Pseudo-scriere şi sens mistic. Broderia veșmintelor din pictura europeană a secolelor XV-XVII

La o privire atentă, un detaliu al vestimentației unor personaje din pictura renașterii și barocului relevă mici comori ascunse, în mare parte necunoscute istoricilor și admiratorilor de artă. Este vorba despre diferitele tipuri de broderii pictate, amplasate pe tivurile hainelor personajelor care populează tematica biblică. Broderiile sunt alcătuite din semne simple sau complexe, în unele cazuri de pseudo-scrieri mergând până la litere din alfabete semitice, sau chiar texte complexe, adesea ascunse în falduri somptuoase, mesaje subtile, descifrate doar de către cunoscători. Alexander Nagel observă calitatea orală a acestor inscripții [1] prin apariția lor în zonele unde trupul omenesc se ivește din veșmânt, în zona gâtului, mâinilor sau al picioarelor. Ele comunică informații despre personajul în cauză, îl desemnează, îl descrie sau îi atribuie un gând, un crez, o apartenență sau o alteritate.
Cele mai multe inscripții sunt în limba latină, împodobind veșmintele și aureolele Madonelor și ale sfinților. Dacă inscripțiile latine au fost observate și înțelese, iată, cele ebraice nu sunt inteligibile pentru marea majoritate a iubitorilor de artă și necesită recunoaștere, contextualizare și traducere.
A ști să scrii și să citești ebraica a devenit un semn al erudiției, cu atât mai mult cu cât populația continentului era încă în mare parte analfabetă. O serie de pictori precum Lorenzo Costa sau Marco Palmezzano au ales să își semneze lucrările în limba ebraică pentru a-și etala erudiția pretinsă sau reală. Jan van Eyck împreună cu fratele sau Hubert, însă, creează una dintre cele mai fascinante opere din istoria artelor, care conține inscripții în toate cele trei limbi ale umanismului: latina, greaca și ebraica; este vorba de Altarul din Ghent, o istorie a dramei cosmice umane, de la creație la cădere și mântuirea finală. Mai mult decât atât semnătura artistului este ascunsă în mulțime, scrisă încifrat cu litere ebraice.
Atunci când tematica picturii este de inspirație biblică iar anumite personaje redate fac parte din poporul ales, se pot găsi asemenea inscripții de inspirație semită pe veșmintele acestora. De cele mai multe ori artistul, comanditarul sau publicul nu știau să recunoască o inscripție ebraică autentică, însă puteau interpreta un șir de semne care aveau aspectul unui text prin formă și ritmicitate, ca având un oarecare iz oriental. Acest tip de înșiruire a semnelor grafice care este menit să ducă cu gândul la un text este denumit pseudo-scriere.

Jan și Hubert van Eyck (c 1390-1441), Altarul din Ghent, 1432,
3.4mx4.6 m, ulei pe lemn, detaliu cu inscripția,
locație: Catedrala Sfântului Bavo, Ghent, Belgia

Din cauza relațiilor comerciale între porturile mediteraneene și orientul mijlociu, aspectul scrierii arabe era familiar unui artist care lucra în Italia renascentistă. De aici și scrierile pseudo-kufice inspirate din alfabetul arab, care aveau menirea de a sugera apartenența subiectului la zona semită, orientală, sau pur și simplu să sugereze un timp străvechi, cu o limbă necunoscută. Se poate lua în considerare, de asemenea, argumentul că prezența scrierii arabe în opere de artă, arhitectură și artizanat ale Italiei renascentiste se datorează faptului că, pe parcursul evului mediu european, imperiul arab era în plină dezvoltare „renascentistă” prin Epoca de aur a islamului între secolele VIII-XII, o mișcare culturală cel puțin la fel de amplă ca și renașterea europeană și care a exercitat o influență fertilă asupra bazinului mediteranean prin confluențele culturale facilitate de comerțul via rute maritime [2]. În Fecioara cu pruncul, Sfinții Ioan Botezătorul, Ieronim, Peter, Bernadino și patru îngeri, Sano di Pietro (Ansano di Pietro Mencio) folosește atât inscripția pseudo-kufică pe haina Fecioarei cât și textul latin în aureole, ambele subtile cromatic, aproape invizibile unei priviri frugale.

Sano di Pietro (1405-1481),
Fecioara cu pruncul și sfinții Ieronim, Petru Martirul, Ioan Botezătorul, Bernardino și patru îngeri, c. 1425,
tempera pe lemn, 62.9x47.3 cm, locație: Metropolitan Museum of Art,
detaliul arată ornamentul pseudo-kufic al veșmântului și textul latin al aureolei

Broderiile veșmintelor Madonelor lui Rafael Sanzio (1483-1520) sau ale lui  Pinturicchio (c. 1454-1513) sunt o înșiruire de semne și simboluri de o mare varietate de scrieri imaginare, diferite de la o lucrare la alta. Investitura divină a lui Alexandru al VI-lea, atribuită lui Pinturicchio, ornează coifura Fecioarei cu simboluri de inspirație alchimică, astrologică și kufică (fig.3). Luciano Passini discerne simbolurile pentru flori, rășină, salpetru, spirit alb, talc, tartar, cenușă și sare, asemănând inscripția de pe veșmânt cu a unei rețete alchimice secrete [3]. Același autor postulează atribuirea eronată a picturii lui Pinturicchio, bazându-se pe o inscripție criptică de pe decolteul Madonei pe care o citește [AN]DREA K’AX[ISI] F[ECIT] sau făcut de Andrea D’Assisi, un ucenic al lui Perugino.

atribuită lui Pinturicchio (c. 1454-1513), Fecioară,
fragment din Investitura divină a lui Alexandru al VI-lea, c. 1492-1493, 
fragment dintr-o pictura murală, 39.5x28.5x5 cm

Umanismul a generat un interes deosebit pentru limba ebraică și statutul său de limbă originară, paradisiacă sau cel puțin sfântă. Odată cu expulzarea evreilor din peninsula Iberică și așezarea lor în marile orașe ale Europei, au apărut traduceri ale textelor sacre și esoterice, din ebraică, dar și catedre de ebraistică în marile centre de studiu ale continentului, și o nouă disciplină numită ebraism creștin, care susținea nevoia cunoașterii limbii și misticii ebraice pentru o mai profundă înțelegere a creștinismului. Astfel, din sfera academico-teologică, ebraica a ajuns să fie reprezentată și în artele vizuale, cele mai multe inscripții fiind pe veșmintele Madonelor, preoților și profeților vechiului testament, dar și ale personajelor anonime care reprezintă membri ai poporului lui Israel.
Pictorii s-au străduit să copieze fie litere ebraice corecte fie fraze întregi, fie doar Numele tetragramat [4], așezat pe frunțile preoților vechiului legământ pentru a fi ușor de identificat. De la pseudo-scrieri ebraice unde literele se disting cu greu, sau sunt doar semne create de pictor ca în cazul inscripțiilor din Hristos în dispută cu doctorii din Templu semnată de Paris Bordone (fig.4), sau sunt scrise asemănător alfabetului ebraic dar cu unele litere scrise invers sau răsturnate ca și în cazul lucrărilor lui Hans Pleydenwurff;  pictori ca Van Eyck, Holbein, Van Dyck, Ghirlandaio, Rafael, Dürer, Rubens, Rembrandt, El Greco, sau mai târziu Ingres, au scris ebraica corect, având fie un colaborator evreu ori un text sursă pe care îl copiau cu minuțiozitate, fie, în cazul lui Poussin, studiind ebraica ca parte a pregătirii sale profesionale ample.

Bordone Paris (1500-1571), Hristos în dispută cu doctorii din Templu, 1535-45, ulei pe pânză 168x234 cm,
Isabella Stewart Gardner Museum, Boston, detaliul arată măiestria cu care pictorul imită prin gesturi grafice scrierea ebraică

Însă aș dori să atrag atenția asupra lui Philippe de Champaigne (1602-1674) care a folosit broderiile veșmintelor sacerdotale pentru a scrie mesaje elaborate, încărcate cu conținut teologic. În lucrarea sa Dania Cezarului din 1655, Champaigne scrie text ebraic corect pe veșmintele a două personaje care flanchează persoana lui Iisus Hristos. Deja textul ebraic ne spune cu cine vorbește Mântuitorul, cei doi sunt evident membrii ai clerului iudeu, apoi culoarea galbenă a fundalului broderiilor este și ea un indiciu despre cele două personaje, galbenul fiind culoarea asociată poporului evreu. Textul scris pe coifura primului personaj din stânga este chiar prima poruncă din decalog, „Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, Care te-a scos din pământul Egiptului... ” (Exod 20:2), iar inscripția celui de al doilea este o combinație între rugăciunea Șma Israel: „Ascultă Israele Domnul Dumnezeul Nostru... să  iubești pe Domnul Dumnezeul tău din toată...”  din Deuteronom 6:4-5, apoi din nou un fragment din decalog: „care te-a scos...” șidin nou din Deuteronom, „și din tot sufletul tău”. Mesajul este clar, lui Dumnezeu i se datorează toată dragostea, iar Cezarului, banul de aur din mâna fariseului nedumerit.

Philippe de Champaigne (1602-1674), Dania cezarului, 1655, ulei pe pânză, 138.5x188 cm,
locație: Musée des beaux-arts de Montreal, în colecția Max Stern, Photo MMFA, Brian Merrett

Un an mai târziu, Champaigne pictează Hristos în casa lui Simon Fariseul unde, din nou, textul de pe veșmântul gazdei este scris în ebraică corectă, ivindu-se și ascunzându-se din nou între falduri, ca un mesaj tainic. Și aici pictorul folosește ca surse de text Deuteronomul și Exodul. Pe capul fariseului începutul rugăciunii, „Ascultă Israele”, iar pe pieptul lui: „Să nu-ţi faci chip cioplit” (Exod 20:2-4) relevă gândul acestuia, litera legii. Richard Neer observă că anumite cuvinte ale textului biblic sunt parcă voit ascunse în falduri și penumbre: „Eu sunt” și „Să nu ai alți dumnezei afară de Mine” [5]. Fariseul din pictură vede doar litera legii și refuză să îl recunoască pe cel din fața lui, care se ascunde smerit în chip de om, iar pictorul augmentează gestul acestuia prin text.

Philippe de Champaigne, Hristos în casa lui Simon Fariseul, 1656,
locație: Musée des Beaux-Arts, Nantes, Franța

Un exemplu de impregnare a picturii cu elemente de ebraism este Hristos a lui Quentin Massys, aflată într-o colecție privată. Broderia de pe decolteul veșmântului conține numele pentagramat Y-H-Sh-V-H pronunțat Iehoșua, una din versiunile numelui ebraic al lui Iisus. Interesantă este adoptarea acestei ortografii a numelui Iisus, care provine din ebraismul creștin dezvoltat în renaștere. Acest nume adaugă litera șin în centrul Tetragramatonului pentru a sublinia ideea de Fiul divin din Tatăl divin. Astfel, o broderie decorativă conține, de fapt, un mister esoteric.

Quentin Massys, Christ, înainte de 1529, colecție privată

Inscripțiile de pe broderiile veșmintelor au oferit pictorului libertatea de a crea structuri decorative minuțioase, limbaje tainice, personale, trimiteri încărcate cu sens istorico-teologic, sau chiar credințe personale. Din cele din urmă nu știm câte au aparținut comanditarilor, de obicei mult mai educați și dornici de epatare, și câte pictorilor. Știm însă că pentru o scurtă perioadă de timp, umanismul a deschis porți interculturale inedite, iar setea de cunoaștere a pătruns și în exprimarea artistică a vremii.

NOTE

1. Nagel, Alexander. Twenty-five Notes on Pseudoscript in Italian Art. RES: Anthropology and Aesthetics, no. 59/60 (2011): 228-48. www.jstor.org/stable/23647792, p 243
2. O analiză pertinentă a influenței renașterii arabe asupra celei europene se află în Al-Tawil, Wihad, Arabic Pseudo-Script And The Italian Renaissance (2015).Wayne State University Theses. 430. https://digitalcommons.wayne.edu/oa_theses/430
3. https://www.aboutartonline.com/pinturicchio-e-la-madonna-borgia
4. Numele tetragramat,Tetragrama sau Tetragamatonul, este numele divin din patru litere: Y-H-V-H, este numele cu care se prezintă Creatorul în Exod 20:2
5. Neer Richard, Poussins’s Unseless Trasures, în volumul Judaism and Christian Art editat de H. Kessler şi D. Nirenberg, pp.328-58, Philadelphia:University of Pennsylvania Press 2010 p. 342.