Alexandrina Fălcoianu, asistentă voluntară, donatoare și feministă creativă

Alexandrina (Lili) Fălcoianu s-a născut la 20 septembrie 1870, la Bucureşti, într-o veche familie de boieri munteni [2]. Tatăl său, Ioan, a fost matematician, profesor universitar, iar unchiul său a fost generalul Ştefan Fălcoianu, şef al Marelui Stat Major, Ministru de Război [3]. Verişoara primară şi prietena Alexandrinei a fost Elena Văcărescu, cu care a locuit temporar în Occident și a colaborat în diverse asociații feministe.
Despre viaţa şi activitatea sa din epoca războaielor balcanice şi a Primului Război Mondial, Alexandrina Fălcoianu a povestit în lucrarea memorialistică Din zile grele. Examen de conştiinţă şi un răspuns, publicată în 1937, şi într-o culegere de memorii păstrată la Arhivele Naţionale. Ea a scris despre anii 1910-1913, când a urmat un curs de infirmiere voluntare, organizat de Irina Câmpineanu la Spitalul Eforiei [4], şi cursul profesorului dr. Angelescu, de la Spitalul Colţea.          

În imagine, Alexandrina Fălcoianu (1870-1951 [1]. (Sursa: ANR, Colecţia Documente Fotografice, F I 8835)


Actul de naştere al Alexandrinei Fălcoianu, Bucureşti, 20 septembrie 1870
(Sursa: ANR, fond Familial Fălcoianu, dosar 28, f. 1)

Alexandrina Fălcoianu s-a înscris în Crucea Roşie Română şi a activat constant în anii de război. Ea a activat ca asistentă medicală într-o ambulanţă a României, iar în campania din 1913 a acordat ajutor soldaților răniți în Bulgaria [5]. Din august 1916, în gări mai mari din sud-estul ţării, Crucea Roşie Română a înfiinţat cantine pentru a acorda hrană soldaţilor. Alexandrina Fălcoianu, împreună cu Elena Sturdza, a avut în grijă cantina din gara Titu. Au venit în ajutor şi femeile din zonă, un vagon cu făină a fost adus de Crucea Roşie, au fost mobilizate trei brutării. Erau hrăniţi, în medie, cam 40.000 soldaţi pe zi, fiecare primind o strachină de ciorbă, un sfert de pâine, ceai [6]. 
În noiembrie 1916, în condiţiile ocupării Capitalei de către Puterile Centrale, toate spitalele din Bucureşti şi cele din teritoriul ocupat au trecut sub autoritatea societăţii Crucea Roşie Română. La evacuarea Bucureştilor, asociaţia s-a împărţit în două: jumătate, având în frunte pe Gheorghe Balş, a plecat la Iaşi, cealaltă parte, cu Alexandru Marghiloman ca preşedinte, Gheorghe Ştirbey şi Ana Săvescu, a rămas în Capitală. Astfel, singura administraţie românească ce mai rămăsese în teritoriul ocupat era Crucea Roşie, unde se centralizau plângerile populaţiei [7]. 
În memoriile Alexandrinei Fălcoianu se găsește și o listă cu spitale din Bucureşti, care, în condițiile războiului, lipsurilor și bolilor, demonstrează munca și cooperarea femeilor în efortul lor de înfiinţare şi întreţinere de oficii medicale [8].


Spitale organizate și întreținute de femei voluntare în București, în anii 1916-1918
(Sursa: ANR, SANIC, fond Familial Fălcoianu, dosar 37, f. 115)    


O activitate dificilă și îndelungată a desfășurat Alexandrina Fălcoianu la spitalele 114, 114 bis de la Azilul Elena Doamna şi Şcoala Normală Elena Doamna, a căror conducere i-a fost încredinţată de societatea Crucea Roşie Română. Spitalul 114 a fost rechiziţionat de nemţi pentru bolnavii lor, iar cei 245 răniţi români au fost evacuaţi la alte spitale.
Din 9 decembrie 1916, Alexandrina Fălcoianu a fost numită de Crucea Roşie la conducerea Spitalului de contagioşi, Spitalul 108, din Azilul de bătrâni. Alexandrina Fălcoianu scria în memoriile sale şi despre protecţia oferită la 24 de prizonieri români evadaţi, care s-au ascuns prin locurile izolate ale spitalului. Un mare scandal a fost generat de Sabina Cantacuzino, care a acuzat-o că ar fi predat nemţilor 10 soldaţi evadaţi ce încercaseră să se ascundă prin spital, dar acuzaţia nu a fost dovedită [9].
Alexandrina Fălcoianu și alte femei generoase încercau să ajute soldații prizonieri să păstreze legături cu ţara prin trimiterea de scrisori şi pachete cu pesmeţi, tutun, slănină, ciocolată, zahăr. Despre această activitate, povestea cu drag: „Era o minunată şi mişcătoare activitate în spitalul ce dirijam eu, să dau amănunte asupra morţii şi de ce boală murise algerieni, italieni, etc., la care scrisori răspundeam cu mare grijă, pentru că mă gândeam cu ce durere familia va citi rândurile mele, asigurând că se făcuse tot posibilul pentru a scăpa, că i s-au dat cele mai bune îngrijiri şi chiar ce spusese înainte de a muri. Dar erau mulţi prizonieri cărora nimeni nu le trimitea nimic. Doamnele din Bucureşti au adoptat fiecare după putere, pe câţiva din aceşti oropsiţi…” [10] „Ar trebui volume întregi ca să descriu traiul nostru sub ocupaţie. Bucureştiul nu fusese aprovizionat nici cu lemne, nici cu făină, când am intrat în război… Mulţi bolnavi căpătau pneumonie. Lumea lua lemne de unde găsea, crăci de pomi, câte un gard, o scândură. Apa îngheţa în odaie, aproape nu aveau cu ce fierbe o ciorbă! Pentru o bucată de pâine amestecată cu paie, făceai coadă ceasuri întregi în ger.” [11] 
La cererea Crucii Roşii Române, Alexandrina Fălcoianu a fost decorată cu Ordinul „Regina Maria”, clasa I, pentru abnegaţia, devotamentul şi efortul ei continuu, medical şi social din anii Primului Război Mondial.                                                                                                              
După război, Alexandrina Fălcoianu a continuat acţiunile caritabile şi iniţiativele educative. S-a ocupat de distribuirea ajutoarelor americane de alimente şi îmbrăcăminte în satele din Muscel. În 1921 a înfiinţat societatea „Ghiocelul” pentru susţinerea elevilor dotaţi din mediul rural. În perioada 1921-1936, a condus Institutul Surorilor de Caritate „Regina Elisabeta” din Bucureşti.                                                                                                                    
Alexandrina Fălcoianu s-a implicat constant în mişcarea de emancipare a femeilor din România interbelică, ea fiind o membră reprezentativă a Societăţii Ortodoxe Naţionale a Femeilor Române. A activat şi în asociaţia Ţesătoarea „Regina Elisabeta”, susţinând astfel conservarea şi promovarea artei tradiţionale [12]. De asemenea, ea a îndeplinit funcția de casieră a Consiliului Naţional al Femeilor Române, considerată prima mişcare cetăţenească a femeilor române, înfiinţată sub oblăduirea Franţei [13].Asociaţia era organizată în comisiile permanente, pe activităţi distincte, după sistemul de operaţiuni al Consiliului Internaţional: finanţe, presa, protecţia copilului, migraţia, educaţia, pacea, agricultura, legea şi poziţia legală a femeii, munca, igiena, sufragiul, morala, cinematografia.


Alexandrina Fălcoianu (prima din stânga) la o şedinţă de lucru a asociaţiei Casa Femeii
(Sursa: ANR, SANIC, fond familial Cantacuzino, dosar 287, f. 142)


Alexandrina Fălcoianu a fost şi iniţiatoarea Casei Femeii, asociaţie care oferea un local gratuit, asistenţă juridică, medicală, profesională şi culturală pentru femeile paupere din Bucureşti. Iată cum prezintă Alexandrina Fălcoianu punerea pietrei ctitoriceşti a Casei Femeii: „În ziua de 27 mai 1927 s-a pus piatra fundamentală în faţa Majestăţii Sale Regina Maria, Principesei Elena şi a autorităţilor. De câteva zile ploaia nu mai încetase. La orele 2, Doamna Simona Lahovary, Doamnă de Onoare a Reginei, îmi telefonează dacă ceremonia are loc şi pe potop. I-am răspuns că da, fiindcă tribuna era acoperită. Dar la ora 3 ploaia a încetat, norii s-au risipit şi serbarea s-a petrecut pe un timp admirabil. Am spus Doamnei Lahovary să constate că şi Dumnezeu este feminist.” [14] Regina Maria a sprijinit acest proiect al Casei Femeii, astfel ea a convocat miniștrii la Palatul Cotroceni și a obținut un fond pentru construirea unei clădiri a acestei asociații [15]. Totuși, construcţia clădirii a durat mult, fiind marcată de lipsa finanţării. În sfârşit, în anul 1928, Casa Femeii a fost organizată într-un imobil nou cu cinci etaje, pe cheiul Dâmboviţei – Splaiul Independenţei nr. 46 [16].


Clădirea asociaţiei Casa Femeii din Bucureşti, strada Splaiul Independenţei, nr. 46
(Sursa: ANR, SANIC, fond Familial Cantacuzino, dosar 25, f. 36)

Fondurile asociaţiei s-au constituit dintr-un patrimoniu iniţial de 10.000 lei – donați de Alexandrina Fălcoianu –, cotizaţiile membrelor, subscripţiile anuale, beneficiile concertelor, conferinţelor, chetelor, tombolelor şi altele [17]. Alte donatoare generoase au fost: Zoe Râmniceanu, aflată la sanatoriu, a donat 10.000 lei, aceeaşi sumă au acordat şi Elena Sturdza născută Cantacuzino, Aglaiţa Rosetti născută Moruzi, Smaranda Gheorghiu (Smara), Aurelia Bragadiru, Calipso Botez, Elena Rădulescu, iar Alexandrina Fălcoianu – 20.000 lei. De asemenea, membrele Consiliului Național al Femeilor Române au organizat o chetă pe străzi şi au reuşit să adune într-o singură zi 90.000 lei [18].


Pergamentul Casei Femeii
(Sursa: ANR, SANIC, fond familial Cantacuzino, dosar 94, f.10)


Casa Femeii a fost un puternic centru de asistenţă şi solidaritate socială, datorită multiplelor sale activităţi culturale şi sociale: conferinţe, consultaţii gratuite juridice şi medicale, cantine şi adăposturi pentru femei abandonate, victime ale violenţei sau şomere, restaurant cu preţuri reduse pentru elevi, funcţionare şi muncitori, bibliotecă, prăvălii pentru desfacerea articolelor din industria casnică, cursuri de calificare pentru fete [19]. În localul Casei Femeii s-au desfăşurat numeroase adunări, congrese, ale Societății Ortodoxe Naționale a Femeilor Române, Consiliul Național al Femeilor Române, Uniunea Intelectuală Română, Amicii Muzeelor, Secția Auxiliară Feminină FIDAC (Fédération Interalliés des anciens combatants) şi ale altor asociații.
Despre Alexandrina Fălcoianu circulă şi informaţii privind afirmarea ei ca pictoriţă şi simpatia pentru ideologia extremei drepte – în arhive se păstrează o scrisoare pe care a trimis-o lui Corneliu Zelea Codreanu, în care îşi exprima sentimentele faţă de Garda de Fier [20].
Documentele arhivistice relevă faptele eroice ale Alexandrinei Fălcoianu din anii războaielor balcanice, ai Primului Război Mondial, implicarea şi contribuțiile ei constante la realizările multor asociații feministe din epocă, în special Casa Femeii.



Monica Negru
(nr. 7-8, iulie-august 2021, anul XI)




NOTE

1. G. Bezviconi, Necropola Capitalei, Institutul de Istorie „N. Iorga”, Bucureşti, 1972, p. 125.
2. ANR, SANIC, fond familial Fălcoianu, dosar 28, f. 1.
3. http://www.memoria.ro/marturii/perioade_istorice/perioada_interbelica/insemnari_din_anii_tineri/757/
4. Alexandrina Fălcoianu, Din zile grele Un exemplu de conştiinţă şi un răspuns, Tipografia Bucureşti Isvor, 1937,p. 96; ANR, SANIC, dosar 37, f. 104.
5. ANR, SANIC, fond Familial Fălcoianu, dosar 37, f. 105.
6. Ibidem, f. 109.
7. Ibidem, f. 110.
8. Ibidem, f. 115.
9. Ibidem, f. 108.
10. Ibidem, f. 112.
11. Ibidem, f. 113.
12. ANR, SANIC, fond familial Cantacuzino, dosar 222, f. 30, manuscris.
13. ANR, SANIC, fond familial Cantacuzino, , dosar 264, f. 26.
14. Alexandrina Fălcoianu, op. cit., p. 66.
15. ANR, SANIC, fond familial Cantacuzino, dosar 183, f. 300-324, manuscris.
16. Ibidem, dosar 247, f. 1.
17. Statutele Asociaţiunii „Casa Femeii”, Imprimeriile „Curentul”, S.A., Bucureşti, 1938, în ANR, SANIC, fond familial Cantacuzino, dosar 252, f. 8.
18. Alexandrina Fălcoianu, op. cit., p. 68..
19. ANR, SANIC, fond familial Cantacuzino, dosar 157, f. 21; Lucian Predescu, Enciclopedia  „Cugetarea”, Material Românesc, Oameni şi înfăptuiri, Cugetarea – Georgescu Delafras, Bucureşti,  1940, p. 162; Nicolaescu Madalina, Cine suntem noi, Editura Anima, 1996, p. 29.
20. ANR, SANIC, fond Familial Fălcoianu, dosar 40.