Primul volum de poezii al literaturii feminine din Banat

În primăvara acestui an, 2022, se împlinesc 93 de ani de la publicarea volumului de poezii, Caier de iubire, al scriitoarei bănăţene Mia Cerna (pe numele său adevărat Maria Florescu), eveniment demn de semnalat, pentru că este prima carte de poezii a unei femei tipărită în Banat. Cartea a apărut la editura Tipografia Naţională din Lugoj în 1929, având 84 de pagini.

Cărturarul dr. Aurel Cosma junior subliniază, în lucrarea sa Istoria presei române din Banat, publicată în 1932, că acest moment important al literaturii feminine bănăţene şi nu numai se datorează ajutorului material acordat de poetul Octavian Goga. Astfel, în 1929, apare „primul volum de poezii tipărit de vreo scriitoare bănăţeană” (op. cit.). Succesul a fost neaşteptat de mare şi în câteva luni toate exemplarele au fost cumpărate de compatrioţii bănăţeni.


Poeta Mia Cerna s-a născut ,,din părinţi cu sânge curat românesc bănăţean” (op. cit.) la 18 ianuarie 1883 în comuna Lalaşinţ din judeţul Timiş-Torontal, de lângă Lipova (jud. Arad în prezent), şi a copilărit la Coşteiul-Mare de lângă Lugoj, unde tatăl îndeplinea funcţia de notar comunal. Ea însăşi descrie astfel acele locuri dragi: ,,Am crescut în parfumul violetelor, smirna salcâmilor şi vâjâitul apelor din parcul canalului Bega din această localitate, unde am făcut şi clasele primare”. După moartea timpurie a mamei va locui la Dubeşti pe lângă Valea-Mureşului, loc de un pitoresc aparte, unde şi-a petrecut adolescenţa. Recunoaşte că talentul literar l-a moştenit de la tatăl ei, care scria poezii satirice. A fost remarcată de profesorii săi de la şcolile din Arad şi Sibiu (Şcoala Astrei era pe vremea aceea cea mai de elită şcoală a românilor din Ardeal), unde a urmat şi studii pedagogice, pentru că dorea să devină profesoară de limba şi literatura română. Dar acest vis nu i s-a îndeplinit, căci din cauza sărăciei şi bolii tatălui nu a putut termina şcoala. După cum singură mărturiseşte, a început să scrie pe malurile Cernei, la Băile Herculane, ca adolescentă îndrăgostită: ,,Tu eşti ca Cerna, îmi zicea o prietenă, confidentă a sbuciumului meu, când sglobie, când tristă ca apele ei adânci pe alocurea. Şi iată că pseudonimul meu fu gata – Mia/Maria/Cerna – cu toate că prietena mea ţinea că mai bine ar fi Stela Cerna, căci adoram stelele şi recitam fără greş cele 99 de strofe ale Luceafărului lui Eminescu”.
A continuat să scrie, dar mulţi ani la rând nu a arătat nimănui lucrările sale, le-a ţinut ascunse de ochii tuturor. Locuind la Criciova (jud. Timiş) şi cunoscându-l pe Tiberiu Brediceanu, i-a arătat acestuia cu multă sfială câteva din creaţiile sale şi numai pe acelea care-i exprimau cel mai timid sentimentele. El este cel care a încurajat-o să le publice în ,,Luceafărul” din Sibiu, unde a reuşit, în urma unui concurs, să obţină premiul cel mare. A publicat pe urmă în ziarul lui V. Branişte ,,Drapelul” din Lugoj, devenind în curând colaboratoare permanentă, apoi în revistele ,,Cosânzeana” din Cluj şi ,,Bucovina”, precum şi în revista ,,Seminicul” din Lugoj unde se numără printre membrii fondatori.
Trăind la ţară, iubeşte poeziile populare, adună cântecele frumoase, adoră farmecul patriarhal al satului românesc, cântă în cor cu ţăranii, e pasionată de ,,viaţa sufletească lirică” a tineretului. Poemele sale inspirate din folclor sunt grupate în volumul Vraja satului. Se mai cunosc şi câteva volume în proză: Inel-Irinel şi Domniţa Iconiţa, Poveşti, volumul I – Editura Regionalei Bănăţene ,,Astr”, Timişoara, 1938; Galbănul Împăratului, Poveşti, volumul II – aceeaşi editură, 1938. Limba în care sunt scrise aceste poveşti despre domni şi domniţe, despre credinţa care mântuieşte, e uşor accesibilă, dulce, fermecătoare.
Întreaga sa creaţie poetică exprimă intense trăiri sufleteşti, dorinţe neîmplinite, dezamăgire în dragoste, durere şi suferinţă.

Voi nu puteţi să-mi ajutaţi
     Noroc voi nu puteţi să-mi daţi…
     Norocu-i scris şi e ursit,
     Se dăruieşte necerşit…*

Versurile sale sunt bucăţi rupte din inima ei. Iubirea este pentru poeta Mia Cerna un vis, flori de primăvară, cu apusul lor grăbit. Natura cu frumuseţea ei, florile cu parfumul lor vrăjit, ciripitul zglobiu al păsărilor o farmecă şi, într-un asemenea moment, simte o licărire a dragostei curate. Ea crede în ursită şi se împacă cu amarul, cu sine, şi găseşte mulţumirea în propriul său suflet.

     Cântecele mele toate
     Le-am pornit dintr-un dor mare -
     Şi-am ştiut că nu se poate
     Să urmez a lor chemare…*

În poeziile patriotice cântă bucuria visului împlinit.

     La noi, tu bine ai venit,
     Mărite dorobanţ român!
     Să fii pe plaiurile-acestea
     Etern şi fericit stăpân!…*

     Să-ţi cânte ţie mierla-n codru -
     Şi spicul greu al tău să fie,
     Şi floarea câmpului te-alinte,
     Şi tot ce are-o Românie…*    

Poeta prezintă în autobiografia sa, pe lângă date biografice, şi o icoană a zbuciumului vieţii ei: ,,Sunt fericită că am avut parte în viaţă de cel mai sublim fior al neamului meu: Unirea cea mare a românilor, Alba-Iulia din 1918 şi cea din 1928, restul este deşertăciune”.
Mia Cerna este o scriitoare fină, sinceră şi iubitoare de neam. Iubeşte, simte şi manifestă frumosul. Prin opera sa stă cu cinste alături de celelalte reprezentante ale literaturii bănăţene feminine dintre cele două războaie mondiale: Emilia Lungu-Puhallo, Olimpia Teodoru, Octavia Pirtea, Dri-Dri Gogoniţă (Adriana Savi), Mia Marian-Jaleş, Anişoara Odeanu (Doina Peteanu), Cora Irineu etc.
Un ultim gând exprimat de ea însăşi la cererea lui Aurel Cosma-jr.: „Ador şi admir literatura românească, care înfloreşte aşa de minunat: iubesc mai mult un arbore, un părău decât un om; mai mult o stea decât o femeie şi ultimul şi cel mai mare regret al meu pe lume va fi când voiu închide pe veci ochii, că voiu fi pierdut divinul azur al cerului...”
Acum doi ani s-au comemorat 80 de ani de la dispariţia scriitoarei Mia Cerna, considerată cea mai importantă poetă a Banatului vremii sale.