Adela Xenopol și începuturile presei feminine românești

Adela Xenopol (1861, Iași – 1939, București) a fost o femeie de cultură, militantă pentru drepturile femeii și o jurnalistă inovatoare. Părinții ei au fost Dimitrie Xenopol, dintr-o veche familie anglo-saxonă, şi Maria Vasiliu, iar frații săi: renumitul istoric Alexandru D. Xenopol și diplomatul Niculae Xenopol. Ea a studiat la Sorbona şi la Collège de France din Paris, devenind o femeie foarte educată, „o mare idealistă și visătoare, înzestrată cu toate însușirile intelectuale” [1]. La acest orizont cultural au contribuit și numeroasele ei călătorii prin lume, care i-au oferit și ocazia de a cunoaște problemele feminismului universal și ale celui românesc, în special [2].

În imagine, Adela Xenopol („Viitorul Româncelor”, An III, ianuarie 1914-1915, p. 1)

Adela Xenopol și-a susținut convingerile feministe activând constant în cele mai reprezentative asociații feministe ale epocii, de exemplu, în Societatea Ortodoxă Națională a Femeilor Române, ea era una dintre liderele filialei din Iaşi. A contribuit la întemeierea acestei filiale în toamna anului 1910 și a colaborat cu alte lidere feministe, precum Olga Sturdza-Mavrocordat, Elena Meissner, Ella Negruzzi. Și istoricul Alexandru D. Xenopol, fratele Adelei, a participat la ședința de înființare a Societății Ortodoxe Naționale a Femeilor Române – filiala Iași și a susținut permanent asociația [3]. Obiectivele asociaţiei erau sociale, educative, culturale (înfiinţarea de şcoli de fete, cămine, cantine). La cel de-al treilea congres al Societății Ortodoxe Naționale a Femeilor Române, care a avut loc la Iaşi, în noiembrie 1913, Adela Xenopol a evocat personalitatea Mariei Flechtenmacher, care a condus revista „Femeia română” şi a iniţiat multe acţiuni de binefacere [4].
Adela Xenopol s-a afirmat și ca scriitoare, ea a debutat cu versuri la publicaţia suceveană „Revista politică” (1886), iar în 1888, a publicat Versuri şi istorisiri, un volum de poezii şi schiţe închinat eroismului soldaţilor români în Războiul de Independenţă. De asemenea, a publicat impresii de călătorie, piese de teatru şi romane istorice: Pe urma războiului (1913) şi Uragan (1922), Adâncuri sufletești, Dorin Molna, Între sfinți (Iași, 1902), Spre lumină (București, 1903), Comedies. Tableaux de la vie roumaine (Paris, 1910), Education et religion (Geneva, 1910), Prin Cetatea Carpaților (București, 1928) [5]. A tradus comedii românești în limba franceză.
Activitatea de jurnalistă a Adelei Xenopol a început cu articole publicateîn revista „Femeia Română”, iar din 1896 a fondat și a condus revista lunară „Dochia” (mai 1896–aprilie 1898), „revista femeilor române” [6], al cărei obiectiv era răspândirea ideologiei și a literaturii feministe.
În primul articol-program al publicației, Adela Xenopol sublinia că: Revista „Dochia” este menită să apere, să susţină şi să cerceteze drepturile femeii, atât cât i se pot înlesni prin mijloacele şi nevoile ţării. […] Încep cu femeia în Istoria românilor, pentru a dovedi că ea a fost vrednică în toate timpurile, apoi voi păşi în literatură, muzică, teatru, şi pentru a împlini întreg acest cadru, voi da luminei, rând pe rând, toate frumuseţile din trecut şi actuale [7].

Un cuvânt înainte, articol publicat de Adela Xenopol în primul număr
al reviste „Dochia”, Tipografia „Viitorul”, Bucureşti, mai 1896

Pentru a atrage cititorii, fiecare număr al revistei „Dochia”prezenta câte o fotografie a unor femei frumoase, celebre în artă, muzică, teatru, sau poze ale colaboratoarelor publicaţiei, alături de un frumos eseu biografic, creionat de Adela Xenopol. Astfel, sunt evidenţiate femeile renumite ale României: artista Agata Bârsescu, poeta Mathilda Poni, cântăreața Haricleea Darclée, actrița Aristiţa Romanescu, soprana Elena Teodorini, poeta Veronica Miclea, de asemenea femeile frumoase și valoroase ale țării precum surorile Maria, Lucia şi Natalia Mavrogheni, Elisa Codreanu, Adela Kogălniceanu, Ana Catargi, Silvia Dragoescu, Adina Costinescu, Didina Tătăranu, dna Economu, Zoe Marghiloman, născută Principesa Ştirbei, Eugenia Conduratu, Emilie Rațiu, Elise Xenopol.

O fotografie și biografia Haricleei Darclée
în revista „Dochia”, An II, nr. 7, noiembrie 1897

În primul număr al revistei „Dochia”, Adela Xenopol a publicat şi eseul Emanciparea femeii române, în care critica rânduielile sociale, în special obiceiul de a ţine femeile în harem, dreptul lor de a ieşi în oraș numai însoțite. Ea scria: Am spus că majoritatea femeilor noastre sunt sclave şi păpuşi, noroc că multe din ele prin minţi sănătoase, citire şi pilde vrednice, cari ne vin din ale ţări, au ajuns a dovedi că şi la noi femeea poate mai mult decât se crede şi vom dovedi-o [8].
Majoritatea articolelor publicate de Adela Xenopol în revista „Dochia” au tematică feministă, în care analiza, comenta și propunea soluții în diverse domenii ale vieţii femeilor: legislaţie, administraţie, politică, literatură, istorie, artă: Femeea în istoria română, Drepturile femeei, Un drept asupra femeii, Actorii noştri, Şah, la rege, Bardul de la Mirceşti, Muzica în şcolile noastre, Femeea română la 1800 şi Funcţionarismul şi profesoratul, O cerere dreaptă şi Două portrete, Un drept usurpat femeii, Educaţia femeii, Educaţiunea, Ţăranul, Dl. Simon şi emanciparea femeii, Care e viitorul unui popor, Femeea de azi și femeea de mâine, Dreptul la vot femeii.
Adela Xenopol, în calitatea sa de directoare a revistei „Dochia”, a promovat scrierile femeilor, publicând povești de Elena D. O. Sevastos (Pentru dragoste, Basmu, Leacuri din popor, Originea proverbului Date după păr), poezii de dna dr. Tătusescu (cu pseudonimul Cornelia din Moldova, Un portret, În atelier, Jurnalul gazetar), Elise Ioan (pseudonim Vyk, Convorbirea a III-a, Mângâere). Au publicat în „Dochia” și scriitoarele Maria Cunțan (Doina firelor de tort <dedicată poetului George Coşbuc>, Tablou rustic – poezie, Spirite rele, Toamna), Virginia Micle Gruber (poezia O stea din şase reze), Silvia M. Drăgoescu din Craiova (Femeia şi Patria – după Leon Delisle, Curajul femeii, Suprafatiga în şcolile secundare – Licee. Reformele introduse pentru a o înlătura ), Smaranda Gheorghiu (Smara) – La fereastra bogatului, poezii, Elena Văcărescu (poeziile traduse Serenada, Cântec căzăcesc, Nu mi-e dat să te iubesc), Iulia Haşdeu poeziile: Lacrimi de copil, Romanța Mariei, ș.a.
În acest periodic au fost publicate și lucrări ale căror autori promovau emanciparea femeilor, precum Alexandru D. Xenopol (Lupta contra alcoolismului în Norvegia - Rolul femeii, H. Spencer şi drepturile politice ale femeilor), Valeriu Hulubei (Apără femeia ţara?, Activitatea feministă în Occident, Natura femeii, Femeia chineză în familie şi societate).
Adela Xenopol a înfiinţat și a condus și alte reviste, precum „Românca” (revistă lunară, București, 1905-1906) și „Viitorul româncelor”, o publicație lunară care a apărut pentru prima dată la Iași, din 1 ianuarie 1912 și până în octombrie 1912, continuând apoi să fie publicată la București (noiembrie 1912 - iunie 1916). Revista „Viitorul româncelor” a avut ca deviză celebra maximă a filozofului francez Descartes: Cuget, deci exist, deviză scrisă pe prima pagină a primului număr al revistei, care rezuma revolta a mii și mii de femei valoroase, dar lipsite de drepturi sociale şi politice.
În această revistă, în cuvântul introductiv, Adela Xenopol a realizat o scurtă istorie a presei feminine românești, evidențiind periodicele întemeiate și editate de femei: „Rândunica” de Elena D. O. Sevastos, „Altițe și bibiluri” de Smaranda Gheorghiu (Smara), „Buletinul” de Cornelia Emilian, „Revista noastră” de Constanța Hodoș, ș.a. Totodată, ea revendica argumentat „să se acorde dreptul de a vota deocamdată tuturor femeilor care se bucură de aceleași funcții și deci drepturi ca și bărbații” [9].

Prima pagină din primul număr al revistei
„Viitorul Româncelor”, 1 ianuarie 1912

Cuprinsul revistei „Viitorul româncelor”,
An III, nr. 2, februarie 1914

Pagină din revista „Viitorul româncelor”
(An III, nr. 2, februarie 1914, p. 103)
închinată poetei Maria Cunțan

După Primul Război Mondial, Adela Xenopol a reușit să mobilizeze aproape toate scriitoarele din țară, iar în anul 1925, la 19 februarie, împreună cu Margareta Miller-Verghy și Izabela Sadoveanu ca vicepreședinte, au întemeiat Societatea Scriitoarelor [11]. Pe lista fondatoarelor sunt menţionate 26 de scriitoare şi de jurnaliste, precum Izabela Sadoveanu, Constanţa Hodoş, Natalia Negru, Sofia Nădejde, Aida Vrioni ș.a.      
La un an după întemeiere, liderele asociaţiei și-au inaugurat revista, în care găsim scrieri ale tuturor membrelor și ale altor scriitoare consacrate: Hortensia Papadat-Bengescu, Aida Vrioni, Claudia Millian, Ticu Arhip, Agatha Grigorescu, Alice Gabrielescu, Sanda Movilă, Maria Cunţan ş.a. Publicaţia s-a numit: „Revista Scriitoarei”, iar primul număr a apărut în luna noiembrie 1926.
Încă din primul număr al revistei, în articolul La merit egal, drept egal, Adela Xenopol sublinia meritele sociale, profesionale, intelectuale ale scriitoarelor și revendica drepturi politice pentru aceste femei, iar într-un alt material – Să sperăm în mai bine – își  exprima speranțele pentru viitor.

Articolul Adelei Xenopol, La merit egal, drept egal, publicat în
primul număr al „Revistei Scriitoarei”, an I, nr. 1, noiembrie 1926

Din 1929, publicația și-a modificat denumirea în „Revista Scriitoarelor și Scriitorilor Români”, iar conducerea a fost preluată de Aida Vrioni, editoare a periodicului.
Se pare că Adela Xenopol nu a fost fericită în viața personală – o colaboratoare, scriitoarea Agatha Grigorescu-Bacovia credea că Adela a avut o dragoste neîmpărtășită și nu s-a mai căsătorit [12]. Dar, prin scrierile ei literare și prin revistele pe care le-a înființat – „Dochia”, „Românca”, „Viitorul româncelor”, „Revista scriitoarei” – Adela Xenopol a rămas în istorie ca un model de femeie de cultură, romancieră, nuvelistă, poetă, o pionieră în presa feminină românească și militantă feministă.

Monica Negru
(nr. 2, februarie 2021, anul XI)

NOTE

1. Agatha Grigorescu-Bacovia, Poezie sau destin. Viața poetei, Editura Eminescu, București, 1971, p. 218.
2. Elena Bogdan, Feminismul, Tipografia Huniadi, Timișoara, 1926, p. 83.
3. Elvira-Ecaterina Ivănescu, Margarita Vlad, Societatea Ortodoxă Naţională a Femeilor Române - Iași 1910-2010, Editura  PIM, 2010, p. 9.
4. Ibidem, p. 26.
5. George Marcu, Femei de seamă din România. De ieri și de azi, Editura Meronia, București, 2017, p. 462.
6. „Dochia”, an I, 1896, nr. 3, Tipografia Josef Göbl Gutenberg, Bucuresci, Strada Doamnei, p. 23.
7. Ibidem, nr. 1, p. 1.
8. Ibidem, p. 4-5.
9. „Viitorul româncelor”, an I, 1912, nr.1.
10. Elvira-Ecaterina Ivănescu, Margarita Vlad, op. cit., p. 62.
11. Mădălina Nicolaescu, Cine suntem noi? Despre identitatea femeilor din România modernă, Editura Anima, 1996, p. 23.
12. Agatha Grigorescu-Bacovia, op. cit., p. 218.