Comunicarea persuasivă prin vestimentație

Expresia „o imagine face cât o mie de cuvinte” reflectă cel mai bine ideea de comunicare prin imaginea personală a omului, o ființă care își acoperă corpul încă de la naștere, acesta fiind unul din obiceiurile pe care îl păstrează toată viața. Vestimentaţia formează un înveliș protector al corpului, în legătură directă atât cu fizicul cât și cu psihicul. Datorită simbolisticii elementelor compoziționale – puncte, linii, culori, forme – aspectul exterior al  vestimentației îmbrăcate comunică o serie de informații privitorilor. Prin imaginea personală, oamenii comunică atât informații despre viața socială a acestora, meseria, vârsta, sexul, calitățile fizice, cât și temperamentul, personalitatea, nivelul de cultură sau anumite calitățile morale. Mesajele comunicate sunt descifrate prin asocieri și analogii de către receptori. 
Se presupune că vestimentația este cea mai importantă invenție a omului, aceasta ajutându-l să supraviețuiască în condiții de mediu incompatibile cu viața. Încă de la început, omul s-a acoperit cu ce avea la îndemână, unii cu frunze, alții cu piei sau blănuri de animale, rămase în urma procurării hranei. Maslow situează vestimentația la baza piramidei nevoilor, considerând-o ca fiind o nevoie de bază, fără de care omul nu poate supraviețui în condiții de temperaturi scăzute sau ridicate, vânt sau ploaie, sau pentru protejarea celor mai sensibile părți ale corpului, zonele intime, de insecte, intemperii sau accidente [1]. 
Vestimentația se află în relație directă cu individul și presupune atât o utilitate practică cât și o problematică estetică, influență psihologică, compatibilitate cu fiziologia umană, aspecte sociale, economice, culturale. Pe lângă implicațiile ample, componenta estetică și funcțională a vestimentației poate suporta transformări multiple, în funcție de scopul urmărit.
Forma exterioară a omului  poate fi denumită ca fiind o sculpto-pictură cinetică, ce formează o compoziție vizuală care combină elemente de limbaj plastic cu mișcarea corporală, modificând continuu mesajele transmise. Elementele posturii și expresivității corpului sunt, de asemenea, indicii vizuale puternice. Indiciile statice (înălțimea, aspectul și stilul vestimentar) și indiciile dinamice (expresia feței, postura, mișcarea corpului), comunică impresii exacte ale personalității.


Sebastian Lupu, actor la Teatrul „Regina Maria”, Oradea

Vestimentația constituie o formă de comunicare nonverbală datorită elementelor de limbaj plastic din care este compusă – puncte, linii, culori, pete, forme. Comunicarea mesajelor purtătorilor se produce prin sugestiile pe care vestimentația le transmite privitorilor. Purtătorul vestimentației utilizează, mai mult sau mai puțin conştient, metodele de influențare şi persuasiune asupra celorlalți membri ai comunității. Vestimentația, fiind un sistem complex de simboluri, semnificații şi coduri, face parte din arsenalul cotidian de comunicare nonverbală care trebuie să avantajeze purtătorul din punct de vedere estetic şi să-l integreze în contextul social, nu doar să-l protejeze de condițiile climatice.
Albert Mehrabian a clasificat mijloacele de comunicare interumană: vestimentaţia şi limbajul corporal contând în proporție de 55%, paralimbajul – 38% (semnale vocale, timbrul vocal, inflexiunile vocii) şi doar 7% conţinutul propriu-zis al mesajului verbalizat [2]. Aceste aspecte implică o viziune comună asupra sensurilor şi semnificațiilor costumului, atât pentru purtător cât şi pentru receptori. Dacă purtătorul are o cu totul altă scară de valori, simboluri şi semnificații decât receptorii, vestimentația îmbrăcată nu va provoca efectul scontat, în loc de admirație putând stârni dispreț. În orice caz, limbajul vizual al formelor și al culorilor este un limbaj universal, acesta putând fi descifrat de către oricine, indiferent de limba vorbită.
Când vorbim despre persuasiune, ne referim la una dintre componentele comunicării interpersonale care constă în influențarea atitudinilor sau comportamentelor factorilor implicați în procesul de comunicare, prin diverse modalități de persuadare. În accepțiunea generală, persuasiunea reprezintă comunicarea ce are ca scop modificarea atitudinii subiectului, astfel încât acesta să considere că alegerea sa este liberă.

Sebastian Lupu


Persuasiunea şi manipularea prin intermediul vestimentației vizează cromatica, texturile materialelor, dimensiunile, volumele, fiecare dintre aceste componente având o anumită evoluție istorică în cadrul societății, instaurându-se în mentalul colectiv în asociere cu anumite simboluri şi semnificații.
Elementele posturii și expresivității corpului sunt, de asemenea, indicii vizuale puternice. Acestea includ indicii statice (cum ar fi înălțimea, aspectul și stilul vestimentar) și indicii dinamice (cum ar fi expresia feței, postura, mișcarea corpului), care s-au dovedit a comunica impresii exacte ale personalității.
Ce alegeți să purtați comunică o serie complexă de informații despre purtători, chiar și atunci când nu pot să comunice verbal cu interlocutorii. Datorită suprafeței mari din corp pe care o acoperă, este evidentă de la distanță și formează un ambalaj simbolic.
Deși ideea de manipulare este un concept contemporan, în esență s-a regăsit dintotdeauna în diferite sectoare de activitate încă de la începutul vieții pe pământ. În linii generale, manipularea presupune o inducere în eroare, în scopul obținerii unor avantaje. Mijloacele cele mai des utilizate sunt: falsificarea unora aspecte reale (naturale) prin formule false (neadevărate, artificiale), accentuarea unor aspecte până la caricatură, împrumutarea unor aspecte străine şi asimilarea lor, în contradicție cu natura reală a obiectului sau fenomenului, asocierea cu alte aspecte, pentru a se crea impresia de similitudine, extragerea şi prezentarea obiectului sau fenomenului în afara contextului [3].
Acest tip de comportament vizează în special viața politică și economică, iar mass-media pare a fi cel mai important instrument de promovare a manipulării. Fenomenul manipulării omului de către om se regăseşte în toate ipostazele vieții cotidiene. Opinia publică este deopotrivă influențată să creadă în valoarea civică a unui om politic, dar şi în calitățile unui banal produs de larg consum.
Politicienii fac obiectul unor manipulări care, cu cât sunt mai subtile şi mai inteligent construite, cu atât sunt mai eficiente. La baza acestui tip de acțiuni stau serioase studii de psihosociologie şi comportament, individual şi colectiv, istorie, marketing, fiind analizați toți factorii care pot influența crearea unor opinii, impresii, convingeri. Una dintre metodele utilizate pentru influențarea comportamentului oamenilor în domeniul economic sau politic în scopul dobândirii puterii financiare sau politice este manipularea.
Omul de rând are impresia că, atunci când decide să voteze un anume candidat ori cumpără un anume produs, îşi exercită liberul arbitru. De fapt, este acțiunea care încununează un lung şir de presiuni, exercitate prin toate mijloacele media, filme, reclame, interviuri, mărturii sincere ale altor receptori. Momentul în care receptorul acceptă mesajul persuasor este o cedare psihică, deşi trăieşte cu iluzia că a ales în cunoştință de cauză, iar persuasorii se bucură de obținerea beneficiilor așteptate [4].
Acelaşi mecanism se petrece şi în cazul vestimentației, unde componenta estetică este implicată în toate formele de manipulare. Jocul formelor şi al culorilor în vestimentație acționează ca un puternic impuls seductiv, la fel de puternic ca şi dorința omului de a-şi etala forța, vigoarea masculină, importanță socială, bogăția.

Sebastian Lupu


În istoria vestimentației observăm evoluția idealului de frumusețe, prin evidențierea calităților fizice apreciate în fiecare moment istoric în parte. Mijloacele, naive dar eficiente, făceau apel la jocul volumelor, la materiale prețioase, la culori strălucitoare şi la bijuterii importante, folosite în special de către aristocrație. Formele naturale erau de cele mai multe ori transformate artificiale (peruci din papirus şi bărbi albastre la faraonii din Egiptul antic, dar şi peruci din păr de cal şi alunițe false în rococo-ul european). Remodelarea siluetei se realiza în cazul femeilor prin strangularea taliei cu corset, prin suplimentarea cu pernițe vătuite a muşchilor în cazul bărbaților, ori folosirea gulerelor suprapuse în cazul costumului de tip napoleon.
Manipularea prin costum, mai naivă sau mai vizibil intenționată, veche de când lumea, reprezintă aspirația către atingerea unui anumit scop, cum ar fi atractivitatea sexuală, impresionarea sentimentală.
Idealul de frumusețe are implicații psihologice, morale, religioase, sociale, istorice, care împreună determină criteriile estetice. Modelele de frumusețe au, de asemenea, o amprentă etnică şi exprimă opțiunile de gust specifice; aceste modele devin emblematice şi, pentru a se apropia de ele, oamenii pun în mişcare un întreg angrenaj de mijloace artistice, vizând remodelarea imaginii de sine şi reliefarea personalității prin vestimentație, coafură şi machiaj, toate în slujba unui ideal estetic [5].
Modelele etalon, ca sisteme construite din criterii de valoare materializate, nu trebuie absolutizate pentru a nu cădea în rigiditatea dogmatică prin care se anihilează expresivitatea. În diferitele momente ale dezvoltării şi sub acțiunea a numeroşi factori, opinia publică vehiculează anumite valori şi contribuie la formarea anumitor gusturi. Diversitatea gusturilor se va încadra până la urmă în perimetrul larg şi flexibil, dar nu lipsit de orice granițe, al unui ideal, ceea ce le va conferi şi unitatea de ansamblu [6].
Judecățile complexe bazate pe aspect pot fi făcute într-o fracțiune de secundă [7]. Acesta este motivul pentru care studiile vestimentare analizează predominant indicii de îmbrăcăminte în setările pentru prima impresie, oferind participanților expunere limitată la timp şi variabile manipulate. Dacă participanții au o expunere prea mare la un subiect într-un studiu vestimentar, pot prelua sau fi influențați de alte indicii nonverbale sau verbale, deci pentru prima impresie studiile sunt vitale pentru limitarea prejudecății și obținerea celor mai bune rezultate. Studiile vestimentare s-au concentrat predominant pe doi factori prevalenți care afectează primele impresii: trăsăturile observabile ale unei persoane „țintă” sau ale unei persoane care este văzută și trăsăturile de personalitate și structurile cognitive ale unui „perceptor” sau ale persoanei care vizionează ținta (Burns și Lennon, 1993).


Sebastian Lupu


Astfel, de-a lungul timpului, pe idealul clasic al omului, promovat de antichitatea greco-latină ca simbioză între spiritualitate şi desăvârşire fizică, s-au grefat o serie de particularități, în consonanță cu epocile respective. Tipologizările frumuseții integrează însuşirile esențiale prin care aceasta se manifestă într-un anumit spațiu valorizator, într-o sinteză de atribute trupeşti şi morale, subînțelese sau demonstrate. Normele antice de reprezentare prevedeau canoane riguroase, bazate pe media măsurătorilor aplicate celor mai reuşite exemplare umane, iar vârsta preferată era maturitatea înfloritoare, când potențialul fizic şi intelectual se află la apogeu. Feminitatea era pusă în valoare prin coafuri sofisticate şi drapaje fine, iar vigoarea masculină era accentuată de drapaje voluminoase, foarte savant construite, care contribuiau la definirea importanței şi prestigiului social.
Perioada bizantină aduce o răsturnare de viziune, deşi din punctul de vedere al idealului moral există o multitudine de elemente ce dau continuitate perioadei anterioare. Corpul dispare sub veşminte, reperele sale nu se mai ghicesc sub armura prețioasă a stofelor brodate; doar ochii concentrează, în accente dramatice, o spiritualitate ce nu datorează nimic trupului.
Goticul târziu redescoperă, timid, formele corpului uman, stilizat cu grația artificială a unei permanente stări adolescentine. Femeile evului mediu seduc prin talia strangulată şi fruntea rasă, ceea ce creează impresia de tinerețe fragedă. Bărbații, deşi adoptă şi ei siluete delicate, îşi sporesc prestanța prin pălării cu forme surprinzătoare şi culori vii şi pantofi cu vârfurile ascuțite ce se legau cu lănțişoare de genunchi.
Renaşterea destramă canoanele rigide aducând corpului uman un omagiu binecuvenit, considerând atributele corporale în sincron cu forța morală, cu spiritualitatea. Exemplul antichității este îmbogățit în Renaştere cu experiența oamenilor din epocă, eliberați de prejudecăți, pătrunşi de orgoliul propriului potențial şi dornici de a-şi exprima preaplinul sufletesc. În Renaştere, corpul uman capătă statutul de simbol al simbolurilor, devenind mesagerul superb al idealurilor ce animă civilizația europeană în secolul al XV-lea şi al XVI-lea, ca un stindard ce va flutura peste veacurile următoare. Barocul, neoclasicismul, romantismul, realismul vor prelua ştafeta, îmbogățind potențialul artistic al conceptului de perfecțiune fizică prin propriile adaptări şi interpretări. Vestimentația renascentistă respectă proporțiile ideale, punând în valoare corpul pe care îl îmbogățește cu accesorii fără să-l sufoce.
Barocul transformă vestimentația într-o avalanşă de supradimensionări, un adevărat amalgam de tehnici şi materialități. Veşmântul devine spectaculos prin exagerarea formelor, de la perucile colosale până la costumul de carnaval, Ludovic al XIV-lea dând tonul acestei mode în epocă.
În Rococo, idealul gotic de frumusețe se combină cu preferințele baroce, când personajele epocii păreau ancorate într-o perpetuă adolescență, la care se adaugă preferința barocă pentru volumetrii agresive. A rezultat o formulă extrem de artificială, în care bărbații şi femeile îşi pudrau fața şi perucile, iar viața mondenă era condusă după ritualuri precise.
Neoclasicismul impune revenirea la canoanele antice, veşmintele feminine amintesc de coloanele templelor, în timp ce bărbații adoptă o alură foarte războinică, în consens cu idealul masculin al epocii întruchipat de Napoleon.
Romantismul aduce cu el stilul de viață burghez, în care bărbatul poartă veşminte neutre iar femeia devine, prin vestimentație, un indicator al nivelului de trai al familiei. Surplusul de volane şi flori o transformă într-o ființă diafană şi inaccesibilă, iar vârsta încremeneşte la 25 de ani pentru femei şi 40 pentru bărbați.
Anii 1900 pun amprenta stilului Art-Nouveau şi în vestimentație, care devine fluidă, plasând femeia într-o ceață misterioasă, evidențiată de bijuterii ce amintesc de farmecul naturii.
Secolul al XX-lea, precipitat de evenimentele dramatice a două războaie mondiale, accelerează ritmul de schimbare a modei. Dacă în evul mediu veşmintele se lăsau moştenire, în secolul al XX-lea se schimbă la zece ani, iar azi constatăm modificări pe sezoane, din ce în ce mai scurte, de la şase luni la două săptămâni. În ceea ce priveşte vârsta, contemporaneitatea apreciază tinerețea, până în 30 de ani, vârstă asociată cu sănătatea, cu tonusul psihic, cu puterea de a munci şi, în consecință, cu succesul.


Sebastian Lupu


Dintotdeauna, elitele au încercat să se diferențieze de plebe, nu doar prin modelele vestimentației, ci și prin materialele din care acestea erau confecționate (țesături, blănuri, metale și pietre prețioase). Elita franceză purta pălării din catifea, pe când oamenii de rând purtau pălării din țesături aspre [8]. În Anglia Elisabetană, oamenilor de rând le era interzis prin lege să poarte haine brodate sau împodobite cu aur sau argint, catifea, blănuri, mătăsuri sau alte materiale de lux. La fel stăteau lucrurile și în Franța și Italia, unde culoarea dantelei permitea sau nu accesul anumitor doamne la Curte, deși costumul național era, în principiu, acceptat [9].
Cultul vedetelor, inițiat de industria cinematografică, aduce în opinia publică modele colate pe anumite tipologii: vampa seducătoare, ingenua, femeia misterioasă şi cerebrală. Bărbaților le sunt propuse modele de tipul gentleman-ului rasat sau genul macho.
Aspirația către perfecțiunea fizică pare a fi un pas către regăsirea armoniei universale, în contextul actual, marcat de o degringoladă a valorilor. Astfel, formele de propensiune ale idealului de frumusețe se realizează prin recurgerea la modele impuse prin mass-media, în consens cu specificul psiho-comportamental al fiecărui popor.
Ca manifestări concrete ale aspirației către idealul de frumusețe pot fi luate în considerare: concursurile de frumusețe, industria modei şi promovarea modelling-ului, cultul vedetelor – actori, sportivi, cântăreți –, preocupările pentru remodelarea aspectului fizic prin sport sau gimnastică de întreținere, tatuaje, chirurgie estetică.
Se constată o adaptare a conceptului de frumusețe fizică, ce se diversifică tipologic pe criterii geografice, de conformație fiziologică, de vârstă, sex, pe fondul fenomenului de internaționalizare a modei, în ansamblul ei, datorită liberei circulații a informațiilor, a promovării imaginilor prin site-urile de socializare, prin lărgirea schimburilor culturale. Idealul de frumusețe nu este doar un etalon unic, ci este suma aspirațiilor colective de armonie fizică şi spirituală, cu variabile ce țin de rasă, religie, specific cultural.
Pe plan individual, menținerea formei fizice se asociază cu mențiunea tinereții, dar şi cu dezvoltarea calităților spirituale, fiind considerate condiții de dobândire a succesului. Pentru ca imaginea de sine să coincidă cu idealul de frumusețe al timpului, se recurge la un arsenal de mijloace, de la vestimentație şi machiaj, la exerciții fizice şi chirurgie estetică. Datorită evoluției științei și tehnicii, omul modern este obligat să se conformeze unor modele contemporane, mai variate decât în trecut, în scopul integrării în societate şi a reuşitei în carieră.
Seducția nu are doar o conotație erotică, ci se referă la farmecul unei persoane, la puterea ei de convingere, costumul contribuind prin ansamblul său de coduri la transmiterea unor mesaje, uneori subliminale, susținând mesajele transmise verbal. Tendința omului de a considera propriile repere anatomice drept limitări concrete, în vreme ce idealul de frumusețe îi permite să viseze la ipostaze posibile şi chiar să se revolte în fața unor determinări pe care nu şi le-a ales, este susținută de vestimentație ca mediator între realitate şi aspirație în realizarea uniunii cu sinele, facilitând integrarea socială prin recuperarea armoniei ca echilibru între exteriorul corporal şi interiorul imaterial.
Alegerile vestimentare sunt adesea determinate de tipologia de persoană și de grupurile din care face parte [10]. Acest lucru este legat de teoria identității sociale, care este înțeleasă ca parte a conceptului de sine a unui individ care derivă din propria apartenență la grupuri sociale. Acest lucru este important pentru studierea vestimentației, deoarece oamenii sunt adesea motivați să se îmbrace pentru a recunoaște că fac parte dintr-un anumit grup. Acest fapt comunică calitățile unice ale unui individ și, de asemenea, calitățile care leagă acea persoană de ceilalți membri ai societății prin utilizarea modelelor culturale / sociale comune.
Indivizii nu folosesc vestimentația doar pentru a-și defini și comunica identitatea socială, o folosesc și ca simbol al conexiunii lor cu ceilalți membrii ai comunității.



 Laura Mureșan
(nr. 6, iunie 2021, anul XI)





NOTE

[1]  Abraham H. Maslow, A theory of human motivation, Psychological Review, 1943, 50 (4): 370-96. 
[2]  Albert Mehrabian, Nonverbal Communication, Transaction Publishers, 1972, p.182
[3]  Alex Mucchielli, Arta de a influența. Analiza tehnicilor de manipulare, Polirom, Iaşi, 2002.
[4]  Miruna  Hașegan, Modă și manipulare. Despre comunicarea prin costum, Performantica, Iași, 2013, p. 27.
[5]  Miruna Haşegan, Frumusețea umană şi veşmântul renaşterii occidentale, Cronica, Iaşi, 2005.
[6]  Louis Lavelle, Traité des valeurs, Paris, 1955, p. 200.
[7]  A. Todorov, M. Pakrashi & N.N. Oosterhof, Evaluating faces on trustworhiness after minimal time exposure. Social Cognition, 2009, 27 (6), p. 813-833.
[8] Gideon Sjoberg, The preindustrial City, Free Press, New York, 1960, p. 523.
[9] Scrisorile contelui Solar de la Marguerite către cavalerul Obrescoff, trimis extraordinar și ministru plenipontețial al Majestății Sale Împăratul Rusiei la Torino, 10,11,12,13 martie 1838 (Arhivele Leon Grinberg, Paris).
[10] Kwon, Y.H. Daily Clothing Selection. Interrelationshipd Among Motivatin Factors. Clothing and Textile Research Journal, 1987, 5(2), p. 22-27.


BIBLIOGRAFIE

1. Maslow, A.H., A theory of human motivation, „Psychological Review”, 1943, 50 (4).
2. Mehrabian, A., Nonverbal Communication, Transaction Publishers, 1972.
3. Mucchielli, A., Arta de a influența. Analiza tehnicilor de manipulare, Polirom, Iaşi, 2002.
4. Hașegan, M., Modă și manipulare. Despre comunicarea prin costum, Performantica, Iași, 2013.
5. Haşegan, M., Frumusețea umană şi veşmântul renaşterii occidentale, Cronica, Iaşi, 2005.
6. Lavelle, L., Traité des valeurs, Paris, 1955.
7. Sjoberg, G.,The preindustrial City, Free Press, New York, 1960.
8. Kwon, Y.H. Daily Clothing Selection. Interrelationshipd Among Motivatin Factors. Clothing and Textile Research Journal, 1987, 5(2).


Sursa Fotografiilor: Sebastian Lupu, actor la Teatrul „Regina Maria” din Oradea, imagini din colecția personală.


Articol realizat în cadrul cercetării pentru teza de doctorat Puterea de persuasiune a vestimentației. Limbaj artistic și manipulare în perioada modernă și contemporană a drd. Laura Maria Mureșan, coordonator științific prof.univ.dr. Aurel Chiriac, Școala Doctorală de Arte, Facultatea de Arte şi Design, IOSUD-Universitatea de Vest din Timișoara.