Conferinţa “Luoghi e percezioni di Dante nel Sud-est Europeo”. Introducere

Aceste Acte ale Conferinței se datorează evenimentului organizat de Comitetul Dante Alighieri din București și de AISSEE (Asociația Italiană de Studii din Europa de Sud-Est), la Biblioteca Pavesiana din București, cu ocazia împlinirii a 700 de ani de la moartea Marelui Poet, dar și cu ocazia împlinirii a 120 de ani de la înființarea primei Societăți Dante Alighieri din București.
În acest context, comunitatea științifică a Bucureștiului a fost invitată să-l celebreze pe Dante și legătura sa istorică, artistică, literară și culturală cu Europa de Sud-Est, pentru a sublinia mesajul său universal de pace și libertate, mesaj cu atât mai important astăzi, când, mai mult ca oricând, simțim lipsa siguranței unor astfel de valori universale.
Dinamica evenimentului a fost la fel de complexă precum capodopera lui Dante, dar și la fel de puternică precum convingerea celor care au crezut în ea în 1901 și s-au reunit într-un grup de români fervenți, cunoscuți pentru simpatia față de Italia și meritele lor în fața culturii italiene.
Astfel aceste Acte cuprind diverse pagini cu subiecte care gravitează în jurul Poetului Suprem și al minunatei inițiative a nașterii acestui Comitet, care face astăzi posibilă atât întâlnirea, cât și redactarea prezentului document.

Ca toate lucrările, și aceasta cuprinde în partea inițială o Introducere făcută de Președintele Ida Valicenti, care subliniază importanța momentului și prezintă obiectivul evenimentului, și anume promovarea flăcării veșnic aprinse a lui Dante dincolo de Cortina de Fier care a reușit să facă să dialogheze și să coopereze intelectuali și comunități aflate la distanțe fizice sau istorice, unite de aceleași interese.

După această primă prezentare, poeta, scriitoarea și traducătoarea Ana Blandiana reafirmă mesajul puternic al libertății, alegând ca punct de plecare al discursului său terțina despre libertate a „Cântecului lui Cato”.
Ana Blandiana mărturisește că alegerea ei a fost un fel de impuls nostalgic, în amintirea stării sufletești în care a trăit o bună jumătate din viață, când lipsa libertăţii era valoarea supremă pentru care îți puteai risca viața.
Este plin de emoție discursul său, care are un puternic bagaj istoric al unei perioade întunecate din trecutul nostru – comunismul, zeci de ani în care „mii de români au fost împușcați sau condamnați la ani grei de închisoare, în timp ce încercau să treacă ilegal granița pentru ajunge în lumea liberă”. În același timp, poeta amintește de condiția grea a poeților în vremurile nu atât de îndepărtate ale lui Ceaușescu, dar și de mântuirea pe care au găsit-o în versurile în care au închis, printre metafore și alte figuri de stil, ultimele „molecule ale libertății, pe care cititorii le căutau astfel încât să-i inspire și să poată supraviețui”.
Prin intervenția sa, Ana Blandiana îi aduce un omagiu lui Dante, descrierii modului în care a fost văzută lumina libertății, o valoare legată de suferință, care devine eliberatoare și se transformă, grație și anului Dante 2021, într-o victorie minunată pentru memoria umanității, cu semnificații extinse dincolo de frontierele culturale.

După experiența nu atât de îndepărtată trăită de poeții Orientului, cu Francesco Guida ne întoarcem în istorie, în urmă cu aproape un secol și facem cunoştință cu Marco Antonio Canini, considerat de către autor „un precursor ratat”, care la mijlocul secolului al XIX-lea, în Principatele române a avut ideea creării unui mare institut de învățământ secundar pentru tinerii Principatelor Dunării, cu studii axate pe cultura italiană. Ideea lui s-a bazat pe o experiență încercată deja cu cinci ani în urmă la Constantinopol, unde Canini a conceput ceva asemănător, împreună cu reprezentantul Regatului Sardiniei pe lângă sultan, Romualdo Tecco, un tip de liceu care avea să promoveze si italiană laică, pe lângă cultura franceză. În România, a fost o perioadă în care curentul italienist, al cărui conducător era Ion Heliade Rădulescu, căpătase avânt și se punea accent pe confruntarea afinităților dintre limba italiană și română, într-o perioadă în care aceasta din urmă se afla într-o fază de standardizare, de abandonare progresivă a alfabetului chirilic în favoarea celui latin. Așa-zisul colegiu numit Institutu philologo-sciințifico-comercialu pentru educația junimei, anunțat cu broșuri, a primit și semnături importante de la personalități influente, dar în final, în 1868, Canini a deplâns nu numai eșecul încercărilor sale întreprinse cu zece ani mai devreme, ci și faptul că nu va exista nicio amintire despre el, ca inițiator al unui astfel de proiect.
În schimb, prin discursul său, prof. Guida a scos la lumină această încercare a lui Canini și ideea sa care nu a fost niciodată împlinită, dar care poate fi considerată o anticipare a programului cultural care a stat mai târziu la baza înființării Societății Dante Alighieri și, mai precis, a înființării acesteia în 1901 în România.

Și rămânând la aceeași temă, dar de data aceasta cu referire la poetul care a dat numele societății, Otilia Doroteea Borcia prezintă în discursul său activitatea desfășurată de scriitorii și traducătorii români din prima jumătate a secolului al XIX-lea. Articolul său este structurat ca o relatare a tot ceea ce s-a scris despre poet în România: multe studii, eseuri, articole și apoi versiuni în limba proprie ale capodoperei sale, de la Heliade Rădulescu, primul poet interesat de Dante, la transilvăneanul Aron Densușianu, pentru care poemul poemelor Divina Comedie este „steaua în care Dante s-a născut și s-a întrupat pentru a doua oară și din care va străluci pentru totdeauna în raiul nemuritorilor”.
Sunt menționate contribuțiile poeților, scriitorilor și profesorilor de limbă italiană care au recunoscut întotdeauna valoarea universală a operei marelui florentin, dar și două traduceri în limba română ale Divinei Comedii și, mai presus de toate, o operă unică în lume, realizată pe muzica capodoperei lui Dante şi intitulată „Divina Comedie după Dante”. Este o operă în trei acte compusă de Silvia Macovei, care a reușit să pună în muzică în 640 de pagini (scrise între 1997 și 2000), povestea călătoriei lui Dante în lumea de dincolo, folosind tehnici și procedee artistice foarte moderne (polifonie, balet, pantomimă etc.), o adaptare muzicală a celor 14.215 de versuri ale poeziei care reprezintă cel mai mare text din istoria muzicii (104 cântece gregoriene), după cum menționează Uniunea Criticii și Muzicologilor din România.

De la Dante scriitorul trecem la Dante Comitetul, adică la Societatea Culturală Româno-Italiană „Dante Alighieri”, recunoscută drept Comitetul Local al Societății „Dante Alighieri” din Roma, prin scrisoarea din 3 martie 1993, semnată de dl. Giuseppe Cota, secretarul general al Societății Dante Alighieri la acea vreme.
Pentru această asociație, înființată la 28 noiembrie 1992, cu proces-verbal de constituire semnat de 132 de membri aderați, președintele Elena Pîrvu prin contribuția sa trece în revistă principalele acțiuni desfășurate de Comitetul Local Craiova al Societății „Dante Alighieri” din Roma, în cei 29 de ani de existență (cursuri gratuite de limba și cultura italiană, expoziții precum „Pier Paolo Pasolini, poet, scriitor și artist” din 1995, excursii video lunare în Italia, Concursul anual pentru traducerea în italiană a unui poem de Mihai Eminescu, întâlnire cu tema anuală „Creatorii culturii italiene”) și îi amintește pe colaboratorii și susținătorii săi internaționali și naționali sau locali.

Lucrarea continuă cu Marco Clementi, care prezintă lumea evreo-romană și Dante în viziunea lui David Prato, născut la Livorno în 1882, și care după o carieră strălucită în lumea evreiască italiană a fost numit Rabin-șef al Alexandriei în Egipt în 1927. În acest rol și-a întâlnit destinul cu comunitatea evreiască din Rodos devenită italiană, unde, datorită inițiativei guvernatorului din Rodos Mario Lago, a fost inaugurat în 1927 un colegiu rabinic care, însă, a fost închis în 1938 din motive economice.
În 1936, anul în care în Palestina începuse revolta arabă și mișcarea sionistă își pierdea farmecul în ochii lui Mussolini, Prato a fost invitat să țină o prelegere la sediul Societăţii Dante Alighieri, la Castellania din orașul vechi, chiar acolo unde începe cartierul evreiesc din Rodos. Tema aleasă de acesta s-a intitulat Lumina lui Dante în ghetoul roman și trebuie menționat că instituția s-a înscris într-un context mai larg de difuzare a limbii italiene la Rodos, care a văzut întemeierea publicației „Mesagerul din Rodos”, un ziar de 4 pagini dependent de Comandamentul Ocupaţiei de atunci, deci a Comitetului Dante Alighieri, care avea peste 400 de abonaţi. Biblioteca conținea peste 2.000 de volume de clasici italieni și străini în limba italiană, iar băieții și fetele din  cartierul evreiesc, interesați de aprofundarea studiului limbii, au fost înscriși la cursurile societății.
În acel context, tema aleasă de Prato a fost bună pentru toată lumea pentru că era în concordanță cu locul de desfășurare, vorbea despre poetul prin excelență și a reprezentat, de asemenea, un prilej de a reitera profunzimea legăturilor culturale dintre lumea păgânilor și cea a evreilor din peninsula.

În finalul volumului dedicat Congresului, o intervenție a subsemnatei vorbește despre actualitatea eternului Poet Suprem și despre sărbătoarea sa, inaugurată pentru prima dată în același an al celebrării celui de-al șaptelea centenar de la moartea sa, în ziua de 25 martie, zi proclamată în cuvinte de Andrea Riccardi ca fiind o adevărată și potrivită „sărbătoare pentru italieni și pentru cei care privesc cu simpatie lumea italiană în toată profunzimea ei – care să implice școli, teatre, biblioteci, cinematografe, piețe și locuri de întâlnire și să se extindă dincolo de granițe”.
Ceea ce, de altfel, am făcut și noi cu întâlnirea noastră și este o sărbătoare pe care o vom onora în fiecare an, în mijlocul Comitetului din București al Societății Dante Alighieri, și alături de colaboratorii și invitații săi, contribuind împreună la universalitatea evenimentului.