Conferinţa “Luoghi e percezioni di Dante nel Sud-est Europeo”. Introducere

Cu ocazia împlinirii a 700 de ani de la moartea Marelui Poet, precum și a 120 de ani de la înființarea primei Societăți Dante Alighieri la București, Comitetul din București al Societății Dante Alighieri și AISSEE (Asociația Italiană de Studii din Europa de Sud-Est) au invitat comunitatea științifică să-l celebreze pe Dante și relația sa istorică, artistică, literară și culturală cu Europa de Sud-Est.
De altfel, în 1901 a fost înființat în rândul italienilor bucureșteni în Calea Victoriei 54 un cerc cultural, care avea aproximativ 100 de membri dintre italienii rezidenți în București și românii bine cunoscuți pentru simpatia față de Italia și meritele lor față de cultura italiană [1].
O mare contribuție la înființarea filialei din București pe lângă cercul cultural a avut-o arhitectul Giulio Magni, care împreună cu prof. Benedetto De Luca dorea să înființeze un Comitet al Societății Dante Alighieri asemănător cu cel care urma să fie înființat în același an la Paris.
Dintre membri îi amintim pe: doamna profesoară de limbă și literatură italiană a Universității din București Clelia Bruzzesi, Luigi Cazzavillan – director al ziarului „Universul”, în jurul căruia se va învârti intelectualitatea românească de la începutul secolului XX, pictorul Romeo Girolamo, ministrul plenipotențiar al Regatul Italiei Beccaria d’Incisa, pictorul Arthur Verona, scriitorul Barbu Ştefănescu Delavrancea, geologul Grigoriu Ştefănescu şi Luigi Enrico, directorul Şcolii Italiene. [2]
Primul sediu a fost cel al Comitetului Dante Alighieri, pentru ca apoi să se mute ambele în structura achiziționată de Cazzavillan, respectiv Școala Regina Margherita de mai târziu, inaugurată de jurnalist grație încasărilor din vânzarea „Universului”, unul dintre cele mai importante ziare ale vremii. [3]

Societatea Dante Alighieri a fost fondată în 1889 de un grup de intelectuali italieni condus de Giosuè Carducci, cu scopul de a difuza limba și cultura italiană în întreaga lume, reînviind legăturile spirituale ale compatrioților din străinătate cu patria-mamă și încurajând printre străini dragostea și cultul pentru civilizația italiană.
Comitetul de la București a activat imediat cursuri de limba italiană și a înființat o mică bibliotecă de carte italiană. În 1909, când Bucureștiul primește statuia lupoaicei romane, ca simbol al prieteniei și fraternității celor două popoare, principele Ferdinando îl întreabă pe prof. De Luca câți membri erau și la răspunsul acestuia de circa 200 de membri, viitorul Rege nu a părut surprins având în vedere legăturile culturale dintre Italia și România, precum și asemănările lingvistice dintre cele două popoare. În 1909 a fost ales Președinte al Comitetului Ramiro Ortiz.
Un factor relevant este crearea de către Comitet a unei catedre universitare de limbă și literatură italiană la Universitatea din București. Primul profesor a fost însuși Ortiz, fost profesor la Liceul „Vittorio Emanuele” din Napoli.
O școală a Societății Dante Alighieri va fi deschisă și la Sulina și la Greci, localități în care se afla o mare comunitate italiană, formată preponderent din lucrători în piatră, veniți din Regiunea italiană Friuli, grație contribuției amiralului Luigi Rizzo. [4] Cu Ramiro Ortiz a început apoi studiul literaturii italiene la București.
Profesorul Benedettto De Luca scrie sediului de la Roma după cum urmează: „Și astfel avem satisfacția de a fi tradus în realitate cea mai vie și mai semnificativă dintre toate – înființarea definitivă a unei catedre de literatură în cea mai importantă universitate a țărilor dunărene și balcanice”. [5]

Profesorul Ortiz își inaugurează cursul cu o lecție despre Evul Mediu lui Dante, văzut prin cuvintele lui Giosuè Carducci. [6] Dante este părintele limbii italiene pentru că alege ce limbă va trebui să vorbească Italia, după unirea din 1861. În Vita Nova alege limba „vulgară” [7] care ar fi putut uni toată Italia, în De Vulgaria Eloquientia și în Convivio identifică „cea mai bună limbă vulgară” care a fost ilustră, adică potrivită pentru artă, cardinală, punct de referință și piatră de temelie a diferitelor dialecte, străveche,  vrednică de a fi fost vorbită la curtea Domnilor, și curială, demnă de a fi fost vorbită la curți. Cu Divina Comedie, Dante, ca savant al limbii, se transformă în cel mai îndrăzneț arhitect al său. „Dacă Dante nu și-ar fi scris capodopera, italiana de astăzi ar fi o limbă foarte diferită. De aceea spunem că vorbim limba lui Dante”. [8]

Dante este un geniu dincolo de timp și spațiu, care a lăsat o amprentă de neșters asupra generațiilor care au urmat și vor urma. El întruchipează esența culturii noastre, el este icoana spiritului italian, un modus vivendi unic în lume.
Istoria noastră este impregnată de cuvintele lui Dante. Dante ne ajută să ne descoperim pe noi înşine, după cum nu încetăm niciodată să-l descoperim pe el. Prin Dante descoperim contradicțiile, sentimentele, emoțiile și conflictele, esența umanității pământești. Acesta este motivul pentru care este considerat unul dintre acei clasici absoluți care au reușit să creeze o reprezentare universală a vieții, în tot ceea ce oferă fiecărui om în orice moment. Toate acestea datorită puterii de sinteză universală a Comediei, un experiment lingvistic nemărginit, chiar și din punct de vedere geografic și care nu poate fi ignorat.
Conferința organizată de Comitetul București și de AISSEE are ca obiectiv acela de a face cunoscută flacăra mereu vie a lui Dante din spatele Cortinei de Fier, mesajul său universal de pace și libertate, care a călătorit dincolo de ideologii și a fost folosit de intelectuali ca instrument de dialog și cooperare între comunități, așa cum ni se va prezenta și în eseurile următoare.