Sofonisba Anguissola, actualitatea unei pictorițe din Renaștere

Un 2020 dedicat femeilor, în decembrie Palazzo Reale din Milano va inaugura expoziţia Le Signore del Barocco (Doamnele Barocului), dedicată marilor artiste italiene din secolul al XVI-lea: Artemisia Gentileschi (1593-1653), Sofonisba Anguissola (1532-1625), Lavinia Fontana (1552-1614), Elisabetta Sirani (1638-1665) şi Fede Galizia (1578-1630). Acestora li se alătură alte artiste care merită să fie cunoscute şi studiate: Barbara Longhi, Diana Ghisi Scultori, Orsola Maddalena Caccia, Giovanna Garzoni, Virginia da Vezzo, Plautilla Bricci, Ginevra Cantafoli. O expoziție grandioasă pentru a omagia pictorițele pioniere de origine italiană. Expoziţia va fi deschisă până în aprilie 2021.

Bernardino Campi face portretul Sofonisbei Anguissola, autoportret de Sofonisba, 1559, Pinacoteca Nazionale di Siena. Dublu portret: în trecerea sa prin Milano în 1559, în ajunul plecării la curtea spaniolă, Sofonisba îl reprezintă pe primul ei Maestru de pictură care, la rândul sau, pictează un portret al elevei sale. O invenție speculară ce s-a regăsit succesiv în operele lui Velasquez, Van Eyck și Magritte.

Figura Sofonisbei Anguissola este cea a unei artiste unice – prima pictoriță italiană care şi-a câştigat o faimă internaţională în timpul vieții. Înzestrată cu un mare talent artistic, inteligență și profunde calități umane, Sofonisba s-a afirmat ca o excelentă „portretistă de suflete”, persoanele pictate de ea, după cum remarca Giorgio Vasari, păreau că respiră. În viața ei extrem de lungă și aventuroasă (a trăit peste 90 de ani) a călătorit în lung și în lat în Peninsula Italiană și cea Iberică, traversând marea Mediterană și mutându-se între diferite familii nobile. Datorită hărniciei și inteligenței sale, Sofonisba a inspirat alți artiști și femei care i-au călcat pe urme. De tânără l-a impresionat pe supremul Michelangelo cu desenele sale, iar la bătrânețe i-a dat sfaturi prețioase lui Van Dyck atunci când pictorul flamand a vizitat-o la Palermo.

















Autoportret la şevalet de Sofonisba Anguissola, 1556-1565.
Se păstrează la Muzeul Castelului Łańcut din Polonia.
Nu este numai un autoportret, ci şi un tablou devoţional al Sofonisbei, dedicat Madonei cu Pruncul. Nu se cunoaște pictura care se află pe șevalet și nu știm dacă a fost efectiv realizată.


Faima care a însoțit-o pe Sofonisba în timpul vieții a dispărut rapid de-a lungul secolelor  într-o uitare care a înglobat majoritatea artistelor femei – lăsând un amplu spațiu operelor marilor artiști. Abia în vremurile recente, muzeele lumii au început să recupereze memoria, dedicând spațiu și fonduri pentru celebrarea artistelor femei, după ce au ieșit la lumină descoperiri noi și interesante cu caracter istoric. În cazul Sofonisbei, de exemplu, mare parte din operele sale nu sunt semnate, așadar recent, prin analizarea tehnicii de pictură și prin detectare științifică, au fost confirmate opere importante ale ei. Un centru de referință pentru studierea operelor artistei Sofonisba este Muzeul Național El Prado din Madrid, care găzduiește cel mai mare număr de picturi ale artistelor familiei Anguissola (ale Sofonisbei în principal, dar și ale surorilor sale care au fost la rândul lor pictorițe). Cu ocazia Bicentenarului, între 22 octombrie 2019 și 2 februarie 2020, El Prado a omagiat două pictorițe italiene renascentiste: Historia de dos pintoras: Sofonisba Anguissola y Lavinia Fontana. A fost pentru prima dată în istorie când aceste două pictorițe au conviețuit într-un spațiu expozițional.

La dreapta Autoportret la spinetă de Sofonisba Anguissola (1555 circa, Museo Capodimonte, Napoli)
La stânga Autoportret la spinetă de Lavinia Fontana (1577, Accademia San Luca di Roma)

Foto credits chiaramontani.com

Sofonisba și viața la Cremona

Sofonisba s-a născut la Cremona în 1532, dintr-o familie cu origini nobile, tatăl era Amilcare Anguissola, iar mama Bianca Ponzoni. Ea a fost prima fiică din șapte copii: după Sofonisba s-au născut Elena, Lucia, Minerva, Europa, Asdrubale și Anna Maria. Cremona reprezenta al doilea oraș ca importanță în cadrul Statului Milano din timpul dominației spaniole. Amilcare Anguissola făcea parte din viața culturală din Cremona, ocupându-se de Fabbrica del Duomo (un fel de asociație care reunea specialiști în studii umanistice) și de abația San Sigismondo (care era un amplu atelier de pictură în care profesau diferiți pictori). Amilcare se regăsea și în cercul lui Marco Girolamo Vida, episcopul de Alba și autorul unor importante texte de literatură ale vremii. Prin intermediul abației San Sigismondo, Sofonisba a intrat în contact direct cu pictura, dar nu avea cum să studieze într-un atelier, conform tiparelor sociale ale timpului femeile nu aveau acces la practica picturii. Cu toate acestea, valul schimbărilor socio-culturale pornite de Contrareformă a deschis noi căi femeilor, care deja puteau să se dedice literaturii. După o educație solidă în familie, Amilcare a decis să profite de talentul fiicei sale și a întreprins un drum inedit: a aranjat astfel încât două fiice să studieze pictura cu Maestrul Bernardino Campi, artist poliedric și foarte influent. Urmând obiceiurile vremii, Sofonisba și Elena mergeau direct în casa maestrului Campi, însoțite de o servitoare care mai apoi va apărea în unele lucrări. Tinerele domnișoare erau inițiate în arta portretului și în tematica religioasă, stiluri potrivite pentru o femeie, în vreme ce invențiile și compozițiile bogate erau rezervate doar pictorilor. Campi le dădea multe desene de copiat, ale sale sau ale altor artiști faimoși. În casa pictorului Campi, Sofonisba a studiat timp de patru ani, din 1546 până în 1550, atunci când Bernardino Campi s-a mutat la Milano chemat să picteze portretul Ippolitei Gonzaga, fiica guvernatorului. Sora sa, Elena, a renunțat și a decis să devină măicuță, practică destul de obișnuită aproape în toate familiile secolului al XV-lea. Sofonisba, în schimb, a continuat studiile de pictură cu Bernardino Gatti, urmând sfatul tatălui. În ciuda talentului nativ, Sofonisba nu putea să facă din artă o meserie, din cauza rangului patriarhal, nu putea să își deschidă un atelier, nici să obțină bani pentru comenzile primite. Tatăl Amilcare s-a transformat într-un asiduu promotor al fiicei sale, adevărată enfant prodige. Portretele și autoportretele Sofonisbei erau dăruite diferitelor familii nobile, în schimbul unor favoruri. În anii următori ai adolescentei sale, Sofonisba a pictat încontinuu cu un stil al său, original: de la observarea unei simple poze a persoanei pictate, reușea să creeze o prefigurare extraordinară cu ajutorul detaliilor narative. Până spre anul 1559 faima ei s-a răspândit la toate curțile nobiliare şi multe familii doreau să obțină un tablou al ai pentru galeriile personale. Din această frumoasă și senină perioadă din viața Sofonisbei datează unele picturi dedicate propriei familii Anguissola, cu scene de viață și portrete, capodopere absolute.

Partida de șah, 1555, ulei pe pânză, 72x97cm, Narodowe Museum, Polonia

Primul și unul dintre cele mai importante opere ale Sofonisbei – un portret colectiv și o compoziție elaborată: surorile Lucia (stânga) și Minerva (dreapta) joacă o partidă de șah, în timp ce sora mai mică, Europa, le privește amuzată. Mesajul transmis evident este că în momentele libere de relaxare, în casa Anguissola, fetele își exercită inteligența jucând șah. În spatele Minervei apare oblic figura servitoarei ale cărei veșminte contrastează cu eleganța rochiilor fetelor. Deosebite sunt detaliile prețioase ale țesăturilor și ale bijuteriilor care împodobesc fetele. Un exemplu complex de posturi și trăsături fizionomice, o chintesență a studiilor de pictură lombardă.

Portret de dama, 1557, ulei pe pânză, 98x75cm, Gemaldegalerie, Berlin

Portretul mamei Sofonisbei, nobila Bianca Ponzoni – clasic portret în stil italian, șezând. Poziția nobilei într-o relaxare de influență flamandă, cu mâna dreaptă pe brațul jilțului. În mâna stânga ține o zibelină cu cap de aur, legată cu un lanț prețios de aur. Acest obiect tipic al secolului al XV-lea avea scopul de a atrage puricii și alți paraziți.

Sofonisba la curtea lui Filip al II-lea al Spaniei

Ingeniozitatea și talentul pictoriței din Cremona i-au adus, în 1559, o invitație neașteptată și deosebită: Sofonisba a fost chemată de către Ducele de Alba Fernando Alvarez de Toledo la curtea din Madrid, ca damă de companie pentru viitoarea regină, a treia soție a lui Filip al II-lea al Spaniei – Isabella de Valois (fiica Caterinei de Medici). Isabella era o tânără nobilă sofisticată și cultă, pasionată de artă. Pictorița din Cremona a consimțit să lase casa părintească și patria natală, pentru a merge în Spania în serviciul regelui.
Sofonisba era unica damă italiană la curtea spaniolă și avea rolul să o învețe pe tânăra regină Isabella să picteze, activitate pentru care primea un salariu cu regularitate. În 1560, când regina ajunsese la curtea spaniolă, avea doar 14 ani. Cu pictorița din Cremona a instaurat imediat o relație afectuoasă, bazată pe interese comune, culturale și artistice. Sofonisba era italiană ca mama reginei (Caterina de Medici) și, mai presus de toate, era cultă și rafinată. Petreceau mult timp împreună, iar regina Isabella a fost inspirată iremediabil de maestra ei italiană.
Tânăra Anguissola nu putea sa exercite profesia de portretistă oficială la curtea spaniolă, deoarece era total incompatibilă cu serviciul de damă de companie, dar a realizat numeroase portrete – neoficiale și nesemnate – care succesiv au fost recopiate de pictorii oficiali ai regelui. Pentru a se familiariza cu stilul impus la curtea spaniolă, ea s-a documentat în bogatele galerii ale reședințelor regale spaniole, unde a avut oportunitatea să studieze opere ale marilor maeștri (precum Tiziano). Principalul portretist care îl însoțea permanent pe Filip al II-lea în călătoriile sale era flamandul Anthonis Mor, urmat de Alonso Sanchez Coello.
Sofonisba se regăsea, deci, la cea mai importantă curte regală din toată Europa, dar și cea mai complexă, şi a știut cum să se evidențieze discret prin respectul permanent al rolurilor, datorită calităților ei virtuoase. O tânără doamnă foarte bine instruită, harnică și înzestrată cu profunde calități umane. Chipurile pictate de mâna ei aveau o expresivitate deosebită, ea știa cum să privească în adâncul persoanei reprezentate și cum să scoată la iveală frumusețea interioară.

Portretul Isabellei de Valois, 1561-1565, ulei pe pânză, 205x123cm, Museo del Prado, Madrid

Portretul reginei care este îmbrăcată cu o rochie lungă de culoare neagră, precum era moda oficială spaniolă, cu austeritatea impusă de rege. Rochia este împodobită cu șiraguri de perle și are mânecile largi. În mâna dreapta ține o miniatură a soțului său, regele Filip al II-lea al Spaniei. 

Portretul regelui Filip al II-lea al Spaniei, 1573, ulei pe pânză, 88x72cm, Museo del Prado, Madrid

Opera a fost pictată în 1565 de Sofonisba Anguissola, ulterior a fost retușată în 1573, pentru a fi atribuită apoi pictorului Alonso Sanchez Coello.

Sofonisba a rămas la curtea spaniolă timp de 14 ani, până în anul 1573, perioadă în care a participat la numeroase evenimente, între succese profesionale, bucurii și tragedii care s-au consumat în preajma ei. Regina Isabella a suferit probleme serioase de sănătate provocate de alternarea de avort și nașteri dese. În 1564, Sofonisba a suferit și două pierderi mari în familia Anguissola: sora ei Lucia a murit, iar la un an distanță a murit și sora Minerva. Tragedia lui Don Carlos, prințul ereditar al Coroanei, care a murit în condiții devastatoare, închis de propriul tată într-un turn, a impresionat întreaga curte. La câteva luni de la moartea principelui Carlos, în octombrie 1568, a murit și regina Isabella, victimă a unei nașteri premature. Sofonisba s-a simțit extrem de tristă. Misiunea ei de damă de companie ajunsese la sfârșit. A mai rămas la  curtea spaniolă doar câțiva ani, pentru a avea grijă de infantele orfane Isabella Clara Eugenia și Caterina Micaela, așa cum îi promisese mamei lor.

Infantele Isabella Clara Eugenia și Caterina Micaela, 1569-1570, ulei pe pânză, 133,5x145cm, Royal Collection, Buckingham Palace, Londra

Două fetițe fără zâmbet, cu o privire melancolică, prizoniere în veșminte somptuoase, într-o postură rigidă impusă de educația de la curtea spaniolă. Animalele reprezentate de Sofonisba pentru acest dublu portret dăruiesc un pic de ingenuitate și tandrețe, în opoziție cu clasicele figuri din portretele oficiale. De fapt, într-o copie oficială, Alonso Sanchez Coello a înlocuit animalele cu o coroniță de flori.
           

Sofonisba se întoarce în Italia, în Sicilia

În 1573, Sofonisba și-a schimbat traseul vieții. Dorea să revină în patrie, așadar regele Filip (atașat și el de maestra reginei sale) a insistat să îi găsească un soț potrivit pentru a se căsători. La Alcazar, în luna mai 1573 a fost celebrată căsnicia între ilustra doamna Sofonisba Anguissola și  principele de Paternò și Caltanisetta, Fabrizio de Moncada, cadetul uneia dintre cele mai importante familii nobile siciliene. Sofonisba, care avea deja patruzeci de ani, s-a transferat în Sicilia unde a trăit împreună cu soțul ei timp de 5 ani. Cu toate că era o persoană diplomatică și abilă în crearea relațiilor, a trebuit să se integreze cu dificultate într-un context cultural și politic diferit de curtea spaniolă. La sosirea ei a fost implicată în problemele ereditare pe care soțul ei le disputa cu cumnata. Fabrizio de Moncada a murit tragic în 1578 omorât de pirați pe mare, între Palermo si Napoli, în timp ce era pe vasul care ar fi trebuit să îl ducă în Spania.
În 1579 Sofonisba a pictat o pânză de altar dedicată memoriei lui Fabrizio, pe care a donat-o monahilor franciscani din Paternò.

Madonna dell’Itria, 1579, ulei pe pânză, 230x122cm, biserica Santa Maria dell’Annunciata, Paternò, Sicilia

Compoziție complexă descoperită recent, în 1995, datorită unui act notarial care atestă donația. În luna octombrie 2020 această operă va fi la Cremona pentru restaurare, deschisă vizitei publicului la Muzeul Civic „Ala Ponzone”. Vizitatorii vor putea admira atât opera, cât și munca restauratorului pas cu pas. După luna octombrie, Madonna dell’Itria va fi mutată la Milano unde va face parte din expoziția Le Signore del Barocco.

Sofonisba a pictat această operă în timpul doliului pentru soțul Fabrizio. Madonna dell’Itria, protectoarea marinarilor, stă așezată cu pruncul pe un cosciug, ca și cum ar trebui să înlocuiască corpul pierdut și negăsit al defunctului. În fundal, un peisaj marin cu două ambarcațiuni, aluzie la moartea violentă a lui Fabrizio.

 
Sofonisba se recăsătorește și trăiește în Liguria

Rămasă văduvă la patruzeci și șapte de ani, Sofonisba a încheiat capitolul sicilian al vieții sale și a decis să se reîntoarcă acasă, la Cremona. L-a chemat pe fratele ei Asdrubale ca să îi ofere ajutor pentru chestiunile birocratice notariale și pentru călătoria de mutare. Apoi s-au îmbarcat pe o navă cu destinația Liguria, iar Sofonisba și-a schimbat iarăși cursul vieții în mod neașteptat, deoarece destinul i l-a scos în cale pe căpitanul Orazio Lomellini, un nobil care avea cu cincisprezece ani mai puțin decât ea. Din cauza unei furtuni pe mare au fost obligați să ancoreze la Livorno, în Toscana. Apoi Sofonisba s-a transferat la Pisa pentru scurt timp, unde s-a recăsătorit cu Orazio Lomellini, în ciuda opoziției fratelui Asdrubale și a regelui Spaniei. Pictorița a decis singură, de data aceasta, cum să-şi trăiască ultima parte a vieții, care s-a demonstrat a fi surprinzător de lungă. Timp de 35 de ani, din anul 1580 până în 1615, noua familie Lomellini a trăit fericită în Liguria, la Genova.
Oraș de legătură între marile centre de putere europene, Genova se afla, în acel moment la cumpăna dintre secole, într-o deosebită dezvoltare socială și politică. Secolul al XV-lea a fost supranumit și secolul genovezilor, datorită influenței exercitate de cetățenii săi la nivel internațional. Sofonisba a reușit să se integreze în mișcarea culturală care interesa orașul Genova în acea perioadă de renaștere la nivel aristocratic și arhitectural. Ea a intrat în contact cu pictori recunoscuți precum Bernardo Castello (1557-1629) și Luca Cambiaso (1527-1585).
Pe parcursul celor treizeci de ani de permanență în Liguria, Sofonisba a continuat relația specială cu familia regală spaniolă, în memoria reginei sale Isabella. Pictorița a făcut portretul ambelor infante în timp ce acestea erau în trecere pe mare, la Savona și Genova.
În anul 1585, infanta Caterina Micaela de Habsburg s-a căsătorit cu Carlo Emanuele I de Savoia și, în transferul spre curtea din Torino, a ancorat vasele regale la Savona. Un frumos portret datează din acea perioadă. Prezența pictoriței Sofonisba la curtea savoiardă este atestată de descoperirea unor picturi din anii 1590 și primii ani ai secolului al XVI-lea, în care sunt reprezentați fii Caterinei, ducii de Savoia.
În anul 1599 trecea prin Liguria și infanta Isabella Clara Eugenia, prima fiică a lui Filip al II-lea al Spaniei. Aceasta s-a oprit timp de zece zile la Genova împreună cu soțul ei, arhiducele de Austria Albert, și au fost găzduiți în palatul Doria. Cu acea ocazie, infanta și pictorița Sofonisba s-au întâlnit și, din lungile lor conversații și întrevederi, a rezultat un portret magnific care amintea de asemănarea cu regina mama Isabella de Valois.


           

Portretul Infantei Isabella Clara Eugenia, arhiducesă de Austria, 1599, ulei pe pânză, 194,5x110cm, Museo del Prado, Spania

Partida de table, ulei pe pânză, 149x117cm, Verbania, Isola Madre, Collezione dei Principi Borromeo

În sens orar principii Vittorio Amedeo, Emanuele Filiberto, Filippo Emanuel și Margherita care îmbrăţişează un câine. Probabil pictura a fost realizată înainte de moartea ducesei Caterina Micaela, care s-a stins din cauza unei nașteri, la fel ca mama sa.

Portretul nupţial al Margheritei di Savoia cu Leul savoiard, 1604, ulei pe pânză, 199x108cm, Galleria Sabauda, Torino

De la Genova la Torino și apoi la Palermo

După o lungă perioadă de viață petrecută între Liguria și Piemonte, cuplul Lomellini s-a mutat în Sicilia, la Palermo, în anul 1615. Sofonisba octogenară revine într-un oraș pe care îl regăsește profund schimbat. Ea a continuat să picteze cu toate că, pe parcurs, vederea i s-a încețoșat treptat către orbire. Împreună cu soțul ei, Orazio, au trăit în cartierul vechi arab și au frecventat conaționali genovezi.
În anul 1624, Sofonisba a primit faimoasa vizită a pictorului flamand Anton Van Dyck, talentatul discipol al marelui Rubens (care o cunoștea personal pe Sofonisba Anguissola). Van Dyck fusese invitat în Sicilia de noul vicerege, Emanuele Filiberto di Savoia, pe care Sofonisba îl pictase de mic. Pictorului flamand îi fuseseră comandate un portret și o pânză de altar de dimensiuni mari.
Din această întâlnire între Van Dyck și Sofonisba, practic o întâlnire între două lumi, între două secole de pictură, astăzi ne rămâne mărturia Caietului Italian al pictorului flamand. Se poate afirma că el a fost ultimul discipol al Sofonisbei, care a rămas în istorie ca unul dintre cei mai importanți exponenți ai portretului psihologic.

Portretul Sofonisbei Anguissola, Palermo, 1624, autor Anton Van Dyck, ulei pe pânză, 41,6x33,7cm
     

În anul următor, în luna noiembrie 1625, Sofonisba Anguissola s-a stins la Palermo și a fost înmormântată în biserica San Giorgio a Genovezilor. Astăzi, din mormântul ei nu mai rămâne aproape nimic, în afară de o piatră memorială pusă în 1632 de soțul Orazio Lomellini. Inscripția în latină glorifică talentul și calitățile pictoriței:
„Soției Sofonisba, din nobila familie Anguissola, așezată între femeile ilustre ale lumii datorită frumuseții și extraordinarelor calități naturale, atât de virtuoasă în realizarea portretelor persoanelor, încât nimeni din vremea sa nu se poate ridica la nivelul ei. Orazio Lomellini, străpuns de durere imensă, a depus acest simbol de onoare deosebit, neprețuit pentru această femeie, însă maximum pentru noi, muritorii”.

Irina Niculescu
(nr. 10, octombrie 2020, anul X)

Autoritratto Bernardino Campi ritrae Sofonisba Anguissola, 1559

Relazione di Alfio Nicotra, specialista storico di arte

Museo del Prado, presentazione mostra Historia di dos pintoras di Letizia Ruiz, curatrice

Conferenza quadri di un’esposizione, Accademia San Luca, Roma, gennaio 2019, di Francesco Solinas