificiale. Irene Curie vine după zece ani și anunță descoperirea radioactivității artificiale a aluminiului, urmând comod o cale anevoioasă, pe care i-am deschis-o eu”.
În 1936, Ștefania întocmește un memoriu în care își va susține meritele: „Dintre toate metalele remarcasem că plumbul devenea cel mai radioactiv. Doamna Marie Curie nu mi-a permis a da această explicație în teza de doctorat și mi-a spus: vom continua lucrarea și va figura și numele d-tale”.
Ștefania a fost susținută în demersul său pentru a i se recunoaște meritele de mai multi oameni de știință din România, dar și din Franța unde o revistă, „La Nature”, publică un articol semnat de profesorul A. Boutaric de la Facultatea de Științe din Dijon, în care sunt expuse rezultatele cercetărilor făcute de Ș. Mărăcinean la Observatorul Astronomic din Paris.
Ștefania Mărăcineanu se întoarce în România și înființează primul Laborator de radioactivitate. Avea să moară de cancer, di cauza iradierii, în 1944, la vârsta de 62 de ani.
În cartea Radioactivity. Introduction and History, Michael F. L’Annunziata scrie: „Pe nedrept, istoria radioactivității a uitat-o pe Ștefania Mărăcineanu, deși este una dintre cercetătoarele care a dovedit un spirit de observație deosebit, intuind rolul radiației în obținerea unor materiale radioactive și în producerea fenomenului de radioactivitate artificială”.

Stéphanie Maracineanu (présentée par H. Deslandres),
Comptes Rendus Hebdomadaires des Séances de l'Académie des Sciences - Paris,1925,
pp. 774-776

Alina Monica Turlea
(nr. 3, martie 2019, anul IX)