Nicolae Iorga, 150 de ani de la naştere. Scrisori inedite trimise istoricului de regina Maria

„A deprinde pe oameni cu toleranța, cu bunătatea, a îndepărta prin cultură pornirea de a sfâșia pe cel ce nu vede și nu simte ca tine este o nevoie la care au răspuns studiile istorice, care te fac mai bun, te scot din lumea asta crudă spre a-ţi arăta cât de relativă este viața”. (Nicolae Iorga, Se repetă istoria?)

La 5 iunie 2021 s-au împlinit 150 de ani de la naşterea lui Nicolae Iorga, primul istoric român ale cărui cărţi au intrat în marile biblioteci ale lumii, au fost citite, comentate şi apreciate. Nicolae Iorga a deschis drumuri, făcând trecerea de la istoria-poveste la istoria rod ar cercetării şi analizei documentelor de arhivă. A studiat și scris enorm, circa 20.000 de cărți, studii și articole, iar varietatea lucrărilor sale surprinde şi astăzi cititorii români şi străini. A fost istoric, eseist, dramaturg, publicist, editor de documente, membru al Academiei Române, director al institutelor de cercetare înființate cu mari eforturi, profesor la Universitatea Sorbona din Paris.  

Nicolae Iorga se mândrea cu faptul că era profesor la Facultatea de Litere a Universității din București și istoric român, funcțiile deținute de-a lungul vieții considerându-le trecătoare. Cariera sa universitară a fost legată și de educarea tinerilor ofițeri, fiind din 1911 profesor la Școala de Război, ca și a tinerilor economiști, predând din 1932 și în cadrul Academiei Comerciale din București.
Nicolae Iorga a fost un fondator de publicaţii şi instituţii deopotrivă. A înţeles importanţa alfabetizării şi ridicării prin cultură a poporului român. „Civilizația se cade a cuprinde orice om, în orice împrejurare și să-l înalţe. Aceasta este o datorie față de țară, față de umanitate. Așa se pot ridica «clasele sărace» care nu sunt vinovate că sunt sărace, în care sunt inteligențe mai strălucitoare poate decât ale academicienilor celor mai glorioși”. Pentru aceşti oameni simpli a înfiinţat şi editat ziare şi reviste timp de decenii. Pentru apărarea drepturilor lor a intrat în politică şi şi-a asumat eşecul guvernării sale, în care nu a putut să-i ajute pe cei care aveau nevoie de ajutorul guvernului său.
Iorga a fondat biblioteci şi atenee populare, Universitatea Populară de la Vălenii de Munte, dar şi institute de cercetare la Bucureşti (Institutul de Studii Sud-Est Europene, Fundația culturală pentru studenți „Nicolae Iorga”, Institutul de Bizantinologie, Institutul pentru Studiul Istoriei Universale), instituţii de cultură româneşti în străinătate, în Franţa, Italia şi Albania (Școala Română de la Fontenay-aux-Roses, Casa Romena de la Veneţia, Institutul Român de Arheologie din Saranda, Albania).

De Italia l-a legat o mare dragoste, a fost printre primele țările pe care le-a vizitat și unde a studiat în tinerețe, în anii 1891-1892, studii continuate în arhivele venețiene întreaga viață. De aici a pornit și ideea înființării unui institut român la Veneția – Casa Romena (inaugurată în aprilie 1930) – singurul institut străin și un important centru al diplomației culturale române. An de an, Nicolae Iorga mergea la Veneția pentru documentare sau conferințe, fiind preocupat de lărgirea spațiului și de surse de finanțare pentru Casa Romena.
Apreciat de istoricii italieni, a fost membru de onoare al Reale Deputazione di Storia Patria, Veneția (1911), membru corespondent al Ateneo Veneto (1912), al Istituto Veneto (1928), al Academiei Nazionale dei Lincei-Roma (1931).

Nicolae Iorga la Veneția

Intrat în politică în anul 1907, după răscoala ţăranilor, a fondat un partid cu vederi economice antisemite, Partidul Naționalist Democrat, care îşi propusese să reformeze societatea românească în primul rând prin reforma agrară, naţionalizarea industriei, dar şi prin votul universal şi votul pentru femei. A părăsit partidul atunci când părerile sale moderate au fost puse în umbră de extremism și îndemnuri la violență. Și-a continuat activitatea politică, a făcut alianţe, a condus partide, a fost ales deputat şi senator de numeroase ori, ajungând, în perioada crizei economice din anii 1931-1932, preşedinte al Consiliului de Miniştri. A fost membru în Consiliul de Coroană și consilier regal.
Relaţia lui Nicolae Iorga cu Familia Regală a României a oscilat de la stimă reciprocă la o sinceră afecţiune pentru regina Maria, prinţul apoi regele Carol, principesele Marioara şi Ileana și principesa Elena.
Istoricul a blamat alianţa Regatului Român cu Imperiul Austro-Ungar, stat în care românii din Transilvania, Banat şi Bucovina erau persecutaţi şi deznaţionalizaţi. Înclinaţiile filogermane ale regelui Carol I nu l-au apropiat de Iorga, iar întâlnirile rege-istoric au rămas la nivelul protocolar. Savantul a fost apreciat şi decorat de regele Carol I, care și-a trimis nepotul, pe principele Carol, la cursurile Universității Populare de la Văleni, în vara anului 191,1 pentru a învăța istorie națională. Omul politic Iorga a avut opinii incompatibile cu regele, care la rândul său l-a ignorat pe acesta.
Regele Ferdinand I l-a admirat și prețuit pe Nicolae Iorga în calitate de istoric, profesor, academician, dar nu în calitate de om politic. Nu i-a acordat niciodată vreo șansă de intrare în guvern, considerându-l „prea aspru” și puțin dispus compromisului politic.
Nicolae Iorga a susținut intrarea în război alături de Antantă, a încurajat soldații și populația în vremurile grele ale retragerii în Moldova, a tipărit și distribuit gratuit pe front „Neamul Românesc”, a remarcat spiritul de român al unui rege cu origini germane care a intrat în război împotriva Germaniei, respectând opțiunile poporului său.
În anii grei 1916-1918, istoricul a purtat o corespondenţă periodică cu regina Maria, a încurajat-o atunci când şi-a pierdut fiul şi când statul român era redus la o parte a Moldovei.

În acest articol ce anunță o expoziție aniversară Nicolae Iorga – 150 de ani de la naștere, ce va fi organizată la Muzeul Național de Istorie a României spre sfârșitul lunii decembrie 2021, voi folosi câteva dintre scrisorile trimise de regina Maria lui Nicolae Iorga, scrisori inedite puse la dispoziție muzeului printr-un act de generozitate al profesorul universitar dr. Andrei Pippidi, nepotul lui Nicolae Iorga și păstrător al unui tezaur documentar inestimabil.   
Regina Maria și Familia Regală, precum N. Iorga, nu au părăsit teritoriul naţional şi nu s-au refugiat în Rusia în momentele critice din anul 1917, când se credea că frontul românesc va ceda și că nu va mai exista o Românie independentă.
Un alt moment de mare tensiune și descurajare pentru regină și pentru istoric în egală măsură a fost cel al Tratatului preliminar de Pace de la Buftea cu Puterile Centrale, din martie 1918.
Epistola reginei, datată 18/31 martie 1918, este o mărturie a durerii și neputinței în care se zbăteau regina și țara. Regina Maria îi mulţumeşte lui Nicolae Iorga pentru cărţile trimise și îi mărturiseşte că  „este recunoscătoare mai ales acum când totul este durere şi suferinţă. Atâta timp cât am putut lupta m-am simţit puternică, sănătoasă şi destoinică, dar după acele ultime lupte sunt doborâtă. Vă invidiez felul în care sunteți capabil să dați lecții prin parabole într-un moment în care cei mai mulți sunt prostiți. Articolele dumneavoastră sunt excelente și dați-mi voie să vă  spun asta în mod direct și cinstit. Cred că vremea noastră va sosi într-o zi, dar nu suport înfrângerea cu ușurință, aparțin unei nații care niciodată nu se dă bătută și marea mea suferință este că ne-am predat. Într-o zi sper să fiu iar folositoare, dar pentru moment sunt cu inima pe de-a întregul frântă. Simt că lucrurile ar fi trebuit făcute altfel și este îngrozitor să încep să mă îndoiesc de curajul celor din jurul meu. Oferiți un bun exemplu pe care îl admir. ss. Maria”.

Cea de-a treia epistolă, nedatată de către autoare, dar plasată în timp de către noi, este din anul 1927, când, după moartea regelui Ferdinand, regina îi mulțumește pentru cărțile trimise și pentru păstrarea amintirii acestuia în inimile poporului.
„Scumpe domnule Iorga, mulțumesc mult pentru cărțile trimise ce poartă amintirea aceluia pe care noi toți l-am iubit și venerat și a cărui memorie loialele dumnitale cuvinte o mențin vie în inimile poporului. Cea mai mare dorință a noastră este să simt în jurul meu pe toți cei care l-au ajutat în munca sa, cu dorința de a o continua pentru binele iubitei sale țări pe care a lăsat-o în grija noastră. Dumneata vei fi unul dintre cei mai buni continuatori, de aceasta sunt sigură. ss. Maria”.