Lectură vizuală. Expresii plastice liniare și picturale în acuarelă

Pentru  a vorbi despre anumite aspecte ale unor lucrări realizate în tehnica acuarelei, rezultante ale stilurilor individuale ale artiștilor acuareliști, vom încerca să identificăm, să analizăm și să prezentăm în cele ce urmează acele elementele specifice care amprentează și determină o anume morfologie. Aceste elemente vizuale alcătuiesc repertoriul formelor și al vocabularului plastic cu care operează artistul, pe baza cărora el poate fi identificat. Dacă până în secolul al XX-lea formarea unui stil personal era un deziderat pentru fiecare artist, acest obiectiv a devenit mai puțin urmărit astăzi, când artiștii caută să experimenteze o varietate de stiluri căutând în primul rând o adecvare a limbajului vizual și a mijloacelor cu care operează pentru a comunica optim mesajul exprimat.   
Elementele componente ale unei lucrări în acuarelă pot fi forme geometrice, linii constructive, tonuri, valorație, care însumează într-un tot unitar diferite tipuri de expresii vizuale încărcate de personalitatea autorului. Vom analiza în acest scurt studiu două dintre ele: expresiile plastice liniare și picturale, care conturează stilul pornind de la autenticitatea gestului câtorva autori, selectați din arii temporale și curente artistice diverse.


1. Expresii plastice liniare


Atunci când o acuarelă este realizată prin expresii plastice liniare, atenția pentru formele bine conturate devine insistentă. Volumul este delimitat în spațiu prin linii care închid și mai ales definesc forma, expresivizată prin valorații ale unui întreg ferm construit, concret prin liniile sale explicite și atent modelate. Efectul liniar al formei în acuarelă clădește o structură fundamentală care determină figurarea și percepția. Liniaritatea și picturalitatea coexistă adesea în lucrările investigate, sporindu-le plasticitatea.


Lucas Cranach cel Bătrân

a
Lucas Cranach cel Bătrân, Cap de om cu pălărie de bucătar
acuarelă [1]


În acuarela Cap de om cu pălărie de bucătar, Lucas Cranach cel Bătrân arată calitățile pe care acuarela le poate aduce realizării și proiectării unui portret. Cele două caracteristici ale limbajului plastic, picturalul și liniarul, se întrepătrund. Se poate observa picturalitatea prin care a tratat barba și pălăria personajului. Elementele figurate care descriu tipologia fizionomiei umane sunt clare, precise, de factură liniară. Cranach cel Bătrân este recunoscut prin pensulația sa care se distinge printr-o mișcare anume, datorită gestului și stilului pe care le-a dezvoltat de-a lungul carierei. În cazul de față a pus fluiditatea tușei în slujba luminii și a efectelor prin care a redat materialitatea. Cromatica folosită este tipică perioadei Renașterii, fiind utilizate în mod special culorile primare: roșu, galben și albastru și derivate ale acestora. Elementele formale se combină armonios cu elementele decorative fie în suprafețe distincte, fie prin pasaje tonale.


Jacques-Louis David


a
Jacques-Louis David, Reprezentantul poporului
acuarelă, 31,5x22cm [2]


Reprezentantul poporului este o acuarelă în care personajul este considerat un simbol al Revoluției franceze. Dinamica gestului reprezentantului poporului descrie o postură teatrală. Forma figurată este liniară, în timp ce viziunea mai degrabă picturală o regăsim în morfologia interioară a texturilor de pe drapajul în care este înfășurat eroul. Pe lângă calitățile plastice ale lucrării, ea are și o valoare documentară, prin atenția acordată detaliilor. Gama de ocruri în combinație cu albastrul conferă un echilibru în plus compoziției, care este centrată de poziția contrapost și pe drapajul protagonistului. Acuratețea cu care a fost tratată acuarela denotă academismul lui Jacques-Louis David.


Jean Auguste Dominique Ingres


a
Jean Auguste Dominique Ingres, Oferirea Ordinului Lâna de Aur Mareșalului Berwick
acuarelă și guașă,1864 [3]


Oferirea Ordinului Lâna de Aur Mareșalului Berwick este o lucrare academistă, în care efectul de profunzime este rezolvat prin monocromia specifică grisaille-ului flamand, autorul apelând la perspectiva liniară. Culorile primare (roșu, galben și albastru, paleta de bază) sunt echilibrat repartizate, la fel ca și raportul între închisuri și deschisuri. Albul este așezat pe suprafețele care captează atenția privitorului, iar ritmurile cromatice ne trimit către compozițiile renascentiste. Acuarela reprezintă un studiu pregătitor pentru o lucrare în ulei pe care Jean Auguste Dominique Ingres a realizat-o ulterior.


Paul Klee

Artwork Title: Self Portrait - Artist Name: Paul Klee
Paul Klee, Autoportret,
acuarelă, 1909, 16,7X13,7 cm, hârtie maruflată pe carton [4]

Autoportretul lui Paul Klee cu capul odihnindu-se pe o mână, cu redarea completă a feței din prim-plan, reprezintă una dintre lucrările timpurii ale artistului. Autoportretul transmite emoție prin atitudinea sa gânditoare, ușor melancolică. Klee s-a folosit de pete vibrate de acuarelă, de monocromie, într-o compoziție deschisă, statică și de o expresie picturală a limbajului plastic. Dacă în perioada de început predominante au fost elementele picturale, lucrările sale ulterioare au ca unități de limbaj plastic linia și punctul. Artistul s-a îndepărtat de real în favoarea expresiei plastice a formei. Conceptualitatea lucrărilor sale cuprinde simboluri și semne, Klee fiind convins că lumea vizibilă este un exemplu izolat în integralitatea universului. Compozițiile sale reprezentând portrete sunt  în general închise și el reușește să transceadă această lume vizibilă prin elemente metafizice, să creeze un limbaj vizual propriu, subiectiv, o „metarealitate” autentică. Claritatea perceptivă a lucrărilor este subliniată de liniaritate și forme închise, realizate în acuarela pe care a folosit-o ca tehnică cu statut de gen artistic în sine, combinând-o uneori cu creion negru sau asociată litografiilor colorate manual.



2. Expresii plastice picturale

Efectul pictural al formei în acuarelă este, de asemenea, o structură fundamentală care determină figurarea sau perceperea, dar în acest caz, formele acceptă să se piardă, în favoarea culorii, a fluidului sau a poeticului. Multe dintre lucrările artiștilor prezentați în studiile de caz pot deveni metafore ale unor expresivități picturale pe care acuarela le permite prin versatilitatea caracteristicilor ei.



Joseph Mallord William Turner


a
Joseph Mallord William Turner, Lacul Nemi
versiunea din 1840, acuarelă [5]


Joseph Mallord Wlliam Turner a fost un artist reprezentativ al Epocii de Aur în acuarela engleză, poate cel mai important care a rămas în istoria artei drept inventatorul tehnicii laviului în acest mediu. Genul abordat în lucrările sale este peisajul. La începuturile carierei, lucrările îi erau caracterizate de stilul neoclasic, ulterior, însă, după ce a reușit să stăpânească până la perfecțiune tehnica și manierele de lucru, și-a provocat contemporanii cu o paletă vibrantă de culori și cu o pensulație lejeră. Este un exemplu de picturalitate,  cu apariția a doar câtorva elemente liniare, utilizate la semnalarea personajelor prezente în imagine. La Turner, modalitatea de tratare a acuarelei nu diferă din punct de vedere al expresivității de maniera pe care acesta a folosit-o pentru uleiul pe pânză. Specifică lui este atmosfera cețoasă, misterioasă. Celebru pentru laviurile sale, o mare parte a lucrării la care ne referim a fost realizată în tehnica ud pe ud, cu straturi succesive de colorare, asociată cu tehnica uscat pe uscat și sgrafitarea unor zone, reper al unei serii de experimente personale. Dacă facem o analiză morfologică a imaginii, putem observa cu ușurință viziunea picturală a artistului în zona de peisaj și o viziune sensibil liniară în zona personajelor. Dialogul  formelor și culorilor folosite pune în valoare ambele tipuri de elemente.



Paul Cezanne


a
Paul Cezanne, Natură statică cu ceainic albastru, 1900-1906
acuarelă și grafit pe hârtie pânzată albă [6]


Lucrările de acuarelă ale lui Paul Cezanne din perioada sa târzie sunt realizate cu multă trudă și au o însemnătate cu atât mai mare cu cât artistul a lucrat liber, fără tensiunea generată de lucrul la o pictură în ulei, unde își autoimpunea o anumită conduită și un anumit fel de gândire. Tehnica pe care a dezvoltat-o Cezanne vine în contradicție cu spontaneitatea și prospețimea cu care se exprima în acuarelă, cu rapiditatea aplicării culorii și cu lungul șir de ani în care acest gen de artă a reprezentat pentru artist doar o etapă de studiu și tatonare, o notație. Modul său de lucru, de regulă lent și atent elaborat, presupunea așezarea straturilor de culoare prin juxtapunere, preferând să folosească acest procedeu în detrimentul celui tradițional, al amestecului de culori pe paletă.
În Natură statică cu ceainic albastru, una din lucrările sale târzii în acuarelă, Cezanne evidențiază logica formelor, obiectele în relație de spațialitate, cu treceri de culoare de la unul la celălalt. Este o natură tratată asemeni peisajelor sale, unde merele și recipientele par repere geografice ce sugerează un motiv în plein-air. Compoziția este centrată în jurul unui ceainic alb, înconjurat de patru din cele opt mere așezate pe un ștergar cu dungă roșie, elemente vizuale care fac trecerea, aproape ca un podeț, spre vasul alb. Artistul creează spații pozitive și negative, forme convexe și concave, diferențiază gradat, separă și suprapune, se folosește de curbe și de elemente rectilinii, deformează în favoarea abstractizării, creează zone tridimensionale sugerând volumetria prin bidimensional. Așezarea merelor și a obiectelor rezolvă grafic simetria lucrării. Rotunjimea și obiectualitatea acestora este evidențiată prin culoare, care le conferă și picturalitate. Celelalte patru mere, prin desaturarea de culoare, sugerează adâncimea compoziției, planul îndepărtat al acesteia. Nici ele nu sunt lipsite de picturalitate evocând perspectiva atmosferică. Cu o senzualitate aparte, artistul a „complicat” liniarul și l-a transformat în pictural. Astfel, ultimul măr reprezentat se pierde în pasajul creat de umbra vasului alb din centrul imaginii și în strălucirea ceainicului albastru. Nuanțele de auriu combinate cu albastrul pal care domină zonele de culoare și de umbră îl fac greu de remarcat. O altă apropiere de viziunea abordată în peisaj o dă linia orizontului, trasată pe peretele din fundal prin care Cezanne a creat o relaționare neașteptată între peisaj și natura statică, între narațiune și picturalitatea evidentă și definitorie.



John Singer Sargent 


a
Fig. 7. John Singer Sargent, Un vagabond, ca. 1904-1906
Acuarelă translucidă cu tușe de guașă (acuarelă opacă), 20 x 14in. (50.8 x 35.6cm) [7]


Foarte mulți specialiști în domeniu, pictori, acuareliști sau critici de artă sunt de părere că  John Singer Sargent este cel mai bun portretist din timpurile sale și unul dintre cei mai buni portretiști din toate timpurile. A fost admirat pentru asemănarea portretelor sale cu persoanele  reprezentate și pentru că reușea să surprindă întotdeauna expresiile caracteristice acestora. 
Portretul Un vagabond a fost realizat la începutul anilor 1900 și pentru el i-a pozat un prieten artist.  John Singer Sargent s-a folosit de ceară pentru a conferi un efect strălucitor zonelor de interes, peste care intervenea adesea cu straturi succesive de culoare. Este interesant cum în pasajele întunecate lea umbrelor și semiumbrelor a folosit un amestec de albastru strălucitor cu sienna arsă, la aceeași intensitate de valoare, dar cu toate acestea, tușele de culoare rămân transparente. În timp ce majoritatea acuareliștilor britanici au exploatat la maximum transparența acuarelei,  Sargent se folosea de guașă ori de câte ori simțea nevoia să suprapună straturile de culoare. Guașa și albul chinezesc au fost materialele utilizate pentru redarea luminii în strat păstos, asemeni tehnicii uleiului. Tușele largi realizate cu pensule mari dau impresia că sunt necontrolate, în realitate artistul urmărind cu bună știință efectele pe care le dorea. Prin gestualitatea sa deliberată, dar bine stăpânită, John Singer Sargent creează senzația de libertate și de îndrăzneală.



Roberto Montenegro


De Patzcuaro
Roberto Montenegro, De Patzcuaro [8]


Principalele sale preocupări au fost în domeniul portretului, în promovarea artei populare mexicane, a artizanatului și nu în ultimul rând al ilustrației. Ca orice ilustrator cu o carieră îndelungată, Roberto Montenegro a lucrat mult folosind acuarelele ca medium. În portretele sale, a combinat elemente de artă populară naivă cu cele suprarealiste, cu toate că se considera un „subrealist”. O altă caracteristică ce se desprinde din portretele sale este combinarea deliberată a stilului naiv cu sensibilitatea și fantezia, expresii liniare și picturale, relevând dramatismul expresiei personajelor, care transmit privitorului o vie emoție
.



Anastasia Stoiciu
(nr. 5, mai 2021, anul XI)




NOTE


[1] 19,3x15,7 cm, Kunstsammlung, Jose de Los Lianos, Acuarela de la Duerer la Kandinsy, 1996, Editions Hazan, Paris.
[2] Jose de Los Lianos, op. cit.
[3] Paris, Musee du Petit Palais, Jose de Los Lianos, op. cit.
[4] https://www.pubhist.com/w15439
[5] 34,7x 51,5 cm, Londra, British Museum, Jose de Los Lianos, op. cit., pag 112.
[6] 48,1 x 63,2 cm, Los Angeles, Muzeul J. Paul Getty, unde acestei acuarele, considerată o capodoperă, i-a fost dedicat volumul Cezanne în atelierul său. Natură statică în acuarele, în 2004, semnat de Carol Armstrong.
[7] Brooklyn Museum, Purchased by Special Subscription, 09.810 (Photo: Brooklyn Museum, 09.810_PS6.jpg), Colecția de Artă americană; https://www.brooklynmuseum.org/opencollection/objects/20363
[8] De la Patzcuaro, 1939, Mexic, acuarelă peste grafit pe hârtie, 19.3 × 32.4 cm, Cadou de la domnișoara Ima Hogg, număr de inventar: 39.119, https://emuseum.mfah.org/objects/45246/de-patzcuaro


Articol realizat în cadrul cercetării pentru teza de doctorat Acuarela: Referințe tehnice, Stilistice și Morfologice  a drd. Anastasia Anton (Stoiciu), coordonator științific prof.univ.dr. Adriana Lucaciu, Școala Doctorală de Arte, Facultatea de Arte şi Design, IOSUD-Universitatea de Vest din Timișoara.