









|
|
Lucia Corrain, „O memorie infinită. Ansamblul lui Constantin Brâncuși de la Târgu-Jiu”
De Ziua Brâncuşi, celebrată şi în străinătate prin reprezentanţele Institutului Cultural Român, semnalăm apariţia volumului O memorie infinită. Ansamblul lui Constantin Brâncuși de la Târgu-Jiu de Lucia Corrain, traducere din limba italiană de Afrodita Carmen Cionchin, publicat de Editura Universităţii de Vest din Timişoara. Cartea explorează universul brâncușian prin demersul original al autoarei, profesor de Semiotica artei la Universitatea din Bologna. Coperta este realizată de artistul Camil Mihăescu, iar coperta a patra prezintă aprecierile unor specialiști de excepție: Doina Lemny, Victor Ieronim Stoichiță și Cristian-Robert Velescu
„O viziune originală asupra capodoperei lui Brâncuşi instalată la Târgu Jiu. Luând distanţă faţă de interpretările cu tentă patriotică sau religioasă, Lucia Corrain propune o analiză structurală a miturilor româneşti, bazându-se pe o profundă cunoaştere a teoriei narativităţii care-i permite să descifreze procesul de creaţie al acestui ansamblu monumental, unic în opera lui Brâncuşi”. (Doina Lemny)
1. O capodoperă la scară reală
Între 1936 și 1937, Constantin Brâncuşi (Hobiţa, Peştişani, 1876 – Paris, 1957) a creat în ţara natală, România, un ansamblu monumental care comemorează soldații căzuți în lupta împotriva ofensivei germane de la Târgu-Jiu, care a avut loc în 1916. La sfârşitul Primului Război Mondial, definit „prima crimă în masă” [1], toată Europa a ridicat monumente dedicate eroilor: națiunile au nevoie de locuri simbolice care să comemoreze jertfa eroilor, amintindu-le celor în viaţă de moartea acestora și de misiunea lor naţională. Diferitele state au construit monumente după propriile metode, dar în general au fost adoptate două soluții: amplasarea în centrul orașului – ca în cazul Monumentului Victoriei, realizat de Marcello Piacentini la Bolzano între 1926 și 1928 – în care predomină efectul simbolic și figurativ [2]; sau într-un cadru natural – parcurile Memoriei din Italia și pădurile eroilor din Germania [3] – în care natura „simbolizează autenticitatea, melancolia și renaşterea, [...] dar și, totodată, nemurirea de care soldatul avea parte și care legitima jertfa supremă pe câmpul de luptă” [4]. În 1927, şi România a emis o lege pentru a încuraja inițiativele care vizau construirea de monumente și plăci comemorative, peste tot în ţară, pentru eroii căzuți în Primul Război Mondial [5]. Ansamblul monumental de la Târgu-Jiu, spre exemplu, se datorează unei comisionări private, cea a Ligii Femeilor Gorjene, prezidată de soţia prim-ministrului de la acea vreme, Arethia Tătărescu. Însă ceea ce realizează Brâncuşi are foarte puțin în comun cu tipologiile cele mai răspândite: dacă, pe de o parte, propune integrarea în țesutul urban și – în anumite privințe – în cadrul natural, pe de altă parte, o masă înconjurată de douăsprezece scaune, o poartă şi apoi o coloană dispuse de-a lungul aceluiași parcurs sunt elemente cel puţin neobişnuite pentru un monument cu o valoare comemorativă specifică. Desigur, poarta poate avea ca element de referință arcul de triumf de origine romană, iar coloana, cu desfăşurarea sa verticală, poate să facă trimitere la obeliscurile egiptene sau la menhirele și mai îndepărtate în timp. Cu toate acestea, obiectivele pe care sculptorul român şi le-a propus la Târgu-Jiu par foarte diferite.
După cum subliniază Le Corbusier – care în anii ’20 ai secolului trecut frecventa atelierul sculptorului – Brâncuşi „este unul din acei artişti care au deschis porțile artei către vremuri noi, singurul capabil să intre în armonie cu arhitectura modernă; unul din cei care au luptat, cu o puternică sănătate morală, timp de treizeci de ani, împlinind acest destin: de a lega prezentul de umanitatea marilor epoci ale trecutului” [6]. Și Ezra Pound a comentat, la rândul său: „Efectul operei lui Brâncuşi este cumulativ. El a creat un întreg univers al formei. Trebuie să îl privim în ansamblu său. Este un sistem. Un Anschauung” [7]. Observaţiile arhitectului și ale poetului sintetizează foarte bine problemele complexe și delicate care privesc în general întreaga producție a lui Constantin Brâncuşi. Deşi există o imensă bibliografie dedicată operei sale, este totuşi oportun să ne oprim la unica mare intervenție realizată în patrie şi care, din motive geopolitice evidente, a rămas pentru mult timp învăluită într-un con de umbră, cel puțin în ceea ce privește semnificațiile sale cele mai profunde și inovatoare. În acest sens, este de ajuns să menţionăm faptul că ansamblul sculptural de la Târgu-Jiu, în Oltenia [8], îi conferă artistului român rolul de precursor a ceea ce s-a numit apoi „artă ambientală”, adică acea metodă de intervenție în teritoriu prin care opera de artă realizează un schimb reciproc cu mediul; când, aşa cum spunea Germano Celant: „arta creează un spațiu ambiental, în aceeași măsură în care ambientul creează arta” [9].
Este cunoscută marea atenţie pe care Brâncuşi a acordat-o locaţiei operelor sale, evaluând relațiile reciproce dintre ele, precum și corespondențele plastice; de asemenea, faptul că determina, prin piedestaluri, înălțimile expoziționale cele mai potrivite pentru ca privitorul să poată surprinde în spațiu echilibrele ritmice și proporționale dintre o sculptură și celelalte, precum și dintre sculptură și ambient; aşadar, un artist care a ţinut întotdeauna sub control, într-o manieră aproape obsesivă, modalitatea de instalare a lucrărilor sale [10]. Tocmai din această perspectivă ar fi foarte util să observăm ce se întâmplă atunci când Brâncuși se raportează la scara reală, ca în cazul eclatant al ansamblului monumental de la Târgu-Jiu [11]. Vom putea astfel înțelege felul în care, ceea ce artistul a analizat meticulos în atelierul său parizian se reflectă într-un ansamblu coerent de opere, încadrate în contextul spațial cotidian al unui oraș aflat foarte aproape de satul său natal din România, Hobiţa [12]. Trebuie să ţinem cont, aşadar, de toate aceste aspecte, fără să uităm faptul că este singura realizare bazată pe mai multe elemente şi plasată într-un spațiu deschis, în aer liber; şi că, mai mult decât atât, se profilează în orizontul cultural al ţării sale şi al poporului căruia îi aparţine.
Ansamblul monumental a fost ignorat mult timp și, cu mare probabilitate, niciun critic de artă nu a putut să-l studieze cu atenție înainte de mijlocul anilor ’60 ai secolului trecut; mai mult, nici Brâncuşi nu a vrut niciodată să vorbească în detaliu despre acest subiect, nici măcar în interviurile pe care le-a dat în timpul și după realizarea ansamblului, pronunţându-se doar asupra a două dintre cele trei opere care îl compun [13]. În 1964, primul cercetător care a evidențiat destinația și semnificaţia profundă a acestuia a fost Petru Comarnescu, care aprecia că: „Ansamblul de la Târgu-Jiu a avut un scop precis: să onoreze memoria soldaților căzuţi în Primul Război Mondial. Un ansamblu care trebuie considerat în integralitatea sa, la fel cum fiecare dintre părțile sale componente trebuie considerată de sine stătătoare” [14]. Studiile care au urmat vizează în marea lor majoritate două direcţii paralele: pe de o parte, cea clasică a istoriei artei; pe de altă parte, cea nu mai puţin importantă a tradiţiei româneşti [15]. Intenţia acestui studiu este de a pune în lumină câteva din numeroasele semnificații, mai mult sau mai puțin ascunse, ale acestei extraordinare opere brâncuşiene, nelăsând la o parte nici uimirea pe care continuă să o suscite, prin iconicitatea sa, chiar şi vizitatorilor mai puţin atenţi.
Lucia Corrain
Traducere de Afrodita Carmen Cionchin
(nr. 2, februarie 2025, anul XV)
NOTE
1. Mosse 1990, p. 3.
2. Referirea la Monumentul Victoriei de la Bolzano, care celebrează victoria Italiei asupra Austro-Ungariei în Primul Război Mondial, se face aici din perspectiva formală a arcului; numeroasele şi complexele implicaţii politice, care s-au stratificat de-a lungul timpului, au fost lăsate în mod deliberat în plan secund; cf., printre alţii, Gentile 2007.
3. Înființate prin circulara din 27 decembrie 1922 a Subsecretarului Ministerului Educației Dario Lupi, aleile și parcurile Memoriei au următoarea particularitate: sunt formate din atâția copaci câți soldați căzuți urmează să comemoreze (uneori pe fiecare copac a fost pusă şi o placă cu numele soldatului căzut în război); cf., printre alţii, Isnenghi 2006.
4. Chestiunea este evident mai amplă, există și alte forme de monumente, de la cele cu pietre funerare simple la cele sculpturale şi altare. Cu ocazia centenarului primului război mondial, „Proiectul Marelui Război”, coordonat de Institutul Central pentru Catalogare și Documentare în numele Direcției Generale de Arheologie, Arte frumoase și Peisaj, a centralizat monumentele comemorative ale celor căzuți, realizate prin comisionare civică între 1917 și 1940, prezente pe teritoriul Italiei; confirmând numărul foarte mare al monumentelor, catalogul cuprinde peste 9.000 de fişe, care pot fi consultate pe site-ul Catalogului General al Patrimoniului Cultural, http://www.iccd.beniculturali.it/it/ progetti-catalogazione/Grande-Guerra-censimento (consultat la 8 august 2023).
5. Gheorghe 1996, p. 85, Stircea-Crăciun 2010, subliniază că în cazul României predilecţia pentru construirea de monumente are şi motive de ordine istoric precum cel, de o enormă importanță, al identităţii naționale a României.
6. Le Corbusier 1937, p. 147. Uneori s-a comparat Pavillon de l’Esprit Nouveau al lui Le Corbusier, proiectat pentru Expoziția Internaţională de Arte Decorative şi Industriale Modernedin 1925, cu opera Coloana infinitului a sculptorului român: ambele au fost concepute ca o serie de unități suprapuse.
7. Pound 1957, p. 15. Merită să amintim aici refuzul categoric, în faţa prietenului său Ezra Pound, de a publica scrierea dedicată lui, pe care însă poetul american o va publica imediat după moartea sculptorului, în 1957. Brâncuşi s-a opus adesea ca scriitorii și prietenii săi să publice texte în care el era „subiectul”, cu siguranță din dorința de a controla tot ceea ce se spunea despre el, după cum rezultă din cuvintele sale: «Pourquoi écrire sur mes sculptures? Pourquoi ne pas tout simplement montrer leurs photos?» (Lemny 2012, p. 111); artistul român va avea aceeaşi atitudine şi faţă de Blaise Cendras, care a vrut să publice un articol în numărul 3 al revistei „Room”, scriindu-i în 1921: «Mon cher Cendras, je crois qu’il faut laisser tomber […] ou, du moins, remettre […]. Ce qui me gêne beaucoup de vous dire ceci […] ne croyez pas, Mon Cendras, que je dédaigne votre article», cuvinte citate de Lemnny 2012, p. 111.
8. Orașul istoric Târgu-Jiu – menţionat pentru prima dată într-un document din secolul al XV-lea – este municipiul de reşedinţă al judeţului Gorj din regiunea Oltenia și este situat în sud-vestul României, la o distanță de aproximativ treizeci de kilometri de Hobiţa, locul de naștere al sculptorului.
9. Celant 1976, p. 5.
10. Pentru a determina cât mai bine raporturile proporționale dintre sculpturi, Brâncuşi se folosea de fotografie. Pentru valoarea pe care a atribuit-o fotografiei în prezentarea operelor sale, a se vedea, printre altele, Brown 2000; 2004; Polacci 2020, pp. 47-92; cf., de asemenea, Bajac, Chéroux, Michaud 2011.
11. Cf. Krauss 1986, pp. 246-253.
12. La Hobiţa, pe DN 67D, se află Casa Memorială Constantin Brâncuşi, unde se crede că s-a născut sculptorul și și-a petrecut copilăria. E o casă simplă aşa cum – din ce în ce mai rar – se poate vedea în mediul rural românesc: o casă de lemn, nu foarte înaltă, construită în mijlocul unei curţi împrejmuite, cu poartă la intrare, cf. Panait 2001. Nu foarte departe de Hobiţa se află mănăstirea Tismana, un centru religios care încă din secolul al XIV-lea a avut o puternică semnificație spirituală. Influența mănăstirii asupra educației lui Brâncuşi nu trebuie sub nicio formă ignorată, sculptorul mergea pe jos la Tismana de sărbători, iar la Paris, pe lângă faptul că a fost mereu un practicant ortodox, spunea că „a deschis o biată filială a Tismanei pe Impasse Ronsin”; despre mănăstirea Tismana, a se vedea Mola 2001, pp. 84-85.
13. Jianou 1982, p. 74, unde sunt enumerați autorii care l-au intervievat și cei care au scris despre producţia lui Brâncuşi.
14. «L’ensemble de Târgu-Jiu avait un but très concret: honorer la mémoire des soldats tombés durant la première guerre mondiale. Un ensemble qu’il faut considérer dans sa totalité comme chacun des ses parties», Comarnescu 1964, p. 10.
15. Printre numeroasele studii dedicate ansamblului monumental, cele care evidenţiază cel mai bine principalele aspecte ale acestuia sunt: Paleolog 1967, 1976, 2000; Jianou 1982; Jianou, Noica 1976; Pogorilovski 1987, 2000; Fauchereau 1995; Pandrea 2000; Stircea-Crăciun 2010; Romanescu 2016.
| |