Asociația Țesătoarea: educație și artă tradițională

Din secolul al XIX-lea, și în spațiul românesc, femei nobile și cu inițiativă s-au coalizat în diverse asociații, de profil educativ, religios, cultural, cu obiective umanitare, sociale, de exemplu modernizarea învățământului, salvarea și promovarea artei tradiționale. Astfel, s-a înfiinţat și societatea Țesătoarea, la 27 ianuarie 1905 [1], cu sediul în Bucureşti, sub protecţia Reginei Elisabeta, cu deviza: Viitorul ţării îl ţese femeia. Regina Elisabeta a susţinut Țesătoarea, în Actul de fundaţie al societăţii ea a scris: „Necontenit preocupată de binele iubitului nostru popor, şi totdeauna cu mintea şi inima la fericirea sa, am chibzuit că unul din mijloacele prin care s-ar putea ajunge la propăşirea pe tărâmul economic este înflorirea industriei casnice, atât de însemnată şi productivă odinioară. Călăuzită de acest gând, am ales una din ramurile acestei industrii cultura gândacilor de mătasă, mai la îndemână tuturor şi cu care poporul nostru este obişnuit, cultură, ce prin voinţa Domnului, va procura celor care o vor cuprinde, mari foloase, după cum şi altă dată le producea însemnate venituri. Şi atuncea, am făurit cu gândul un aşezământ, căruia i-am zis: <Ţesătoarea>, care să aibă ca ţel răspândirea culturei gândacilor de mătasă, şi întrebuinţarea mijloacelor prin care ar fi posibilă desăvârşirea scopului” [2].
Scopul societății Țesătoarea era încurajarea şi dezvoltarea în România a culturii gândacilor de mătase, a ţesătoriei mătăsii şi comercializarea acestor produse. Prima adunare generală a societăţii Ţesătoarea a avut loc la 27 ianuarie 1907, când s-au analizat greutăţile culturii gândacilor de mătase şi s-au căutat soluţii. În anul 1906, activităţile societăţii se extinseseră în 27 judeţe, printre care Ilfov, Dolj, Mehedinţi, Teleorman [3].
În 1907, un comitet de femei din care făceau parte Alexandrina Cantacuzino,  Alexandrina Barbu, Zoe C. Golescu, Ana Th. Nica, Maria Racotta, Fanny Seculici [4], condus de Zoe Gr. Râmniceanu, a înfiinţat şcoala-atelier „Regina Elisaveta Ţesătoarea”, cu regulament şi program de funcţionare, cu centrul în Bucureşti şi sucursale în comunele rurale şi urbane. Școli de țesătorie au fost întemeiate la București, Chișinău, Sulina, Ismail.

1938, februarie 10, București. Regulamentul atelierului „Regina Elisaveta Țesătoarea”
(Sursa: ANR, SANIC, fond SONFR, dosar 438, f. 11)

În anii ’30, s-a remarcat la conducerea şcolii, printr-o activitate inovatoare şi productivă, Adela Chiru Nanov [5]. Școala „Ţesătoarea Regina Elisaveta” avea local propriu numai pentru eleve interne, cu două ateliere mari (unul în strada Popa Lazăr nr. 8, unde era şi gogoşeria societăţii), înzestrate cu războaie, unelte, maşină Schaft, maşini de tricotat etc., totodată  săli de clase, cancelarie, dormitor (pentru 84 de eleve interne), baie, sală de mâncare, bucătărie, spălătorie, curte, grădină de zarzavat, plantaţie de duzi [6].
Scopul acestei şcoli era „să dea învăţământ gratuit la fete de săteni şi femei târgoveţe, în meseria ţesutului” [7], să formeze bune gospodine, maestre de industrie casnică, perfecţionate în arta ţesutului, în lucrări executate după vechile modele, mai ales în culori vegetale. Școala oferea cursuri de ţesătorie, sericicultură, vopsitorie vegetală şi chimică, cusături naţionale, alesul scoarţelor româneşti, covoare persane, gospodărie. Examene finale erau organizate la disciplinele specifice profesiei de ţesător: sericicultură, covoare, ţesut, filatură, tehnologie, cultura dudului şi vopsitorie. Fondurile şcolii proveneau din comercializarea producţiei proprii. Maestrele absolvente, reîntoarse în comunele lor, au învăţat sătencele cum să dezvolte cultura gândacilor de mătase, uscarea gogoşilor, trasul borangicului [8].
Istoria societăţii Ţesătoarea din anii interbelici este incertă, probabil a dispărut prin inactivitate, dar şcoala şi atelierul de ţesătorie – denumit Țesătoarea-Regina Elisaveta – şi-au continuat existenţa [9], iar o serie de documente atestă, sporadic, existenţa asociaţiei chiar şi în anii ’40. Astfel, după Primul Război Mondial, Ţesătoarea a organizat anual expoziții de cusături naționale, cu participarea constantă a Reginei Maria, protectoarea asociaţiei, care a luat parte la dezbateri şi decizii privind organizarea şi funcţionarea societăţii.
Numeroase femei educate s-au afiliat acestei asociații și au contribuit la realizarea obiectivelor. Astfel, Zoe Gr. Râmniceanu (1868? - 1926), prima președintă a asociației, prima femeie aleasă în comisia interimară a Capitalei, a lăsat prin testament averea sa asociațiilor feministe cu care a colaborat. În anul 1927, dintr-o rentă a defunctei preşedinte, Zoe Râmniceanu, s-a înfiinţat un premiu anual cu numele donatoarei, în valoare de 20.000 lei, care se acorda celei mai merituoase absolvente a şcolii Ţesătoarea [10].
Alexandrina Gr. Cantacuzino (1876-1944), președinta asociației după moartea Zoei Râmniceanu, a coordonat desfășurarea expozițiilor de scoarțe tradiționale la Casa Femeii, de asemenea fuziunea cu SONFR în 1937.

Zoe Râmniceanu


Alexandrina Cantacuzino (Sursa: ANR, fond SONFR, dosar 1239, f. 152)

Sarmiza Bilcescu Alimăneștianu (1867-1935), prima femeie doctor în drept din lume și prima femeie avocat din Europa, a colaborat cu diferite asociații și societăți, Vatra luminoasă, Obolul, Leagănul, Pâinea Zilnică, Furnica, Țesătoarea Regina Elisabeta, a fost președinta Societății Turtucaia, membru fondator al Societății Domnișoarelor Române, a creat ateliere de țesut și cusătorie în zona Muscel [11]. A fost membră în juriul concursurilor de scoarțe românești organizate de societatea Țesătoarea și desfășurate la Casa Femeii din București, în perioada anilor 1929-1935.
Aretia Tătărescu (1889-1968) a fost președinta Ligii Naționale a Femeilor, a SONFR filiala Gorj, membră a comitetului de direcție a Țesătoarei, a organizat școli și ateliere de țesătorie în satele gorjene, a participat și a obținut premii la numeroase concursuri naționale și internaționale de țesături românești. A contribuit la ridicarea de biserici, casa memorială și mausoleul Ecaterinei Teodoroiu, casa memorială Tudor Vladimirescu, ansamblul monumental Constantin Brâncuși [12].
Ţesătoarea a avut numeroase și valoroase membre, dar despre implicarea și activitatea lor la această asociație nu s-a scris. O sursă esențială pentru istoria acestei asociații este registrul cu procese verbale încheiate la ședințele Ţesătoarei, păstrat la ANR, pe paginile căruia se pot vedea semnăturile participanților la aceste reuniuni:

1930, aprilie 29, București. O filă din proces verbal al ședinței societății Țesătoarea din 29 aprilie 1930, cu semnăturile membrilor
(Sursa: ANR, SANIC, fond SONFR, dosar 439, f. 20)

Din acest registru aflăm și membrele comitetul de direcție al Țesătoarei în luna martie 1935, cu aprobarea Maiestății sale Regina Maria: Alexandrina Gr. Cantacuzino-președintă, Aretia Gh. Tătărăscu,Vighy M. Berceanu, Zefira col. Voiculescu – consilieră delegată, Al. Em. Lahovary,  Ortansa Cosma și Anibal Teodorescu – secretar general.

1935, martie, București. Reînnoirea mandatelor Comitetului de Direcție al societății Țesătoarea și acordul Reginei Maria (Sursa: ANR, SANIC, fond SONFR, dosar 439, f. 56)

Un obiectiv important al societăţii şi şcolii Ţesătoareaa fost organizarea de expoziţii de covoare româneşti, de regulă la Casa Femeii, în Splaiul Independenţei 46, cu scopul salvării și promovării artei populare. Membrele societăţii au încercat să organizeze în fiecare an o expoziţie de covoare, cusături naţionale, pânzeturi, stofe preoțești, invitând să participe toate şcolile de industrie casnică din ţară, iar cele care îndeplineau toate criteriile cerute (executantul trebuia să precizeze în ce condiții a fost executat covorul, de unde s-a inspirat, culoarea vegetală întrebuințată sau altă metodă și să fie păstrat caracterul etnic al covorului)  erau premiate. La 1 iunie 1929, Țesătoarea a deschis prima expoziție de scoarțe naționale (covoare oltenești, muntenești, moldovenești, basarabene), specifice prin țesut, colorit, prin desen, la Casei Femeii [13].
În paralel, s-a organizat un concurs, iar juriul – Alexandrina Cantacuzino, președintă, Elena general Perticari, Sarmiza Alimăneştianu, Zefira colonel Voiculescu, Cecilia Storck-Steriade, Costin Petrescu şi Anibal Teodorescu – a hotărât ca din cele 132 scoarţe trimise, 79 să fie respinse pentru că nu îndeplineau condiţiile (nu aveau caracter românesc, desenul prea mecanic, coloritul prea slab). Printre premianţi au fost atelierele patronate de doamnele Aretia Gh. Tătărăscu (Gorj), Nisipeanu, Vincent, Stamatiade, Ciuceanu (Bucureşti), Alexandrina Duly (Piteşti), Turcanovici (Roman) şi şcolile de industrie casnică de la Chişinău, Călăraşi, Botoşani [14].
La 23 aprilie 1931 a avut loc deschiderea Expoziţiei de covoare româneşti, organizată  de Ţesătoarea la Casa Femeii, în prezenţa Regelui Carol al II-lea, iar Alexandrina Cantacuzino a ținut un discurs în care a mulțumit autorităților pentru sprijinul acordat asociației [15]. La acest al treilea concurs şi expoziţie de scoarţe româneşti, din aprilie 1931, au participat  22 de şcoli şi ateliere de industrie casnică, de meserii, societăţi, maestre şi maici din Arad, Bucureşti, Călăraşi, Chişinău, Craiova, Târgovişte, Ploieşti, Gorj, Constanţa, care au expus 83 de scoarţe româneşti [16].
În proces verbal încheiat cu ocazia  deschiderii la 4 mai 1933 a celei de-a V-a expoziții și concurs de scoarțe românești sunt menționate premiile acordate:
Hors Concurs: Școala Țesătoarea și Dna Alecs. Rodica
Premiul I Atelierul Iulia Vincez și  Școala de Industrie Casnică Constanța
Premiul II  Școala de Industrie Casnică a Dnelor Bălăceanu și Popescu, Rucăr
Premiul III Dna Ecat. Costescu  Comănești Bacău
Mențiuni:  Atelierul Maria Ciuceanu, DnaIng. Staicovici, Atelierul Cioran și Dancăș, Școala Asoc. Feministe din Galați [17]

1933, mai 4, București. O filă din proces verbal încheiat de membrele societății Țesătoarea, la 4 mai 1933,
referitor la deschiderea expoziția de scoarțe românești la Casa Femeii
(Sursa: ANR, SANIC, fond SONFR, dosar 439, f. 42v)

În anii următori, membrele Țesătoarei au organizat alte expoziţii şi concursuri de scoarţe româneşti, astfel la 9 mai 1934 s-a desfăşurat al VI-lea concurs de scoarţe la Casa Femeii, la 16-20 mai 1935 al VII-lea, la 1-4 mai 1936 al VIII-lea concurs de covoare şi motive româneşti, iar la 10-20 martie 1937 al IX-lea concurs.
Ţesătoarea a avut şi reprezentare internaţională, de exemplu în 1924, ziarul „Dimineaţa” prezenta expoziția Țesătoarea de la Belgrad,amintea de pânzele societăţii, de bluze, şorţuri, poşete perne, de broderii de artă, rochii minunate ale doamnelor Cobilovici şi Fărcăşanu [18]. În 1930, şcoala a participat la o expoziţie organizată la Barcelona, obţinând medalia de aur, iar covoarele şi stofele au fost mult apreciate, toate s-au vândut [19], în aprilie 1931 la concursul de covoare de la Viena [20] ș.a.
În anul 1937, societatea Ţesătoarea a fuzionat cu Societatea Ortodoxă Naţională a Femeilor Române.

Monica Negru
(nr. 5, mai 2023, anul XIII)

NOTE

1. Vezi Statutele Societăţii Ţesătoarea în Arhivele Naționale ale României (în continuare ANR), Serviciul Arhivelor Naționale Istorice Centrale (în continuare SANIC), fond Societatea Ortodoxă Naţională a Femeilor Române (în continuare SONFR), dosar 443, f. 47v.
2. Dare de seamă a Consiliului de administraţie asupra activităţei Societăţei „Ţesătoarea” în anii 1905-1906, Instit. de Arte Grafice „Carol Göbl”, Bucureşti, 1907, în ANR, SANIC, fond SONFR, dosar 443, f. 39.
3. Ibidem, f. 39v.
4. ANR, SANIC, fond SONFR, dosar 438, f. 11.
5. Universul, Anul al 55-lea, nr. 169, miercuri, 22 iunie 1938, în ANR, SANIC, fond SONFR, dosar 445, f. 19.
6. ANR, SANIC, fond SONFR, dosar 453, f. 48 – 50.
7. Ibidem, dosar 439, f. 67v, registru, manuscris.
8. Ibidem, dosar 453, f. 51.
9. Ibidem, dosar 439, f. 68, manuscris.
10. Ibidem, dosar 50, f. 51.
11. Este mentionată participarea cu colecția de costume naționale la al VI-lea concurs de scoarțe românești din anul 1934 în ANR, SANIC, fond SONFR, dosar 439, f. 57, registru, manuscris.
12. Adina Berciu-Drăghicescu, Eroinele României Mari. Destine din linia întâi, București, Editura Muzeul Literaturii Române, 2018, p. 171-173.
13. ANR, SANIC, fond familial Cantacuzino, dosar 125, f. 1-7, fond SONFR, dosar 439, 9v-10, registru, manuscris.
14. ANR, SANIC, fond SONFR, dosar 439, 9, registru, manuscris.
15. ANR, SANIC, fond familial Cantacuzino, dosar 144, vol.II, f. 156-162, manuscris
16. ANR, SANIC, fond SONFR, dosar 439, f. 25v, 26v, registru, manuscris.
17. Ibidem, f. 43.
18. ANR, SANIC, fond familial Cantacuzino, dosar 46, f. 156.
19. Ibidem, dosar 97, f. 16-19, 46-49, manuscris.
20. ANR, SANIC, fond SONFR, dosar 439, f. 22.