Monumentul de for public. Sensuri și determinări în reprezentarea socială a trecutului

Monumentele publice sunt simboluri ale puterii. Ele transmit un mesaj oficial puternic despre valorile și principiile care guvernează o națiune și au un rol simbolic important în societate. Schimbările politice, indiferent de forma în care apar, produc modificări în politica fundamentală de stabilire a valorilor. Monumentele sunt construite din motive specifice și destinate să servească scopurilor sau intereselor particulare, ele sunt ridicate ca parte a unei culturi vizuale care ne amintește continuu de ceva sau de cineva important. Valoarea simbolică a monumentelor se poate schimba, ele pot dobândi sau pierde importanță, în funcție de schimbările socio-politice.
Monumentul de for public, din punct de vedere al interpretărilor semantice, a fost definit în numeroase variante și forme.  Într-o opinie, „monumentul este o clădire sau structură căreia îi sunt atribuite valori culturale, istorice sau artistice. Conservarea, întreținerea sau reabilitarea acestuia este justificată datorită acestor valori” [1]. Într-o altă definiție, monumentul de for public este definit ca fiind „o statuie, o clădire sau o altă structură ridicată pentru a comemora o persoană sau un eveniment notabil” [2]. Și în acest caz se insistă pe o diferențiere a monumentelor din punctul de vedere al funcționalității acestora: o statuie sau o altă structură așezată peste un mormânt în memoria morților; o clădire, structură sau loc ce prezintă importanță sau interes istoric; un moment istoric, ce semnalează trecerea timpului și păstrarea memoriei colective.

„Monumentele de for public sunt bunuri imobile, lucrări de artă plastică, artă monumentală, construcții sau amenajări neutilitare, având caracter decorativ, comemorativ și de semnal, amplasate în spații publice, într-o zonă de protecție, pe terenuri aflate în domeniul public sau privat al statului ori al unităților administrativ-teritoriale. Monumentele de for public pot fi clasate ca monumente istorice, urmând regimul juridic stabilit pentru acestea. Amplasarea monumentelor de for public se realizează cu respectarea tuturor prevederilor în vigoare privind urbanismul şi autorizarea executării lucrărilor de construcţii, precum şi cu avizul privind concepţia artistică a monumentului de for public, emis de Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale, în baza analizei realizate de Comisia Naţională pentru Monumentele de For Public” [3].

Putem deduce, din această definiție formulată în lege, că monumentele de for public îndeplinesc trei funcții, având rol: decorativ, comemorativ și de semnal. Toate cele trei funcții trebuie însă asociate și luate în considerare doar împreună cu amplasamentul monumentelor și publicul căruia le sunt destinate, fragmentarea și prezentarea lor separată, în opinia noastră, conducând la pierderea statutului. Există studii care abordează diferite aspecte ale monumentalisticii. Istoricii urbani și ai artei au considerat monumentele ca obiecte fizice și estetice prezentând valoare istorică și artistică. În acest context, cercetătorii au investigat contextul stilistic în care sunt ridicate monumentele, cu accent pe dimensiunea vizuală a acestora, descrierea în detaliu a materialelor de construcție, dimensiune și culoare.

Pentru a clarifica problema, Debray [4] (1999) a propus să se facă o diferență între trei mari aspecte: formă – monumente ce se fac remarcate prin calitățile estetice remarcabile; valorificarea și promovarea istoriei – monumentele care au o puternică valoare de restituire sau evocare a trecutului; mesaj – monumentul comemorativ, caracterizat nu prin calitățile sale estetice sau istoricitate, ci prin mesajul pe care îl transmite.

Una dintre cele mai vechi distincții s-a operat de către A. Riegl [5], care distinge între monumente și monumente istorice. Primele sunt rezultatul unei intenții explicite de a reaminti memoria unui eveniment, a unei persoane sau a unui grup (de exemplu, monumente realizate pentru omagierea morților), în timp ce ultimele sunt rodul competiției circumstanțelor care fac ca o construcție a trecutului să poată traversa timpul.

În literatura de specialitate, există numeroase cercetări care clasifică monumentele de for public în diferite categorii: monumente funerare, monumente ce exprimă idei, concepte sau evenimente și monumente care celebrează figuri importante ale istoriei sau ale culturii [6]. „Monumentele și statuile civice sunt poate cele mai vechi și mai evidente forme de artă publică oficială” care pot fi folosite în spațiul urban. În cazul monumentelor comemorative, funcția simbolică este aceea de păstrare a memoriei trecutului, în sensul memoriei colective, nu doar, așa cum este de părere P. Nora, „o amintire individuală risipită în conștiința fiecărei persoane” [7].

În lumina celor prezentate anterior, monumentele de for public sunt realizate pentru a fi expuse, contribuind la procesul de formare a opiniei publice. „Scopul principal al artiștilor nu este acela de a crea obiecte permanente pentru prezentare în locuri publice acceptate în mod tradițional, ci de a contribui, prin acțiuni, idei și intervenții la construirea unui public participativ [8]. O operă de artă este interpretată în moduri diferite, în funcție de cel care o privește. În acest sens, este interesant de observat tipurile de emoții și imagini pe care o operă în sine le transmite în spațiul public. Factorii care sunt luați în calcul sunt spațiul public, respectiv arhitectura locului în care monumentul este amplasat.

Reprezentarea socială a trecutului presupune existența unor cadre de referință, dar și a memoriei colective și a identității de grup, pentru că apartenența la grup poate diferenția modul în care se păstrează această imagine. Din perspectiva teoriilor cognitive şi constructiviste, realitatea se constituie din ansamblul reprezentărilor sociale prin intermediul cărora dăm sens şi consistenţă existenţei. „Construirea realităţii sociale presupune elaborarea unui ansamblu de reprezentări, de scheme cognitive şi acţionale care vor mijloci înțelegerea, interpretarea şi evaluarea diferitelor acţiuni ale existenţei sociale şi elaborarea unor comportamente adaptative adecvate” [9]. Persoanele care nu împărtășesc aceleași viziune socio-cognitivă despre un obiect dat conferă reprezentări vizuale diferite ale acelui obiect.
Studiul reprezentărilor sociale este consemnat a fi în anul 1961, anul în care a fost publicată teza de doctorat a lui Serge Moscovici, cel care a preluat conceptul de reprezentare colectivă de la Emil Durkheim. Pornind de la conceptul de reprezentare colectivă, Serge Moscovici a introdus noţiunea de reprezentare socială, un rezultat al transformărilor şi frământărilor sociale existente la acel moment. Acesta este de părere că obiectul social poate fi înțeles numai din descrierea atentă a structurii sale, ținând cont de contextul în care acesta a fost construit.

Există cercetări recente asupra modului în care construcțiile socio-cognitive și reprezentările vizuale ajung să formeze o legătură, în prezența factorului timp. Reprezentările sociale sunt în mod substanțial bazate pe construcțiile istorice; ele influențează indivizii, în cadrul unui grup social, prin procesul de socializare. Jean Claude Abric a adoptat şi el o poziţie unificatoare, definind reprezentările sociale ca fiind ,,produsul şi procesul unei activităţi mentale prin care un individ sau un grup reconstruieşte realitatea cu care se confruntă şi care are un înţeles special pentru el [10].  La rândul său, D. Jodelet consideră că „reprezentările sociale sunt o formă de cunoaştere, caracterizată prin următoarele trăsături: sunt elaborate şi împărtăşite social, au un scop practic în ceea ce priveşte organizarea şi controlul mediului şi contribuie la construirea unei realităţi comune unui ansamblu social” [11].

Pascal Moliner [12] este de părere că asimilarea conceptului de memorie colectivă cu conceptul de reprezentare socială a trecutului presupune că o memorie colectivă apare și se perpetuează în special prin procesul de ancorare. De fapt, prima ancoră a unei memorii colective constă în identitatea socială a grupului care o poartă, deoarece una dintre funcțiile acelei memorii este tocmai aceea de a păstra imaginea pe care grupul o dezvoltă. Memoria colectivă a autorilor unor opere se reflectă în arta publică, în spațiul public, iar designerii, arhitecții, artiștii au o memorie a construcției politice orientate către istorie și către om. Reprezentare socială a trecutului poate fi ancorată în diferite cadre de referință, care pot fi combinate și compatibile cu ancorarea socio-identitară. Istoria țării, experiența oamenilor pot constitui momente din trecut care sunt susceptibile de integrare în traiectoriile individuale ale oamenilor obișnuiți.

Cercetătorii Milgram și Jodelet au conturat o harta imaginară a Parisului, în baza unor monumente reprezentative din punct de vedere al istoriei orașului și al modului în care rezidenții acestui oraș se raportau la puncte precise din spațiul urban, asociate cu simboluri arhitecturale, istorice. Potrivit celor doi, reprezentările sociale ajută la definirea socială a ordinii în oraș, precum și la stabilirea locului pe care îl ocupă cetățenii în ansamblul urban. Acel studiu a fost punctul de plecare pentru cercetarea spațiului geografic din punct de vedere al reprezentărilor sociale, subiectul fiind extins către alte zone, precum: memoria socială ancorată în spațiul public sau mobilitatea urbană.

Analizând reprezentarea socială a memoriei colective, unul dintre exemplele bine punctate este cel al monumentului „Wall of Grief” realizat de sculptorul Georgy Frangulyan. În anii 1990, în societatea rusă a fost demarat un amplu proces de reabilitare a memoriei victimelor represiunii lui Stalin, care a vizat și construirea unui monument comemorativ. Monumentul, ridicat sub forma unui perete alcătuit din siluete umane întrețesute, a fost dedicat oficial victimelor represiunii politice din Rusia, din perioada dictaturii lui Stalin. Mesajul central, „Amintiți-vă”, este redat în 22 de limbi, constituind un avertisment către generațiile viitoare, care trebuie să înțeleagă consecințele tragice ale politicilor autoritare și faptul că greșelile trecutului nu trebuie repetate.

Monumentul „Wall of Grief”, realizat de sculptorul Georgy Frangulyan

Consider că acest proiect a făcut parte dintr-o strategie de „propagare”, în sensul definit de Moscovici. Strategia de comunicare a simbolurilor acestui monument a propus construirea unei imagini a unui obiect social care să fie compatibil cu valorile grupului-țintă: recunoașterea trecutului, a opresiunii, a suferințelor victimelor perioadei Stalin, așa cum au fost ele păstrate în memoria comunității.

Asimilarea conceptului de memorie colectivă cu conceptul de reprezentare socială a trecutului a demonstrat faptul că o memorie colectivă poate fi obiectivizată. În mod clar, monumentul comemorativ este unul dintre cele mai remarcabile moduri de obiectivare a acestui tip de reprezentare, materializând sfera conștiințelor individuale și imaginile mentale. Prin monument, reprezentarea socială a trecutului este introdusă în spațiul public, intrând în câmpul vizibilului.

Iancu David Ciprian
(nr. 5, mai 2021, anul XI)

NOTE

[1] Jesús M. Gonzalez Pérez,  Rubén C. Lois González, Monuments, în: Roger W. Caves, 2005. Encyclopedia of the city, Oxon: Routledge, p. 470.
[2] Oxford English Dictionary Online, disponibil la adresa https://www.lexico.com/definition/monument, accesată la data de 9 martie 2020.
[3] http://www.cultura.ro/monumente-de-for-public, accesată la data de 20 martie 2020.
[4] R. Debray, Trace, forme ou message?, “Les cahiers de médiologie”, 7/1 (1999a): 27-44 (ed.), L’abus monumental?, Paris, Fayard, 1999b.
[5] A. Riegl, The Modern Cult of Monuments. Its Character and Its Origin, Opposition, 25 (1982): 21-51 (orig. ed. 1903)
[6] H.W. Janson, The rise and fall of the public monument, New Orleans, Graduate School, Tulane University, 1976, p. 1.
[7] P. Nora, Les lieux de mémoire (Tome 1), Paris: Gallimard, apud. Moliner, P., & Bovina, I., 2019, Architectural Forms of Collective Memory. International Review of Social Psychology, 32(1), 12. DOI: http://doi.org/10.5334/irsp.236
[8] Patricia Phillips, Public Constructions, în Suzanne Lacy (ed.), Mapping the Terrain: New Genre Public Art, Seattle, Bay Press, 1995, p. 67.
[9] Dumitru Cristea, Bazele psihologiei sociale, Bucureşti, Editura Universităţii Titu Maiorescu, 2005, p. 65.
[10] J.C. Abric, Coopération, compétition et représentations sociales, Cousset, Delval, 1987, p. 64.
[11] D. Jodelet, Représentation sociale, in: Grand dictionnaire de la psycho-logie, Larousse, Paris, 1991, p. 668.
[12] Pascal Moliner, Psychologie sociale de l’image, Grenoble, Presses Universitaires de Grenoble, 2016.

Articol realizat în cadrul cercetării pentru teza de doctorat Sculptura în context politic şi social în secolele XX și XXI. Obiectul de for public între ambient, reacţie, divertisment și comemorare a drd. Iancu David Ciprian, coordonator științific conf.univ.dr.habil. Ioan Augustin Pop, Școala Doctorală de Arte, Facultatea de Arte şi Design, IOSUD-Universitatea de Vest din Timișoara.