Călătorii, discursuri și scrieri ale Alexandrinei Cantacuzino

Prințesa Alexandrina Gr. Cantacuzino (1876 – 1944) a fost o lideră a feminismului românesc şi internaţional în primele patru decenii ale secolului XX. A fost printre primele feministe din România care a susţinut şi a luptat pentru emanciparea economică, socială, legislativă, culturală a femeilor. Alexandrina Cantacuzino susţinea egalitatea între soţi, iar munca femeii în gospodărie considera că trebuia să fie tratată ca o profesie şi să fie plătită. Idealul feminin era mama, conducătoare a sufletului neamului, bărbatul se ocupă de stat, iar femeia de neam, de popor.
Alexandrina Gr. Cantacuzino, reprezentând mişcarea feministă din România, a călătorit mult pe diferite continente, în ţări ca Franţa, Bulgaria, Grecia, Turcia, Maroc, Egipt, Ierusalim, Canada, SUA, India, de unde a cules bogate impresii pe care le-a transmis prin numeroase eseuri, discursuri.

Prințesa Alexandrina Gr. Cantacuzino (Sursa: ANR, fond familial Cantacuzino, dosar 140, f.1v)

A desfășurat o vastă activitate în comitetele unor importante asociații feministe internaționale, de exemplu Alianţa internaţională pentru sufragiu, care a organizat un mare congres feminist, la 16 mai 1923, la Roma. Alexandrina Cantacuzino a ţinut un discurs prin care a informat audienţa cu privire la istoria României şi obiectivele feministelor românce [1]. Au participat 1800 delegate din 45 de state, 100 de ziarişti, 45 de dactilografe, 20 de interprete traduceau în franceză, engleză, italiană. Activităţile au fost coordonate de Anglia şi SUA, latinitatea era învinsă – comenta Alexandrina Cantacuzino, care în acest context a iniţiat înfiinţarea „Micii Înţelegeri Feminine” (Grecia, Cehoslovacia, Iugoslavia, Polonia, România) [2].
Alexandrina Cantacuzino a fost aleasă prima preşedintă a „Micii Înțelegeri a Femeilor” - MIF (1923-1924), a coordonat, în calitate de vicepreşedinte, activitatea „Consiliului Internaţional al Femeilor” – CIF (1925–1936), precum şi a Comitetului de Arte al acestei organizaţii internaţionale (1936). A activat şi în calitate de delegat oficial al guvernului român la negocierile internaţionale privind elaborarea unei legislaţii referitoare la statutul copiilor ilegitimi şi abandonaţi (1938). A făcut parte din delegaţia română care a participat la sesiuni ale Adunării Societăţii Naţiunilor de la Geneva.
La 2 noiembrie 1924, la deschiderea celei de-a doua conferinţe MIF, la Belgrad, în prezenţa reginei Iugoslaviei (Maria, fiica lui Ferdinand şi a Mariei, regii României), a luat cuvântul Alexandrina Cantacuzino, în calitate de preşedintă a MIF, care a susţinut că în complexitatea problemelor economice, sociale şi politice de după război, femeile din Centrul şi Orientul Europei nu se mai pot rezuma la rolul de mamă şi de menajeră. Pentru educaţia copiilor, femeia avea nevoie de o largă cultură, totodată trebuia să fie activă pe plan social şi să militeze pentru menţinerea păcii [3]. Alte conferințe ale MIF la care a participat Alexandrina Cantacuzino au avut loc în 1925 la Atena, în 1927 la Praga, în 1929 la Varșovia.

Liderele MIF din România, Iugoslavia, Cehoslovacia, Polonia, Grecia
(Sursa: ANR, fond familial Cantacuzino, dosar 56, f.71v)

O delegaţie română, din care au făcut parte Elena Meissner, Alexandrina Cantacuzino, Eugenia de Reuss Ianculescu, Maria Pop, a participat la cel de-al X-lea congres al Alianţei Internaţionale a Femeii pentru sufragiu şi egalitate în drepturi cetăţeneşti de la Paris (30 mai – 6 iunie 1926) și au ţinut discursuri. Alexandrina Cantacuzino, membră în Comitetul Sufragiului, a fost aleasă în Comisia femeii măritate şi a obţinut recunoaşterea dreptului femeii căsătorite de a-şi păstra naţionalitatea de origine [4]. La 2 iunie 1926, Alexandrina Cantacuzino a ţinut o comunicare despre propagandă şi presă în cadrul congresului Alianţei pentru Sufragiu de la Sorbona. Ea a susţinut că munca eficientă şi perseverentă este cea mai bună propagandă şi că trebuie organizat un birou general al presei care să producă articole despre activitatea femeilor [5].
În aprilie 1925, aflată la Geneva, Alexandrina Cantacuzino a primit invitaţia de a ţine o conferinţă, de la asociaţia internaţională „Uniunea Mondială”. Conferinţa ei despre Evoluţia Femeii Române în domeniul social a fost un succes, iar Uniunea Mondială a oferit un banchet în onoarea reprezentantei României [6].
În vara anului 1925, Alexandrina Cantacuzino a călătorit pe continentul american, vizitând Canada şi SUA. La 27 iunie 1925, după revenirea în ţară, Alexandrina Cantacuzino a scris Impresii în America [7], a conferenţiat la Fundaţia Carol I despre frumuseţea oraşelor americane, despre religia muncii şi cultul banului. La această conferinţă, Alexandrina Cantacuzino a povestit cum a plecat la 16 aprilie din Paris, împreună cu delegatele Franţei (Avril de Sainte-Croix), Greciei, Finlandei, pe vasul „Marburn”, alături de mulţi emigranţi; călătoria a fost tulburată de furtună, gheaţă. Apoi au călătorit pe râul Sf. Laurenţiu la Montréal, Ottawa – capitala Canadei (la 28 aprilie 1925 a ţinut un discurs la banchetul dat de guvernul canadian) [8], Toronto (alt discurs la 30 aprilie) [9]. Alexandrina Cantacuzino şi Ecaterina Cerchez, o altă lideră feministă română, au vizitat în luna mai 1925 Cleveland, considerat atunci drept cel mai important centru românesc din SUA, unde prinţesa a ţinut o conferinţă despre activităţile feministelor române [10].

1925, SUA. Alexandrina Cantacuzino şi Ecaterina Cerchez în SUA
(Sursa: ANR, fond familial Cantacuzino, dosar 282, f. 6)

Alexandrina Cantacuzino şi Ecaterina Cerchez, în centru,  la o reuniune a românilor din Cleveland (1925)
(Sursa: ANR, Colectia Documente Fotografice IV 356)

În SUA, prinţesa Cantacuzino a rămas impresionată de Washington: „…este, după Paris şi Roma, cel mai frumos oraş din lume. Roma este cetatea istoriei, Parisul creierul lumii, Washington o grădină cu pomi mulţi, bătrâni, aşezat pe malul unui mare fluviu, Potomac.” [11] Universităţile din Philadelphia, Chicago, New York i s-au părut „uriaşe”, iar „New York este el singur o ţară; 6 milioane oameni de toate neamurile se înghesuiesc acolo, căutând agonisire de averi, realizarea visurilor de mărire”. [12] Imaginea ei despre americani era complexă: „Americanii sunt copilăroşi, naivi, grandomani, însă sunt muncitori, buni prieteni, leali, sentimentali, optimişti, întreprinzători, îndrăzneţi, vânjoşi, tineri sufleteşte şi violenţi în sentimentele lor ascunse sub o mască de cumpătare. Bărbaţii puţini simpatici, femeile foarte atrăgătoare, în majoritate frumoase, pline de vioiniciune, având un acut simţ al realităţii, învăluit sub aspecte de indiferenţă.” [13] Ea comenta că tot mai multe ţări adoptă limba engleză, mai puţine cea franceză, deci trebuia învăţată limba majorităţii. Iar România rămânea pentru ea țara ideală: „Vă pot spune că, după ce am văzut jumătate din pământ, sunt mai mândră ca oricând de ţara noastră, care este o stea printre ţări, de însuşirile neamului acesta, care trebuie însă condus cu vrednicie, pentru ca să-şi îndeplinească înalta lui menire.” [14] Alexandrina Cantacuzino a fost invitată şi la Casa Albă, prezentată preşedintelui Coolidge şi a vorbit cu doamna Coolidge.
La congresul CIF de la Washington (4-6 mai 1925) Alexandrina Cantacuzino a fost aleasă vicepreşedinta asociației cu majoritatea voturilor a 30 ţări [15]. La acest congres s-au dezbătut numeroase şi importante probleme: dezarmarea, minorităţile, pactul de agresiune, charta copilului, traficul femeilor şi al opiumului, organizarea muncii în fabrici în vederea ocrotirii femeii muncitoare şi a copilului, salarii egale la munci egale. Alexandrina Cantacuzino a pledat pentru o legislaţie internaţională a minorităţilor. La 14 mai 1925, Alexandrina Cantacuzino a ţinut o cuvântare în cadrul banchetului dat de CIF la Washington, în prezenţa secretarului de stat, Frank B. Kellogg, a numeroşi miniştri şi ambasadori şi 500 de delegate din diferite ţări [16].
La 6 iunie 1926, la Trocadero, la întrunirea pentru pace organizată de Uniunea Franceză pentru Sufragiu, Alexandrina Cantacuzino s-a remarcat printr-un discurs în care a promovat ideea coloniilor de vacanţă. Ea a susţinut că în situaţia existenţei a două milioane de orfani de război în lume, dacă se organizează 50 de colonii de vacanţă, timp de 2 luni, în jur de 1000 de copii pe colonie, se puneau astfel în contact 50.000 de copii de diferite naţionalităţi. Această organizaţie necesita un sacrificiu financiar, dar crea şi o mare organizaţie internaţională de educaţie [17]. Acest discurs al Alexandrinei Cantacuzino a avut ecou, astfel s-a alcătuit un comitet cu rolul de a înfăptui aceste colonii de vacanţă internaţionale. În România, însă, acest demers s-a tot amânat, s-a început organizarea unei asemenea colonii de vacanţă la Techirghiol [18].
La reuniunea Comitetului Executiv al comisiilor permanente ale Consiliului Internaţional al Femeilor din iunie 1927, Alexandrina Cantacuzino a ţinut un discurs în care a prezentat eforturile Consiliul Național al Femeilor Române de a organiza conferinţe şi concursuri şcolare, cu scopul de a răspândi informaţii despre Societatea Naţiunilor [19].
În mai 1928, Consiliul Național al Femeilor Române a fost reprezentat de o delegaţie condusă de Alexandrina Cantacuzino la conferinţa CIF de la Londra.

1928, mai 23-30, Londra. Şedinţă a Consiliului Internaţional al Femeilor,
ANR, fond familial Cantacuzino, dosar 283, f. 11 v

Alexandrina Cantacuzino a promovat valorile feministe şi în cadrul Societăţii Naţiunilor, astfel într-un discurs la sediul din Londra, la 4 ianuarie 1928, a susţinut că femeile române sunt cele mai calde apărătoare ale acestui for, datorită istoriei lor vitrege. Totodată, Alexandrina Cantacuzino a precizat că doctrina Societăţii Naţiunilor a fost promovată în localităţile, în universităţile şi în şcolile României, prin organizarea unor conferinţe, concursuri interşcolare. Astfel, concursul interşcolar din anul 1927 a avut tema: Cum se poate armoniza idealul naţional cu idealul Societăţii Naţiunilor, iar cel din 1928: Cum se poate realiza o apropiere între populaţia română şi minorităţile etnice care trăiesc în România, pentru o colaborare fecundă, având în vedere în acelaşi timp interesul statului şi sentimentele de solidaritate şi de pace. Premiile au constat în excursii la Geneva. Tot în scopul de a promova Liga Naţiunilor a fost tradusă şi răspândită broşura Societatea Naţiunilor şi munca sa [20]. În toţi anii de colaborare cu acest for internaţional, ea s-a implicat în mod constant în activităţile iniţiate de Societatea Naţiunilor cu scopul asigurării protecţiei copilului. Astfel, în anul 1935, Alexandrina Cantacuzino a fost delegata României la lucrările Comisiei de Protecţia Copilului a Societăţii Naţiunilor [21]. Şi în anul 1938, la Geneva, ca delegată oficială a guvernului român la Comisia Socială a Societăţii Naţiunilor, Alexandrina Cantacuzino a participat la discuţii privind legislaţia internaţională asupra copiilor abandonaţi şi ilegitimi
O altă asociație cu care a colaborat a fost FIDAC (Federaţia Interaliată a Foştilor Combatanţi). La congresul FIDAC de la Belgrad din 1929, Alexandrina Cantacuzino a fost aleasă preşedintă generală a Auxiliarei Feminine a FIDAC-ului, cu unanimitatea voturilor ţărilor interaliate (Franţa, Anglia, America, Portugalia, Italia, Polonia, Cehoslovacia, Iugoslavia, Belgia). De asemenea, discursurile ei au fost ovaţionate şi s-a hotărât să fie tipărite [22]. În anul 1931, congresul FIDAC a avut loc la Washington şi „a fost o măreaţă manifestare de afirmare a solidarităţii interaliate care înţelege să nu se răpească roadele unei victorii atât de greu cucerită” [23]. Din partea secţiei feminine române au participat: Alexandrina Cantacuzino, Maria general Anastasiu, Elena general Stângaciu şi Cecilia Constantinescu. Acţiunea a demarat cu o reuniune la Paris, unde Alexandrina Cantacuzino a fost omagiată şi unde s-a distribuit buletinul FIDAC-ului. În septembrie 1933, Alexandrina Cantacuzino a participat la congresul FIDAC din Maroc, la Casablanca. Ea a elaborat un program supus aprobării Comitetului Central FIDAC şi adoptat în unanimitate, unde propunea organizarea unei „Serbări a Amintirii” în ţările din centrul Europei, incluzând un recviem, o sesiune publică cu toate preşedintele FIDAC, în oraşul Praga [24]. În septembrie 1934,  Alexandrina Cantacuzino a fost aleasă preşedintă de onoare a FIDAC, în cadrul congresului acestei organizaţii de la Londra. Preşedintele congresului a fost ministrul Victor Cădere.
În perioada 26 mai – 7 iunie 1930, Alexandrina Cantacuzino, Ecaterina Cerchez, Margareta Atanasiu, Ella Rădulescu au participat la congresul CIF de la Viena. Congresul a atins dimensiuni mondiale: membre din Europa, India, Africa de Sud, Australia, reprezentanţi ai Societăţii Naţiunilor, 1100 delegate, 45 consilii. A fost ales un nou comitet, marchiza d’Aberdeen şi Temair a fost realeasă preşedinta CIF, iar Alexandrina Cantacuzino vicepreşedintă, pentru o nouă perioadă de 3 ani. Consiliul Național al Femeilor Române a editat un Buletin privind activitatea sa din ultimii cinci ani, în limba română şi franceză, l-a distribuit participantelor la congres. S-a organizat şi o expoziţie cu opere feminine, picturi, sculpturi. Unele delegate din Suedia, Anglia, Letonia, Danemarca, Norvegia, SUA, chiar din Peru, au vizitat şi România timp de o săptămână, fiind primite la Casa Femeii. [25]
La Comisia pentru pace şi dezarmare de la Geneva, în septembrie 1931, Alexandrina Cantacuzino a avut „mulţumirea să poată lua cuvântul, fiind prima femeie care a cuvântat în acest for şi să obţină un vot unanim al celor 45 state, recunoscând valoarea muncii femeii şi importanţa ei pentru liniştirea spiritelor şi întemeierea adevăratei păci” [26].
În zilele de 20-26 octombrie 1931, la Conferinţa Uniunii balcanice de la Constantinopol au participat şase ţări din sud-estul Europei (Iugoslavia, Bulgaria, Albania, România, Turcia, Grecia), România fiind reprezentată de Alexandrina Cantacuzino şi Ecaterina Cerchez, care au stabilit legături cu femei din ţările balcanice. În anul următor, în 22-29 octombrie, a avut loc cea de-a treia Conferinţă balcanică, la Bucureşti.
La conferinţa CIF de la Stockholm, la 26 iunie 1933, Alexandrina Cantacuzino a vorbit despre Problema şomajului. Cuvântarea sa a stârnit un mare interes, primind peste 300 de scrisori din toate colţurile Suediei, de la tineri şi tinere. Ea a condus Comisia artelor, care a hotărât să organizeze o expoziţie de artă populară şi a creat premiul „Solidaritatea artistică”. Totodată, a criticat spiritul care a dominat conferinţa: „… eu voi spune numai că acest congres nu a fost o izbândă feminină cum puteam să o aşteptăm, pentru că dorinţa de a nu nemulţumi anumite cercuri din Germania a făcut că nu ne-am prezentat cu o atitudine hotărâtoare faţă de loviturile ce primise femeile germane, fostele noastre colaboratoare şi cu ele însăşi idealul feminist.” [27]
În cursul anului 1935, Consiliul Naţional al Femeilor Române a luat parte la Congresul CIF de la Bruxelles, unde a fost reprezentat de către Alexandrina Cantacuzino, Lucreţia amiral Irimescu şi Ella Rădulescu. În anul următor, Alexandrina Cantacuzino a călătorit până în India, la Calcuta, pentru a participa la conferinţa CIF.

Alexandrina Cantacuzino la Congresul Consiliului Internaţional al Femeilor de la Calcutta (1936)
(Sursa: ANR, fond familial Cantacuzino, dosar 25, f. 31)

Alexandrina Cantacuzino, preşedinta Comisiei de Arte a CIF, a susținut comunicarea: Contribuţia Comitetului Internaţional al Femeilor la prietenia internaţională [28] în contextul desfăşurării Adunării jubiliare a CIF din Edinbourg (12 iulie 1938).
Alexandrina Cantacuzino a rămas în istorie și ca o remarcabilă oratoare, autoare a numeroase scrieri, în limba română și limba franceză, multe fiind nepublicate şi necunoscute  (a fost publicată în anul 1928 o colecţie cu aceste discursuri, iar în testament a cerut să i se publice toate operele [19]).

Alexandrina Gr. Cantacuzino, Cinsprezece ani de muncă sociala şi culturală. Discursuri, conferinţe, articole, scrisori,
Bucureşti, Tipografia Românească, 1928 – Biblioteca ANR

Lucrări tipărite ale Alexandrinei Cantacuzino, comunicări, discursuri, rapoarte, dări de seamă, eseuri, memorii, pe care le mai putem găsi în biblioteci sau arhive, sunt:
- Rolul Bisericii Ortodoxe în desvoltarea neamului românesc, 1921
- Forţa morală ca factor social, 1923
- Femeia în faţa dreptului la vot, 1923, 1929
- Consiliul Naţional al Femeilor Române (Camera Legislativă) – Drepturile femeii în viitorul cod civil, Studii, comunicări şi propuneri în vederea reformei, Tipografia „Curentul Judiciar” S.A., 1924.
- Discours tenu par la Princesse Alexandrina Gr. Cantacuzène à la réunion publique organisée par l’association de la „Petite Entente des Femmes” à Belgrad, novembre 1924, Imprimerie du Ministère des Arts et Cultes, 1924.
- Rostul femeii în viaţa socială şi politică, 1924
- Politica culturală, 1926
- Cinsprezece ani de muncă sociala şi culturală. Discursuri, conferinţe, articole, scrisori, Tipografia Românească, 1928.
- Femeile în faţa dreptului de vot, 1929
- Mama, 1929
- Rolul femeii în  viaţa administrativă, 1929
- Impression d’Espagne, 1930
- Legislation de la femme mariée, 1932
- La charte de l’enfant, 1932
- America vis a vis cu Romania
- Raport general asupra activităţii desfăşurate de Consiliul Naţional al Femeilor Române între 1930 -1934
- Raport asupra activăţii Casei Femeii 1928-1934
- Dare de seamă SONFR, 26 martie 1935
- România de mâine, 1935
- Disciplinarea colectivităţii prin viaţa spirituală, Tipografia de Artă şi Editura, Bucureşti, 1935.
- Românii noştri, 1936
- Străinii ca factor politic, economic şi social, 1937
- Între legionarism şi comunism, 1940
- Misiunea românismului, 1942
- Misiunea românismului – la Odessa, 1943.
Alte cuvântări, eseuri, ale Alexandrinei Cantacuzino au rămas inedite, unele se păstrează la Arhivele Naționale ale României.

Monica Negru
(nr. 11, noiembrie 2024, anul XIV)

NOTE

1. Alexandrina Gr. Cantacuzino, Cinsprezece ani de muncă sociala şi culturală. Discursuri, conferinţe, articole, scrisori, Tipografia Românească, Bucureşti, 1928, p. 313.
2. Ibidem,  Rostul femeii în viaţa socială şi politică, Conferinţă ţinută la Asociaţia feministă din Galaţi la 6 aprilie 1926, Tipografia Cărţilor Bisericeşti, Bucureşti, 1927, p. 8.
3. Alexandrina Gr. Cantacuzino, Discours tenu par …à la reunion publique organisée par l’Association de la “Petete Entente des Femmes” à Belgrad, novembre 1924, Bucarest, 1924, p. 7.
4. ANR, fond familiar Cantacuzino, dosar 79, f. 50, Ziarul nostru, An I, nr. 2, 23 mai 1926, nr. 3, 6 iunie 1926, nr. 4, 7 iunie 1926.
5. Alexandrina Gr. Cantacuzino, Cinsprezece ani de muncă..., p. 368-370.
6. ANR, fond familial Cantacuzino, dosar 428, f. 5; Alexandrina Gr. Cantacuzino, Cinsprezece ani de muncă…, p. 336-344.
7. „Lupta”, 30 iunie 1925 în ANR, fond familial Cantacuzino, dosar 46, f. 64
8. Alexandrina Gr. Cantacuzino, Cinsprezece ani de muncă…, p. 347.
9. Ibidem, p. 348.
10. Ibidem, p. 118.
11. ANR, fond familial Cantacuzino, dosar 61, p. 16.
12. Ibidem, p. 22.
13. Ibidem, p. 17.
14. Ibidem, p. 28.
15. ANR, fond familial Cantacuzino, dosar 101, f. 433.
16. Alexandrina Gr. Cantacuzino, Cinsprezece ani de muncă…, p. 350.
17. Ibidem, p. 365.
18. ANR, fond familial Cantacuzino, dosar 89, f. 62v-64, manuscris.
19. Alexandrina Gr. Cantacuzino, Cinsprezece ani de muncă..., p. 387-392; Ziarul nostru, An II, nr. 4, oct. 1927.
20. ANR, fond familial Cantacuzino, dosar 109, f. 152-164.
21. Ibidem, dosar 1086, f. 112, manuscris.
22. ANR, fond Societatea Ortodoxă Naţională a Femeilor Române, dosar 593/1929, f. 10, manuscris.
23. Ibidem, dosar 144, f. 104-124, manuscris.
24. Ibidem, dosar 113, f. 18-21.
25. „Ziarul nostru”, An IV, nr. 5-6, mai-iunie 1930, p. 3; ANR, fond familial Cantacuzino, dosar 132, f. 163-183, manuscris.
26. ANR, fond SONFR, dosar 144, vol. II, f. 222.
27. Gazeta femeilor, An III, Nr. 82-83, 20 decembrie 1933, p. 6; ANR, fond familial Cantacuzino, dosar 187, f. 176-204.
28. ANR, fond familial Cantacuzino, dosar 95, f. 24v.
29. Vezi Testamentul Alexandrinei Cantacuzino în ANR, fond familial Cantacuzino, dosar 13, f. 34 v.; Anemari Monica Negru, Pagini din istoria Societății Ortodoxe Naţionale a Femeilor Române. Trecut și prezent, vol. I, Societatea Națională a Femeilor Române, București, 2021,p. 96.