Ilustrația de modă între tradiţie şi noile tendinţe

Moda ne oferă o cheie de citire a culturii moderne și contemporane, iar ilustrația de modă este una dintre reflexiile acesteia, ivită din priceperea, talentul și amprenta personală a ilustratorului de modă. Versatilitatea, accesibilitatea și, mai presus de toate, familiaritatea computerului în epoca imaginilor, apreciază Cally Blackman [1], a dezvoltat o nouă relație între (tele)spectator și imaginea desenată, localizând-o, intermediar, între fotografie și artă. Mulți artiști au dizolvat granițele dintre ceea ce se poate numi „ilustraţia de clasă”, fotografia și grafica computerizată, combinând toate elementele cu mare succes. Grafica computerizată a ajuns să domine toate aspectele vizuale ale fotografiei și este poate ironic faptul că perioada care a cunoscut apariția unor programe precum Adobe Photoshop și Illustrator a fost și martora revitalizării ilustrației de modă realizată prin tehnicile artei tradiționale. Ilustrația de modă realizată manual a continuat să se bucure de atenție la schimbarea mileniului, cu ilustratori care se uitau cu admirație la maeștrii din trecut pentru a se documenta și inspira din stilurile și manierele lor de lucru.

(În imagine, ilustraţie de modă Ana Cioclov, detaliu)

Principalele tehnici de realizarea a ilustrației de modă și cele mai importante caracteristici manifestate în imaginea de modă sunt: gravura în tipar adânc (incizare și corodare: acvatinta, acvaforte), xilogravura (lemn), litografia (intervenții fizico-chimice) și acuarela, tehnica repografică (copiatoarele), pochoir, tehnica mixtă  picturală, colajul și digitalizarea.
Din enumerarea acestor tehnici putem sesiza modul în care tehnica gravurii tradiționale, a tiparului adânc sau înalt, pe diferite plăci, a fost treptat înlocuită de alte tehnici mai noi precum tehnica pochoir, intitulată și tehnica șabloanelor, pentru ca în final aceste tehnici să dispară din ilustrația de modă contemporană și să fie înlocuite de alte tehnici manuale ca acuarela, colajul, pictura sau tehnicile mixte și digitale. Și asta datorită faptului că acum tipărirea oricărui fel de ilustrație, indiferent în ce mod este realizată, poate fi multiplicată prin metodele actuale de multiplicare. În trecut, o mare parte din ilustrațiile de modă distribuite clientelei sau consumatorilor erau replici ale imaginii originale, cu intervenții manuale extrem de valoroase, fiind posibile doar în serii limitate. Astăzi, statutul de reproducere multiplicabilă în mii de exemplare şi propagarea imaginii de modă sunt nelimitate, făcând-o foarte accesibilă și populară.

Il.1. Ilustraţie de modă, George Barbier, „La Gazette du Bon Ton",
tehnica poichoir colorată de mână, 1914  

Tehnicile de gravură din trecut au oferit ilustrației de modă expresii plastice inedite, similare desenelor marilor creatori, în care linia, detaliul și acuratețea descriu minuțios și realist vestimentația, însă cu un aport de culoare redus. Pe măsură ce tehnicile de gravare au fost înlăturate din cauza procesului costisitor și a posibilităților limitate, culoarea a câștigat amploare și expresivitate. Nu doar linia a fost înlocuită de pata de culoare, ci și realismul a fost substituit de interpretare, creativitate și fantastic. Ilustrația de modă s-a transformat, datorită tehnicilor, din document jurnalistic, istoric, în manifestare plastică extrem de creativă, dobândind tot mai mult un statut autonom. Totodată, nu doar ilustrația de modă a fost percepută și valorizată ca operă de artă, ci și creatorilor ei li s-a recunoscut statutul de „artist”.
Dincolo de toate așteptările, ilustrația de modă, care este strâns legată de metode și tehnici ce necesită timp, a reușit să supraviețuiască de-a lungul acestui proces de modernizare. Reprezentarea modei s-a bazat pe fotografie, în prima jumătate a secolului XX, care a prioritizat mult imaginea în faţa conținutului. Editorialele de modă care pun accent pe stilist și fotograf, mai mult decât pe veșminte, sunt derulate constant cu o viziune ce reflectă strălucirea și celebritatea, sau obsesia postmodernă a alienării și introspecției, înfățișând sumar detalii ale hainelor fotografiate. Arta citirii unui desen și a unei imagini grafice, indiferent în ce mediu este executată, cere o participare activă din partea publicului, căruia îi comunică mai multe aspecte  decât simpla reprezentarea a unei ținute.  Așa cum a menționat Cally Blackman, munca unui artist al modei este să „spună povestea hainei”. [2]
Julian Robinson declară că încă de la începuturi ilustrația de modă a celebrat prezența viitorului, promovând un fel de vestimentație, un fel de a trăi și un fel de a vedea lumea ori lucrurile, fiind cea care încastrează vise și dorințe într-un fel în care fotografia nu va putea să o realizeze mai târziu. Fotografia este cea care reflectă și înregistrează ceea ce deja există, în timp ce ilustrația nu are astfel de constrângeri sau limitări, fiind capabilă să realizeze conexiuni între diferitele culturi, să inspire o viziune despre viitor sau despre trecut, totul cu o trasare intuitivă a peniței, a pensulei sau a creionului. Astăzi suntem obișnuiți să vedem fotografiile ca o imagine finală a modei și să considerăm revistele de modă ca forță de distribuire a imaginii produselor deja existente din producția de masă, pe care le luăm drept modele pentru crearea de tendințe. Forța creatoare nu mai provine ca în trecut de la talentul creativilor designeri, de la ilustratori sau dinspre clienți. Suntem martorii unei industrii ce promovează vestimentația omogenă, ce poate fi adoptată de un număr cât mai mare de oameni, din cât mai multe zone ale globului, deoarece asistăm la fenomenul globalizării. [3]

Il.2. Senzualiștii; Ilustraţie de modă

Statutul actual al ilustrației de modă în secolul XXI este dictat de trei categorii de ilustratori contemporani, a căror clasificare se face ținând cont de folosirea sau respingerea intervenției digitale în ilustrația de modă. Cele trei categorii menționate de Laird Borelli în Fashion Illustraion Now sunt: senzualiștii (adică ilustratorii cu tehnici tradiționale), gamines & sophisticates (ilustratorii ce mixează tradiționalul cu digitalul) și tehnocrații (ilustratorii digitali).

Prin manipularea digitală a imaginilor de modă, artiștii se supun unui risc destul de mare, prin faptul că această procesare poate fi executată de oameni care nu știu să deseneze, ci doar să utilizeze programele digitale, se supun riscului de a fi ușor plagiați, căci toată lumea se află la un click distanță de creația lor. De obicei, ilustratorii de modă tehnocraţi se află în totală antiteză cu tradiționaliștii senzualiști, fiindcă ambele extreme se caracterizează prin folosirea cu precădere a unei anumite tehnici. Astăzi ilustratorul de modă are la dispoziția sa libertate deplină de expresie și mijloace de reprezentare, însă tocmai această multitudine de posibilități pune ilustratorul de modă contemporan în dificultate. Deși există o explozie de imagini de modă în mediul online, calitatea artistică și estetică a multor dintre ilustrații este îndoielnică, chiar dacă se bucură de apreciere din partea publicului. Desenul de modă este expus astăzi unui public needucat estetic și artistic, care poate transforma un ilustrator de modă neautentic și lipsit de calități artistice, într-un „mare” ilustrator. Campaniile publicitare de promovare a ilustrațiilor de modă pot fi plătite de oricine are bani pentru a-și promova munca, asigurându-și o imagine de succes, fără ca publicul să realizeze acest mecanism al imposturii.

Il.3. Man Ray (1932) versus Guy Bourdin (1970), sursă web 

Cinema-ul și fotografia sunt două medii care au înlocuit ilustrația de modă, promovând doar imaginea de modă și vestimentația. Chiar dacă de multe ori fotografia și cinema-ul au fost acuzate pentru declinul ilustrației de modă, ele sunt și mediile prin care imaginea de modă a revenit în actualitate.
Un studiu de caz interesant este revista „Vogue”. Ea a ilustrat încă de la apariție imaginea de modă sub diversele forme și tehnici în care s-a manifestat, fiind un martor al evoluției acesteia de la apogeu spre declin și apoi spre renaștere. „Vogue” a avut și are o voce puternică privind percepția ilustrației de modă. Revista apelează constant în ultimii ani la ilustrația de modă tradițională, folosind acest mediu din motive economice, climatice și pandemice. Cu siguranță această inițiativă va declanșa o influență asupra tuturor publicațiilor, iar evenimentele recente la nivel global nu fac decât să intensifice tendința promovată de publicații de modă de notorietate.

Il.4. Salvador Dali, 1944, Conde Nast, „Vogue" nr. 7, U.S.A., sursă web

Imaginea de modă, fie că este reprezentată prin desen, fotografie sau prin alte tehnici plastice ori tehnologice, apare ca un avatar al societății contemporane, devenind parte a limbajului estetic și vizual contemporan, fiind un mijloc de exprimare a trecutului, prezentului și viitorului, cu o putere de manipulare socială, politică și estetică fără precedent. Imaginea de modă, felul în care este realizată, prezentată și comercializată, însumează un ansamblu complex de atitudini și mentalități care contribuie la felul în care omul contemporan se raportează la lume, în funcție de imaginea de modă promovată sau contestată de industria modei. Imaginea de modă face parte din viața de zi cu zi a omului fără ca acesta să acceadă la ea în mod conștient.  Fie că vorbim de o acțiune voluntară sau involuntară, influența modei poate fi decodificată luând pulsul străzii, acolo unde omul este îmbrăcat într-un anumit fel. Imaginea de modă este precum o oglindă ce reflectă toată istoria și evoluția culturală a societății.

Pentru cercetarea doctorală pe care am realizat-o, o sursă primară importantă a fost chestionarea unor ilustratori de modă internaționali, selectați prin prisma contribuției lor artistice în  domeniu, dar și din perspectiva preferințelor personale,  ținând cont de calitățile plastice ale desenului, popularității, prezenței în mass-media sau în cărțile consultate. Cei care au avut amabilitatea să întregească imaginea ilustrației de modă contemporane au fost: Alessandra Scandella, Natalia Sanabria, Amy Davis, Lauren Mortimer, Sam Wilson, Jean-Philippe Delhomme, Tanabe Hiroshi, Ben Tallon, Rainer Stolle, Bil Donovan, Sarah Beetson, David Remfry, Piet Paris, Nadia Flower Design, Laura Laine, Jeremy Combot, Ana Cioclov, Ioana Avram, Eugen Rea. Interviurile, pentru care am apelat la mediul online – email, instagram sau facebook – au contribuit la formarea unei imagini cât mai complete a statusului ilustrației de modă internaționale contemporane și la contextualizarea fenomenului românesc.
Prin aceste interviuri am reușit să descopăr care sunt părerile creatorilor vis-à-vis de rolul ilustrației și al ilustratorului de modă contemporan, dar și o serie de particularități privind tehnica, metodele folosite și viziunea fiecăruia, printre ei numărându-se și ilustratori români. În opinia majorității, ilustrația de modă din trecut este privită cu admirație și, cu toate că ilustratorii sunt optimiști în privința viitorului, ei nu consideră posibilă redobândirea gloriei din trecut a ilustrației de modă.  

Ilustraţii de modă Ana Cioclov

Ilustraţii de modă Ioana Avram

Dana Simionescu
(nr. 4, aprilie 2021, anul XI)

NOTE

[1] Cally Blackman, 100 Years of Fashion Illustration, Editura Laurence King Publishing Ltd, Londra, 2017, pp, 260-261, traducere Dana Simionescu.
[2] Cally Blackman, 100 Years of Fashion Illustration, Editura Laurence King Publishing Ltd, Londra, 2017, pp. 260-261, traducere Dana Simionescu.
[3] Julian Robinson cu Grace Calvey, The Fine Art of Fashion Illustration, Editura Francis Lincoln Limited, Londra, 2015, p.28, traducere Dana Simionescu.

Index de imagini. Surse

Ilustraƫia 1. Ilustratie de modă, George Barbier, „La Gazette du Bon Ton”, tehnica poichoir colorată de mână, 1914; Julian Robinson cu Grace Calvey, The Fine Art of Fashion Illustration, Editura Frances Lincoln Limited, 2015, p. 188.
Ilustraƫia 2. Ilustratie de modă: stânga: Francois Berthoud, după Christian Lacroix, tehnica monotipie şi ulei pe hârtie, Detour, 1999, p. 20; mijloc: Kareem Iliya, acuarela si cerneală pe hârtie, 1999, p.28; dreapta: Piet Paris, tehnică mixtă pe hârtie, Gasunie, 1998, p.46; Laird Borrelli, Fashion Illustration Now, Editura Thames & Hudson Ltd, Londra, 2000.
Celelalte ilustraţii au sursă web cu linkurile încorporate.

Articol realizat în cadrul cercetării pentru teza de doctorat Ilustrația de modă a drd. Dana Simionescu, coordonator științific prof.univ.dr. Adriana Lucaciu, Școala Doctorală de Arte, Facultatea de Arte şi Design, IOSUD-Universitatea de Vest din Timișoara.