Florica Bagdasar, autobiografie

Florica Ciumetti-Bagdasar (n. 24 ianuarie 1901, Monastir, Imperiul Otoman – d. 19 decembrie 1978, București) a fost medic cu specialitatea neuropsihiatrie infantilă și prima femeie ministru din România, la Ministerul Sănătății, în perioada 1946-1948.
La Arhivele Naționale ale României se păstrează două autobiografii și mai multe file cu însemnări ale Floricăi Bagdasar, cu numeroase și interesate date despre viața ei, din care am selectat câteva fragmente.

(În imagine, Florica Bagdasar, 1901-1978. Sursa: ANR, SANIC, fond familial Bagdasar, dosar 115, f. 2)

Prima autobiografie [1] este datată în octombrie 1944:

„M-am născut în anul 1901, la 24 ianuarie, în Bitolia, Macedonia. Tatăl meu, inginerul Sterie Ciumetti, de origine româno-macedonean, era fiu de păstor, și primul în familia lui care a învățat carte. Fiind elev bun a venit în București, unde a urmat politehnica.
Reîntors în Macedonia, a fost mulți ani profesor de matematici la Liceul Român din Bitolia și inginer în Turcia.
În 1913, în urma războiului balcanic, familia mea s-a mutat în țară, iar tatăl meu a fost, rând pe rând, inginer al jud<ețului> la Vaslui, Silistra, Ilfov, iar apoi inginer insp<ector> general la Constanța.
Mama mea [2] descindea tot dintr-o familie de păstori; a fost dată la școală și avea șase clase de liceu. Nu avea nici o avere personală.
Părinții mei au avut 6 (șase) copii, din care am rămas doar o soră mai mică și eu. Tatăl meu a fost un om corect în serviciile pe care le-a ocupat. La sfârșitul vieții, după o carieră de 40 de ani ca inginer, singura avere pe care a lăsat-o pentru cei trei copii rămași după el a fost o casă cu două apartamente în București (din trei camere, hall și dependințe fiecare), la care am avut de plătit noi, copiii, resturi de datorie.
Clasele primare și clasa I-a de liceu le-am făcut în Bitolia.

 
1944, octombrie, București. Prima filă din autobiografia Floricăi Bagdasar
(Sursa: ANR, SANIC, fond familial Bagdasar, dosarul 117, f. 2, manuscris)

1911, noiembrie 5, Bitolia, Turcia. Certificatul de absolvire a școlii primare de către Florica Ciumeti
(Sursa: ANR, SANIC, fond familial Bagdasar, dosar 107, f. 1)

1928, mai 26, New York. Scrisoare despre bursa Rockefeller acordată Floricăi Ciumetti-Bagdasar
(Sursa: ANR, SANIC, fond familial Bagdasar, dosar 112, f. 3)

Reîntorși în țară, am fost medic la Spitalul de Boli Mintale din Jimbolia și Cernăuți. În 1934, ne-am stabilit în București, unde am funcționat ca medic școlar la Ministerul Educației”.

A doua autobiografie [4] a Floricăi Bagdasar este datată 21.02.1958:

„În 1938, am început să lucrez în domeniul Igienei Mintale Infantile, specialitate în care reușisem să-mi însușesc un bogat bagaj de cunoștințe. Entuziasmată de perspectivele largi pe care le oferea rezolvarea practică a problemelor de igienă mintală în vederea dezvoltării optime a posibilităților de care dispun copiii, am studiat latura medicală și cea educativă.
În 1938 am inaugurat primele consultații de igienă mintală infantilă în cadrul școlar. În 1946 am organizat un Centru de Igienă Mintală și o școală specială pentru deficiențele mintale și comportamentale, unde am funcționat până în 1953.
În toată această perioadă, pasionată de problemele medico-pedagogice, am întreprins variate cercetări pe plan mintal, manual și comportamental, în vederea dezvoltării optime a copiilor.
Între anii 1940 și 1952 am reușit să antrenez numeroase cadre didactice și medicale în rezolvarea fructuoasă a rebuturilor școlare și tulburărilor comportamentale ale copiilor. Am lucrat cu râvnă, căutând să găsesc metode optime de activitate personală-individuală adecvată diferitelor vârste, pentru însușirea noțiunilor de bază în calcul, scris-citit și autodisciplinare.
Din 1940 până în 1948 am putut să fac pe scară destul de mare experiențe fructuoase în domeniul medico-pedagogic, cu rezultate promițătoare, pe care am fost nevoită să le sistez în 1948.

1948, București. Fotografii cu expoziția „Copilul nostru” organizată de Florica Bagdasar, Ministrul Sănătății
( Sursa: ANR, SANIC, fond familial Bagdasar, dosar 150, f. 1, 4)

„După eliberarea mea din funcțiile politice în 1948, m-am reîntors la preocupările mele de igienă mintală infantilă, pasionată de problemele în care puteam din nou să lucrez; scopul meu era să sintetizez experiența acumulată, pentru ca din ea să beneficieze un număr cât mai mare de copii.
În ianuarie 1953, am fost eliberată din conducerea Centrului de Igienă Mintală și sustrasă fără voie de la niște probleme care nu puteau decât să aducă foloase medicinei și pedagogiei.
Chiar de la sfârșitul lunii ianuarie 1953 am căzut grav bolnavă la pat, cu o afecțiune pulmonară care a necesitat internarea mea îndelungată în Sanatoriul Filaret, unde am avut de suportat și o intervenție chirurgicală. Recuperarea sănătății mele s-a făcut anevoie, fiind mult timp incapabilă de efort fizic.
Din octombrie 1957 mi s-a încredințat funcția de vice președinte a Crucii Roșii R.P.R. [5]

Soțul meu, doctor D. Bagdasar a decedat în 1946. Din căsătoria noastră am avut un singur copil, Alexandra Bagdasar [6], care a isprăvit facultatea de matematică din București și în prezent își face doctoratul în matematică la Universitatea Yale, unde se află cu soțul ei, conferențiar Ionescu Tulcea C.

Din punct de vedere politic nu am făcut parte din nici un partid politic înainte de august 1944.

Din anul 1922 însă, când s-a închegat prietenia mea cu doctorul Bagdasar, urmată apoi de căsătoria noastră în 1927, am trăit alături de soțul meu tot zbuciumul său sufletesc pentru instaurarea unui regim care să realizeze reforme sociale din care să beneficieze marea masă de muncitori, care muncesc cu brațele sau cu mintea. Soțul meu era un bun cunoscător în problemele marxismului, înfocat susținător al ideilor de stânga și fervent admirator al politicii comuniste și al realizărilor uriașe din URSS, al căror propagandist se simțea îndrituit să fie, fără teamă de riscurile care-l amenințau.
Încă de pe băncile facultății am luat cunoștință de toate ideile care-l frământau pe soțul meu și prietenia noastră s-a consolidat, stabilindu-se o comunitate de idei în felul de a vedea viața, de a munci și de a lupta pentru realizarea unui ideal înalt al vieții.
Fără să am vreun rol deosebit în activitatea lui politică pe care o ducea fără întrerupere încă din anul 1922 când l-am cunoscut, am fost totuși părtașa gândurilor lui și a acțiunilor pe care le întreprindea, secondându-l în multe împrejurări grele.
Casa noastră a fost deschisă tuturor persoanelor care militau pentru promovarea ideologiei de stânga. Deseori în consfătuirile de ilegaliști care aveau loc la noi acasă sau în alte locuri, unde trebuia să participe și soțul meu, mie îmi revenea rolul modest de a face de pază și de a preîntâmpina vreo surpriză neplăcută. Am făcut totdeauna acest lucru cu mult sânge rece și curaj, bucuroasă că-mi pot ajuta soțul în situații de multe ori extrem de riscante pentru amândoi.
Soțul meu a fost un excelent neurolog și neurochirurg, cu prestigiu în lumea medicală și intelectuală, ceea ce i-a asigurat tot timpul o clientelă și o situație materială deosebită; acest lucru ne-a permis să putem da ajutor moral și material ori de câte ori ni s-a cerut.

Înainte de 23 august 1944 am avut ocazia să cunosc mulți ilegaliști, care azi ocupă posturi de răspundere în R.P.R., oameni pentru care de la prima cunoștință am avut o deosebită considerație fiindcă își riscau viața pentru o idee nobilă, pusă în slujba binelui omenirii.
Imediat după 23 august 1944 am devenit membră a P.C.R. [7] Din 1944 până în 1948 am activat în diferite organizații de masă cu sarcini de răspundere date de Partid. Am activat astfel în Apărarea Patriotică, în U.F.A.R., în Uniunea Patrioților, la U.F.D.R. [8], ca membră în Comitetul Executiv, sau în conducere.
Din 1946 până în 1951 am fost membră în Adunarea Națională.

Din ianuarie 1953, odată cu eliberarea mea de la Centrul de Igienă Mintală și concomitent cu îmbolnăvirea mea, nu am mai desfășurat nici o activitate politică. În tot acest interval, din 1953 până în 1957, eforturile mele s-au îndreptat contra bolii necruțătoare pe care o aveam, găsind suficientă rezistență morală ca să o înving. În viața retrasă pe care am fost nevoită să o duc în ultimii 4-5 ani, m-am rezumat doar la rolul de mamă pentru copilul meu. Am avut astfel timp suficient să mă ocup de formarea spirituală și intelectuală a fiicei mele, care a moștenit calitățile intelectuale ale soțului meu, străduindu-mă să o ajut să devie un element care să facă cinste țării și cinste părinților ei, achitându-mă astfel de o obligație morală contractată față de soțul meu.

În toată viața mea am căutat să muncesc perseverent în tot ceea ce am întreprins, să urmez o linie de conduită fără oscilări și compromisuri, să mă fac utilă societății prin cunoștințele achiziționate, credincioasă conștiinței mele morale și politice, ceea ce m-a ajutat să răzbat prin diferitele situații dificile din viața mea.
Politica pe care am făcut-o alături de soțul meu din fragedă tinerețe mi-a prilejuit satisfacția pe care ți-o dă un ideal urmărit cu pasiune, fără să caut situații personale sau avantagii materiale. Atunci când mi s-a încredințat o sarcină de partid, am căutat să mă achit cât mai conștiincios, în interesul Partidului și al țării.
Cu toate situațiile neplăcute prin care am fost nevoită să trec în ultimii ani, pot să afirm că ideile mele, politica și convingerile mele în triumful cauzei socialismului au rămas nezdruncinate.”

21.II.1958                                                                                            Florica Bagdasar


Florica Bagdasar a notat aceste date biografice în anii dictaturii comuniste, situație care a determinat-o probabil la aceste comentarii ideologice excesive. Ea a fost adeptă a unei orientări politice de stânga, a aderat la Partidul Muncitoresc Român imediat după 23 august 1944, considerând, ca și soțul său, că prin această adeziune se va putea schimba în bine viaţa oamenilor și a colaborat cu autoritățile comuniste în anii ’40, dar s-a concentrat pe cercetările medicale, modernizarea sistemului educativ și nu a susținut politica dictatorială promovată tot mai intens în anii regimului comunist din România.
Florica Bagdasar rămâne în istoria noastră ca fondatoare a specialităţilor de sănătate mintală şi a neuropsihiatriei copilului şi adolescentului, creator de școli speciale, de manuale moderne – Carte pentru toți copiii, Abecedarul pentru toți copiii, Alfabetar cu scriere verticală, Aritmetica pentru copii ș.a. – prima conferenţiară din ţara noastră la disciplina de psihologie a copilului normal şi patologic.

Alfabetarul Floba creat de Florica Bagdasar pentru copiii din clasele primare
(Sursa: ANR, SANIC, fond Familial Bagdasar, dosar 109)

Monica Negru
(nr. 10, octombrie 2022, anul XII)

NOTE

1. ANR, SANIC, fond familial Bagdasar, dosarul 117, f. 2-3.
2. Anastasia Papahagi Ciumetti a fost sora istoricului și etnografului Pericle Papahagi – vezi Adina Berciu-Drăghicescu, Florica Bagdasar (1901-1978) – o viață în slujba lui Hipocrat, în Femei celebre ale României, Muzeul Județean „Ștefan cel Mare” din Vaslui, Editura PIM, Iași, 2021, p. 140.
3. Ministerul Sănătății și Ocrotirii Sociale.
4. ANR, SANIC, fond familial Bagdasar, dosarul 117, f. 6-10.
5. Republica Populară Română.
6. Alexandra Bagdasar a fost matematician, profesor universitar în SUA, căsătorită prima oară cu Cassius Ionescu Tulcea, apoi cu Saul Bellow, laureat Nobel în 1976. Scriitorul american o caracteriza pe Florica în romanul său Iarna Decanului, scris cu ocazia venirii la Bucureşti cu soţia sa Alexandra în 1978: „Nu se trăgea din boieri... Ea a fost la început comunistă, dar nu s-a putut dezbăra de manierele de adevărată doamnă”, iar „umanitatea ei personală provenea din surse străvechi” - https://snpcar.ro/dr-florica-bagdasar-la-aniversarea-110-ani-de-la-nastere/
7. Partidul Comunist Român.
8. Uniunea Femeilor Antifasciste din România (UFAR) a fost o organizație feminină importantă a mișcării comuniste din România. Înființată la 15 aprilie 1945, din inițiativa Anei Pauker, asociația a făcut parte ulterior din Federația Democratică a Femeilor din România (FDFR) și Uniunea Femeilor Democrate din România (UFDR).