Centenar Marea Unire. George Popoviciu, „Banatul este pământ românesc”

În cadrul proiectului interdisciplinar Banatul multietnic. Recuperarea memoriei istorice al revistei noastre, iniţiat de Afrodita Cionchin în colaborare cu istoricul Ionel Cionchin, acesta evocă personalitatea lui George Popoviciu (1862-1927), unul din cărturarii de seamă ai Banatului de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului XX.

George Popoviciu s-a născut la 25 aprilie 1862, în comuna Cliciova din judeţul Timiş. Studiile primare le-a făcut la şcoala din comună, cele secundare la Lugoj, iar cele superioare la Cernăuţi şi Viena. La Cernăuţi, în vechea capitală românească a Bucovinei, a urmat cursurile Universităţii Teologice, după care în 1885 şi-a ţinut disertaţia, obţinând Diploma de doctor în ştiinţe teologice. La Viena a urmat cursurile de filozofie şi istorie.
Tânărul doctor teolog a funcţionat ca profesor la Seminarul Teologic din Caransebeş (1886-1887), ulterior a fost ales ca protopresbiter al Lugojului. În oraşul bănăţean de pe Timiş, unde s-a mutat în anul 1887, a desfăşurat o amplă activitate creştinească ca protopop, om de cultură, luptător pentru drepturile românilor din Austrio-Ungaria şi Unirea teritoriilor româneşti cu „Patria Mamă”, România.
Cunoscând viaţa românilor din toate ţinuturile româneşti ale Austro-Ungariei, doctorul teolog, filozoful şi istoricul George Popoviciu s-a afirmat ca luptător naţional, fiind un membru activ al Partidului Naţional Român, al cărui vicepreşedinte a fost pentru o scurtă perioadă [1]. La Conferinţa Naţională a Partidului Naţional Român de la Sibiu, din 11/23 iulie 1893, prezidată de George Pop de Băseşti, Dr. George Popoviciu a fost vicepreşedintele biroului întrunirii, solidarizându-se cu semnatarii memorandişti. La începutul anului 1894 (3 ianuarie), George Popoviciu a făcut parte din „Comitetului de substituiţi” care urmau să coordoneze activitatea partidului, ulterior luând fiinţă un comitet format din 14 membri, dintre aceştia făcând parte şi protopopul lugojean. Dacă în 13 iulie 1901 la Timişoara s-a desfăşurat Conferinţa confidenţială a Partidului Naţional Român, prezidată de dr. George Popoviciu, câţiva ani mai târziu, în 1905, protopopul lugojean a avut un rol deosebit pentru activarea partidului. La Conferinţa Partidului Naţional Român din 10 septembrie 1905 s-a decretat abandonarea politicii de pasivitate şi trecerea la o politică activă.

În 5 noiembrie 1905, sub conducerea protopopului George Popoviciu s-a desfăşurat Adunarea de la Lugoj, la care au participat circa 6.000 de români care au decretat politica „activismului” pentru Banat [2]. Potrivit acestor hotărâri, începutul secolului XX a însemnat afirmarea mişcării naţionale bănăţene, impunându-se personalităţi bănăţene precum dr. Valeriu Branişte, dr. George Popoviciu, dr. Ion Sârbu, dr. Aurel Cosma, dr. George Dobrin, parte dintre aceştia candidând la alegerile pentru Parlamentul de la Budapesta. Dr. George Popoviciu, protopopul Lugojului, a participat la alegerile parlamentare din 1906, fiind propus de Valeriu Branişte pentru circumscripţia electorală Lugoj. Deşi a câştigat alegerile, autorităţile de la Budapesta i-au contestat mandatul: „Apărarea împotriva contestării mandatului de la Lugoj al lui George Popovici a organizat-o Valeriu Branişte, în calitatea sa de fost preşedinte al comitetului electoral român.  Deşi contestarea se făcuse în Parlament şi nu la tribunal, cum prevedea legea votată în 1899, dr. Valeriu Branişte a adunat timp de 8 luni un imens material care demonstra validitatea mandatului lui George Popoviciu; totuşi, acesta a fost anulat de către Parlamentul maghiar, pe motiv că frunza verde, purtată de către alegătorii români, era simbolul Daco-României, prin care s-ar fi atentat la existenţa statului maghiar”[3]. Au fost organizate noi alegeri, în februarie 1907. Dr. George Popoviciu, câştigând alegerile, a făcut parte din Parlamentul de la Budapesta. Ca parlamentar, George Popoviciu a desfăşurat o activitate prestigioasă, contestând Proiectul de lege Appony, prin care se urmărea maghiarizarea şcolilor confesionale româneşti [4].
Dr. George Popoviciu a sprijinit activitatea dascălilor în formarea conştiinţei naţionale a românilor bănăţeni prin şcoală şi cultură. La reuniunile şi asociaţiile învăţătorilor desfăşurate în Despărţământul Lugojului, protopopul Dr. George Popoviciu, în calitate de conducător al acestuia, a prezentat prelegeri privind istoria românilor.
Protopopul lugojean a fost preşedinte al Despărţământului ASTRA din Lugoj. Înfiinţat în 1896, Despărţământul ASTRA din Lugoj a fost primul din Banat: „Primul pas ce se întreprinde spre a lărgi cursul de activitate al societăţii… coborând coasta munţilor şi înaintând spre marginile ei şi ale limbii s-au dovedit de neînvins [5].
În 1909, protopopul dr. George Popoviciu a fost ales membru corespondent al Academiei Române.

În perioada Primului Război Mondial, odată cu intrarea României de partea Antantei, autorităţile au luat măsuri drastice împotriva dascălilor şi preoţilor. Astfel, Ministerul Regal al Cultelor şi Instrucţiunii Publice l-a suspendat din postul de învăţător pe Ion Vidu, compozitor şi animator al vieţii culturale din Lugoj, pe motiv că era membru al Cercului Cultural „Oltul”, iar la percheziţia făcută în casa sa „au fost găsite cărţi menite să promoveze unirea tuturor românilor, precum şi conştiinţa de unitate sub o dominaţie, şi anume dependenţa de regele României”. Prin mai multe adrese (1 iunie 1917, 5 august 1917), Episcopul Caransebeşului Miron Cristea i-a cerut protopopului George Popoviciu să intervină pe lângă membrii comisiei administrative de cercetare, ca aceştia să-l apere pe învăţător „de toate acele învinuiri care ar fi fost forţate şi fără temei… şi care în împrejurări normale, inofensive (nu pe timp de război), nu i s-ar fi imputat ca acuze” [6]. Cu toate intervenţiile făcute de protopopul lugojean, patriotul român Ion Vidu a fost arestat şi a fost eliberat abia în mai 1918.
Protopopul lugojean a participat activ şi la evenimentele din toamna anului 1918: în 12 octombrie a participat la Conferinţa Partidului Naţional Român de la Oradea Mare, care a luat importante măsuri pentru Unirea Transilvaniei, Banatului şi Partium cu România. În epoca de după Marea Unire protopopul lugojean a continuat să lucreze în dublă ipostază: „la chemarea vremii a găsit ecou în sufletul său şi pentru omul politic şi pentru al Bisericii slujitor”.
La Lugoj, în 10 iunie 1919, dr. George Popoviciu a organizat o adunare pe Câmpia Libertăţii la care au participat 70.000 de români bănăţeni care şi-au manifestat dorinţa păstrării integrităţii Banatului.
Cărturar de formaţie enciclopedică, a colaborat la mai multe ziare şi reviste bănăţene: „Foaia diecezană” din Caransebeş, „Drapelul” şi „Banatul” din Lugoj, precum şi „Dreptatea” din Timişoara.

Protopopul dr. George Popoviciu a fost un devotat slujitor al Bisericii, închinător smerit şi un drept slujitor al Altarului, a scris predici pentru preoţi şi a publicat cărţi adresate credincioşilor: Cuvântări bisericeşti, I, Caransebeş, 1898; Religiune şi ştiinţă, Caransebeş, 1898; Uniunea Românilor din Transilvania cu Biserica Romano-catolică sub împăratul Leopold, Editura autorului, Tipografia diecezană din Caransebeş, Lugoj, 1901; Cuvântări bisericeşti, Caransebeş, 1904.
Personalitate enciclopedică, absolvent al Facultăţii de Filosofie şi Istorie de la Universitatea din Viena, Dr. George Popoviciu a avut preocupări deosebite pentru istorie, a descifrat nebuloasele vremi ale Banatului şi a dat luminii o preţioasă istorie: Istoria românilor bănăţeni, Editura autorului, Tiparul Tipografiei «Poporul român» din Bucureşti, Lugoj, 1904, precum şi Cuvântări cu privire la integritatea Banatului, Caransebeş, 1929.
Dacă în lucrarea Uniunea Românilor din Transilvania cu Biserica Romano-catolică sub împăratul Leopold a „simţit durere la înstrăinarea unei părţi a Românilor drept credincioşi şi astfel s-a străduit să lămurească posterităţii unirea de sub împăratul Leopold”, în monografia Istoria românilor bănăţeni a demonstrat că „Banatul este pământ românesc”, atestat şi în notiţa cărturarului lugojean: „Memoriu trimis guvernului din Bucureşti, Consiliului Dirigent şi generalului Franchet d’Esperei, redactat la invitaţie mai înaltă”, prezentarea rezumativă a Istoriei Banatului, elaborată în 1919, pentru a fi folosită la Conferinţa de Pace de la Paris [7]. Lucrarea din 1919 a fost publicată post mortem: Cuvântări cu privire la integritatea Banatului, Caransebeş, 1929.
A fost o zi tristă în Crăciunul anului 1927: „Protopopul Lugojului a închis ochii trupului său pentru totdeauna în noaptea dinspre Marţea zilei de 27 Decembrie. S-a sfârşit în dureri viaţa lui tocmai într-una din zilele de bucurie a creştinătăţii, în Ziua Naşterii Domnului, pentru ca întunericul acestei perioade să umbrească cu totul fondul zilei de lumină” [8].
Lugojenii i-au cinstit memoria, monumentul-mormânt al istoricului George Popoviciu se află în Cimitirul Ortodox din Str. Fagului, Sector 1, Parcela A, iar timişorenii au numit o stradă: Protopop George Popovici.
Propovăduind cu căldură, convingere şi deopotrivă vervă, atât de la Altarul Bisericii, cât şi de la Tribuna Parlamentului, teolog, politician şi istoric, Dr. George Popoviciu a fost unul din cărturarii de seamă ai Banatului de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului XX.