Cella Delavrancea-Lahovary, tinerețe fără bătrânețe

Maria Cella s-a născut la 15 decembrie 1887, la București, fiind fiica lui Barbu Ştefănescu Delavrancea, scriitor, avocat, primar al Capitalei, membru al Academiei Române, şi a Mariei Lupaşcu, licenţiată în filozofie şi matematică, directoare la Şcoala Centrală. Cella a fost cea mai mare fiică a scriitorului și a avut trei surori: Margareta, alintată Bebs, a devenit profesoară şi membră de frunte a cenaclului lui Eugen Lovinescu, „Sburătorul”; Niculina, căreia i se spunea Pica, căsătorită cu doctorul Raul Dona, a fost o pictoriţă apreciată de colecţionarii vremii, și Henrieta, poreclită Riri, a devenit, în anii interbelici, una dintre primele femei-arhitect din România. Era perioada interbelică, când valul feminismului lua amploare în România, iar emanciparea femeilor, în special din înalta societate, avea să fie remarcată şi de Cella mai târziu: „Sunt bucuroasă să constat că talentele feminine pot sfida realizările bărbaţilor” [2].

(Cella Delavrancea [1]. Sursa: ANR, Colectia Documente Fotografice, F 3-158_032, fragment)

Tatăl său o numea „copilul meu ideal” şi dorea ca Cella să fie scriitoare. Încă din copilărie, Cella citea teatru de Shakespeare, Tolstoi, Daudet ș.a., iubea natura și animalele, vorbea fluent franceza, germana [3]. Ani de zile a condus împreună cu tatăl ei, Barbu Delavrancea, salonul literar-artistic din București, strada Eminescu, nr. 151, unde printre invitaţi se aflau Caragiale, Vlahuţă, Haşdeu, Mihail Jora, Steriade, Luchian, Goga [4].
Cella era însă pasionată de muzică, ea a studiat pianul, la început acasă cu mama ei, apoi la Conservatorul din București, urmate de un stagiu de perfecționare la Paris. Iată cum își amintea Cella, în lucrarea ei memorialistică Dintr-un secol de viață [5], despre educația ei muzicală: „Din generaţia mea, eu străluceam la pian. Mama îmi formase gustul expresiei, fiind o remarcabilă pianistă, eleva preferată a maestrului Eduard Wachmann (n.r. – compozitor, profesor de pian şi armonie la Conservatorul din Bucureşti), cu premii strălucite la Paris. La 11 ani am devenit eleva lui. De la el am învăţat să urmăresc vibraţiile unui sunet, să-mi făuresc tuşeul, acea atingere a degetelor pe clape pornind misterul sugestiilor cerebrale”.
L-a uimit pe Caragiale cu talentul său şi i-a furat inima dramaturgului, când ea avea doar 25 de ani, iar el 60. Ion Luca Caragiale a ascultat-o cântând la Viena și a scris despre ea: „Un copil minune, Cella Delavrancea, care domesticește un monstru sălbatic: arta.” [6]
Cella a fost căsătorită de trei ori și nu a avut copii. Prima scurtă căsătorie a fost cu politicianul Viorel Virgil Tilea, care a ajuns mai târziu ambasadorul României la Londra. Au divorțat și Cella s-a recăsătorit cu bancherul Aristide Blank. Și această căsătorie s-a destrămat, cel de-al treilea soț al Cellei fiind diplomatul Philippe Lahovary. Însă marea dragoste a Cellei a fost Nae Ionescu, cu care a avut o relaţie începută în timpul ultimei căsnicii. Când Nae Ionescu era închis la Miercurea Ciuc, Cella îi trimitea pachete şi scrisori, iar după ce acesta a fost eliberat, în 1939, Cella a devenit o prezenţă constantă în vila filozofului din Băneasa. Tot ea a fost cea care l-a îngrijit după infarctul din anul 1939, şi tot ea a fost cea care i-a fost alături în ultima clipă din viaţă. Nae Ionescu a murit pe 15 martie 1940, iar Cella, după cum mărturisea într-o scrisoare trimisă unei prietene, a fost cea care i-a închis ochii [7].

Cella l-a cunoscut pe și pe Brâncuşi, pe care l-a vizitat în atelierul lui din Paris. De asemenea, l-a cunoscut, l-a apreciat şi a cântat cu George Enescu, cu care a susținut recitaluri de sonate [8]. „Bucuria mea de a cânta cu el la sonatele lui Beethoven, Mozart şi alţii a fost întotdeauna la zenit din punctul de vedere al interpretării. Ne înţelegeam de la prima repetiţie. Mi-aduc aminte că îl rugasem, în preajma unui concert de trei sonate ale lui Beethoven, să nu exagerăm viteza finalului din sonata în do minor. Enescu m-a liniştit. Dar, la Ateneu, în final, Enescu a pornit-o în goană nebună şi premejdioasă pentru partitura de la pian. Am cântat-o pe nerăsuflate, sărind de pe claviatură ca un cal de curse. Enescu, ascunzându-şi nasul cu mâna, râdea: J’ai voulu voir si vous etiez capable de cette folie. (n.r. – «Am vrut să văd dacă sunteţi capabilă de această nebunie»). De atunci, am devenit prieteni”, a povestit Cella Delavrancea momentul cu cel pe care l-a numit „cel mai mare violonist muzician pe care l-am auzit” [9]. 

Cella a fost una din prietenele intime ale Reginei Maria a României, cu care a colaborat și în anii Primului Război Mondial, când a lucrat ca asistentă voluntară la spitalul din Coțofenești [10]. Regina Maria a scris despre ea în caietele sale de memorii – „A fost o mare bucurie s-o întâlnesc acolo pe Cella, care se potrivește de minune cu ceilalți; toată lumea muncește din greu și sunt salvate multe vieți, fiindcă primesc îngrijire cât mai repede cu putință” [11]. În aceste caiete, Regina Maria a atașat și fotografii, cu membrii familiei, cu prietene și colaboratoare, cu diverse momente din viața ei, precum cele de mai jos [12].


Cella, asistentă voluntară la spitalul de la Coțofenești
(Sursa: ANR, SANIC, fond Casa Regală. Personale-Regina Maria, Memorii, dosar III/110, august-octombrie 1917, f. 14v)


1917, august. O pagină dintr-un caiet de memorii al Reginei Maria,
unde notează că era cu Silvia Văitoianu, Cella Delavrancea și d-na Antonescu
(Sursa: ANR, SANIC, fond Casa Regală. Personale-Regina Maria, Memorii, dosar III/110, august-octombrie 1917, f. 17v) 


 
1917, august, Coţofeneşti. Regele Ferdinand vizitează spitalul, alături de Cella Delavrancea
(Sursa: ANR, SANIC, fond Casa Regală. Personale – Regina Maria, Memorii, dosar III/110/1917, f 22v)


Debutul literar al Cellei a fost în revista lui Tudor Arghezi, „Bilete de papagal”, în 1929 [13]. Ea a scris nuvele, romane și texte cu caracter memorialistic. Din anul 1935 a publicat proză, amintiri, a scris cronica muzicală și plastică în „Cuvântul”, „Muzica și poezia”, „Timpul”, „Curentul”, „România literară” (1940), „Revista Fundațiilor Regale”, „Revista Scriitoarelor și Scriitorilor Români” ș.a.
Lucrări ale Cellei au fost publicate și în „Revista Scriitoarelor și Scriitorilor Români”, de exemplu acest articol despre Regina Maria.


Articolul Cellei Delavrancea despre Regina Maria
(Sursa: „Revista Scriitoarelor și Scriitorilor Români”, an XII, p. 15)

Editorial a debutat în 1946 cu volumul de nuvele Vraja, premiat în manuscris, de Editura Cultura Națională. La Arhivele Naționale ale României se păstrează și documente cu semnătura Cellei Delavrancea, precum cele atașate [14].



Semnătura Cellei Delavrancea
(ANR, SANIC, fond Colecţia Scriitori, Cella Delavrancea, dosar 1, f. 1v)


Dedicația şi autograful Cellei Delavrancea către Camil Baltazar
(Biblioteca Arhivelor Naționale ale României)


Din 1950, Cella a început o carieră didactică, mai întâi ca profesoară la Liceul de muzică din București, predând apoi pianul la Conservatorul de muzică, din 1954 până la ieșirea la pensie. Se pare că nu a făcut închisoare comunistă, ca soțul ei, și nici nu a fost epurată din învățământ datorită protecției lui Emil Bodnăraș [15], care o aprecia. Mulți pianiști celebri au fost elevii săi: Nicolae Licareț, Dan Grigore, Radu Lupu. Cu Dan Grigore a stabilit o colaborare și o prietenie artistică de lungă durată [16].Cronicile din volumul Arpegii în ton major (1970) au apreciat-o pe Cella Delavrancea ca „cea mai pătrunzătoare inteligență muzicală” (Șerban Cioculescu) din scrisul românesc. În portretele, amintirile, notele de călătorie din Mozaic în timp transcria unele impresii, disecate până la cele mai fine nuanțe. Volumul Trepte muzicale (1984) cuprinde texte radiofonice din perioada 1942-1944. În lucrarea Dintr-un secol de viață (1987), o ediţie îngrijită şi alcătuită de Valeriu Râpeanu, carte tipărită în 1988, la editura „Eminescu” din Bucureşti, apar, pe lângă paginile memorialistice, câteva portrete excepționale ale lui Serghei Rahmaninov, Ferruccio Benvenuto Busoni, Rainer Maria Rilke, Paul Valéry, Gabriel Fauré. În paginile scrise, ca şi în interviurile acordate, Cella evoca în tonuri calde, pline de culoare şi pitoresc, de farmec şi melancolie – Bucureştiul sau Parisul, Orientul Apropiat sau meleagurile vâlcene, peisaje şi monumente, oameni şi evenimente culturale, cartiere orăşeneşti şi drumuri de ţară.


Coperta lucrării Cellei Delavrancea, Dintr-un secol de viață, Editura Eminescu, București, 1988


Extrem de longevivă, Cella Delavrancea a fost primul artist din istoria culturii române care a participat la sărbătorirea propriului centenar. Ceremonia a avut loc la 9 decembrie 1987, la Sala Radio, cu public numeros, unde s-a desfășurat un concert de gală în care a cântat alături de pianistul Dan Grigore, elevul ei favorit. Prozatoarea, pianista și profesoara Cella Delavancea-Lahovary a murit la 9 august 1991, la vârsta de 104 ani și a fost înmormântată în cimitirul Bellu.



Monica Negru
(nr. 2, februarie 2022, anul XII)




NOTE

1. ANR, Colecția Documente Fotografice, F 3-158_032.
2. https://adevarul.ro/cultura/arte/portret-cella-vie-tinerete-batranete-104-ani-1_5c6713b4445219c57e309b47/index.html
3. https://www.rador.ro/2015/08/09/portret-cella-delavrancea-104-ani-de-traire-artistica/
4. Ibidem.
5. Cella Delavrancea, Dintr-un secol de viață, Editura Eminescu, București, 1988.
6. Ion Luca Caragiale în „Universul”, 4 mai 1909, p. 1.
7. https://www.radioromaniacultural.ro/portret-30-de-ani-de-la-despartirea-de-cella-delavrancea/
8. https://www.amosnews.ro/arhiva/valori-ale-culturii-nationale-cella-delavrancea-122-ani-nastere-15-12-2009
9. https://adevarul.ro/cultura/arte/portret-cella-vie-tinerete-batranete-104-ani-1_5c6713b4445219c57e309b47/index.html
10. Filica Drăghici, Cella Delavrancea, în Eroinele României Mari. Destine din linia întâi, coordonator Adina Berciu-Drăghicescu, Editura Muzeul Literaturii Române, București, 2018, p. 322.
11. Maria, Regina României, Jurnal de război, Ed. îngrijită și prefațată de Lucian Boia, vol. I, Edit. Humanitas, București, 2014. 
12. ANR, SANIC, fond Casa Regală. Personale-Regina Maria, Memorii, dosar III/110, august-octombrie 1917, f. 14v,
13. https://ro.wikipedia.org/wiki/Cella_Delavrancea
14. ANR, SANIC, fond Colecţia Scriitori și artiști români și străini, Cella Delavrancea, dosar 1, f. 1v; biblioteca ANR.
15. https://adevarul.ro/cultura/arte/portret-cella-vie-tinerete-batranete-104-ani-1_5c6713b4445219c57e309b47/index.html
15. George Marcu, Femei de seamă din România, de ieri și de azi, Editura Meronia, București, 2017, p. 176.