Inedit. „Un tenente di Nation Vallacha“ într-un Jurnal italian al Asediului Vienei din 1683

Arhivele Naţionale din Drobeta-Turnu Severin posedă în colecţiile lor speciale un manuscris italian de 80 de foi, legat în pergament, datând din a doua jumătate a secolului al XVII-lea, care cuprinde ecoul unui mare eveniment istoric cu consecinţe deosebite pentru soarta Imperiului otoman şi a ţărilor din Europa răsăriteană: asediul Vienei de la 1683. Sorţii labili ai acestei bătălii la care a participat şi Şerban Cantacuzino, domnul Ţării Româneşti, asediul îndelungat de aproape trei luni, îndârjirea eroică a asediaţilor sub conducerea bătrânului general Starrenberg, în fine, providenţiala despresurare a cetăţii de către trupele aliate ale Contelui de Lorena şi ale lui Ian Sobieţki au impresionat profund pe contemporani. Sute de tratate istorice, mărturii, versuri omagiale, jurnale de război au fost dedicate acestui eveniment [1]. Dintre acestea, Biblioteca „I.G. Bibicescu" din Drobeta Turnu-Severin posedă câteva cărţi tipărite imediat după asediu, printre care descrierea însoţită de gravuri a lui Franciscus Erasmus: Der blutig-lang gereizte... Adler Blitz..., tipărită la Nürnberg, în 1684, şi Histoire des troubles d'Hongrie apărută la Paris în 1686. [2]
Manuscrisul italian (provenit din Colecţia Grigore N. Manu, cu ştampila Băncii Naţionale a României, colecţie donată Bibliotecii I. G. Bibicescu din Turnu Severin) are două părţi. Prima parte conţine articole de polemică iezuită transcrise, după cum pare a ne încredinţa o semnătură de pe foaia liminară, de un Domenico Bonsano [3]: Instruttione de Principi, referitor la pericolul politic pe care l-ar reprezenta ordinul iezuit, şi Risposta alla Descriptione contro Padri Gesuiti, articol ce încearcă, cu mijloace pamfletare, să restabilească prestigiul şi integritatea morală a ordinului. După unele date conţinute în aceste opuscule, autorii par a fi veneţieni şi polemica lor se încadrează în epoca posterioară marilor campanii antiiezuite al căror teatru a fost republica Veneţia la începutul secolului al XVII-lea.
Partea a doua, scrisă de o altă mână, cu caractere mici şi mai strânse, pe 25 de file, este un JURNAL AL ASEDIULUI VIENEI ţinut de un ofiţer italian din garnizoana generalului Starrenberg. El începe relatarea evenimentelor la 7 iulie şi o încheie la 16 septembrie 1683. Stilul e sec, militar, precis, autorul îşi permite foarte rar opinii personale, dar priceperea sa în analiza câmpului de luptă, viziunea panoramică a operaţiunilor sunt incontestabile. La curent cu toate hotărârile statului major, ofiţerul descrie în detaliu mişcările trupelor proprii şi inamice, pătrunzând chiar în apropierea comandantului garnizoanei, cunoscând mesajele şi documentele secrete. Astfel, în ziua de 8 august el îşi notează următoarele : „...S.E. ha spedito un tenente di Nation Vallacha che possiede tutte le lingue con lettere a S.A. avvisandolo dell'avanzamento fatto dall'Inimico affretandolo a venir in breve a soccorrerci... " [Excelenţa sa (=generalul Starrenberg) a trimis un locotenent de naţie valahă care ştie toate limbile, cu scrisori la Alteţa sa (-contele de Lorena), anunţându-1 despre înaintarea inamicului, grăbindu-1 ca în scurt timp să-i vină în ajutor]. Mai departe, în ziua de 17 august el scrie: „Questa mattina su le hore 8 e ritornato il Tenente che S.E. invio a S.A. con le risposti delle lettere inviateli, non si sa il contenuto, tenendosi segreto da S.E., sentendosi da esso, che la nostra Armata sia di già forte di 60 000 Montini, e che il Re di Polonia tra pochi giorni si unirà a S.A. quale si trova con tutta questa gente 6 hore di qua lontano, et in breve spera din soccorrerci... [în dimineaţa aceasta, la orele 8, s-a întors locotenentul pe care Excelenţa Sa (=generalul Starrenberg) 1-a trimis la Alteţa Sa (=contele de Lorena) cu răspunsurile la scrisorile trimise; conţinutul nu se cunoaşte fiind ţinut secret de Excelenţa Sa, auzindu-se de la el că armata noastră ar fi deja de 60 000 de oameni şi că regele Poloniei peste câteva zile se va uni cu Alteţa Sa care se găseşte cu toţi aceşti oameni la o depărtare de 6 ore şi în scurt timp speră să vină în ajutor].
E ştiut că românii lui Şerban Cantacuzino, participanţi la asediu fără entuziasm, au fost folosiţi de turci, deveniţi bănuitori, doar la construcţia podurilor. Într-o pădure de lângă Viena se păstrează într-o micuţă capelă crucea de stejar ridicată atunci de domnul Ţării Româneşti, ca mărturie a adevăratei sale credinţe şi a secretelor sale simpatii. Pe de altă parte, tot românii au înlesnit schimbul de curieri între asediaţi si trupele care veneau în ajutor, Şerban Cantacuzino cunoscând, se pare, intenţiile tactice ale creştinilor. Locotenentul valah poliglot, amintit de altfel de ofiţerul italian ca însărcinat cu alte misiuni şi în zilele următoare, aparţinea, se pare, anturajului domnitorului român. Existenţa acestui curier care se bucură de încrederea deplină a comandanţilor creştini, aducând asediaţilor veşti din afară, infirmă în parte scepticismul lui N. Iorga cu privire la relaţiile românilor lui Şerban Cantacuzino cu garnizoana generalului Starrenberg [4] şi constituie un episod puţin cunoscut din diplomaţia românească la finele secolului al XVII-lea.
Deşi nu sunt dovezi că acest manuscris ar fi aparţinut stolnicului Constantin Cantacuzino, este un fapt vrednic de semnalat posibilitatea prezenţei mai sus-amintitelor texte de polemică iezuită în cercul de preocupări ale marelui umanist român, posesor, printre altele, al unor foarte rare cărţi despre doctrina iezuiţilor [5]. Se ştie că stolnicul a cumpărat de la ostaşi, participanţi la asediul Vienei, manuscrise italiene şi cărţi rare din mănăstirile iezuite părăsite în timpul ostilităţilor. Acest manuscris se înscrie astfel în atmosfera de renaştere culturală şi de vie curiozitate umanistă românească din a doua jumătate a secolului al XVII-lea.



Prima pagină
a manuscrisului italian inedit

Însemnarea din ziua de 8 august
despre locotenentul român poliglot

 


Dan Sebastian Buciumeanu
(nr. 2, februarie 2018, anul VIII)


NOTE

1. Cabdebo, Heinrich, Bibliographie  zur Geschichte der beiden Turkengelgerungen Wien s, 1876.
2. Kabdebo, op. cit., nr. 32 şi 76.
3. Probabil acelaşi Domenico Bonsano ce a redactat sub pseudonimul Albertini o Relazione satirica di Francia e di Francesi, 1691, opuscul aflător în biblioteca Corsini de la Roma, ap. Un inventaire des mss. de la Bibliothèque Corsini dressé par La Porte du Theil în Leon G. Pelissier, Mélanges d ’archéologie et d’ histoire, 1889, p. 391.
4. Iorga Nicolae, Istoria Românilor, vol VI.  Monarhii, Bucureşti, 1938, p. 344.
5. Regulae Societatis Jesu…, Constitutiones Societatis Jesu…, Ratio, atque Institutio Studiorum Societatis Jesu, Antverpiae, 1635,  ap. Corneliu Dima-Drăgan, Biblioteca unui umanist roman, 1967.