Generozitate și solidaritate: Zoe Romniceanu - Orizonturi culturale italo-române

Generozitate și solidaritate: Zoe Romniceanu

Zoe Gr. Romniceanu a fost o româncă valoroasă despre care s-au păstrat și circulă foarte puține informații (nu cunoaștem exact nici anii de viață!). Despre originea și familia ei s-a scris foarte puțin, din fericire păstrăm testamentului ei la Arhivele Naționale, din care aflăm că provenea din familia Porumbaru, avea un frate, Nicolae, a fost căsătorită cu doctorul Grigore Romniceanu și nu a avut copii [1]. Tot arhivele gestionează numeroase documente – adrese, scrisori, rapoarte de activitate, fotografii – referitoare la idealurile, inițiativele și realizările ei, Zoe Romniceanu fiind o consecventă luptătoare pentru emanciparea femeii și protecția copilului.
Zoe Romniceanu a scris multe și frumoase pagini de istorie, ea fiind întemeietoare și prima preşedintă a societății Ţesătoarea-Regina Elisabeta, care urmărea promovarea şi valorificarea artei tradiţionale româneşti, încurajarea şi dezvoltarea în România a culturii gândacilor de mătase, a ţesătoriei mătăsii. Societatea de binefacere Ţesătoarea [2] s-a înfiinţat la 27 ianuarie 1905, cu sediul în Bucureşti, sub protecţia Reginei Elisabeta, având deviza: Viitorul ţării îl ţese femeia [3].

În imagine, Zoe Gr. Romniceanu (1868?-1926). (ANR, fond SONFR, dosar 1239, f. 152)

Sigla societății Țesătoarea-Regina Elisaveta și dedicația Reginei Elisabeta „Viitorul Țării îl țese femeia”
(ANR, fond SONFR, dosar 443, f. 38)

Din comitetul de conducere al societăţii Țesătoarea au făcut parte femei active și dinamice, precum Zoe Gr. Romniceanu, preşedintă, Alexandrina Cantacuzino, Calypso Botez şi Elena Odobescu, vice-preşedinte, Victoria Voiculescu, casieră, Ana Manoil şi Margareta Atanasiu – secretare, Elena Fălcoianu şi dr. Maria Răzvan – cenzori [4].
În anul 1907, lidera societăţii, Zoe Gr. Romniceanu a înfiinţat şcoala-atelier Regina Elisaveta Ţesătoarea, cu regulament şi program de funcţionare, cu centrul în Bucureşti şi sucursale în comunele rurale şi urbane (de exemplu, şcoala de ţesătorie de la Chişinău [5], alte şcoli asemănătoare au funcţionat la Sulina şi Ismail [6]).

Regulamentul școlilor-ateliere ale societății Țesătoarea din 10 februarie 1908 –
jos sunt clădirile unde funcționau gogoșeria și atelierul societății din București, str. Popa Popa Lazăr
(ANR, fond SONFR, dosar 438, f. 11)

Scopul acestei şcoli era „să dea învăţământ gratuit la fete de săteni şi femei târgoveţe, în meseria ţesutului” [7], să formeze bune gospodine, maestre de industrie casnică, perfecţionate în arta ţesutului, în lucrări executate după vechile modele, mai ales în culori vegetale. În anul 1912, după 5 ani de studii, au promovat primele absolvente ale şcolii, care au primit diploma de maestră, în baza căreia au fost numite maestre de ateliere la sate, iar o parte dintre ele şi-au deschis ateliere pe cont propriu. Maestrele absolvente, care reveneau în satele lor, au învăţat femeile cum să dezvolte cultura gândacilor de mătase, uscarea gogoşilor, trasul borangicului.

În mai 1910, Zoe Gr. Romniceanu, împreună cu Alexandrina Gr. Cantacuzino, Maria I. Glogoveanu și Elena Odobescu au avut inițiativa înfiinţării Societății Naționale a Femeilor Române [8], cu obiective sociale și culturale naționale: „cultura şi educaţiunea copiilor români, din punct de vedere religios şi naţional, aşa precum cere interesul patriotic” [9]. Zoe a fost o adevărată îndrumătoare a societăţii, a îndeplinit funcţia de casieră generală, iar în 1918, după moartea Anastasiei Filipescu, prima președintă generală, Zoe Romniceanu, Maria Glogoveanu și Alexandrina Cantacuzino au fost desemnate conducătoarele societății.
Zoe Romniceanu a răspândit idealurile acestei societăți în toată țara, de exemplu, în februarie 1916, împreună cu Maria Golescu, Olga Mavrocordat Sturdza, a contribuit la întemeierea filialei Societății Naționale a Femeilor Române la Craiova [10].
În anii Primului Război Mondial, în contextul ocupării Capitalei de Puterile Centrale, Zoe a rămas în oraș și a lucrat ca soră medicală voluntară, susținând-o pe Alexandrina Cantacuzino la conducerea Spitalului 113 [11], deschis într-o şcoală de fete a Societății Naționale a Femeilor Române, în București, strada Principatele Unite nr. 63, cu sprijinul Crucii Roşii Române şi a Băncii Naţionale Române.
În contextul desfășurării războiului, autoritățile germane au adus prizonieri români și în Capitală, iar Zoe Romniceanu, împreună cu Alexandrina Cantacuzino, Lizete Greceanu şi alte femei, au mers la Cercul Militar, la lagărele Tonola, Colentina, Cuza Vodă, Cotroceni, Parcul de Aviaţie, în spitalele bulgăreşti, și au luat măsuri pentru a asigura condiţii cât mai bune soldaților noștri. De la 1 decembrie 1916, 4000 de prizonieri aflaţi în Capitală au fost hrăniţi şi îngrijiţi prin eforturile acestor doamne. În rapoartele de activitate ale SONFR se arăta: „Însă aici în Capitală membrele rămase, şi anume: doamna Zoe Romniceanu, principesa Alexandrina Gr. Cantacuzino, doamna Esmeralda Manu, cum şi arhimandritul Scriban, Rosetti Bălănescu şi alte doamne n-au încetat de a munci fără preget, găsind pe lângă altele, o întinsă activitate de desvoltat în lagărele de prizonieri. Când prizonierii români, ofiţeri şi soldaţi, au fost aduşi în Capitală, primele persoane cari s-au interesat de soarta lor au fost membrele Societăţii Ortodoxe, în special doamnele Cantacuzino şi Romniceanu, cari au organizat hrana prizonierilor şi o parte din gospodăria lagărelor Tonella şi str. Frèrer. La Sf. Niculae şi de sărbătorile Crăciunului ceremonii religioase au fost oficiate de Sf. Sa Părintele Gh. Negulescu, parohul bisericii Batişte, pentru întărirea sufletească a scumpilor noştri ostaşi. Din tabloul alăturat se va vedea şi fondul strâns, cum şi donaţiunile făcute treptat pentru soldaţii şi ofiţerii din lagăre. De Crăciun, prin iniţiativa doamnei Romniceanu şi din generozitatea d-lui Dumitrescu-Delateisanu, s-au împărţit soldaţilor din lagăre şi din toate spitalele din Capitală 6000 cozonaci şi 6000 perechi de cârnaţi.” [12] Comitetul Societății Naționale a Femeilor Române a împărţit prizonierilor români bani, obiecte şi alimente în valoare de 58000 de lei, de la 29 noiembrie 1916 până la 1 ianuarie 1918 [13].
Diferite scrisori, cereri, memorii păstrate la Arhivele Naționale, demonstrează implicarea permanentă în sprijinul prizonierilor români a Alexandrinei Cantacuzino, Zoei Romniceanu, Elizei Greceanu, Elenei Nițescu, Aristiei Pompei, care au fost numite zânele prizonierilor [14]. Activitatea lor a fost apreciată de Alexandru Mavrocordat, directorul Crucii Roșii Române, de L. Mavroyanu, inspector general numit de Crucea Roşie, pentru îngrijirea lagărelor de prizonieri români [15].

O scrisoare de mulțumire a Crucii Roșii Române pentru sprijinul în îngrijirea prizonierilor români
acordat de Alexandrina Cantacuzino, Zoe Romniceanu și alte femei din București
(Sursa: ANR, fond SONFR, dosar 20, f.11)

Zoe Romniceanu, împreună cu Alexandrina Cantacuzino și celelalte membre active ale Societății Ortodoxe Naționale a Femeilor Române, a fost nevoită să suporte abuzurile ocupantului german. De exemplu, în noiembrie 1917, când localul Spitalului 113 a fost rechiziţionat de administraţia germană, personalul spitalului, Alexandrina Cantacuzino şi Zoe Romniceanu au stat închise în spital 12 ore [16].

Asistente voluntare și soldați tratați la Spitalul 113 (ANR, Album 37, poza 11)

În anii grei ai Primului Război Mondial, Zoe Romniceanu a activat și a reușit să ofere asistență socială și medicală nu numai în Spitalul 113, astfel, împreună cu Lia V. Brătianu, a condus Spitalul 111, organizat în Școala Centrală de Fete din București. Prezența și activitatea ei la Spitalul 111 au fost menționate și în jurnalul cercetașul Simionescu Godefroy [17], păstrat la Arhivele Naționale. În memoriile unei alte feministe contemporane, Aristia Pompeiu, Calendarul de răsboiu al ostașilor români, a rămas consemnat sentimentul de recunoștință al soldaților, care au primit tratament la Spitalul 111: „soldații vindecați părăseau spitalul curați, împodobiți cu flori, cu dar bănesc, cântând și cu strigăte de mulțumire și recunoștință către acelea care le-au dat îngrijiri și iubire părintească și nu i-au părăsit un moment în ceasurile grele” [18].
În mod constant, Zoe trimitea rapoarte la Crucea Roșie despre activitatea spitalului și a primit mulțumiri și aprecieri. A fost și membră a Crucii Roșii Române, a purtat brățara acestei instituții emisă în anii războiului, cu literele C. C. în roșu [19]. S-a păstrat prin intermediul Comitetului Internațional al Crucii Roșii și ampla corespondență întreținută de Zoe Romniceanu cu prizonieri români din diferite lagăre din Germania [20]. Prin numeroase scrisori, mesaje, ea încerca să păstreze legătura soldaților cu țara, să-i ajute cu informații, contacte.

Inițiativele Zoei Romniceanu au vizat și copii orfani, săraci, ea contribuind la deschiderea în București a primei grădinițe de copii ai mobilizaţilor, la 2 septembrie 1916, în strada Polonă, Câmpul Floreasca, apoi o a doua în localul Ţesătoarei din strada Popa Lazăr, nr. 4, şi a treia la Societatea Învăţăturii Poporului Român în strada Eroului. Se solicita Prefectului Poliţiei Capitalei ajutoare pentru aprovizionarea acestor grădiniţe [21].

Zoe Romniceanu adresează o cerere Prefectului Poliției Capitalei
pentru a sprijini aprovizionarea grădinițelor cu copii mobilizaților, organizate de SONFR
(ANR, fond SONFR, dosar 16, f. 65v, manuscris)

La aceste școli, membrele Societății Naționale a Femeilor Române, prin diverse fonduri obținute din chete, serbări, donații, au reușit să organizeze și să distribuie supe populare. În raportul de activitate al asociație se preciza că: „Pe lângă grădiniţele de copii de la Floreasca, Văcăreşti, Pleşoianu şi Obor au fost deschise supele populare din fondul D-lui Gr. Cantacuzino [22], unde fără întrerupere de la 2 septembrie 1916–15 octombrie 1917 s-au servit familiilor celor mobilizaţi, ce nu puteau merge la lucru, în special bolnavilor, mamelor cu copii de sân şi bătrânilor, câte 1.200 porţii de mâncare şi pâinea necesară zilnic, izgonându-se prin această operă de binefacere, mizeria şi disperarea ce cuprinsese populaţia săracă în groaznica iarnă a anului 1916-1917!”
Zoe Romniceanu a colaborat și la întemeierea societății Ocrotirea orfanilor de război, a făcut parte din comisia de conducere, alături de alte membre ale Societății Ortodoxe Naționale a Femeilor Române, precum Esmeralda Manu, arhimandritul Scriban, Ana Florescu, Alexandrina Gr. Cantacuzino, Elena Perticani, Eliza P. Greceanu, Aristia Pompei, Ana Manoil [23].

În anii interbelici, feminista Zoe Râmniceanu a avut numeroase iniţiative, ea contribuind la înființarea, organizarea și coordonarea mai multor asociații feministe: a fost preşedinta asociațiilor Furnica, Solidaritatea, vice-președinta Consiliului Național al Femeilor Române. A fost prima femeie aleasă în comisia interimară a Capitalei.
Totodată, ea şi alte numeroase membre ale Societății Ortodoxe Naționale a Femeilor Române au susținut importanţa și necesitatea educației fetelor. Împreună cu Elena Nanu-Păşcanu, Calypso Botez, a reușit să înființeze Şcoala de horticultură şi fermiere în iulie 1923. Școala a funcţionat, la început, pe Şoseaua Kiseleff, pe terenul Primăriei şi apoi, în primăvara anului 1926, s-a mutat la Grozăveşti, Splaiul Independenţei 333 [24]. Personalul şcolii urmărea educaţia fiicelor invalizilor şi a orfanilor de război, pregătirea de fermiere care să aibă cunoştinţe de pomicultură, horticultură, creşterea animalelor şi contabilitate.
Documentele din arhive arată că Zoe Romniceanu a continuat să vegheze asupra școlile societății „Țesătoarea”, chiar și după moarte: în anul 1927, dintr-o rentă a defunctei preşedinte Zoe Râmniceanu, s-a înfiinţat un premiu anual cu numele donatoarei, în valoare de 20.000 lei, care se acorda celei mai merituoase absolvente a şcolii „Ţesătoarea” [25].
În semn de respect și considerație, în 1928, membrele Societății Naționale a Femeilor Române au hotărât să dea numele „Zoe Dr. Romniceanu” externatului secundar şi comercial al societății. Acest Liceu Comercial de Fete „Zoe Dr. Romniceanu” a fost inaugurat la 21 noiembrie 1929, printr-o frumoasă ceremonie, la care au participat numeroase personalități, care susțineau inițiativele membrelor societății. Liceul a continuat să funcționeze până în anul 1948, când a fost desființat de noua putere comunistă, prin reforma învățământului.

21 noiembrie 1929, București - inaugurarea școlii comerciale „Zoe Romniceanu”, în prezența Reginei Maria
(ANR, Colectia Documente Fotografice IV 355)

Zoe Romniceanu și-a închinat întreaga viață binelui obștesc și a fost înmormântată la 21 mai 1926 [26]. Prin testament, ea și-a donat averea unor asociații feministe, care militau pentru recunoaşterea şi acordarea drepturile femeii, unor societăţi de binefacere: Țesătoarea „Regina Elisabeta”, Pâinea zilnică, Azilul de bătrâni, Societatea Institutorilor, Casa Femeii, Societatea Ortodoxă Națională a Femeilor Române, Primăriei Municipiului București pentru bucureștenii săraci, pentru înființarea unei biblioteci populare, a unui dispensar.


Fragment din prima filă a testamentului Zoei Râmniceanu (ANR, fond SONFR, dosar 27, f. 1)	Fragment din ultima filă a testamentului Zoei Râmniceanu (ANR, fond SONFR, dosar 27, f. 2)

Monica Negru
(nr. 1, ianuarie 2021, anul XI)

NOTE

1. ANR, fond Societatea Ortodoxă Națională a Femeilor Române (SONFR), A. Comitetul Central, dosar 27, f. 1-2.
2. Vezi Statutele Societăţii Ţesătoarea în ANR, fond SONFR, dosar 443, f. 47 verso.
3. ANR, fond SONFR, dosar 453, f. 48-50; ANR, fond familial Cantacuzino, dosar 160, f. 157-158, manuscris.
4. ANR, fond familial Cantacuzino, dosar 85, f. 10, manuscris.
5. Dimineaţa, 18 mai 1927 în ANR, fond SONFR, dosar 1239, f. 56.
6. ANR, fond SONFR, dosar 189, f. 7-9, manuscris.
7. Ibidem, dosar 439, f. 67v, registru, manuscris.
8. Ibidem, dosar 4, f. 65.
9. Monitorul Oficial, Nr. 517,17 februarie 1911, p. 10652–10653.
10. Ileana Cioarec, Boierii Glogoveni, Editura ALMA, Craiova, 2009, p. 197.
11. Daniela Popescu, Mișcarea feministă în anii primului război mondial, în Omagiu istoricului Dan Berindei cu prilejul acordării titlului de doctor honoris causa, Editura D.M. Press, Focșani, 2001, p. 216.
12. ANR, fond SONFR, dosar 19, f. 5, 7-9, manuscris.
13. Ibidem, dosar 19/1916-1918, f. 45-47, manuscris.
14. Ibidem, dosar 365, f. 17 verso manuscris.
15. Ibidem, dosar 20, f.11.
16. Acţiunea feministă, anul I, nr. 9-10, din 1-15 septembrie 1919.
17. ANR, Colecția Manuscrise, Manuscrisul nr. 1882, f. 19-90.
18. Aristia Pompeiu, Calendarul de răsboiu al ostașilor români, București, Editura Institutul de Arte Grafice C. Sfetea, 1919, p. 89.
19. Biblioteca Naţională a României, Colecţii speciale, Arhiva Istorică, fond Saint Georges, Zoe Romniceanu, f. 10.
20. Ibidem.
21. ANR, fond SONFR, dosar 19, f. 32, manuscris.
22. Soțul Alexandrinei Cantacuzino, om politic conservator.
23. ANR, fond SONFR, dosar 19, f. 32, manuscris.
24. Ibidem, dosar 176, f. 35-37, 64-68.
25. Ibidem, dosar 52, f. 51.
26. Biserica și scoala, An L, nr. 23, Arad, 6 iunie 1926, p. 7.