Portret Agatha Grigorescu-Bacovia, născută la 8 martie 1895

Agatha Grigorescu-Bacovia a fost al cincilea şi ultimul copil al soţilor Şerban și Maria Grigorescu, care s-a născut în oraşul Mizil (județul Prahova), la 8 martie 1895. Rămasă orfană (mama ei a murit la câteva zile după ce a născut-o, iar tatăl în adolescenţă), Agatha a fost crescută de mătușa sa, Alexandrina, care era pasionată de poezie și scria versuri [1].
După absolvirea cursurilor primare din oraşul natal, la 14 ani s-a mutat la București unde, după o vreme, s-a angajat ca funcționară la o societate de asigurări. A reuşit prima pe listă cu media zece, la concursul de admitere al Institutului de Educaţie Integrală, fostul Pension Cordoneanu Constantin şi Maria din București. A desfășurat o activitate didactică îndelungată ca profesor de limba română, între anii 1927 și 1950, la Bacău și București (Școala Normală „Elena Doamna” și la liceele „Carmen Sylva”, „Regina Maria” și „Gheorghe Șincai”) [2].
În anul 1915 l-a cunoscut pe George Bacovia, iar în 1919 a debutat în revista „Scena” cu poemul în proză Când n-oi mai fi, semnat Agatha Gr. [3] Peste şapte ani, în 1923, i-a apărut primul volum de versuri: Armonii crepusculare. A urmat Facultatea de Litere și Filosofie, specialitatea limba română, absolvită în 1926 cu magna cum laude. A fost studenta profesorilor Mihail Dragomirescu, Ovid Densușianu, care au apreciat-o și cu care a colaborat (a publicat poezii în revista lui Ovid Densușianu, „Viața nouă”) [4].
Agatha Grigorescu-Bacovia a publicat versuri, proză, recenzii în revistele: „Ateneul cultural”, „Cartea vremii”, „Căminul nostru”, „Cronica Moldovei”, „Curentul Bacăului”, „Jurnalul literar”, „Mişcarea literară”, „Orizonturi noi”, „Rampa”, „Universul literar”, „Albina”, „Ateneu”, „Gazeta literară”, „Luceafărul”, „Manuscriptum”, „România literară”, „Steaua” ş.a. A fost membră a Uniunii Scriitorilor din România.
A fost prietenă și a colaborat cu jurnalista Aida Vrioni în editarea„Revistei Scriitoarelor şi Scriitorilor Români”. Din comitetul de conducere al acestei reviste au mai făcut parte: Mărgărita Miller-Verghy, Hortensia Papadat-Bengescu, Claudia Millian, Liviu Rebreanu (preşedintele Societăţii Scriitorilor Români), Ion Peretz, Ion Pillat, Adrian Maniu. În acest comitet au activat şi Nichifor Crainic, Agatha Grigorescu-Bacovia, Constantin Rădulescu-Motru, Radu Gyr, Ion Minulescu. Adela Xenopol era menţionată ca fondatoare. Scriitoarea Agatha Grigorescu-Bacovia a publicat în revistă ample articole despre creaţiile literare şi artistice ale unor românce talentate, precum Sofia Nădejde, Maria Cunţan, Cecilia Cutzescu-Storck, Hortensia Papadat-Bengescu, o recenzie a lucrării Şi zilele grăesc a Aidei Vrioni, diverse eseuri, cronici, dar şi poezii personale.

Articolul Veronica Micle poetă publicat de Agatha Grigorescu-Bacovia în „Revista Scriitoarei”, An 2, Nr. 1, 1927, p. 3

Recenzia Aidei Vrioni la volumul de versuri Muguri cenușii al Agathei Grigorescu
în „Revista Scriitoarei”, An I, 1926, pp. 148-149

„Revista Scriitoarelor şi Scriitorilor Români” avea o cronică a evenimentelor artistice, realizată, de regulă, de Aida Vrioni, o prezentare de carte, redactată deseori de Agatha Grigorescu Bacovia, dar şi de Mărgărita Miller-Verghy, iar mai târziu de Teodor Scarlat.
Aida Vrioni amintește în memoriile ei de vizitele Agathei Grigorescu-Bacovia în perioada anilor ei de boală, 1949-1953, de cărțile bune pe care i le aducea, de discuțiile lor referitoare la numeroasele probleme financiare, de sănătate [5].
Căsătoria cu George Bacovia a avut loc pe 22 iunie 1928, iar nunta, o săptămână mai târziu, pe 28 iunie. Agatha avea deja 33 de ani, iar George 47. Agatha Grigorescu i-a șoptit lui George Bacovia la cununia lor civilă:

„De-aș fi un vânt subțire ce adie
Acolo lângă tine să ajung
Să te-ncălzesc precum odinioară
Te încălzeam la pieptu-mi îndelung,
De-aș fi un tril de pasăre suavă,
Să pot pătrunde, în adânc, sub cruce,
Te-aș încălzi pe aripi de soare,
Și-n alt ținut de vis te-aș readuce.
Am fi ca două coarde de vioară,
Sub un arcuș vrăjit de nemurire,
Ce-ar instrui în era viitoare,
O stranie poveste de iubire...” [6]

Agatha și George Bacovia
(Sursa: ANR, fond familial Bacovia, dosar 36, fotografia 2)

Presa informa despre eveniment: „Eri seara, în casele confratelui nostru C. Vasiliu-Langa, s’a oficiat căsătoria religioasă a poetului G. Bacovia cu d-ra Agatha Grigorescu, scriitoare. Nuni au fost d-na Aida Vrioni cu fiul. S’a petrecut până la orele 3 noaptea într’un cere restrâns de intelectuali, prieteni ai apreciatului poet” [7].
La 8 noiembrie 1931 s-a născut, la Bacău, singurul lor fiu, Gabriel Vasiliu Bacovia (Briel), care s-a ocupat de casa memorială a tatălui său din Bucureşti.
După ce s-au căsătorit, Agatha a renunțat la ambițiile sale literare, cu toate că își publicase un volum de poezii, și s-a dedicat cu totul îngrijirii soțului ei. Pentru a avea un venit stabil și sigur în casă, Agatha a lucrat ca profesoară de limba română la București și Bacău.
După o perioadă petrecută la Bacău, din 1933, cei doi au decis să se mute la București, unde și-au construit o casă modestă, pe strada Frăsinetului, astăzi strada George Bacovia, și au stat împreună până la moartea poetului în anul 1957. Casa a fost construită cu ajutorul unui împrumut al soției, obținut de la Casa Corpului Didactic, iar construcția a durat aproximativ o lună, Agatha fiind diriginte de șantier. Casa a fost donată, ulterior, statului român pentru a fi transformată în casă memorială din 27 octombrie 1966, camera lui George Bacovia rămânând intactă la fel ca în ultima sa zi de viață.
În anul în care George Bacovia și Tudor Arghezi primeau Premiul National de poezie (1934), Agatha publica un nou volum de poezii: Pe culmi de gînd. Peste patru ani publica volumul de proză “marină” Terase albe.

Recenzie realizată de Izabela Sadoveanu volumului de poezii Pe culmi de gând a Agathei Grigorescu-Bacovia în revista „Adevărul Literar și Artistic”, An 16, nr. 768, 25 august 1935, p. 9

În anul 1962 a publicat volumul memorialistic Bacovia - viata poetului, care deschide o etapă prolifică ce a cuprins volumul de versuri Lumina (1965), volumul antologic Poezii şi proză (1967) cu o prefaţă de Mihail Petroveanu, volumul de versuri Cu tine noaptea (1969), o nouă antologie Versuri (1970). Cu volumul memorialistic autobiografic Poezie sau destin (1971) şi volumele de versuri Efluvii (1977), Şoaptele iubirii (1979) și Poezie sau destin. George Bacovia, ultimii săi ani (1981) se încheie o operă de peste jumătate de secol de frământări literare.
Energică, inteligentă, persuasivă şi implacabilă în iniţiativele ei, Agatha Grigorescu-Bacovia s-a aflat într-o continuă bătălie cu autorităţile, cu detractorii poetului, dar mai ales cu criticii literari. Într-o vreme în care casele lui Titu Maiorescu sau Al. Macedonski au fost demolate, ea a reuşit să înfiinţeze două case memoriale George Bacovia, una la Bucureşti şi alta la Bacău, şi să obţină acceptul ca liceul în care a studiat poetul să-i poarte numele [8].
Agatha Bacovia a murit în 1981, pe 12 octombrie şi a fost înhumată la Cimitirul Bellu, alături de poet.

Monica Negru
(nr. 3, martie 2025, anul XV)

NOTE

1. Agatha Grigorescu-Bacovia, Domnul meu întru poezie în „România Literară”, An 3, nr. 11, 9 iulie 1970, p. 6.
2. George Marcu, Femei de seamă din România de ieri și de azi, București, Editura Meronia, 2017, p. 227.
3. Agatha Grigorescu-Bacovia, op. cit., p. 6.
4. Ibidem, p. 7.
5. Din scrierile uitate ale Aidei Vrioni, vol. I, Memorii și corespondență, editor Anemari Monica Negru, Arhivele Naționale ale României, București, 2021, pp. 323, 333, 373, 398, 403,433, 450, 467.
6. Agatha Grigorescu-Bacovia, Poezie sau destin. George Bacovia – Ultimii săi ani, București, Editura Cartea Românească, 1981, p. 245.
7. „Cuvântul”, An 4, nr. 1148, 4 iulie 1928, p. 3.
8. „România Literară”, An 8, nr. 11, 13 martie 1975, p. 8.