Aretia Tătărescu și arta tradițională românească

Aretia Piteșteanu s-a născut la 16 septembrie 1889, la București, în familia unui proprietar de terenuri agricole, Gheorghe Piteșteanu. A rămas orfană la 8 ani şi a plecat cu cei doi fraţi şi cu bunica în Belgia, unde a studiat pianul şi pictura, a absolvit Conservatorul Regal din Bruxelles și a fost profesoară de pian la Liceul de Muzică din București. În 1906 s-a căsătorit cu Gheorghe Tătărescu, din vechea boierime olteană, jurist, om politic, membru de onoare al Academiei Române, al 36-lea premier al României din anii 1934-1937 și 1939-1940. În 1919 soții Aretia și Gheorghe Tătărescu au cumpărat moșia Poiana din Rovinari, Gorj, iar în anul 1924 au început renovarea conacului care suferise grave deteriorări în timpul războiului, au refăcut și biserica Sfântul Gheorghe din Poiana.

Aretia Tătărescu (Sursa: ANR, Colecția Documente Fotografice, F I 5400)

Aretia Tătărescu a fost o femeie deosebit de activă, cu numeroase inițiative, colaborări și realizări, în multe și diverse domenii. S-a interesat și de evoluția economiei, de exemplu, în octombrie 1937, la Vădeni, în județul Gorj, a avut loc punerea pietrei de temelie a primei fabrici de topit şi meliţat cânepa. A promovat biserica ortodoxă, contribuind la finalizarea lucrărilor la biserica „Sfinţii Apostoli“, târnosită la 7 noiembrie 1937 în prezenţa Patriarhului Miron Cristea şi a premierului Gheorghe Tătărescu, invitat de onoare fiind sculptorul Constantin Brâncuşi.
Totodată, ea a contribuit la înființarea Asociației Cercetașilor, în 1913 fiind aleasă conducătoarea cohortei ,,Păstorul Bucur”, a fost președinta Societății Naționale de Cruce Roșie, în anii Primului Război Mondial a realizat colecte în obiecte şi bani pentru populaţia din Basarabia sub egida Crucii Roşii de la Târgu‑Jiu [1].
Aretia Tătărescu a contribuit la ridicarea casei memoriale și mausoleului Ecaterinei Teodoroiu, a casei memoriale Tudor Vladimirescu, a ansamblului monumental Constantin Brâncuși.La 10 septembrie 1935, a organizat ceremonia dezvelirii monumentului Ecaterinei Teodoroiu, la Târgu Jiu, în prezența regelui Carol al II-lea, a diplomatului Nicolae Titulescu şi guvernului Gheorghe Tătărescu [2]. Monumentul a fost ridicat de Liga naţională a femeilor române din Gorj, iar președinta, Aretia Gh. Tătărescu, a fost cea care a convins-o pe sculptorița Milița Petrașcu să realizeze lucrarea.
În mod constant, Aretia Tătărescu a coordonat și mișcarea feministă din Oltenia, a fost președinta Ligii Naționale a Femeilor din Gorj (înființată în anul 1921 ca filială a Ligii Femeilor Române), a Societății Ortodoxe Naționale a Femeilor Române (SONFR) filiala Gorj (chiar președintă a SONFR, în perioada arestului la domiciliu a Alexandrinei Cantacuzino din ordinul regelui Carol al II-lea, 3 noiembrie 1939 – 7 septembrie 1940).
Liga Femeilor Române din Gorj avea în 1929 un comitet de conducere format din: Arethia Tătărescu – președintă, Maria Schileru şi Amalia Caribolu – vicepreşedinte, Elena Coiculescu – casieră, Sabina Hasnaş, Aurica Frumuşanu, Sevasta Vasilescu, Elena Vasilescu, Ecaterina Costescu – membre. Liga avea ca scop „în primul rând, păstrarea vechii tradiţiuni artistice a poporului şi, îndeosebi, încurajarea industriei casnice a ţărăncii" [3]. Cu acest obiectiv, Aretia Tătărescu a deschis, la Târgu-Jiu, Atelierul de ţesătorie al Ligii, instalat într-o nouă clădire de pe Digul Jiului, având ca model Cula din Groşerea (1926), în care s-au ţesut covoare valoroase ce-au dus în lume faima artei tradiţionale gorjeneşti.

Cule din Groșera-Gorj (Sursa: Al. Tzigara Samurcaș, Arta în România, București, Minerva, 1909, p. 17)

Atelierul dispunea, în anul 1929, de un număr de 65 de lucrătoare şi de 15 gherghefuri mari, care realizau covoare cu o suprafaţă de 285 metri pătraţi [4].
Sub conducerea Aretiei Tătărescu, liga a înființat mai multe centre sătești de lucru pentru femei, școli de gospodărie precum și ateliere cu războaie de țesut pentru tinerele gorjence la Tismana și Târgu–Jiu. Tot prin grija sa a fost înființată la Rovinari o școală de gospodărie. Aretia Tătărescu a încurajat în cadrul acestor ateliere activitățile de realizare a unor produse de artizanat locale, în special costume naționale și covoare. Liga condusă de Aretia Tătărescu s-a implicat și în protecţia şi conservarea Peşterii Muierii de la Baia-de-Fier.
Despre realizările Aretiei Tătărescu s-a scris destul de mult în presa epocii, spre deosebire de multe alte femei care au rămas uitate, dar arhivele păstrează încă documente nevalorificate istoric, de exemplu un amplu registru cu procese verbale ale ședințelor membrelor asociației Țesătoarea, care prezintă expozițiile și concursurile organizate la București, în anii 1929-1937 [5]. Aretia Tătărescu fost membră a comitetului Țesătoarei, a participat și a obținut premii la numeroase concursuri naționale și internaționale de țesături românești.Astfel, la primul concurs de scoarțe organizat de Țesătoarea, 31 mai 1929: comitetul – Alexandrina Cantacuzino, Simona Lahovary, Elena gral. Perticari, Clotilda gral Averescu, Adela Cantemir – a ales 50 scoarțe pentru a fi expuse, printre care și un covor al Ligii Naționale a Femeilor Gorj [6]. La 1 iunie 1929, societatea Ţesătoarea a deschis prima expoziţie de scoarţe naţionale (covoare olteneşti, munteneşti, moldoveneşti, basarabene), specifice prin ţesut, colorit, prin desen, în sala de conferinţe a Casei Femeii. Printre participanţi au fost şi Regina Maria a României, Demetru I. Dobrescu, primarul Bucureştiului, care au analizat calitatea scoarţelor româneşti şi au propus diferite soluţii pentru „menţinerea şi răspândirea gustului pentru modele curat româneşti” [7].
Juriul, din care au făcut parte, de obicei: Alexandrina Cantacuzino, Elena gral. Perticari, Sarmiza Alimăneștianu, Pia Alimănișteanu, Zefira col. Voiculescu, Ella Rosetti Bălănescu, Hortensa Cosma, Cecilia Storck, pictor Jean Steriade, Costin Petrescu, Tzigara Samurcaș, Ștefan Popescu, Anibal Teodorescu [8], a acordat premii: I – dna Tătărescu [9], II – dna Nisipeanu și Iulia Vincenz, III – dna Stamatiade, IV – dna Melissopol și mențiuni: Văduvele de Răsboi, București, mănăstirea Bistrița, Alexandrina Duly din Pitești, școala de industrie casnică din Chișinău a SONFR, dna Zottu și dna Ciuceanu din București, dna Turcanovici din Roman, Școala Moldoveanca din Botoșani, școala din Caliacra.

Covor oltenesc realizat în atelierul de țesut deschis de Aretia Tătărescu la Târgu-Jiu
(Sursa: Oltenia, Craiova, Atelierele Ramuri, 1943, p. 137)

În anul următor, la 27 aprilie 1930, la un alt concurs organizat de societatea Țesătoarea, s-au acordat următoarele premii: Premiul I – Liga Națională a Femeilor din Gorj pentru scoarța cu model oltenesc, fond albastru turkez, cu păsări și flori, Premiul II – Iulia Vincenz din Craiova, pentru o scoarță model oltenesc, fond albastru cu cocori, Premiul III – Melissopol din Constanța pentru o scoarță model basarabean [10].
Aretia Tătărescu a participat la ședințele Tesătoarei, de exemplu la cea din 10 martie 1931, ea propunea ca trei eleve premiate să meargă la Târgu Jiu și să viziteze atelierele Ligii Naționale, de asemenea, ea sugera să se expună două feluri de covoare: covoare practice cu lână naturală: albă, vânătă, cafenie cu un foarte mic ton de lână vopsită roiba sau lulache și covoare artistice, își exprimă dorința să se înscrie câteva eleve bune ca cercetașe [11].
La 23 aprilie 1931 s-a desfășurat a treia expoziția de scoarțe a Țesătoarei, cu participarea a 22 școli și ateliere de industrie casnică, fiind expuse 83 scoarțe, în prezența regelui Carol al II-lea și a autorităților civile și militare. S-au acordat trei premii I: Liga Națională din Craiova – dna Neamțu (premiul I), Vincenz Iulia din Craiova și Alexandra Melissopol din Constanța (premiul II) [12].
La 22 aprilie 1932, liderele societății Țesătoarea s-au reunit pentru a organiza un nou concurs, iar la această ședință s-a încheiat următorul proces verbal [13]:

Astăzi, 22 aprilie 1932 s-au întrunit la Casa Femeii, Splaiul Independenței 46, membrii juriului concursului de scoarțe organizat de societatea Țesătoarea, pentru a proceda la alegerea scoarțelor ce urmează să fie premiate.
Au luat parte la concurs și au prezentat lucrări:

Dna Aurelia Ionescu
Dna Marioara G. Popescu
Dna Aurora Schmit
Sc. de industrie casnică a Soc. Ortodoxe din Chișinău
Dna Pria
Liga Națională din Craiova
Dna inginer M. D. Staicovici
Seminarul de călugărițe de la Mrea Bistrița
Dna Iulia Vincenz
Dna M. Ciuceanu
Sc. profesională nr. 3 Gh. Chițu
Casele Naționale din Breaza
Dna Elena Ahciortin
Dna Nisipeanu
Liga Națională a Femeilor din Gorj
Școala Țesătoarea care a expus scoarțe minunate, dar nu participă la premiu, fiind

organizatoarea concursului.
            Din juriul examinator fac parte: dna Alexandrina Cantacuzino, președintă.
Doamnele: Elena general Perticari, Sarmiza Alimăneșteanu, Zefira colonel Voiculescu, Cecilia Cuțescu Storck, Hortensa Cosma, Vighi Berceanu, Ana Em. Lahovary, Ella Rosetti-Bălănescu
Domnii: Anibal Teodorescu, Ștefan Popescu, pictor Verona, Tzigara Samurcaș.
            Din mulțimea scorțelor aduse la expoziție, de la primul triaj s-au oprit pentru a fi ales la premii 75 scoarțe, din care 30 expuse de Școala Țesătoarea, rămânând pentru premii numai 45 scoarțe.
            După cercetarea minuțioasă a scoarțelor din punct de vedere al tehnicii, al stilului și al coloritului, juriul a admis următoarele distincții:
Un premiu I a 3000 lei. Un premiu II 2000 Pre<miu> III 1500 și mențiuni
            Se decide:
Premiul hors concurs: Școala Țesătoarea cu model basarabean
                                    Liga Națională Gorj cu fond albastru și dna Nisipeanu cu ...
Premiul I Dna Milesopol, covor oltenesc copie după model vechi
            II Dna Vincenz, covor oltenesc
Mențiuni: Școala Chițu Profesională nr. 3, oltenesc
                 Liga Națională din Craiova
                Mănăstirea Bistrița
               Școala din Cadrilater, 41 de băeți
Distribuirea premiilor se va face astăzi, vineri, 22 aprilie, ora 3½, în localul Casei Femeii.
Pentru care s-a întocmit acest Proces verbal.
Președinta                                                                   Semnături

Procesul verbal al ședinței Țesătoarei din 22 aprilie 1932 (Sursa: ANR, SANIC, fond SONFR, dosar 439, f. 37 f, v)

La ședința Tesătoarei din 12 noiembrie 1933, Aretia Tătărescu s-a angajat din nou să aleagă modele de covoare, să distribuie la mănăstiri planșe după scoarțele premiate [14]. Liga Femeilor din Gorj a participat la al 6-lea concurs de scoarţe, alături de Mănăstirea Dintr-un lemn jud. Vâlcea, colecția Sarmizei Alimăneșteanu ș.a. [15]
În martie 1935, s-a aprobat de regina Maria reînnoirea Comitetului de Direcție, din el făcând parte: Alexandrina Gr. Cantacuzino – președintă, Aretia Gh. Tătărăscu, Vighy M. Berceanu, Zefira colonel Voiculescu – consilieră delegată, Ana Al. Em. Lahovary, Ortansa Cosma și Anibal Teodorescu – secretar general.

Reînnoirea Comitetului de Direcție al Societății Țesătoarea în martie 1935 cu acordul reginei Maria
(Sursa: ANR, fond SONFR, dosar 439, f. 56, registru, manuscris)

Inițiativele Aretiei Tătărescu au fost numeroase, de exemplu, în mai 1936 a fost președinta unui concurs interşcolar de dansuri şi costume naţionale, cu participarea a 20 de echipe din toate regiunile ţării, organizat de asociația Tinerimea Română, în contextul serbării „Luna Bucureştilor“. Grupele de dansatori în costume au parcurs Calea Victoriei până la locul concursului [16].
Foarte apreciată a fost Expoziţia muncii româneşti organizată de către Liga Naţională a Femeilor Române în Piaţa Brătianu, care s-a deschis la 13 mai 1937, în prezenta regelui Carol al II-lea și a reginei Maria, participând membrii guvernului, Gh. Tătărescu, Al. G. Donescu, primarul general al Capitalei, miniştrii străini, doamnele Pia Alimănişteanu, Sabina Cantacuzino, ș.a. [17]. Iată o descriere a expoziției din ziarul „Universul” [18]:

Pe o alee, ce se desprinde chiar de la intrare, în dreapta, sunt înşirate de o parte şi de alta, standurile de cusături româneşti, din toate regiunile, din toate judeţele. Pe aleea din faţa intrării se ridică o moară de vânt. Alături, la umbra prispei unei case de munte, câteva femei învârtesc fuiorul sau încheagă la răsboiu o ţesătură din fir de cânepă. Iar în prelungire, continuând drumul până in fund, în aceleaşi încăperi pline de sfială, o seamă de maşini ce funcţionează cu energia produsă de moară şi cari realizează o industrie ţărănească ideală, arată de cât folos poate fi energia morii pentru un sat. Astfel, se înşiră acolo: maşini de sdrobit şi meliţat fuioarele de in şi cânepă, maşini de prelucrat puful şi fulgii, prese de stors uleiul din seminţe, maşini de prelucrat părul, etc. De la moară, pe dreapta, se desface o mare bătătură, păzită pe alocurea de bănci din cele ce vestesc, la intrare, o gospodărie bine rânduită, ori din cele pe care se odihnesc drumeţii lângă fântânile de la răscruci. Ici, colo, te isbeşti de câte o troiţă meşteşugit înplinită. Lângă bătătură, un bazin de peşti mai răcoreşte aerul. Iar înapoia acestuia, vizitatorul e plăcut surprins de barul de lapte, unde se prepară în peste 20 feluri acest aliment de bază, de la chişleg până la cremă. Rostul acestui pavilion este să arate cea mai bună întrebuinţare şi preparare a produselor alimentare pe care, de cele mai multe ori, ţăranii noştri nu ştiu să le valorifice îndeajuns de bine. De cealaltă parte a bătăturii se ridică, în fund ca un loc de popas, hanul ţărănesc, cu încăperi din belşug, cu o prispă largă şi întovărăşit de toate: acareturile. În grădina de zarzavat a acestuia, o fântână cu cumpănă ce evocă, într-o simplitate impresionantă, peisajul rustic ce îţi răsare în priviri şi atunci când ajungi în faţa unei troiţe. Căci e în cumpăna aceea întreaga legănare reţinută a sufletului ţăranului român şi în acelasi timp, toată voinicia cu care despică dârz câmpia, proptind peste întinderi un paznic noduros, rupt din pădure. De la colţul acesta, care preşte mult, se înşiră pe marginea altei alei ce se formează alte pavilioane. Mai întâi, pavilionul pescăriilor, unde se va prepara — cât va ţine expoziţia — renumitul borş pescăresc al lipovenilor, crapul la proţap şi saramura. Apoi, un bine orânduit pavilion al uniunii Camerelor de agriculturâ, în care se desfac produsele acestei instituţii, arâtându-se ce a putut face o buna organizare în economia rurală. In sfârşit, instructiv şi bogat, pavilionul cooperaţiei vine să dea o pildă de roadele întovărăşirii în urmă şi ale gospodăriei bine înţeleasă. Se desprind de aici, mai ales enormele posibilitâţi de realizări pe care le oferă mediul românesc în toate domeniile muncii. înfăţişarea impresionantă a pavilionului cooperaţiei se poate explica, dacă adăogăm că lucrările de înjghebarea lui au fost urmărite, pe şantier, chiar de ministrul cooperaţiei, d. M. Negură. Pe o altă alee, alte câteva pavilioane, dintre care unul înfăţişând munca în ocnele de sare şi fabricatul ţigărilor.

Regele Carol al II-lea, Aretia și Gheorghe Tătărescu și alte autorități la expoziția Munca noastră românească
(Sursa: „Viitorul”, An XXIX, nr. 8799, joi, 13 mai 1937, p. 3)

Aretia Tătărescu a expus și la Muzeul Satului în București, unde în mai 1940, a organizat pentru publicul vizitator demonstrații de prelucrarea bumbacului la războaiele de țesut expuse, iar ţesăturile rezultate le-a expus în casele ţărăneşti din muzeu, după caracterul lor specific, pe provincii şi ţinuturi [19].
Ţesătoarea a avut şi reprezentare internaţională, de exemplu în 1 noiembrie 1924 la Belgrad, în contextul reuniunii Micii Antante Feminine [20], în 1930, şcoala a participat la o expoziţie organizată la Barcelona, obţinând medalia de aur, iar covoarele şi stofele expuse au fost mult apreciate, toate s-au vândut [21].

Sala artei țărănești din pavilionul României la Barcelona
(Sursa: Al. Tzigara-Samurcaș, România la expoziția din Barcelona, București, Ateliere Grafice SOCEC, 1930, p. 17)

Costumele naționale româneşti și covoarele oltenești au fost apreciate și la Expoziția Universală de la Paris, 1937, la Expoziția Internațională de la New York, 1939 și la a VII-a Expoziție Trienală de la Milano, 1940. În ziarul „Curentul” din 21 iunie 1940, este prezentată participarea românească la Trienala de la Milano: O impresie deosebită au făcut vizitatorilor covoarele inspirate de vechea noastră artă ţărănească şi broderiile după mantiile domniţelor, ţesute şi brodate în atelierele conduse de d-na Aretia Tătărăscu...[22]
După anul 1950, Aretia Tătărescu a avut mult de suferit, ajungând să trăiască în condiţii de viaţă precare, întrucât bunurile familiei Tătărescu au fost naţionalizate. La 8 mai 1968 a decedat şi a fost înmormântată în cavoul familiei, alături de soţul său, în cimitirul Belu din Bucureşti. Aretia Tătărescu, Marea Doamnă a Gorjului, a fost o femeie originală, creativă, aparte, cu preocupări care depășeau cu mult obișnuitele activități ale femeilor din prima jumătate a secolului al XX-lea și care ne-a lăsat moștenire un tezaur de creații artistice și istorice naționale.

Monica Negru
(nr. 10, octombrie 2023, anul XIII)

NOTE

1. Adina Berciu-Drăghicescu, Aretia Tătărescu (1889-1968), în Eroinele României Mari. Destine din linia întâi, București, Editura Muzeul Literaturii Române, București, 2018, p. 171.
2. „Curentul”, An VII, nr. 2730, 10 septembrie 1935, p. 1.
3. Al. Tzigara Samurcaș, Evaluarea scoartelor oltenești, București, Editura Scrisul Românesc, 1942, p. 2.
4. Liga Natională a Femeilor, Secţia Gorj, Dare de seamă asupra activităţii în anul 1928-1929, Târgu-Jiu, 1929, p. 3.
5. Arhivele Naționale ale României (în continuare ANR), Serviciul Arhivelor Naționale Istorice Centrale (în continuare SANIC), fond SONFR, dosar 439, f. 1-71, registru, manuscris.
6. Ibidem, f. 8.
7. ANR, SANIC, fond familial Cantacuzino, dosar 125, f. 1-7; fond SONFR, dosar 439, 9v-10, registru, manuscris.
8. ANR, SANIC, fond SONFR, dosar 439, registru, manuscris, f. 11, 13v.
9. Ibidem, f. 12.
10. Ibidem, f. 17v.
11. Ibidem, f. 24v.
12. Ibidem, f. 25-27 f, v.
13. Ibidem, f. 37 f, v.
14. Ibidem, f. 47.
15. Ibidem, f. 57.
16. „Neamul Românesc”, An XXXI, nr. 109, 20 mai 1936, p. 2.
17. „Buna Vestire”, An I, nr. 64, 13 mai 1937, p. 5.
18. „Universul”, Anul al 54-lea, nr. 128, miercuri, 12 mai 1937, p. 9.
19. „România”, nr. 707, 19 mai 1940, p. 3.
20. ANR, SANIC, fond familial Cantacuzino, dosar 281, f. 1; Alexandrina Gr. Cantacuzino, Cinsprezece ani de muncă sociala şi culturală. Discursuri, conferinţe, articole, scrisori, Tipografia Românească, Bucureşti, 1928, p. 103, 122, 327.
21. ANR, SANIC, fond familial Cantacuzino, dosar 97, f. 16-19, 46-49, manuscris.
22. „Curentul”, Anul XIII, nr. 4444, 27 iunie 1940, p. 2.