O prințesă-artistă ocrotitoare a orfanilor: Olga Mavrocordat Sturdza

Olga Mavrocordat s-a născut la 27 septembrie 1884, la Popeşti, judeţul Iaşi, descendentă dintr-o familie care a dat Moldovei mai mulți domnitori, miniștri, oameni de cultură, părinții ei fiind principele Alexandru Mavrocordat și Lucia Cantacuzino-Paşcanu [1].
Constantin Argetoianu a cunoscut-o și a descris-o în memoriile sale: „Fată frumoasă, viguroasă și arătoasă, cu doi ochi negri care sfredeleau, emancipată (călătorea singură, lucru neobișnuit) și inteligentă. Plină de farmec și cetită [2]”. În anul 1908 s-a căsătorit cu prinţul Mihail Sturdza, nepotul domnului Moldovei cu același nume din perioada1834-1849.

Portretul Olgăi Mavrocordat-Sturdza (Sursa: Muzeul Literaturii Române, Iași)

Olga Mavrocordat a studiat pictura şi sculptura la Berlin, Dresda şi Paris, unde a fost acceptată în atelierul lui Rodin. A expus lucrări de sculptură la Salonul de la Paris şi a avut un atelier de pictură la Dieppe. La Iaşi, a deschis un atelier de sculptură la Copou [3]. Dintre sculpturile principesei Olga Sturdza s-a păstrat cenotaful lui Alexandru Mavrocordat, „Sărutul” şi „Sburătorul” de la Vila Sonet. În anul 1927, în prezenţa reginei Maria, a fost inaugurat grupul statuar din marmură albă executat de Olga Sturdza „un grup alegoric înfăţişând alipirea provinciilor la sânul Patriei-Mamă”. Monumentul avea o înălţime de cinci metri şi conţinea cinci figuri reprezentând Patria-Mamă, Transilvania, Basarabia, Bucovina şi românii de pretutindeni, care au rămas în afara României. Acest monument a fost dăruit Iaşului de către principesă şi amplasat în faţa casei marelui logofăt Cantacuzino-Pascanu, unde fusese găzduită regina Maria în perioada retragerii armatei în Moldova [4]. În 1947, în contextul comunizării României, monumentul a fost demolat.


Monumentul dedicată Marii Uniri executat de Olga Sturdza
(Sursa: https://www.slineamt.ro/apostolul/lectia-de-istorie/generalii-frontului-de-acasa-olga- mavrocordat-sturdza/)


Pentru contemporani, Olga Sturdza era o femeie debordând de energie, mereu în mişcare, cu trusa de scule pentru sculptură şi cărţi în braţe. Principesa s-a implicat însă nu numai în artă, ci și într-un alt domeniu: mișcarea feministă. În 1910, la Iaşi, împreună cu Elisa Mavrocordat, a organizat prima filială a Societății Ortodoxe Naționale a Femeilor Române (SONFR), prima reuniune de întemeiere fiind prezidată de I.P.S. Pimen, Mitropolitul Moldovei [5]. Societatea a reușit să întemeieze grădiniţe în cartierele Tătăraşi, Ţicău şi Frumoasa, destinate copiilor proveniţi din familii sărace, cărora li se asigura educaţia, hrana, masa de prânz și obiecte de îmbrăcăminte. Atelierele SONFR înfiinţate la Iaşi, Dorohoi, Vaslui, Botoşani, lucrau haine pentru copii, care se distribuiau prin biserici, şcoli şi grădiniţe [6].  
În anii Primului Război Mondial, Olga Sturdza, lidera filialei Iași a SONFR, a primit mandatul de președintă generală a societății, în contextul ocupării Munteniei și a Capitalei de către Puterile Centrale. Chiar și în aceste condiții grele, ea a reușit să deschidă filiale la Bacău, Târgu-Neamţ şi la Chişinău în Basarabia. Cu prilejul inaugurării acestei filiale, într-o cuvântare, principesa Olga Sturdza a spus: „După un veac şi mai bine de întuneric şi de robie pentru graiul, cugetarea şi simţirea românească din Basarabia – prin aşezăminte de educaţiunea şi de cultură ce avem datoria să răspândim pretutindeni, cât mai larg, pe acest pământ pururea românesc, voim ca de sus până-n straturile adânci ale populaţiunii muncitoare, gândirea şi versul nostru comun, să-şi redobândească stăpânirea supremă de altă dată.  
După despărţirea atât de dureroasă pe care ne-a impus-o soarta, acum când ne regăsim împreună, voim ca prin glasul dascălilor noştri, românimea basarabeană să ştie ce am fost, ce am făcut, cum ne-am ridicat sub regimul Unirii, al neatârnării şi al libertăţilor constituţionale” [7]. S-a celebrat cu acest prilej pentru prima dată şi după insistenţele noastre limba românească, slujba religioasă în catedrala soborului din Chişinău.
Despre toate aceste realizări din anii de război, Olga Sturdza a scris și în acest act prin care depunea mandatul de președintă a SONFR [8]:

Societatea Ortodoxă Națională a
Femeilor Române – Secția Iași                                                           Iași, 3 decembrie 1918

Către Onor. Comitet Central al
Societății Ortodoxe Naționale a Femeilor Române

Acum că avem fericirea ca țara noastră să fie nu numai iarăși întregită, ci și mărită după dorința sufletească a întregului nostru neam, cred și momentul venit să îmi depun în mâinile D-voastră mandatul de Președintă generală pe care am avut onoarea să îl dețin prin încrederea ce ați binevoit a arăta. Am conștiința împăcată, că deși luptăm cu împrejurări grele, îmi este îngăduit să remit astăzi Societatea Ortodoxă Comitetului Central, întru nimic știrbită, ci din contră întărită prin noi secțiuni înființate în timpul răsboiului (Bacău, Târgul-Neamț și Kișinău) și împodobită de instituțiuni noi, precum Institutul de Domnișoare din Galați.
În tot timpul am dat oriunde am putut sprijinul Filialelor Societății Ortodoxe. Având onoarea să fiu președinta Societății pentru ajutorarea refugiaților și în urmă Președinta Societății pentru ocrotirea orfanilor, am căutat să stabilesc o legătură de solidaritate cu Societatea Ortodoxă a căror filiale au fost desemnate ca mandatarele acestor societăți în timpul războiului. Astfel filiala din Bacău a luat asupra sa întreaga operă de ajutorare a refugiaților din Bârlad, fiind subvenționată de Societatea pentru ajutorarea refugiaților.
În tot timpul războiului nici una din grădinile de copii din Moldova nu și-a încetat activitatea. În această grea sarcină, comitetul nostru ieșan a fost sprijinit puternic de toți membrii Societății noastre refugiați în Moldova.
Atât doamnele din comitetul de la București, cât și doamnele din Craiova, ne-au dat cel mai prețios concurs și le vom păstra via noastră recunoștință.
Termin propunându-vă ca pentru ușurarea lucrărilor, cam grele, cu toate începuturile lor de la Kișinău, să rămân tot eu delegată, căci am teamă că comuniațiile (sic!) de la Kișinău la București să fie prea îndepărtate pentru a putea da bune rezultate.
Aștept în această privință respunsul D-voastră.
Primiți expresiunea distinselor mele sentimente.

Președintă,
Olga Sturdza


 


 
1918, decembrie 3. Scrisoarea Olgăi Sturdza prin care anunța Comitetul Central al SONFR
de depunerea mandatului de președintă generală și de realizările sale

(Sursa: ANR, SANIC, fond SONFR, dosar 994, f. 11)


Olga Mavrocordat Sturdza rămâne în istorie ca o sculptoriță talentată, o feministă activă, dar mai ales o ocrotitoare a orfanilor. Din inițiativa ei, s-a deschis la Iași primul orfelinat în 1917, administrat de SONFR, cu sprijinul Băncii Naționale și al unor ministere [9]. În februarie 1917, principesa a înfiinţat în vechiul palat boieresc de la Miroslava o şcoală pentru orfanii ai căror părinţii au murit în război și orfelinatul „Principesa Olga M. Sturdza” [10], care mai târziu, în anul 1936, a devenit Școala Agricolă [11]. De asemenea, pe moșia sa de la Păușești, Olga Sturdza a acordat adăpost și întreținere la 131 de elevi [12].
În anul 1917 s-a înfiinţat Societatea pentru „Ocrotirea orfanilor de război” (SOOR), care a adăpostit şi instruit 340.000 de orfani în toată ţara şi a funcţionat până la 20 martie 1935, sub patronajul acordat de Regina Maria, președinte de onoare fiind Mitropolitul Pimen, iar președintă activă, Principesa Olga Sturdza. Din comitetul de acțiune al societății făceau parte și Cecilia col. Liciu (casieră), Ana Severin (secretară) și mai mulți membrii: Nicolae Titulescu, Gh. Mârzescu, Elena gen. Perticari, Aristia Dissescu, Ella Negruzzi ș.a. Conform art. 3 din Statut, scopul societății era de a se îngriji de adăpostirea, întreținerea și educația fizică și morală a orfanilor de război.
Prințesa Olga Sturdza vorbea despre scopul nobil al SOOR: „Misiunea Societății nu are numai rostul îndeplinirii unei mari datorii naționale față de morții glorioși ai războiului întregirii neamului, ea trebuie să formeze oameni în adevăratul sens al cuvântului – oameni întregi, iubitori de țară, sănătoși și care își găsesc fericirea în îndeplinirea datoriei” [13].


Act administrativ semnat de Olga Sturdza, președinta S.O.O.R.
(Sursa: ANR, SANIC, Colecția 50, dosar 4529, f. 125)

În cele 117 așezăminte înființate în toată țara au fost îngrijiți 18.376 de orfani de război, totodată au fost acordate ajutoare în bani, burse, tutelă la peste 180.000 de orfani [14]. Societatea și-a desfășurat activitatea cu fonduri proprii și cu sprijinul autorităților, în special al Armatei [15].


Casa Societății Orfanilor de război de la Târgoviște
(Sursa: Alexandrina Gr. Cantacuzino, Cinsprezece ani de muncă socială şi culturală.
Discursuri, conferinţe, articole, scrisori
, Tipografia Românească, Bucureşti, 1928)


La 6 mai 1918 a avut loc prima adunare a SOOR, unde Olga Sturdza, președinta asociației, a expus rezultatele obținute, precum constituirea de filiale la București, Craiova și Chișinău, înființarea și întreținerea a 14 orfelinate în Moldova, asistența la domiciliu a 23.250 de orfani, cu hrană, îmbrăcăminte, lemne, bani [16]. „Societatea O.O.R. a înființat, din punct de vedere național, cea dintâi organizație de asistență, contopind într-o acțiune comună elemente din toate provinciile alipite, împreună cu vechiul regat” [17], a spus principesa Olga Sturdza la această adunare.
La 27 și 28 ianuarie 1920, la București, în sala Teatrului Național, s-a desfășurat congresul SOOR, cu participarea Regelui Ferdinand și a Reginei Maria, a Mitropolitului Primat, Miron Cristea (președinte de onoare al societății), Nicolae Iorga, președintele Camerei Deputaților, a reprezentantelor societății din Ardeal (Maria Baiulescu de la Brașov, Catinca Bârsan de la Sibiu) ș.a. Principesa Olga Sturdza a amintit de cele 57 de orfelinate ale societății pe regiuni: Iași (25), București (21), Craiova (2), Chișinău (3), Cernăuți (2), Sibiu (4) [18], iar altele erau în proces de organizare. Olga Sturdza prezenta dezvoltarea acestei instituții, amintind și de congresele societății din 15-16 mai 1921 de la Cluj, din 25-26 iunie 1922 de la Iași, de organizarea de noi orfelinate și în alte regiuni: Cernăuți (6), Constanța (3), Timișoara (3), Cluj (4) [19].
În 1923, SOOR întreținea 96 orfelinate și 9 sanatorii și spitale, totodată grădinițe și școli – de agricultură, de meserii, normale, industriale pentru fete – pentru educația orfanilor [20]. Până în 1934, SOOR a funcționat continuu în toate filialele din țară, iar principesa Olga Sturdza a prezentat multe din inițiativele și realizările societății într-un amplu raport de final de activitate. Prin legea Invalizilor, Orfanilor și Văduvelor din 26 iulie 1934, SOOR și alte asemenea asociaţii particulare au fost trecute în administrarea „Oficiului Național al Invalizilor, Orfanilor și Văduvelor de Război” IOV [21].
Principesa Olga Sturdza era numită „mama orfanilor de război”, aşa cum reiese din cuvântarea unei orfane ce locuia în căminul de copii înfiinţat la Focşani de la inaugurarea mausoleului de la Mărăşeşti: „În numele elevelor orfane de război, din orfelinatul «Olga M. Sturdza», nume care ne aminteşte pe mama şi ocrotitoarea noastră cea bună, am venit să îngenunchem pe tărâmul sfânt de la Mărăşeşti” [22].
În perioada celui de-al Doilea Război Mondial a murit soţul său, Mihai Sturdza, iar castelul său a fost distrus de germani. Olga Sturdza s-a mutat în locuința din Capitală, dar i-a fost confiscată şi această proprietate, fiind mutată într-o căsuţă cu două camere. De aici, principesa Olga Sturdza a fost ridicată şi arestată în anul 1953, împreună cu nora sa, Ileana Manu-Sturdza, şi nepotul Mihai Dimitrie, sub învinuirea că au vândut material lemnos de pe o fostă proprietate. Un an a fost ținută în detenţie la penitenciarele Mislea şi Jilava [23]. În 1957 i s-a permis să plece în Franţa, a locuit la proprietatea Sainte Marguerite de lângă Dieppe cu băiatul ei Gheorghe, iar la 10 iulie 1971, în vârstă de 87 ani. a decedat [24]. Din păcate, în zilele noastre, artista, feminista, „mama orfanilor de război” – Olga Sturdza, la fel ca multe alte femei valoroase ale României, a fost uitată. Chiar și speranța ca sugestia istoricului Cătălin Botoșineanu: „Drept recunoaștere a meritelor uriașe și pentru păstrarea memoriei prințesei Sturdza, astăzi, la sărbătoarea Centenarului, se impune ca la Miroslava, județul Iași, Liceul tehnologic-agricol din localitate să poarte numele prințesei” [25] să fie acceptată și realizată de către autorități nu s-a împlinit, acest liceu primind numele „Mihail Kogălniceanu” [26].



Monica Negru
(nr. 3, martie 2022, anul XII)




NOTE

1. Laura Guţanu, Olga Sturdza – principesa intelectuală în slujba comunității, în „Mihai Dim. Sturdza. Omagiu la 80 de ani”, Iași, Edit. Universității „Al. Ioan Cuza”, 2014, p. 93.
2. Constantin Argetoianu, Memorii pentru cei de mâine. Amintiri din vremea celor de ieri, Edit. Humanitas, București, 1991-1998.
3. Ivănescu Ecaterina, Mărgărita Vlad, Societatea Ortodoxă a Femeilor Române: Iaşi 1910-2010, Edit. PIM, Iași, 2010, p. 40.
4. Laura Guţanu, op. cit., p. 97.
5. Ivănescu Ecaterina, Mărgărita Vlad, op.cit., p. 5.
6. Rodica-Eugenia Anghel, Olga Sturdza – contribuţii privind viaţa şi activitatea, în „Arhivele Moldovei”, 1994-1995, 1-2, p. 72-76.
7. ANR, SANIC, fond Societatea Ortodoxă Naţională a Femeilor Române, dosar  19/1916.1918, f. 39-40, manuscris.
8. Ibidem, dosar 994, f. 11, manuscris.
9. Alin Ciupală, Bătălia lor. Femeile din România în timpul primului război mondial, Edit. Polirom, Iași, 2017, p. 97.
10. Societatea Ortodoxă Națională a Femeilor Române, Dare de seamă a Comitetului Central pe anul 1916, 1917, 1918, 1919, București, Tip. Poporul, 1920, p. 108.
11. https://doxologia.ro/olga-sturdza-principesa-slujba-lui-dumnezeu-patriei; https://www.slineamt.ro/apostolul/lectia-de-istorie/generalii-frontului-de-acasa-olga-mavrocordat-sturdza/
12. Alin Ciupală, op.cit., p. 103.
13. Societatea pentru „Ocrotirea orfanilor de război”, Dare de seamă asupra încheierei activităţii Societăţii „Ocrotirea Orfanilor din Război”: prezentată Majestăţii Sale Regina Maria de către Principesa Olga M. Sturdza, preşedinta generală a Soc. O.O.R., Edit. Lumea, Iași, 1935, p. 52.
14. Ibidem, p. 2.
15. Ibidem, p. 12.
16. Ibidem, p. 13.
17. Ibidem, p. 18.
18. Ibidem, p. 28.
19. Ibidem, p. 46.
20. Ibidem, p. 51, 53.
21. Ibidem, p. 82.
22. Ecaterina Ivănescu, op. cit., p. 43.
23. Ibidem, p. 45.
24. Daniel Dieaconu, Olga Mavrocordat Sturdza, în Analele Liceului „Vasile Conta”, Piatra Neamț, Istorie, 1/2919, p. 9-10.
25. Cătălin Botoșineanu, Societatea „Ocrotirea orfanilor de război” și rolul prințesei Olga Sturdza, în „Analele Științifice ale Universității Alexandru Ioan Cuza Iași”, Istorie, tom LXIV/2018, p. 538.
26. Idem, Scoala de Îndreptare Copou, în Copilării trecute prin război, Cătălina Mihalache, Nicoleta Roman coordonatori, Edit. Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași, 2020, p. 161-162.