Natalia Slivici, o lideră uitată a Asociației Creștine a Femeilor

La începutul secolului XX, în contextul evoluției educației, a culturii, a mentalităților, tot mai multe femei și în spațiul românesc s-au coalizat în asociații care activau pentru emanciparea lor socială, legislativă, politică, pentru acordarea drepturilor lor integrale. Este și cazul Nataliei Slivici, care a organizat și condus două decenii Asociația Creștină a Femeilor, precum și al altor lidere ale acestei asociații – Ioana dr. Burileanu și Elena Th. Orghidan. Asociația Creștină a Femeilor (ACF) a fost fondată în 1919, sub patronajul Reginei Maria, cu sprijinul unor secretare străine, având modelul asociaţiei YWCA (Young Women’s Christian Association – Asociația Tinerelor Femei Creștine). Conform Statutelor Asociației Creștine a Femeilor [1], prin această organizaţie, Regina Maria a dorit să asigure tinerelor fete o educaţie fizică, intelectuală şi morală armonioasă, în spiritul credinţei strămoşeşti, pregătindu-le profesional.

(În imagine, Natalia Slivici. Sursa: „Rampa”, An XII, nr. 2887, sâmbătă, 11 iunie 1927).

Asociația Creștină a Femeilor a fost recunoscută ca o organizație cu personalitate juridică, decizie publicată în Monitorul Oficial din 29 octombrie 1922 [2]. Centrul activității ACF din București a fost pe strada Popa Rusu, nr. 13, unde s-a deschis un cămin pentru studente (20 de locuri), un atelier de țesătorie (16 lucrătoare, 12 ucenice), restaurant, școala de ucenice (95 eleve, cursuri gratuite, trei clase industriale, o clasă analfabete), cercuri de educație (duminica pentru 70 de ucenice, seara pentru 170 de lucrătoare, zilnic pentru 300 de eleve), cerc de camaraderie și serviciu social (48 membre active), cercul funcționarelor (100-160 de funcționare participând la conferințe, șezători și ceaiuri), cursuri de gimnastică și sport, bibliotecă (1000 cărți românești, franceze, engleze și germane, reviste) [3].
Consiliul de administrație al asociației era format din președintă, biroul permanent, comitetele departamentelor: ale industriei, elevelor, funcționarelor, studentelor și comitetele de specialitate. Membrele ACF au reușit să deschidă cămine pentru studente şi funcţionare, cu săli de odihnă, o bibliotecă, primul restaurant pentru fete şi femei. Totodată, au organizat cursuri de limba franceză şi engleză, cercuri de studii şi conferinţe pentru studenţime, cercuri de educaţie şi recreaţie pentru eleve de şcoală, pentru funcţionare, lucrătoare şi ucenice, asistenţă, recreaţie şi îndemnuri bune tinerelor din fabrici, precum şi primele colonii de vară pentru tinerele fete [4].

Organizarea ACF și căminele ei din București (Sursa: ANR, fond ISISP-XV, Personalități, dosar 294, f. 13)

Obiectivul educativ al asociației a fost orientat pe o structură triplă: fizică, intelectuală și morală (Triunghiul Albastru – trup, minte, suflet) și spre creşterea rolului femeii în evoluţia societăţii. Membrele asociației au reușit să strângă fonduri, apelând la autorități, la donatori, organizând chete, bazare, serbări și au reușit astfel să întemeieze cămine pentru eleve, cantine, ateliere de croitorie, cercuri de educație, școli, biblioteci, colonii de vară (la Bran, la Sărata-Scorei, Lerești-Muscel, Balcic).

Activități ale Asociației Creștine a Femeilor (Sursa: ANR, SANIC, fond familial Cantacuzino, dosar 297, p. 22)

Sediul central al ACF era în București, alte filiale funcționând la Iași, Sibiu, Constanța, Craiova, Arad, Timișoara [5]. Exista un drapel creştin al asociaţiei, iar membrele aveau uniformă albă cu legătură albastră.
Asociația era deschisă pentru femei din toată țara și toate categoriile sociale, iar numărul membrelor a crescut în fiecare an – dacă în 1919 erau 250, în 1929 erau 1250 [6], în 1936 se ajunsese la 2349 [7].
Se cerea ca membrele să respecte codul ACF:
Adevărată stăpână pe mine însă-mi,
Leală în tot ce fac
Bună cu cei mici
Alături în cuget cu cei mai aleși
Sinceră și serioasă în hotărâri.
Totodată politicoasă în purtări
Răbdătoare și perseverentă
Urmărind drumul minunat ce ni se deschide [8].

Regina Maria, preşedintă de onoare (1919-1938) a asociației, a atras în rândurile ACF și alte personalități din preajma ei, în primul rând pe fetele sale, în special principesa Ileana, pe Regina Maria a Iugoslaviei (fiica Reginei Maria, alintată Mignon), principesa Elena a Greciei (soția regelui Carol al II-lea și mama regelui Mihai I), Ida Marr (guvernanta principesei Ileana), Sanda Matei, Irina Procopiu ș.a. [9].
Principesa Ileana a României, Domnița cum era numită în diverse scrieri de epocă [10], şi-a făcut educaţia socială în Asociaţia Creştină a Femeilor. În această societate a intrat încă de la vârsta de 12 ani, luând parte la cercul fetelor mici, la jocuri, plimbări, şedinţe. Treptat a făcut parte din diverse cercuri, alături de fete de diferite categorii sociale, astfel, s-a jucat cu ucenicele, a muncit alături de lucrătoare, eleve, funcţionare şi studente. La vârsta de 17 ani a devenit preşedinta tuturor cercurilor Triunghiului Albastru, titlu purtat de gruparea tineretului până la 18 ani. Crescând alături de tineretul ţării, principesa Ileana şi-a dat seama de nevoile acestuia, încercând să le împlinească strângând fonduri şi organizând cămine, colonii de vară pentru petrecerea cât mai utilă a vacanţelor [11].

Legământul și cartea de înscriere a membrelor Triunghiului Albastru
(Sursa: ANR, SANIC, fond familial Cantacuzino, dosar 294, f. 508)

Prima președintă activă a Asociației Creștine a Femeilor a fost Maria Filipescu, văduva politicianului Nicolae Filipescu, ea fiind susținută de un comitet format din femei deosebit de active: Zoe Râmniceanu, Alexandra Catargi, Constanța Nichita, Lucreția Brancovici [12].
Membră, secretară, președintă generală a ACF, timp de 22 de ani (1920-1941), cea mai activă și cunoscută, pe plan intern și internațional, a fost Natalia Slivici [13]. Nu s-au scris studii sau biografii ale Nataliei Slivici, deși arhivele și presa epocii păstrează numeroase informații. De exemplu, în 1914, i s-a conferit crucea Meritul sanitar cl. I., la fel ca și Alexandrei Fălcoianu și altor femei implicate voluntar ca asistente medicale în anii de război [14]. În perioada interbelică, Natalia Slivici a susținut mișcarea de emancipare a femeii, astfel alături de alte femei valoroase precum Alexandrina Gr. Cantacuzino, Sabina Cantacuzino, Cornelia Emilian, avocat Margareta Ghelmegeanu-Paximade, dr. Elena Manicatide-Venert, Elena Meissner, Elena Nanu-Paşcanu, avocat Ella Negruzzi, Maria M. Popp, dr. Răzvan-Poteca, Alice Voinescu, Ecaterina Cerchez, Constanța Georgescu, Cristina Galitzi, Elena Odobescu, Lola Pancu, Fany Seculici ș.a. a contribuit la constituirea, la 21 ianuarie 1925, pe lângă „Institutul social român“, a „secţiunii de studii femenine” sub preşedinţia lui Calypso C. Botez [15].
În ziarul „Universul”, din 16 aprilie 1927, s-a scris despre A.S.R. Principesa Ileana, preşedinta activă a ACF, care a invitat la o solemnitate de consacrare a celor mai tinere membre ale asociaţiei, eleve de şcoală; apoi la consacrarea ca membri de onoare ai celor ce au ajutat asociaţia şi, în fine, la decorarea secretarelor, din munca cărora a înflorit opera asociaţiei: Natalia Silvici, Ana Piersiceanu, Corina Bălănescu, Constanta Georgescu, L. Constantinescu; Alice Grunau, Dida Alexandrescu, Constanța Nichita, Liliana Iliescu, J. Alexandrescu, Lola Stroe, Mia Pascal şi Viorica Litzica [16].
Despre educația, profesia și idealurile Nataliei Slivici informații interesante au apărut în rubrica Coloana femeii a ziarului „Rampa” din 11 iunie 1927:

De vorbă cu o muncitoare socială. Ce ne spune dna Nathalie Slivici despre femeea în noua organizație socială
Un mare nume nou pentru cititorii noştri şi totuşi atât de cunoscut în mişcarea femenistă din Bomânia. Un nume de care se leagă toate începuturile, toate creaţiile de societăţi şi căminuri, un chip care nu lipseşte din nici un comitet ce’nscrie pe steagul său muncă. O figură blândă care împarte pretutindeni vorba sa înţeleaptă cuvântul blajin şi sfatul preţios, iată într’un cuvânt pe harnica colaboratoare ce aduce clipă cu clipă ajutorul său de muncă neprecupeţită şi valoroasă celor din jurul său. In mijlocul unui grup de lucrătoare din noua asociaţie a femeilor A.C.F.R., zăresc pe d-na Slivici dând cu voioşie răspunsuri în toate părţile. Mă ’ndrept spre d-sa rugând’o să acorde ,,Rampei’’ o convorbire.
PRIMELE ÎNCERCĂRI Pe vremea când la noi, începuseră abia primele dibuiri într'u ajutorarea femeii, mă stăpânea marea dorinţă de a înfiinţa o asociaţie care ar fi avut de scop îndrumarea şi ocrotirea prietenelor noastre femei. Mi-am dat însă seamă că' nu pot întreprinde nimic, căci fără o pregătire serioasă pe terenul acesta, rişti să dai greş. Şi m’am hotărât să plec în străinătate să ’nvăţ şi să văd de aproape cum se organizează şi conduce o asociaţie. In Rozana (Elveţia) unde am stat timp de trei ani am urmat şcoala de studii sociale, partea higienică şi îngrijiri medicale. Când m’am întors în ţară, Bucura Dumbravă care-mi era prietenă, m‘a îndemnat să intru la policlinica Regina Elisabeta unde am luat asupra mea secţia de îngrijiri medicale. Vărul meu, Dumitru Neniţescu pe atunci ministru de industrie făcând legea ,,asigurărilor muncitoreşti” m-a rugat să iau asupra mea şi să organizez „policlinica casele medicale muncitoare”, partea medicală şi socială. Am condus’o şapte ani dea-rândul.
CUM A LUAT FIINŢA A.C.F.R. Imediat după războiu, M.S. Regina, plecând la Paris, şi împreună cu câteva doamne refugiate acolo, printre care era şi d-na Maria N. Filipescu preşedinta noastră, au fost atrase de o grupare femenină cu numele de I. W. C. A. (fete) condusă de un comitet de doamne americane, care cheltuiau sume fabuloase pentru a veni în ajutorul lucrătoarelor şi văduvelor de războiu, a bătrânelor şi copiilor. M. S. Regina împreună cu d-nele din comitet au cerut ajutorul câtorva doamne din asociaţia I.W.C.A, învitându-i în România pentru a da' iniţiativa unor căminuri în genul celor înfiinţate la Paris ca şi aiurea. Cum scopul' acelei societăţi americane este tocmai propaganda, ei au primit cu entuziasm şi în 1922 s’a înfiinţat la noi primul cămin sub numele I.W.C.A. Timp de 4 ani, membrele şi colegele americane ne-au dat sprijinul lor admirabil, apoi după ce-au văzut că ne putem conduce singure, ne-au părăsit, îndreptându-se în alte locuri ca să înceapă munca de la început.
ÎNDRUMARE şi OCROTIRE MORALA In calitate de secretară generală a asociaţiei noastre care şi-a' schimbat numele de I.W.C.A., cum îl purta, în acela de A. C. F. R. asociaţia creştină a femeilor române, mă ocup foarte mult cu îndrumarea şi ocrotirea morală a femeilor. Căutăm să facem o apropiere prietenească între lucrătoarele, studentele şi funcţionarele noastre, în aşa fel încât să dispară sfiiciunea din firea lor şi în locul ei să-şi facă loc încrederea şi prietenia. Şi căutăm să se poată dezvolta cât mai mult, intelectualiceşte, moraliceşte şi sufleteşte ca să poată într’o zi să ne la locul şi frânele acestei organizaţii, ce vor avea obligaţia s’o conducă mai departe. Căutăm să le dăm îndrumări sănătoase căci numai prin sănătatea absolută a unui trup şi minte, putem ajunge să lucrăm şi să înfăptuim o operă socială. Azi, femeea în societate a devenit un factor important şl indispensabil, cu atât mai mare este deci răspunderea pe care ne-o luăm de a crea fiinţe drepte, cinstite, desbărate de mentalităţi strâmte, de concepţii învechite şi barbare. Fata ce intră în asociaţia noastră învaţă să devină liberă pe acţiunile ei, pe gândirea şi purtarea ei. Ea face ucenicie la noi, apoi încrezătoare în forţele ce le-a căpătat, ea merge şi împrăştie mai departe, în cele mai ascunse unghere, crezul nostru, ideile noastre, dorinţele şi nădejdiile noastre. O pleiadă de tinere fete, s’au pornit pe o serie de conferinţe ţinute în casele lor, în biurouri sau ateliere colegelor lor de muncă. Nădejdiile ne sunt mari căci tinereţea este deşteaptă, înţelegătoare şi cuminte. Căminurile noastre se vor înmulţi în raport cu cerinţele ce se vor ivi până atunci însă, muncă febrilă fără de care nu se poate realiza un progres real şi sănătos.

Tot despre inițiativele și realizările Nataliei Slivici, un relevant articol a publicat scriitoarea Lucia Demetrius în revista „Rampa” [17]:

Cu dra Natalia Slivici despre ACF și nevoile cărora corespunde
- Domnişoara Natalia Slivici secretara generală a Asociaţiei Creştine a Femeilor Române, Asociaţie ce există în toate ţările lumii şi care la noi în ţară a fost întemeiată acum 13 anj. Am inpresia, că în domnişoara Silvici s-a întrupat însuşi principiul de umanitate şi dragoste care stă la baza asociaţiei pe care o conduce şi când o rog să-mi vorbească despre A.C.F. pentru Pagina Femeii, nu mă mir de nesfârşita bunătate pe care o pune în fiecare cuvânt, îmbrăcând ca o haină de catifea gândul domniei-sale plin de înţelegere, pentru că, cunosc şi m’am încălzit cândva, alături de multe tinere fete din generaţia noastre, la lumina acestei minunate femei.
- Trăim, tineretul de azi, o epocă grea...
- Ai dreptate. Nevoile tinerelor fete de azi, date fiind condiţiile de viaţă, sunt mult mai complicate. Noi, cele care conducem Asociaţia Creştină a Femeilor am înţeles acest lucru, am încercat să turnăm ajutorul nostru în forme noi şi am izbutit. Văd că suntem încă utile. Trebuie să luăm în seamă nevoile psihologice şi noile nevoi materiale, să le răspundem şi să împăcăm răspunsul nostru cu principiile creştine ce ne conduc.
- Care este chipul în care vă adresaţi fetelor din toate clasele sociale, care le îndreaptă spre A.C.F. pentru că probabil, nedumeririle şi lipsurile nu sunt aceleaşi pentru toate?
- Le împărţim pe categorii, pentru că fiecare clasă are de luptat cu alte condiţii sociale. Dacă privim numai raportul lor cu familia, şi vedem că el diferă de la o clasă la alta. Lucrătoarea e absorbită de uzină sau atelier din mijlocul familiei. Funcţionara îşi părăseşte ea singură familia pentru munca de birou, care îi cere câteodată schimbarea târgului pe oraş sau a provinciei pe capitale. Şi unora şi altora deci le va lipsi ocrotirea pe care ar avea-o în cămin. Eleva de şcoală, e drept încă a familiei, dar şi aici asociaţia nu e inutilă. Am făcut deci trei secţiuni : Industrială, a Funcţionarelor şi a elevelor.
- Va înlocui Asociaţia familia, atunci când ea lipseşte?
- Din punct de vedere material A. C. F.-ul oferă un cămin şi cantină. Din punct de vedere a nevoilor sufleteşti ajutorul ei tot aşa de necesar şi clar. Gândeşte-te la viaţa pe care o duce lucrătoarea noastră, la apăsarea continuă a mediului pe care o suportă, la traiul ei în gloată, şcoala primară, casa ei de mahala, atelierul. Cu ce pregătire vine ea în viaţa de atelier ? Cine, dintre cei cu care a trăit alături până atunci, ştie mai mult, mai limpede decât ea? Şi influenţele pe care le suferă, a străzii, a tovarăşelor de muncă, a cartierului, a afişului şi a foiletonului, ce pot trezi, ce pot creşte în ea? Şi ce ajung, cu aceste influenţe, interesele ei subiective, părerile ei despre cum şi cum se cuvine să fie ea, şi interesele obiective, din care lipsesc complet noţiunile noastre de artă, ştiinţă, cultură? Aici intervine Asociaţia.
- Cu ce mijloace?
- Avem şi le deprindem cu o bibliotecă, un club de seară, conferinţe, şedinţe de muzică, de joc românesc, excursii, gimnastică.
- Situaţia funcţionarilor nefiind aceeaşi, schimbaţi desigur și chipul de asistenţă.
- Funcţionara, chiar dacă in sânul familiei a avut posibilitatea unei vieţi mai personale, a luptat totuşi cu greutăţi materiale, care atrofiază viaţa sufletească. Funcţionara intră în birou încă neformată sufleteşte. În general, funcţionarelei sunt dactilografe, adică au de îndeplinit o muncă manuală, nu intelectuală, ori la noi în ţară e ştiut că părinţii nu îndreaptă spre munci manuale decât pe copiii care îi consideră incapabili de cursuri şcolare superioare. Intră în birouri elevele care n-au putut trece dincolo de capacitate. După cum intră în şcoli profesionale, elevele care n’au pătruns în liceu, cu alte cuvinte, funcţionara noastră, adică în mare majoritate dactilografa, n’a avut parte de o educaţia suficientă şi s’a îndreptat orbeşte spre funcţia pe care o îndeplineşte. Noi vrem să formăm fetelor un program de orientare profesională, prin discuţii, prin conferinţe, prin tovărăşia unor oameni superiori lor prin cultură.
- Elevele de școală în ce fel profită de A.C.F., ele care au şi familie şi mijloace de educaţie?
- Fetele din şcoală au o situaţie materială sigură, şi vrând nevrând, sunt forţate să se ducă la şcoală. De timpul lor liber nu se ocupă nici şcoala, nici familie. Noi le înlesnim un cerc de prietene, le punem la îndemână distracţii sănătoase, care să le construească caracterul. Societatea care le-a absorbit pe membrii familiei în diverse ocupaţii, trebuie să le dea în schimb instituţii care să le poată înlocui, care să le formeze caracterul, opiniile.
- V-ați lovit mi se pare de o rezistentă a familiei în privinta raporturilor Asociației cu copiii.
- Familia greşeşte crezând că Asociaţia îi răpeşte copilul şi copilul depărtându-se de familia de când pătrunde în căminul nostru. De fapt Asociaţia nu vrea decât să facă o punte între copii şi părinți şi încearcă să se apropie de familie prin ceaiuri pe care le dă şi prin vizite pe cari li le face.
- Atitudinea A.C.F.-ului faţă de Şcoală?
- Interesul tuturor ar fi ca lumea şcolii, profesoarele să participe cât mai mult la lucrul nostru, ca şi lumea patronilor de întreprinderi industriale sau directorii de instituţii. Numai aşa s’ar coordona munca Asociaţiei din cămin cu viaţa risipită a fetelor. Din pricina crizei, lumea se preocupă de producție și nu de producătorul de care ea depinde, de factorul omenesc, de care noi ne simțim obligate să ne interesăm.
O părăsesc pe dra Natalie Slivici plină de nădejdea pe care d-sa mi-a trecut-o: a unui tineret, mâine, echilibrat și limpede.
Lucia Demetrescu

Tot din presă [18], aflăm despre congresul ACF de la Bran, care s-a deschis în ziua de 7 septembrie 1937, cu scopul de a pune de acord diversele probleme sociale pe care le ridică realităţile specifice ale variatelor regiuni. În acelaşi timp, congresul avea şi un scop informativ şi de directivă, fiind convocate peste 50 de conducătoare din diversele regiuni ale ţării, precum Ioana dr. Burileanu şi Ecaterina Madgearu, vice preşedinte, Natalia Slivici, secretara generală, Constanţa Nichita, directoarea Departamentului Industrial, Alice Voinescu, d-na Roşculeţ, secretara A.C.F. Timişoara, d-ra Cazacu secretara generală a A.C.F. Iaşi, au fost primite de Regina Maria la castelul Bran. După amiază, congresiştii au făcut o excursie la unul din cele mai frumoase puncte ale Branului „Valea Rece“. Seara a avut loc conferinţa d-nei Alice Voinescu, care a vorbit despre formaţia spirituală a lucrătorului social. Ziua a II-a a Congresului s-a deschis dimineaţa printr-o meditaţie religioasă, după care a urmat conferinţa Paulei Neculcea, care a vorbit despre Condiţiile de muncă şi aplicarea legilor protectoare pentru femee. După amiază congresiştii au făcut o excursie spre Predeal. Seara a fost discutată o dare de seamă a activităţii din vara 1937 a Coloniilor de vară. În ziua a III-a congresului, Natalia Slivici a vorbit despre Mişcarea A.C.F., educaţie integrală pentru ucenice şi lucrătoare, Constanța Nichita, a făcut portretul fetei muncitoare, accentuând starea defavorabilă în care se găseşte aceasta din cele trei puncte mari ale vieţii individului: sănătatea, sufletul şi intelectul. In ceea ce priveşte sănătatea a dovedit cu date că din 100 ucenice aflate la un moment dat în Colonia Bran numai 20 au fost găsite perfect sănătoase. Ultima zi a congresului s-a încheiat cu conferinţa Cristinei Galitzi, care a vorbit despre Familia ca celulă de im oralitate a speciei arătând primejdia factorilor care duc la distrugerea ei: divorţul, celibatul, micşorarea familiei prin mijloacele ştiinţifice şi educaţia colectivă.
ACF a promovat idealul sāu educativ în colonia sa de vara din Bran, care era adăpostită în casele Reginei Maria. De la 15 iunie şi până în 15 septembrie se perindau trei serii de fete, membre ale Asociaţiei Creştine a Femeilor, fiecare serie cuprinzând aproape 60 de fete alese dintre cele cu mijloace materiale mai reduse, care altfel nu ar fi fost în stare să beneficieze de o vacanţă la munte [19]. Pe durata verii se desfășurau doua serii în lunile iulie și august, capacitățile de primire fiind intre 130-160 persoane pe serie. De remarcat și școala socială de la Broșteni (Neamț), care era instalată în încăpătorul local al căminului „Principele Nicolae”, tot cu două serii de elevi, 61 cursante. Directorul şcolii a fost dr. Iacob Mihăilă; comandanta taberei, d-ra Vasi Paraschivescu, iar consilieră d-ra Natalia Slivici [20].
În cadrul ACF, Natalia Slivici a colaborat cu alte femei deosebite, precum Fanny Seculici (pseudonim: Bucura Dumbravă), cu care a participat la numeroase expediții montane, Alice Voinescu, prima femeie din România cu doctorat în filozofie (1913, Sorbona), a fost și ea o promotoare a idealurilor Asociaţiei Creștine a Femeilor. La Arhivele Naționale se păstrează mai multe scrisori ale unor fete pe care le-a educat în cadrul ACF, le-a organizat și condus – împreună cu Bucura Dumbravă, prima femeie alpinistă ce a urcat pe vârful Omu – în excursii montane [21]. Membrele asociației se reuneau în mod constant, dezbăteau diverse probleme, țineau discursuri, luau decizii. În documentele fondului ACF păstrat la ANR, Alice Voinescu este menționată ca participantă constantă la aceste reuniuni și susținătoare a unor eseuri, precum cele consemnate în procesele verbale ale ședințelor ACF din 1945 [22].

Caiet cu notițe despre desfășurarea unor ședințe ale ACF din 1945
(Sursa: ANR, SANIC, fond Asociația Creștină a Femeilor, dosar 1, ff. 270, 279)

Din scrisori, facturi păstrate la arhive reiese că, la fel ca multe alte societăți, ACF a colaborat cu „Straja Ţării”, patronată de regele Carol al II-lea, a promovat sloganul: „Credinţă şi muncă către Ţară şi Rege”.
Natalia Slivici a fost o femeie educată, care a stabilit legături de prietenie cu lidere feministe din Franța și alte țări (a corespondat constant, iar în 1939 a fost vizitată de Marianne Mills, secretara secției Educației Religioase a asociației World’s Young Women Christian) [23]. În noiembrie 1944, Natalia Slivici a participat la Washington la lucrările unei comisii de reconstrucție, care avea în plan crearea unei baze creștine a societății viitoare [24].
În anii celui de-al Doilea Război Mondial, Natalia Slivici a fost numită directoare la serviciul asistenţei a Comisariatului General al Refugiaţilor şi Expulzaţilor din Transilvania [25]. Dintr-un raport de activitate a ACF din anii 1938-1946 [26], Natalia Slivici a scris despre colaborarea cu Comisia generală română pentru asistența refugiaților polonezi, constituită în cadrul Ministerului de Interne și Comisia Americană pentru asistența refugiaților polonezi, despre perioada grea a regimului legionar din 1940, când afilierea sa internațională a fost considerată instrument masonic, despre regimul Antonescu, când ACF a colaborat cu „Consiliul de Patronaj al muncilor sociale”. Natalia Slivici, delegata ACF pentru secțiunea refugiaților polonezi din România a realizat rapoarte despre activitatea cercurilor femeilor poloneze refugiate în România, care au organizat două cursuri literare și trei expoziții de muncă manuală [27].
În anul 1940, ACF a organizat cămine pentru studente și trei cantine, a acordat ajutor medical în spitale, a transformat colonia sa din Bran într-o casă de odihnă permanentă pentru ucenici și muncitori tineri. În sediul său central, chiar dacă a fost afectat de cutremurul din noiembrie 1940, de bombardamente aeriene, asociația a reușit să întrețină un program de cursuri, conferințe, concert, cinema etc. Războiul a provocat evacuarea centrelor asociației de la Iași, Cluj și Chișinău, cu pierderi totale, iar filialele din Sibiu și Timișoara și-au încetat activitatea din lipsă de fonduri.

Prima pagină din raportul de activitate ACF din anii 1938-1946 al Nataliei Slivici
(Sursa: ANR, SANIC, fond familial Cantacuzino, dosar 294, f. 399)

Chiar și în aceste condiții grele de război, ACF a continuat să funcționeze. Din darea de seamă a ACF pe anii 1940-1941 [28] sunt enumerate multe activități sociale ale membrelor, atât de necesare în acești ani de război. Astfel, Asociaţia Creştină a Femeilor Române, în colaborare cu Societatea Naţională de Crucea Roşie, a înfăptuit, cu ajutorul filialelor sale din centrele mari urbane (Timişoara, Iaşi, Craiova, Arad, Sibiu, Cernăuţi), un amplu program de asistenţă a refugiaţilor de război, din Polonia, Basarabia, Bucovina de Nord și Nord-Vestul Transilvaniei. Filiala asociaţiei din Muntenia, cu sediul la Bucureşti, de exemplu, a pus la dispoziţia Biroului de asistenţă şi triaj al Crucii Roşii, spaţii de cazare şi restaurante. Formând echipe speciale de asistenţă socială, asociaţia a contribuit la îndrumarea refugiaţilor spre instituţiile care erau chemate să le ofere sprijinul indispensabil pentru supravieţuire. Datorită acestor echipe, au funcţionat normal căminele asociaţiei, în care au fost adăpostiţi mii de refugiaţi. Numai la căminele din Bucureşti au fost găzduite peste 4.000 de persoane. Asociaţia a ţinut legătura cu zece centre feminine din ţară pentru ajutorarea refugiaţilor polonezi (cazare, aprovizionare cu alimente, asistenţă medicală, juridică etc.).
Restaurantul Asociaţiei din Bucureşti şi două cantine ale sale au oferit zilnic mii de mese, ale căror costuri au fost parţial suportate de Crucea Roşie şi de comisariatele refugiaţilor. În 1940, restaurantul ACF din str. Popa Rusu nr. 13 şi-a deschis porţile dând zilnic între 500-1.000 mese şi servind de la 31 mai până la 1 iulie un total de 148.490 mese cu plată, acoperite parte de Crucea Roşie, comisariatele respective. Pe lângă acestea ACF a servit gratuit tot pentru refugiaţi 11.500 mese, ceea ce dă un total de 159.999 mese [29].
În 1944, când Moldova și Basarabia erau teatre de război, valuri de refugiați, mulți copii s-au revărsat pe București și în alte zone din țară. ACF a sprijinit două tabere pentru copii orfani, în Transilvania de Sud, conduse de Vasi Paraschivescu, care au funcționat șase luni [30].
În 1945, membrele ACF și-au continuat activitățile la București, unde s-au organizat săptămânal 300 de elevi, iar la Bran a funcționat o tabără de 80 eleve și 20 studente, unde Natalia Slivici și Alice Voinescu au ținut cursuri pe tema reconstrucției umane [31], iar principesa Ileana a vizitat deseori colonia.
Între 1945 şi 1947, la Bran s-au organizat şi tabere conduse de foste secretare de la ACF, pentru studentele şi elevele de liceu refugiate din Basarabia. În august 1947 tabăra cuprindea 150 de tinere, coordonatoare fiind A. Manoliu (directoarea taberei), Natalia Slivici, Vasi Paraschivescu, Alice Voinescu şi doamna Popescu [32]. Programul taberelor cuprindea excursii în împrejurimi, focuri de tabără aprinse pe Valea Turcului, în spatele spitalului „Inima Reginei”, participări la slujbele religioase din biserica Principesei Ileana sau la biserica din satul Poarta, pelerinaje la mormântul inimii Reginei Maria, vizite la castelul Bran sau la târgul din oraș organizat în 9 august de Sfântul Pantelimon (stil vechi), baluri mascate, jocuri sportive (meci de volei), şezători, participări la prelegeri sau discuţii de grup [33].
Erau însă ani grei, de război, de regimuri totalitare, iar asociațiile care nu au aderat la Uniunea Femeilor Democrate din România au fost etichetate drept „reacţionare şi potrivnice democraţiei populare" şi, ca atare, dizolvate în cursul anilor 1947-1948 (Asociaţia Creştină a Femeilor Române, Societatea Ortodoxă Națională a Femeilor Române, Federaţia Femeilor Universitare, asociaţiile de asistenţă socială ş.a.) [34]. Despre Natalia Slivici, o știre publicată la 24 martie 1967 în ziarul „România liberă” [35], menționează înmormântarea ei.

Monica Negru
(nr. 1, ianuarie 2024, anul XIV)

NOTE

1. Arhivele Naționale ale României (în continuare ANR), Serviciul Arhivelor Naționale Istorice Centrale (în continuare SANIC), fond Institutul de Studii Istorice și Social-Politice (în continuare ISISP), Personalități XV, dosar 294, p. 6.
2. Monitorul Oficial, nr. 165, 29 oct.1922, pp. 4570-4571.
3. Înfăptuiri (1919-1929), București, Tipografia Cărților Bisericești, 1929, în ANR, SANIC, fond familial Cantacuzino, dosar 297, pp. 16-22.
4. ANR, fond ISISP, Personalități XV, dosar 294, p. 4.
5. Asociaţia Creştină a Femeilor Române, Dare de seamă asupra activităţii Asociaţiei Creştine a Femeilor Române din Muntenia de la 1 aprilie 1940-31 martie 1941, Bucureşti, martie 1942, pp. 5-12, în Ștefania Mihăilescu, Din istoria feminismului românesc (1929-1948), vol. II, Editura Polirom, 2006, pp. 359-366.
6. Înfăptuiri..., p. 5.
7. Nicoleta Petcu, Asociația Creștină a Femeilor Române și casa mare din Bran a Reginei Maria a României, în Anuarul MNIR, XXV, 2013, p. 260.
8. Ibidem, p. 18.
9. Nicoleta Petcu, op. cit., p. 262.
10. ANR, SANIC, fond Asociaţia Creştină a Femeilor din România, dosar 1/1922, ff. 271-275, 297-301.
11. Ibidem, f. 97.
12. ANR, Colecția 50, fond 15, dosar 4529, f. 159.
13. „Asociaţia Creştină a Femeilor Române, Dare de seamă asupra activităţii Asociaţiei Creştine a Femeilor Române din Muntenia de la 1 aprilie 1940-31 martie 1941", Bucureşti, martie, 1942, pp. 5, în Ștefania Mihăilescu, vol. II, pp. 359; Narcis Dorin Ion, Gânduri către buni prieteni. Din corespondența Principesei Ileana a României cu Alice Grunau, în Anuarul MNIR, XXX, 2018, p. 213.
14. „Adevărul”, 6 februarie 1914, p. 3.
15. „Dimineata”, An 21, nr. 6534, 24 ianuarie 1925, p. 7.
16. „Universul”, An XLV, nr. 88, sâmbătă, 16 aprilie 1927, p. 5.
17. „Rampa”, An 16, nr. 4774, 9 decembrie 1933.
18. „Curentul”, An 10, nr. 3456, 14 septembrie 1937, p. 5.
19. Ioan Moşoiu, Branul şi cetatea Branului, ediţia a II-a, îngrijită, cu o introducere şi o postfaţă de Paul D. Popescu, Editura Grafoanaytis, Ploieşti, 2008, p. 93.
20. „Curentul”, An. 12, nr. 4052, 25 mai 1939, p. 3.
21. ANR, SANIC, fond Asociația Creștină a Femeilor, dosar 4, ff. 2-15, manuscris.
22. ANR, SANIC, fond familial Cantacuzino, dosar 294, ff. 270, 279, manuscris.
23. Ibidem, dosar 296, f. 400.
24. Ibidem.
25. „Gazeta Transilvaniei”, An 106, nr. 7, 27 ianuarie 1943, p. 3.
26. ANR, SANIC, fond familial Cantacuzino, dosar 294, ff. 364-374.
27. Ibidem, f. 201, 324-325.
28. Ștefania Mihăilescu, op. cit., pp. 359-366.
29. Ibidem, p. 361.
30. Ibidem, p. 407.
31. Ibidem, p. 409.
32. Nicoleta Petcu, op. cit., p. 262.
33. Ibidem, p. 266.
34. Ștefania Mihăilescu, op. cit., p. 80.
35. „România Liberă”, An 25, nr. 6977, 24 martie 1967, p. 4.