Bucura Dumbravă, o deschizătoare de drumuri

Bucura Dumbravă (pseudonimul lui Fanny Seculici, de la iezărul Bucura și dumbrava de la poalele Acele – Pintele Morarului), s-a născut la 28 decembrie 1868, la Bratislava (Slovacia, în Imperiul Austro-Ungar), fiica lui Julius Bernhard Sekulis, functionar de asigurări la Banca Hungaria, și a Louisei Hanno. Familia Seculici a venit în România când Fanny avea cinci ani, i-au asigurat o educație aleasă, a învățat germana, franceza, engleza şi desigur, româna. Tatăl său era prieten cu Regele Carol I (circulă ipoteza că el sau fiul său ar fi condus corabia cu care a venit Carol I în Țara Românească), a locuit la Sinaia, apoi la București. [1]
Fanny a fost o talentată scriitoare, de mică a scris poezii în limba germană, iar la 14 ani le-a citit Reginei Elisabeta-Carmen Sylva, care a apreciat-o și a susținut-o [2]. O vizita la castelul Peleș și o fermeca cu povești despre drumețiile ei montane. Eliza Brătianu, buna ei prietenă, a povestit în memoriile sale că „domnişoara Seculici (…) era secretara reginei”. A fost interesată și de pictură, muzică – cânta bine la pian Brahms, Bach, Schumann, Beethoven și participa la seratele organizate la Castelul Peleș de Regina Poetă [3]. Au avut și un proiect literar comun – Cartea îngerilor –, nefinalizat însă din cauza morții lui Carmen Sylva.
La 18 ani, a fondat împreună cu Maria Brăiloiu [4] primele şcoli de duminică pentru copiii sărmani, precum şi societatea „Tibişoiul”, după numele unui mic orfan, care avea nevoie de ajutor [5].
În 1905 a înființat societatea „Chindia”, cu intenția de a cultiva gustul pentru folclorul, portul şi dansul popular. A colaborat și Frosy (Eufrosina) Nenițescu, care a scris despre ampla corespondență, formarea unui comitet (Bucura - președintă, Nicu Berindei – casier, Vintilă Brătianu – membru), statute, reuniuni, căutarea jocurilor țărănești originale, a lăutarilor [6]. Un film din 1913, regizat de Nicolae Barbelian, ilustrează activitatea societății. 
A citit și a cercetat arhive, biblioteci, folclor în București, Târgu-Jiu, a fost și la Caracal să cerceteze casa haiducului Iancu Jianu [7]. Pe baza acestor cercetări, Bucura Dumbrava a scris trilogia Sfărâmătorii de valuri, ciclu romanesc deschis cu Haiducul (1907), în limba germană, tradusă în limba română de Teodor Nica, se pare că a depăşit zece ediţii. Romanul Haiducul, întâmpinat cu elogii de I. L. Caragiale, Ilarie Chendi, Mihail Dragomirescu, îl înfățișează pe Iancu Jianu devenit erou de legendă, simbolul luptei pentru dreptate, răzbunătorul celor năpăstuiți [8].
A continuat cu Pandurul (1912), tradus din germană de Eliza Brătianu, cu o precuvântare de Carmen Sylva, unde cu un remarcabil dar al evocării este reînviată epoca fanariotă: luxul de la Curtea domnească, viața boierilor de țară și a curtenilor greci, moravurile orientale, costumele de epocă, soarta țărănimii (birurile, jafurile administrației, disprețul şi cruzimea ciocoilor). A încheiat trilogia cu Sarea norodului (volum pierdut).

Coperta romanului Pandurul al Bucurei Dumbravă

Scriitorul Emanoil Bucuța [9], un bun prieten al Bucurei, își amintea că o văzuse pe Bucura și în anul 1916 într-un spital, când ea își constituise o brigadă de cercetași pentru confecționarea fașelor și a îmbrăcămintei necesare soldaților români. Ea a activat în cadrul Crucii Roșii. Au fost împreună la Târgu-Jiu, pentru a participa la serbările din Gorj și a urmărit să întemeieze un muzeu regional istoric [10].
În 1922 a scris o culegere de legende, Ceasuri sfinte, cu influențe teozofice, publicată în limba germană. A colaborat la revistele „Convorbiri literare”, „Ideea europeană”, „Lumina”, „Viaţa Românească”.
Bucura Dumbrava a fost implicată în activitatea YWCA (Young Woman Christian Association) din România, creată în 1919, a cărei preşedintă de onoare a fost Regina Maria a României, în perioada 1919-1938. Activitatea YMCA a fost foarte bine structurată pentru educarea tinerei generaţii în spirit creştin şi pentru creşterea rolului femeii în evoluţia societăţii. La Arhivele Naţionale ale României există o scrisoare de protest a Bucurei Dumbravă adresată redactorului publicaţiei, C. Beldie. Scrisoarea este un protest elegant şi politicos la adresa acelora care denigrau activitatea YWCA [11].
Alpinista Bucura Dumbravă „a fost o înaintaşă”, spunea Frosy Neniţescu [12]. Era o desăvârşită drumeaţă şi o pasionată alpinistă. Avea o deosebită înclinaţie către muzică, către flori, către natură, către munţi. A făcut numeroase expediții pe munte, de regulă în grup de 5-6 persoane, unele de câteva zile în masivul Făgărașului, pe Retezat, Parâng sau Iezer, care se organizau din timp – pașapoarte, bilete de liberă trecere pentru cai, angajarea călăuzelor, provizii, corturi [13]. Iarna, chiar dacă era mioapă, Bucura urca munții pe schiuri.

 
Bucura Dumbravă la cascada Horoabei [14]
(Sursa: ANR, SANIC, fond Bucura Dumbrava,  dosar 33, poza 10)

Bucura Dumbravă este prima femeie care a ajuns pe vârful Omu, cel mai înalt din masivul Bucegi. Împreuna cu Simion Mehedinţi și Mihai Gold-Haret a organizat turismul în Carpaţi. A suit pe Negoiu, la Bâlea în Munţii Făgăraşului, în Retezat, Parâng, Iezer, însă marea ei slăbiciune era masivul Bucegi cu Peştera Ialomiţei. Pe Valea Mălinului, a urcat prin 1901 sub conducerea călăuzei Gheorghe al Sandei, pe Acul Mare al Morarului, a suit în 1921 sub conducerea lui Theodor Rosetti-Solesru şi în tovărăşia fraţilor Vătămanu. Ca o preţuire a acestei activităţi, „Vârful Ocolit” de pe Omu poartă numele ei.
Bucura avea cercul ei format din Frosy Neniţescu-Boerescu, Elena Romniceanu, Ion Oteteleşanu, Natalia Silvici, Nicolae Bogdan, doctorul Alceu Urechia şi, mai târziu, Mihai Haret [15]. Cu acest cerc mergea, cu  el îşi petrecea serile la Peşteră, mai ales cu „moş nălucă” – Nicolae Bogdan şi cu „marele urs” – doctorul Alceu Urechia. Frumoase şi interesante sunt amintirile de munte scrise de Bucura sau de prietenii ei [16].

1907, ianuarie 1. Versurile dr. Alceu Urechia închinate Bucurei la a 39-a ei aniversare.
(Sursa: ANR, SANIC, fond personal Bucura Dumbrava,  dosar 24, f. 1)

Coperta lucrării Cartea Munților de Bucura Dumbravă

Se ştie că ea a fost cea mai hotărâtă dintre ctitorii „Hanului drumeţilor” şi mai apoi a Turing-Clubului României, încă din anul 1919. Această primă societate turistică din România a fost înfiinţată împreună cu Frosy şi Mircea Neniţescu, cu Elena Romniceanu, Natalia Silvici, Emanoil Bucuța, Mihai Haret, toți acești membrii, cu diverse porecle muntenești, formând Colonia. După Primul Război Mondial, la 15 martie 1921, apare Asociația de turism „Hanul Drumeților”, într-un local din Sinaia.

Casa Peștera, în Poiana Crucii, la poalele muntelui Cocora, la altitudinea de 1.600 metri, unde a funcționat Hanul Drumeţilor
(Sursa: ANR, SANIC, fond Bucura Dumbrava, dosar 33, poza 11)

La 2 aprilie 1926 ia ființă oficial Turing Clubul României, al cărui președinte până în 1937 a fost Mihai Haret. Sediul central al Turing Club era în casa lui Haret din București. T.C.R. s-a bucurat şi de o bună apreciere în rândul alpiniştilor, astfel că numărul membrilor a crescut an de an. De la 38, cât reprezentau la data constituirii, ei au ajuns la 94 în 1925, 189 în 1927, 285 în 1928, iar în cele din urmă au depăşit cifra de 500.

Afișul agenţiei de turism Turing Club (Sursa: Bucura Dumbravă, Cartea Munţilor,  p. 93)

Bucura, ca și tatăl său care a fost membru mason, a fost o lideră a Primei Mari Loji Feminine din România, de fapt Prima Lojă Feminină Independentă din lume. A studiat istoria societății teozofice și a plecat în India. Se pare că din această societate au făcut parte și alte personalități feminine ale epocii: Martha Bibescu, Agepsina Eftimiu Macri, Zoe Pallade, Smaranda Maltopol, Claudia Milian-Minulescu, Elena Rose Prager, Mariana Huch şi Georgeta Davidescu.
În 1924, Bucura a tradus cartea lui Jiddu Kryshnamurti, La picioarele Învăţătorului, autor considerat de fruntaşii mişcării teozofice un Mesia, şi ca urmare va participa la Congresul Societăţii Teozofice de la Adyar din 1925-1926, convinsă că, mai ales după Primul Război Mondial, cuvintele lui Jiddu Kryshnamurti ar fi trebuit să producă schimbarea. Pe când se întorcea din India, s-a îmbolnăvit de ciumă bubonică și a murit la 30 ianuarie 1926,  într-un spital egiptean, la Port-Said. Urna cu cenușa Bucurei Dumbravă a fost adusă în țară în primăvara anului 1926 [17]. Ultimele ei scrieri despre impresiile călătoriei în India au fost publicate postum, în volumul Pe drumurile Indiei (1927).
Bucura Dumbravă are loc în istoria noastră ca scriitoare, activistă feministă, alpinistă și exploratoare a Munților Carpați, prima femeie care a urcat pe vârful Omu și a înființat prima agenție de turism din România. Despre viața și moartea ei a scris și Adela Xenopol în „Revista Scriitoarei” [18].

Articolul despre Bucura Dumbravă publicat de Adela Xenopol în „Revista Scriitoarei”, An II, oct. 1928, nr. 12




Bucura Dumbravă (1868-1926)
(Sursa: ANR, SANIC, fond personal Bucura Dumbravă,  dosar 33, poza 9)

Monica Negru
(nr. 4, aprilie 2022, anul XII)

NOTE

1. ANR, SANIC, fond personal Bucura Dumbrava,  dosar 1, f. 1.
2. Ibidem.
3. Otilia Oteteleșanu, în ANR, SANIC, fond personal Bucura Dumbravă, dosar 27, f. 8.
4. Maria Brăiloiu, în ANR, SANIC, fond personal Bucura Dumbravă, dosar 27, f. 1-2.
5. Frosy Nenițescu, Fanou, în ANR, SANIC, fond personal Bucura Dumbrava,  dosar 27, f. 12.
6. Mihai Haret, Bucura Dumbravă, în ANR, SANIC, fond personal Bucura Dumbravă, dosar 32, p. 3.
7. Marg. Miller-Verghy, Ecaterina Săndulescu, Evoluția scrisului feminin în România,București,Editura Bucovina, 1935, p. 319-324.
8. Emanoil Bucuța, Într-o zi a amintirii, în ANR, SANIC,fond personal Bucura Dumbravă, dosar 27, p. 27.
9. Despre Bucura Dumbravă — Fanny Seculici sau Fanou, cum îi spuneau prietenele şi prietenii, au scris, între alţii, Emanoil Bucuţa în revista Boabe de grâu, în Al doilea Anuar al Bucegilor şi în prefaţa la Cartea munţilor, ediţia a treia, 1943, şi Frosy Neniţescu-Boerescu în Enciclopedia turistică romanească, 1946.
10. Lucia Borș-Bucuța, Emanoil Bucuța și Bucura Dumbravă, în ANR, SANIC, fond personal Bucura Dumbrava,  dosar 29, f. 1-9.
11. ANR, SANIC, fond personal Bucura Dumbrava,  dosar 23, f. 1.
12. Frosy Nenițescu, Fanou, în ANR, SANIC, fond personal Bucura Dumbrava,  dosar 27, f. 11-17.
13. Ibidem, p. 15.
14. „Boabe de grâu”, An III, nr. 1-2, ianuarie-februarie 1932, p. 60.
15. Mihai Haret, Bucura Dumbravă, în ANR, SANIC, fond personal Bucura Dumbravă, dosar 32, p. 5.
16. ANR, SANIC, fond personal Bucura Dumbrava,  dosar 27, f. 1-57.
17. Ibidem,  dosar 26, f. 1.
18. Articolul despre Bucura Dumbravă publicat de Adela Xenopol în „Revista Scriitoarei”, An II, oct. 1928, nr. 12.