,,Întâlnirile” Mărgăritei Miller-Verghy: Regina Maria, o prietenie dincolo de convenții (III)

Nu numai cu personalități masculine a încercat Mărgărita Miller-Verghy să creeze relații, ci și cu cele feminine. Printre multele femei cu care a legat prietenii, unele din sfera literaturii, cum a fost cea cu Aida Vrioni, sau cu Lucia Demetrius, cea mai importantă rămâne însă relația cu Regina Maria. Mărgărita Miller-Verghy i-a tradus multe din lucrări, începând cu Visătorul de vise (1914), continuând cu Ilderim, poveste în umbră şi lumină (1915), Patru anotimpuri din viaţa unui om (1915), Regine încoronate (1934), și terminând cu memoriile acesteia, Povestea vieţii mele (1936), despre care informații (neconfirmate însă!) spun că au fost „prelucrate, de fapt, și redactate, se știe, de Mărgărita  Miller-Verghy.” [1]
Într-un articol publicat în Revista scriitoarelor și scriitorilor români [2] scriitoarea evocă prima întâlnire cu prințesa pe atunci, Maria, sosită de curând din Anglia, foarte tânără, la vârsta de numai 20 de ani: „mi se ivește clară și limpede cea dintâi întâlnire a mea cu Principesa Moștenitoare a României. Abia trecuse de 20 de ani. Chipul ei de floare avea frăgezimea crinului atât de iubit de dânsa. Rămăsei uimită de perfecțiunea unui oval de o delicatețe pe care n-a putut-o reda nicio daltă, niciun penel, nici măcar mecanismul automat al unui obiectiv fotografic. Îmbrăcată într-o rochiță de lână albă până la gleznă, simplă ca o uniformă de școlăriță, purtând la cingătoare un pumnal de jucărie, mă privea cam sfios cu ochii de peruzea, căci la acea vârstă o cam înspăimântau audiențele obligatorii.” [3]
Mărgărita își amintește cu emoție ambianța în care Regina o primește. Camera ei, care făcea să se presimtă viitoarele ei realizări în domeniul arhitectural și decorativ (reședința de la Balcic, palatul Pelișor), era semnul unui gust perfect: „Mă primise în odaia creată de ea cu un gust artistic original, care făcea să se presimtă viitoarele și bogatele ei realizări în domeniul arhitectural și decorativ. Pe o largă vatră țărănească pâlpâia focul trosnind ușor. Pereții erau tapetați cu stejar. În fundul camerei o mică estradă ducea spre fereastra lată și scundă, acolo își așezase Principesa un mic birou și biblioteca. Peste tot domnea coloritul galben și ruginiu cu care i-a plăcut întotdeauna să se înconjoare. Pe măsuța de lângă Ea, fotografiile copilașilor Ei, Carol și Elisabeta, cruci de lemn vechi sculptat, mătănii, bibelouri de jad... tot ce avea să iubească de-a lungul vieții: copiii, arta română și exotică era de pe-atunci un rezumat pe acea măsuță joasă.” [4]
Mărgărita Miller-Verghy era pe atunci directoarea Azilului Elena Doamna și o întâlnește pe regină într-o chestiune legată de acesta. „Ochii de peruzea mă priveau întrebător. Principesa se așteptase poate să vadă o directoare de școală, așa cum și-o închipuise de prin cărțile citite: austeră, pompoasă și căruntă. Vedea o ființă tot atât de sfioasă ca și dânsa, cu aspect de școlăriță, vorbind cu patimă de grădinile pe care le înfiripa la Azilul Elena Doamna și de poeții englezi, temă nesfârșit de bogată în entuziasm.” [5]
Acesta a fost primul moment al unei prietenii pe care anii scurși nu au putut-o curma: ,,De atunci se întemeie o legătură sufletească ce avea să nu se destrame, nici să se clatine în lungul șir al anilor.” [6] În timpul acestei prime întâlniri regina pronunță o frază care pentru Mărgărita rezuma concepția întreagă de viață a persoanei excepționale pe care abia o cunoscuse: „Nu suntem siguri”, zise tânăra Principesă, „că facem binele chiar când pornim cu acest gând, căci urmările ultime ale unei fapte nu le putem ghici dinainte. Ne e dat însă să dobândim în fiece clipă bucurie în jurul nostru. Aici nu ne putem înșela.” [7] Și într-adevăr regina răspândea în jurul ei bucurie, frumusețe și lumină, afirmă Mărgărita Miller-Verghy în articolul său. Trăsătura ei de caracter dominantă era mila, iar această milă „tresărea în fiecare cuvânt al său”, ca „suflul întregii sale ființe” [8].
Prietenia care se înfiripă între cele două femei și care se baza pe valori comune ca nevoia de frumos și mila se va concretiza în traducerile pe care Mărgărita Miller-Verghy le realizează cu aceeași minuție și dăruire pe care le punea în tot ceea ce făcea. Reținem, din volumul Povestea vieții mele, o descriere a vieții monahale de la mânăstirea Cernica, în care se simte talentul traducătoarei: ,,Îmi plăcea înfățișarea tihnită a întunecatei biserici, cu luminile slabe, cu lumânările de ceară și candelele de argint legănate, cu frescele pe jumătate șterse; peste toate plutea o oarecare poezie, ceva primitiv, oriental, era un tablou zugrăvit în semitonuri; era ceva care puse stăpânire pe închipuirea mea, atinse în mine nu știu ce strună și deșteptă firea de artist adormită în sufletul meu. Poezie era de asemenea și în micile căsuțe albe locuite de călugări, colibe mici cu acoperământ de stuf sau de șindrilă, cu grădinițe ce se întindeau până în balta plină de trestie; peste tot creșteau stânjenei zvelți și galbeni în culoarea soarelui, împodobind apele și sporind farmecul potolit al întregului ținut.” [9]
Nu știm dacă informația potrivit căreia traducătoarea ar fi participat în mod direct la scrierea memoriilor Reginei Maria este exactă, dar un fragment ca cel de mai sus seamănă foarte bine ca atmosferă și stil cu însăși descrierile Mărgăritei Miller-Verghy și cu atracția pe care o avea și ea pentru locurile încărcate de sacralitate: « Ah, le charme de nos vieux monastères roumains qui ne connaissent pas comme chez vous la clôture et qui ont au contraire une petite maison toute blanche de chaux, toute pimpante de vieux tapis bigarré et de jardinet fleuri, une petite maison spécialement aménagée pour servir de logis aux visiteurs de passage, qui ont le droit d’y rester trois jours sans rien payer qu’une offrande bénévole pour l’église. Bucarest est entouré de monastères de ce genre. Les moines qui les fondèrent autrefois, surent choisir les cités les plus souriantes et les plus amènes, et ne manquèrent pas d’édifier leur modeste église dans le voisinage d’un lac. »  [10] [,,Ah, farmecul mânăstirilor noastre româneşti care nu sunt închise ca la voi, ci care au, dimpotrivă, o căsuţă văruită în alb, dichisită cu vechi covoare în culori variate şi cu o grădiniţă plină de flori, o căsuţă special amenajată pentru a adăposti vizitatorii în trecere care au dreptul să rămână trei zile fără să plătească nimic altceva decât o ofrandă benevolă pentru biserică. Bucureştiul este înconjurat de astfel de mânăstiri. Călugării care le-au fondat odinioară au ştiut să aleagă locurile cele mai primitoare şi mai ademenitoare, şi de multe ori le-au construit aproape de un lac.”] Detaliile descrierii Mărgăritei Miller-Verghy sunt foarte apropiate de cele ale Reginei Maria, în plus ambele fragmente evocă atmosfera aceluiași loc: mânăstirea Cernica. 
Prietenia dintre Regina Maria și Mărgărita s-a fondat pe numeroase afinități: literatura, viața culturală, operele de caritate. În timpul Primului Război Mondial, în momentul în care Azilul Elena Doamna devine spital de campanie, iar Mărgărita era directoare, regina venea deseori să viziteze răniții și să le ofere mici cadouri pentru a le alina suferința. Ea trecea ca „un înger alb mângâind muribunzii”, avea pentru suferință un respect care devenise credo-ul fundamental al religiei sale. Într-o zi, lângă patul unui rănit, i s-a spus că ar putea fi periculos să stea langă el. Ea a răspuns: „Nu pot să-l las, nu vedeți că, dacă stau lângă el, moartea îi devine mai ușoară?” [11]
În articolul său, Mărgărita evocă un moment de triumf al Mariei ca Regină, Femeie și Artistă. Era după război, la Paris. Pacea fusese semnată, și toată lumea îi cunoștea contribuția la realizarea României „mari”. Regina compusese un balet care fusese montat pe scena Operei din Paris, de celebra Loïe Fuller. Publicul era constitui din personalități ale lumii artistice, diplomatice. Și deodată „apare Regina Maria a României într-o lungă rochie de atlas alb, fără altă podoabă decât grația zveltă a trupului care o poartă. E singură. Dintr-un instinct inconștient rămân în urmă cei meniți să o înconjoare. Capul mic, semeț ridicat, e încununat de sclipirea diamantelor. Un freamăt de admirație plin de evlavie înclină fără voie toate frunțile. De pe umeri flutură ca niște aripi două largi mâneci străvezii. În brațe poartă o mare jerbă de crini. Pășește pe vasta scară purtată ca de o putere nevăzută, luminoasă, ușoară, vie, întruchipare a triumfului și a frumuseții. Astfel o vor păstra nepieritoare în gândul lor cei ce-au iubit pe Regina tuturor izbânzilor, pe cea mai frumoasă regină a veacului Ei. Astfel o vor săpa în carnea vie a durerii lor. Și în adevăr bucurie, frumusețe și lumină a răspândit mereu în jurul Ei Regina Maria.” [12]
Portretul pe care Mărgărita i-l face reginei în momentul dispariției sale este impregnat de admirație, în spiritul unei mari comuniuni de spirit: ,,Regina Maria n-a murit. Nu se poate rosti cuvântul: Regina Maria nu mai este. Trăiește pe veci neschimbată, pe veci aievea în dragostea, în evlavia, în lacrimile tuturor.” [13]

Aceste ,,întâlniri” în realitate sau în spirit jalonează viața Mărgăritei ca niște puncte nodale în care ea pare să se oprească parcă o clipă din parcursul existențial, apoi să pornească mai departe îmbogățită cu o nouă experiență care îi va marca existența creatoare. Ele nu sunt singulare; de-a lungul vieții, Mărgărita Miller-Verghy a avut și alte ,,întâlniri” cu personalități ale lumii literare sau intelectuale, ne-am oprit însă la cele mai revelatoare pentru spiritul ei mereu în căutare de valori și deschis către experiențe culturale și umane diverse.

Mihaela Bacali
(nr. 6, iunie 2023, anul XIII)

NOTE

1. E. Lovinescu, „Sburătorul”, Agende literare, IV, Ediție de Monica Lovinescu și Gabriela Omăt, Editura Minerva, București, 2000, p. 394.
2. Mărgărita Miller-Verghy, „Regina noastră”, Revista scriitoarelor și scriitorilor români, anul XII, nr. 9-10, septembrie-octombrie 1938, pp. 25-27.
3. Ibid., p. 25.
4. Idem.
5. Idem.
6. Idem.
7. Idem.
8. Idem.
9. Maria, Regina României, Povestea vieții mele, Editura Adevărul, 1936, p. 61-62.
10. Lettres à Marinette, Le Moment, Journal de Bucarest, 4ième année, samedi 30 mai 1936, p. 2.
11. Idem.
12. Idem.
13. Ibid, p.26-27.


Bibliografia lucrărilor consacrate scriitoarei Mărgărita Miller-Verghy

Teză de doctorat
Mihaela Dumitru (Bacali), ,,Margareta Miller-Verghy ou un destin de femme-écrivain à la fin du XIXe siècle et dans la première moitié du XXe siècle”, thèse de doctorat https://theses.hal.science/tel-02014605

Ediții

Mărgărita Miller-Verghy, Blandina, Traducere, îngrijire de text, prefață, notă asupra ediției, repere cronologice și index de Mihaela Bacali, Editura Muzeul Literaturii Române, București, 2020
Marguerite Miller-Verghy, Une âme s’ouvre à la vie. Blandine, Édition établie, préface, repères chronologiques de la vie de l’écrivaine, notes et bibliographie par Mihaela Bacali, Editura Universității București, București, 2020
Mărgărita Miller-Verghy, Cealaltă lumină, Prefață, notă asupra ediției Mihaela Bacali, Editura Muzeul Literaturii Române, 2020
Mărgărita Miller-Verghy, Theano/Théano, ediţie bilingvă, Bucureşti, Editura Muzeul Literaturii Române, 2018, Prefaţă şi note Mihaela Bacali

Articole

Mihaela Bacali, A special case of literary marginality: Mărgărita Miller-Verghy (1865-1953), in Journal of Literary Studies, Issue no.28/2022, International Romanian Humanities Journal Arhipelag 21 Press, pp. 430-441
Mihaela Bacali, ,,Au seuil de la mort ‒ Cealaltă lumină (L’autre lumière), de Mărgărita Miller-Verghy”, in Actes du Colloque international « Le seuil », XXVe édition, Iași, 28-29 mai 2021, Editura Junimea, Iași, pp. 171-183
Mihaela Bacali, ,,Être femme et écrivain au XIXe  siècle, un statut encore incertain”, in Revue Roumaine d’études francophones, publication ARDUF, no. 11/ 2019, Editura Junimea, Iași, 2020, pp. 31-46
Mihaela Bacali, ,,Mémoire et construction identitaire dans le roman de Margareta Miller-Verghy, Une âme s’ouvre à la vie. Blandine”, in Revista Cercurilor Studenţeşti ale Departtamentului de limba şi literatura franceză, nr. 8/2019, Editura Universităţii din Bucureşti, pp. 5-20
Mihaela Bacali, ,,Auto-ironie, ironie en clin d’œil et ironie du sort dans le roman de Margareta Miller-Verghy, Une âme s’ouvre à la vie. Blandine”, in Petit éloge de l’ironie, Actes du colloque international Journées de la Francophonie, XXIVe édition, Iasi, 29-30 mars 2019, Editura Junimea Iasi, pp. 150-164 
Mihaela Bacali, ,,Marguerite Miller-Verghy, Jurnal la 14 ani”/,,Diary at 14 yars old”, p.83-89 și ,,Jurnal Marguerite Miller-Verghy”, pp.98-108, in Manuscriptum, anul XLVIII (177-178),  nr.1-2/2019  
Mihaela Bacali, ,,Noțiunea de „scris feminin” ieri și azi în România”/ The Notion of Feminine Writing in the Past and Present in Romania”,, in Moldova literară, nr. 1, (30), martie 2017, p. 93-97
Mihaela Bacali, ,,Margareta Miller-Verghy, o scriitoare de raftul al doilea ?”/ ,,Margareta Miller-Verghy, a second-rank female writer”, in Manuscriptum, Revistă editată de Muzeul Național al Literaturii Române, Serie nouă, 2 2016, ( 172), anul XLV, pp. 247-260
Mihaela Bacali, ”A Novel Protagonist in Search of Virtues: Blandina, the Main Character of the Novel Bearing the Same Name, by Margareta Miller-Verghy”, Lumen Jurnals, Logos Universality Mentality Education Novelty, Section: Philosophy and Humanistic Sciences 2017,VolumeV,Issue1, June, p.41-53:  http://dx.doi.org/10.18662/lumenphs.2017.0501.04
Mihaela Bacali, ,,Margareta Miller-Verghy, L’autre lumière (Cealaltă lumină), le roman d’une quête intérieure”, CNTDR Cluj, Volumul Conferinței Text și discours religios, CNTDR Cluj, nr. 8/2016, pp.205-223
Mihaela Bacali, ,,Ecriture féminine-évolution d’un concept”, (“Feminine Writing”-the evolution of a concept), Management intercultural, Volumul al XVIII-lea, nr. 3 (37)/1916, pp. 421-427
Mihaela Bacali, “Feminine Writing” in the Past and Present in Romania”, The European Proceedings of Social & Behaviural Science EpSBS, World LUMEN Congress. Logos Universality Mentality Education Novelty 2016, p. 87-94, published by Future Academy www.FutureAcademy.org.uk,  http://dx.doi.org/10.15405/epsbs.2016.09.11
Mihaela Bacali, ,,Margareta Miller-Verghy ou un destin de femme-écrivain dans la première moitié du XXe siècle”, in Revista Cercurilor Studențești ale Departamentului de Limba și Literatura Franceză, nr.4/2015,  (indexată WordCat, KVK, AMI, etc.), pp.43-48