,,Întâlnirile” Mărgăritei Miller-Verghy: Edouard Rod şi Théodore Flournoy (II)

Edouard Rod, un fin cunoscător al sufletului uman

Marile întâlniri din viața Mărgăritei continuă. După Edmond de Goncourt urmează Edouard Rod pe care îl întâlnește la Geneva, tot în 1891. Mărgărita își dorea mult să-l cunoască pe cel care o impresionase prin originalitatea gândirii, prin simplitatea unui stil lipsit de podoabe și prin sinceritatea unui pesimism înnobilat de profunde rezonanțe morale. Citise La course à la mort, Le sens de la vie, Les Roches Blanches, Au milieu du chemin de la vie, Le Glaive et le Bandeau, La seconde vie de Michel Tessier. De data aceasta nu mai cunoștea adresa, ca în cazul lui Edmond de Goncourt. Aflată la Geneva, după căutări îndelungi, reușește să descopere că locuința scriitorului se află la Champel. Era Villa Iris. Acolo se prezintă tânăra, cu două caiete ale jurnalului pe care îl ținuse sporadic, hotărâtă să afle dacă scriitorul găsește în ea calitățile necesare unui viitor romancier. [1] De data aceasta are mai mult noroc, este imediat introdusă la Edouard Rod.
Când îl vede pentru prima oară, Mărgărita constată că era ,,un bărbat încă tânăr, palid la chip, cu o frunte largă și bine desenată, cu ochi întunecați, a căror privire lentă şi gânditoare exprima o amară dezamăgire. O barbă scurtă, maronie, ascuțită, accentua paloarea feței și întreaga atitudine a corpului, viguros totuși și bine făcut, reflecta o tristețe aproape morbidă.”  Cărțile pe care le citise o făcuseră să înțeleagă faptul că ,,judeca viața, oamenii cu o clarviziune sceptică, dureros de sensibilă la slăbiciunile și la tarele unei umanități care îl decepționa, cu toată indulgența tandră pe care aceasta i-o inspira. Nu era nicio cruzime în aspra luciditate cu care remarca în om lipsa de bunătate și de dreptate, deși acesta era idealul către care aspira.” [2]
Ultimul roman, La seconde vie de Michel Tessier, era construit pe conflictul dintre dragoste și datorie şi o impresionase pe viitoarea scriitoare prin tema sacrificiului și a eroismului. Ea începe deci o conversație în jurul acestui subiect și ajunge să spună că admiră veridicitatea care era pentru ea cea mai importantă calitate a romanului. Încurcat, scriitorul recunoaște că povestea din roman nu era în întregime inventată, că fusese scrisă pornind de la niște scrisori găsite. Ajunsă la Pensiunea Richardet, unde locuia, Mărgărita află că a făcut o mare gafă, pentru că romanul conținea istoria propriei sale iubiri, o iubire interzisă. În scrisoarea pe care i-o adresa în fiecare zi mamei, Mărgărita se plânge de stângăcia ei. Aceasta o consolează: « Donc tu as été stupide devant Rod. Je ne le crois pas. Tu étais émotionnée, voilà tout. Il est trop grand connaisseur du cœur humain pour n’avoir pas compris ton état. Mais c’était pour aujourd’hui même, qu’il t’avait fixé un rendez-vous, voyons. Écris-moi vite le résultat de cette entrevue. Pourvu que tu ne te décourage pas dans ton premier essai, pauvre chérie, tu as déjà perdu confiance en toi-même. J’espère qu’avec l’âge tu apprendras à trouver le juste milieu entre les deux. Combien d’écrivains qui, à ton âge, ne savaient pas leur orthographe – cela ne les a pas empêchés de devenir de grands écrivains. » [3] [,,Deci ai fost nătângă în fața lui Rod. Nu cred. Erai emoționată, asta-i tot. E prea mare cunoscător al sufletului uman ca să nu fi înțeles starea ta. Dar pentru azi îți fixase un rendez-vous, nu-i așa? Scrie-mi repede despre rezultatul lui. Să nu te descurajezi în această primă tentativă, draga mea, ți-ai pierdut deja încrederea în tine. Sper că o dată cu vârsta să înveți să găsești echilibrul între cele două. Câți scriitori care, la vârsta ta, nu aveau habar de scris, au ajuns mari scriitori totuși ?”]
Într-adevăr, marele scriitor nu i-a purtat pică Mărgăritei. Peste câteva zile, când se duce la el pentru a-și recupera manuscrisele și a afla părerea sa despre ele, își dă seama că acesta nu era supărat. Conversația pleacă acum de la versurile lui Robert Browning, apoi se învârte în jurul provocărilor cărora trebuie să le facă față o femeie care vrea să devină scriitor. ,,Caietele jurnalului dumneavoastră, îi spune Edouard Rod, conţin toată sensibilitatea şi originalitatea necesare unui scriitor pentru a realiza o operă perenă. Dar, adăugă el, scrisul răpește vieții unui om, și mai ales atunci când e vorba de o femeie, anumite calităţi pe care succesul şi chiar gloria nu le pot înlocui. Ambiția, instinctul de rivalitate, lupta acerbă pentru a reuşi, renunţarea totală la pacea interioară – iată ce-l aşteaptă pe scriitor, în necruţătoarea încleştare prin care cu greu un bărbat îşi poate croi un drum, în timp ce o femeie își riscă însuşi simţul feminităţii.” [4] Cuvintele lui Edouard Rod spun și ele multe despre felul în care erau privite femeile-scriitor la vremea aceea, pe de altă parte trebuie să recunoaștem că în mare măsură are dreptate. Și Lovinescu spune același lucru, mult mai târziu: ,,Ne îndreptăm spre feminismul integral, așa că urmașii noștri vor trăi sub regimul egalității totale. Înaintea inevitabilului ne închinăm. Sunt însă romantici ce-și închipuie că numai în ziua în care femeile vor avea toate drepturile, își vor da seama de ce au pierdut, întrucât podoaba lor cea mai mare era tocmai în neegalitate și în lipsă de drepturi, și cu farmecul fragilității au cucerit lumea. Vor câștiga toate drepturile, dar vor pierde unica armă a sexului lor: maiestatea slăbiciunii. Din ziua când cu toții, fără deosebire, vom fi încordați spre aceeași bucățică de pâine, stropită cu sudoare, omenirea va fi pierdut ceva din poezia feminității”, și se va produce ,,despuierea feminității de atributul tainei.” [5]
Ajunsă acasă, Mărgărita îi scrie mamei despre întrevedere: « J’ai été aujourd’hui chez Rod. Il a été charmant, m’a promis la préface et de me trouver un éditeur, mais il ne peut me donner une réponse que la semaine prochaine, car il est trop occupé. Tu comprends comme je serai heureuse s’il me trouve un éditeur à Paris ! Est-ce moi qui devrais payer à l’éditeur pour l’imprimer ? Mais s’il demande 1000 francs ?» [6] [,,Am fost astăzi la Rod. A fost drăguț, mi-a promis și prefața și că-mi va găsi un editor, dar nu îmi poate da un răspuns decât săptămâna viitoare, fiindcă e prea ocupat. Îți dai seama ce fericită voi fi, dacă îmi va găsi un editor la Paris. Oare va trebui ca eu să plătesc editorul pentru imprimare? Și dacă cere 1000 de franci?” ]
Edouard Rod s-a ținut de cuvânt, se pare, în ce privește găsirea unei edituri, dovadă că prima ediție a traducerilor din Eminescu în franceză va apărea la o editura geneveză [7]. Relația dintre Mărgărita Miller-Verghy și Edouard Rod nu a continuat însă, ci a rămas până la urmă o întâlnire mai curând ,,în spirit”.


Théodore Flournoy, un profesor neobișnuit

Nu același lucru s-a petrecut cu Théodore Flournoy, profesor de psihologie la Universitatea din Geneva, cu care Mărgărita Miller-Verghy a legat o prietenie trainică, începută tot în perioada studiilor la Geneva, și care nu s-a curmat nici chiar în momentul întoarcerii ei în țară. A fost o etapă de viață extrem de bogată în achiziţii intelectuale, în care a avut şansa să cunoască oameni de o calitate deosebită.
Théodore Flournoy era doctor în matematică și filosofie, profesor de psihologie experimentală la universitatea geneveză, celebru autor al lucrării La personnalité humaine. În  momentul în care Mărgărita îl cunoaște, pentru că devine profesorul ei, pregătea uriașul volum Des Indes à la planète Mars [8],unul dintre studiile magistrale despre mediumnitate. Théodore Flournoy nu avea acea atitudine impozantă și distantă pe care o au mulți dintre profesori, conștienți de valoarea lor. Ținea conferințe consacrate unor personalități excepționale, precum Hélène Keller, o surdo-mută oarbă, sau pe teme mai generale ca geniul, frica, oboseala etc., atrăgea un public divers și numeros, format atât din studenți, cât și din oameni obișnuiți.
Această nouă întâlnire a reprezentat un adevărat miracol pentru Mărgărita Miller-Verghy, pentru că în laboratorul profesorului a petrecut momente de reflecție asupra lumii și asupra ei însăși și a devenit conștientă de potențialul ei creativ. Mărgărita îi va purta mereu un respect deosebit acestui profesor, de care se leagă printr-o relație profundă.
Așa cum povestește în Blandina, laboratorul profesorului era format din câteva camere mari, întunecate și reci, situate la subsolul clădirii mohorâte care era la acea vreme Universitatea din Geneva. Mărgărita ,,suferise deja de cenușiul și tristețea claselor din școala copilăriei și se minuna că Universitatea din Geneva, asemănătoare din acest punct de vedere cu cea din București, părea să fie, asemenea cazarmelor, austeră și ternă.” [9] Pentru viitoarea scriitoare, momentele pe care le petrecea acolo, discutând subiecte de filosofie erau extrem de bogate în idei, căci i se părea că nu mai cunoscuse niciodată pe cineva care să fie, asemenea acestui profesor, filosofia în carne și oase. În fața ochilor ei curioși, el reprezenta o lume cu totul nouă, plină de savoare intelectuală. Portretul pe care i-l face în romanul Blandina, completat de fragmentele din scrisori în care îi vorbește mamei despre el, este impregnat de o vie simpatie: ,,Era un bărbat încă tânăr – nu împlinise patruzeci de ani –, deja celebru pentru varietatea și valoarea cercetărilor sale.” [10] În corespondența cu mama, îi consacră pagini întregi : « Je me suis bien amusée aujourd’hui à notre séance au laboratoire de psychologie qui s’appelle Labo de Psycho. Nous avons fait encore une expérience pour le nombre d’associations d’idées et, comme je t’ai dit l’année passée, j’osais plus que tout le monde. Le professeur m’a encore dit : „Vous êtes étonnante. Vous avez une vitesse d’idées énorme…’’ Cela m’intimide car, ce n’est pas ma faute, mais c’était amusant comme tout. » [11] [,,M-am distrat bine astăzi la întâlnirea noastră de la laboratorul de psihologie, pe care îl numim Labo de Psycho. Am făcut încă o experiență legată de numărul de asociații de idei, și cum ți-am mai spus și anul trecut, eu îndrăzneam mai mult decât oricine. Profesorul mi-a zis încă o dată : « Sunteți de-a dreptul uimitoare. Aveți o viteză de idei enormă! » Asta mă intimidează, fiindcă nu o fac în mod special, dar e foarte distractiv totul.”]
Și profesorul o simpatiza pe micuța româncă, pentru că găsise în ea o persoană foarte interesată de chestiunile metafizice. Prietenia cu Théodore Flournoy devine cu timpul o relație deosebită, bazată pe o admirație reciprocă. Raporturile sunt atât de cordiale încât Mărgărita este invitată acasă la profesor și o cunoaște pe soția acestuia. Este în culmea entuziasmului când îi povestește mamei: « Maman chériette, si tu savais quelle bonne et charmante soirée j’ai passé hier soir chez ce professeur dont tu ne peux jamais lire le nom : Flournoy. Din cea mai bună aristocrație. Nevasta e simplă, nu pretențioasă, și cât se poate de amabilă, genre Mme. Brătianu (De la meilleure aristocratie. Sa femme est simple, pas du tout prétentieuse, et tout à fait aimable, genre Mme. Brătianu). [12]  [,,Dragă mămicuță, dacă ai ști ce seară încântătoare am petrecut ieri la profesorul al cărui nume nu poți să îl pronunți: Flournoy. Din cea mai bună aristocrație. Nevasta e simplă, nu pretențioasă, și cât se poate de amabilă, gen Mme Brătianu”] Întâlnirea se soldează cu o nouă fotografie: « Le thé chez M. Flournoy Quel charmant intérieur ! Quelle gentille dame et comme la grand-mère est charmante ! Les deux heures et demie ont passé comme une seconde : il nous a donné sa photographie. » [13] [,,Ceaiul la M. Flournoy. Ce interior încântător! Ce doamnă drăguță și ce bunică încântătoare ! Cele două ore și jumătate au trecut într-o clipă : ne-a dat fotografia.”] Într-o altă scrisoare, Mărgărita îi destăinuie mamei faptul că profesorul o îndeamnă insistent să scrie: « J’ai beaucoup causé ce matin au laboratoire de psycho, je passe tous les mardis deux heures seule avec le professeur. Il me conseille aussi beaucoup d’écrire des livres, mais je ne peux pas me décider. Il dit que j’ai la matière d’un tas de volumes. Il dit que je dois bien me débarrasser de ces examens pour être libre après de lire à ma guise ou plutôt, dit-il, de ne pas lire pour laisser aller ma tête et écrire quelque chose tiré de ma vie. » [14] [,,Am stat mult de vorbă în dimineața asta în laboratorul de psiho, unde petrec două ore, marțea, singură cu profesorul. Mă sfătuiește de multe ori să scriu cărți, dar eu nu mă pot hotărî. Spune că am materie pentru o grămadă de volume. Spune că trebuie să termin cu aceste examene pentru a putea fi liberă apoi să citesc pe îndelete, sau mai degrabă să nu citesc, ca să las creierul meu să lucreze și să scriu ceva legat de viața mea.”]
Corespondența dezvăluie faptul că prima formă a romanului Une âme s’ouvre à la vie. Blandine, realizată după sfaturile profesorului a fost o operă de memorii. « J’allais toujours avec tant de plaisir, je lui ai justement écrit une sorte de Mémoires qui l’ont beaucoup intéressé au point de vue du développement moral en moi depuis l’enfance. » [15] [,,Mergeam mereu cu atâta plăcere, i-am scris chiar un fel de Memorii care l-au interesat din punct de vedere al dezvoltării în mine, din copilărie, a sentimentului moral.”] Comentariile profesorului o ajută mult în exercițiul rememorării și îi place foarte mult să scrie pentru M. Flournoy amintirile din copilărie. Acesta îi spune că este un caz foarte special de sentiment moral foarte puternic. Sub influența lui reușește să ajungă la o mai bună cunoaștere de sine și își dă seama că mama ei i-a condus viața psihică, dar că, în același timp « laisser pousser un être sans aucune religion » [16] [,,a lăsat să crească o ființă fără nicio religie”.] Geneza cărții Une âme s’ouvre à la vie. Blandine se află în aceste discuții, sub influența profesorului Flournoy va ajunge să scrie romanul, conceput mai întâi ca o operă de memorii.
După întoarcerea în România relația cu profesorul atât de admirat a continuat și s-a desfășurat pe parcursul a nouăsprezece ani, din iulie 1897, până în 1916, când a fost întreruptă de război. Corespondența cu acesta este bogată, Mărgărita îi cerea mereu sfatul în problemele legate de scris. Scrisorile profesorului se află în arhiva de la BNR.

Mihaela Bacali
(nr. 5, mai 2023, anul XIII)

NOTE

1. Informația apare tot în Blandina, traducere, îngrijire de text, prefață, notă asupra ediției, repere cronologice și index de Mihaela Bacali, Editura Muzeul Literaturii Române, București, 2020.
2. Ibid, Partea a cincea, Capitolul 14 ,Edouard Rod.
3. BNR, Mss. CXV/15, f. 32, scrisoare datată mercredi, 4 heures, 18 septembre 1891.
4. Blandina, Partea a cincea, Capitolul 15, ,,Sfat’’.
5. E. Lovinescu, Hortensia Papadat-Bengescu, in Critice, 2, Editura Minerva, București, 1982, pp.129-130.
6. BNR, Mss. CCCXL III/1, f. 129, scrisoare nedatată.
7. Mihai Eminescu, Quelques poésies de Michaïl Eminescu, traduction par M. M.-V., avec une notice biographique par Alexandre Vlahoutza, Genève, Eggiman et comp., Paris, Librairie Fischbcher [1892].
8. Des Indes à la planète Mars. Etude sur un cas de somnambulisme avec glossolalie, Atar, Genève, 1905.
9. Blandina, ed.cit., Partea a cincea, Capitolul  21 ,,Thédore Flournoy”.
10. Idem.
11. BNR, Mss. CCCLVIII/1, f. 109, scrisoare datată 5/22 décembre ’94.
12. BNR, Mss. CCCLVIII/1, f. 109, scrisoare datată 5/22 décembre ’94.
13. BNR, Mss. CCCLVIII/2, f. 13, scrisoare datată 3 novembre.
14. BNR, Mss. CCCLVIII/1, f. 86, scrisoare datată le 12 décembre ’94.
15. BNR, Mss. CCCLVIII/1, f. 109, scrisoare datată le 5/22 décembre ’94.
16. BNR, Mss. CCCLVIII/1, f. 21, scrisoare datată le 3 décembre ’94.


Bibliografia lucrărilor consacrate scriitoarei Mărgărita Miller-Verghy

Teză de doctorat
Mihaela Dumitru (Bacali), ,,Margareta Miller-Verghy ou un destin de femme-écrivain à la fin du XIXe siècle et dans la première moitié du XXe siècle”, thèse de doctorat https://theses.hal.science/tel-02014605

Ediții

Mărgărita Miller-Verghy, Blandina, Traducere, îngrijire de text, prefață, notă asupra ediției, repere cronologice și index de Mihaela Bacali, Editura Muzeul Literaturii Române, București, 2020
Marguerite Miller-Verghy, Une âme s’ouvre à la vie. Blandine, Édition établie, préface, repères chronologiques de la vie de l’écrivaine, notes et bibliographie par Mihaela Bacali, Editura Universității București, București, 2020
Mărgărita Miller-Verghy, Cealaltă lumină, Prefață, notă asupra ediției Mihaela Bacali, Editura Muzeul Literaturii Române, 2020
Mărgărita Miller-Verghy, Theano/Théano, ediţie bilingvă, Bucureşti, Editura Muzeul Literaturii Române, 2018, Prefaţă şi note Mihaela Bacali

Articole

Mihaela Bacali, A special case of literary marginality: Mărgărita Miller-Verghy (1865-1953), in Journal of Literary Studies, Issue no.28/2022, International Romanian Humanities Journal Arhipelag 21 Press, pp. 430-441
Mihaela Bacali, ,,Au seuil de la mort ‒ Cealaltă lumină (L’autre lumière), de Mărgărita Miller-Verghy”, in Actes du Colloque international « Le seuil », XXVe édition, Iași, 28-29 mai 2021, Editura Junimea, Iași, pp. 171-183
Mihaela Bacali, ,,Être femme et écrivain au XIXe  siècle, un statut encore incertain”, in Revue Roumaine d’études francophones, publication ARDUF, no. 11/ 2019, Editura Junimea, Iași, 2020, pp. 31-46
Mihaela Bacali, ,,Mémoire et construction identitaire dans le roman de Margareta Miller-Verghy, Une âme s’ouvre à la vie. Blandine”, in Revista Cercurilor Studenţeşti ale Departtamentului de limba şi literatura franceză, nr. 8/2019, Editura Universităţii din Bucureşti, pp. 5-20
Mihaela Bacali, ,,Auto-ironie, ironie en clin d’œil et ironie du sort dans le roman de Margareta Miller-Verghy, Une âme s’ouvre à la vie. Blandine”, in Petit éloge de l’ironie, Actes du colloque international Journées de la Francophonie, XXIVe édition, Iasi, 29-30 mars 2019, Editura Junimea Iasi, pp. 150-164 
Mihaela Bacali, ,,Marguerite Miller-Verghy, Jurnal la 14 ani”/,,Diary at 14 yars old”, p.83-89 și ,,Jurnal Marguerite Miller-Verghy”, pp.98-108, in Manuscriptum, anul XLVIII (177-178),  nr.1-2/2019  
Mihaela Bacali, ,,Noțiunea de „scris feminin” ieri și azi în România”/ The Notion of Feminine Writing in the Past and Present in Romania”,, in Moldova literară, nr. 1, (30), martie 2017, p. 93-97
Mihaela Bacali, ,,Margareta Miller-Verghy, o scriitoare de raftul al doilea ?”/ ,,Margareta Miller-Verghy, a second-rank female writer”, in Manuscriptum, Revistă editată de Muzeul Național al Literaturii Române, Serie nouă, 2 2016, ( 172), anul XLV, pp. 247-260
Mihaela Bacali, ”A Novel Protagonist in Search of Virtues: Blandina, the Main Character of the Novel Bearing the Same Name, by Margareta Miller-Verghy”, Lumen Jurnals, Logos Universality Mentality Education Novelty, Section: Philosophy and Humanistic Sciences 2017,VolumeV,Issue1, June, p.41-53:  http://dx.doi.org/10.18662/lumenphs.2017.0501.04
Mihaela Bacali, ,,Margareta Miller-Verghy, L’autre lumière (Cealaltă lumină), le roman d’une quête intérieure”, CNTDR Cluj, Volumul Conferinței Text și discours religios, CNTDR Cluj, nr. 8/2016, pp.205-223
Mihaela Bacali, ,,Ecriture féminine-évolution d’un concept”, (“Feminine Writing”-the evolution of a concept), Management intercultural, Volumul al XVIII-lea, nr. 3 (37)/1916, pp. 421-427
Mihaela Bacali, “Feminine Writing” in the Past and Present in Romania”, The European Proceedings of Social & Behaviural Science EpSBS, World LUMEN Congress. Logos Universality Mentality Education Novelty 2016, p. 87-94, published by Future Academy www.FutureAcademy.org.uk,  http://dx.doi.org/10.15405/epsbs.2016.09.11
Mihaela Bacali, ,,Margareta Miller-Verghy ou un destin de femme-écrivain dans la première moitié du XXe siècle”, in Revista Cercurilor Studențești ale Departamentului de Limba și Literatura Franceză, nr.4/2015,  (indexată WordCat, KVK, AMI, etc.), pp.43-48