Claudiu Isopescu şi crearea bibliotecii românești de la Universitatea „La Sapienza” din Roma

Iniţiativele individuale diverse pe care le-a avut Isopescu în primii ani de predare la Roma, precum constituirea unei biblioteci de română la catedra de limbă şi literatură română din cadrul Facultăţii de Litere, Universitatea „La Sapienza”, şi traduceri ale unor opere româneşti în limba italiană, cercetarea, gestionarea unei culegeri numite Mica Bibliotecă Română, medierea culturală, au condus la orientarea educaţiei tinerilor studenţi care frecventau cursul său către înţelegerea profundă a culturii române, dar şi către difuzarea acestei culturi.
Prima iniţiativă, aceea a creării unei biblioteci, poate fi considerată o soluţie inteligentă găsită de profesorul Isopescu în contextul problematic cu care se confrunta în acea epocă predarea limbii române: absenţa materialelor celor mai noi şi necesare în predare, dicţionare, cărţi, ziare şi reviste.
Din păcate, banii solicitaţi Direcţiei Presei şi Propagandei nu au fost trimişi şi atunci Isopescu a făcut apel la românii „mai înţelegători ai rostului bibliotecii”. El însuşi a dăruit 70 de volume, a primit donaţii de la câţiva profesori universitari şi scriitori, de la Casa Şcoalelor şi de la Muzeul Limbii române din Cluj:

Îndrăznesc a vă ruga să binevoiţi a face o donaţiune a admirabilelor Dv. lucrări. (corespondenţa cu Nicolae Iorga, februarie 1927).

Intenţia sa de a crea această bibliotecă este exprimată într-o scrisoare datată 11 martie 1927, înregistrată cu nr. 2806/24.03.1927 şi adresată Rectorului Universităţii „La Sapienza”, în care, printre alte infomații legate de curs și de reînoirea autorizației pentru anul universitar 1927/1928, menționa intenția de  instituire a unei mici biblioteci românești.

Excelenţă,
întrucât în Biblioteca Facultăţii de Litere nu se găsea nicio carte românească, am crezut de cuviinţă că este de datoria mea să institui o mică bibliotecă românească.
În afara celor câteva cărţi donate de mine şi de lucrările primite de la prof. Leca Morariu, din Cernăuţi, de la prof. Sextil Puşcariu din Cluj, de la prof. Ovid. Densuşianu din Bucureşti şi din partea Casei Şcoalelor din Bucureşti, vor sosi generoase donaţii de cărţi peste puţin timp.
În ultimul timp am scris multor autori români pe care îi cunosc cerându-le cărţi în dar. Cu siguranţă până la sfârşitul anului universitar în curs, această bibliotecă va înumăra cel puţin 500 de volume româneşti. [...]

Rectorul nu rămâne indiferent în faţa unei astfel de iniţiative, informează probabil Ministerul Educaţiei şi astfel în data de 2 aprilie 1927 Ministrul răspunde prin documentul nr. 1864 trimis rectorului, cerând să i se mulţumească profesorului după cum urmează:

Subiect: Prof. Claudio Isopescu – donarea cărţilor la Biblioteca Facultăţii de Litere

Iau cunoştiinţă cu multă plăcere de darul celor 500 de volume în limba română, făcut Facultăţii de Litere şi Filosofie de către societăţi şi oameni de cultură români datorită implicării prof. Claudio Isopescu, căruia vă rog să îi aduceţi în numele meu cele mai vii mulţumiri. Ministrul

Situaţia creată de această inţiativă a lui Isopescu precum şi soluţia găsită au avut ecou şi în România, după cum o ilustrează un articol publicat de tânărul Mircea Eliade, care explica în detaliu toate consecinţele gestului profesorului Isopescu.

În cadrul Facultăţii de litere din Roma, profesorul Claudiu Isopescu a realizat o bibliotecă românească care numără aproape 600 de exemplare.
Acest lucru este îmbucurător. Nu pentru faptul că în zecile de camere pline de cărţi ale Universităţii sunt încă două dulapuri cu tipărituri româneşti, ci pentru faptul că mica bibliotecă este căutată şi frecventată cu dragoste şi pasiune de studenţi italieni şi foarte necesară şi de folos acestora. Biblioteca a apărut dintr-o necesitate plină de speranţe pentru cultura noastră. În Italia nu existau cărţi în limba română. Fără îndoială că bibliotecile or avea câteva dar sunt inaccesibile sau imposibil de citit. Şi puţinii, dar sârguincioşii studenţi italieni ai limbii române se găsesc în situaţia de a învăţa o limbă şi de a nu o putea utiliza pentru diferite lecturi.
Profesorul Isopescu a făcut atunci ceea ce trebuia sa facă orice literat român: a donat propria sa biblioteca Universităţii. Pentru acest gest, el a primit mulţumiri din partea rectorului şi poate vreo strângere de mână din partea prietenilor. Dar acest lucru nu este suficient. Lucrurile trebuie privite cu o mare seriozitate. Nu este vorba despre aceeaşi eternă, simpatică şi sinceră mărturie a înfrăţirii de sânge şi a iubirii reciproce italo-române. Nu este nici măcar un episod de propagandă culturală despre care se vorbeşte atât de mult şi ale cărei fructe nu le-a cunoscut nimeni.
Umila bibliotecă din Roma poate servi culturii şi literaturii române mai mult decât toată propaganda oficială. Deoarece este începutul unei activităţi care începe – iluminată şi orientată – chiar din Italia. Academia şi  „Casa Şcoalelor” au promis cărţi încă din această iarnă, dar până acum nu s-a primit nimic. Chiar dacă „Colecţia de scriitori români”, tipărită de „Casa Şcoalelor”, este una din cele mai necesare şi urgente. Apelul către edituri ar putea să se prelungească. Oricum ne îndoim că ar avea vreun rezultat. Cererile culturale se uită imediat, în special de către editorii romani. Ei, şi poate că e drept să fie aşa. Am avut prea multe manifestări culturale şi prea multe speranţe s-au prăbuşit. În „propaganda” din străinătate, în difuzarea valorilor literaturii române nu mai crede nimeni. Cu atât mai puţin editorii care sunt, mai înainte de toate, persoane practice. De aceea ne adresăm scriitorilor români să trimită bibliotecii Universităţii din Roma cărţi şi reviste. Este inutil să le cauţi utilitatea. Pot, în schimb, să fiu sigur că vor fi citite cu iubire, cu atenţie şi traduse cu acurateţe.
Nu e oare de ajuns? Şi nu este oare asta mult pentru literatura noastră? (Eliade, 1927:1).

Culegerea de cărţi devine aproape un obiectiv pe care îl urmăreşte cu stăruinţă, aproape o obsesie după cum reiese și din corespondenţa sa cu Eliade căruia îi trimitea scrisori, cum de altfel proceda cu toţi prietenii şi cunoscuţii, cerându-le să găsească cărţi pentru biblioteca Universităţii din Roma
De exemplu, în scrisoarea din 25 mai 1928 îl roagă să-i facă rost de o piesă a lui Gib Mihăescu și îi reînnoieşte mulţumirile:

pentru bunătatea ce ai avut-o să-mi faci rost de cărţi şi reviste pentriu traduceri, eşti unicul român care m-a ajutat.

Cu mult respect, i se adresează lui Densuşianu într-o scrisoare din 25 februarie 1927, rugându-l să binevoiască a dona „cărţile de care v-aţi putea lipsi, admirabilele dv. lucrări”sau cărţi de cultură românească, solicitându-i de asemenea, şi colecţia revistei „Grai şi suflet”.

Biblioteca Alessandrina din Roma păstrează astăzi unul dintre cele mai importante fonduri de carte românescă interbelică din străinătate, care conţine volume şi opuscule de literatură română în colecţii, literatură originală, critică literară, lingvistică, folclor, filozofie, religie, istorie, geografie, politică, drept, artă, reviste, enciclopedii, bibliografii, cărţi de paleografie, opere în diferite limbi străine, în română şi în italiană, lucrări care, în cea mai mare parte, provin din donaţii sucesive făcute de profesorul român între 1941-1956, în fondul Isopescu.
Aceste donaţii succesive nu au avut la bază un act juridic de donaţie, după cum reiese din corespondenţa dintre prof. Laura de Felice Olivieri – director al Bibliotecii Alessandrina în 1955 şi Mons. Fallani Cappellanode la Universitatea „La Sapienza”, corespondenţă prin care se doreşte aflarea statutului acestor cărţi de „giuridicamente vincolati all’Allessandrina o, comunque allo Studium Urbis”.

Cu privire la această problemă, Directorul Bibliotecii Alessandrina, într-un răspuns oficial din 31 ianuarie 1955 expunea următoarea situaţie:

Și, deși la bază nu a fost întocmit un act juridic, intrarea cărților în bibliotecă a fost făcută după reguli foarte precise: înregistrarea acestora în Registrul de intrare a cărților în bibliotecă, marcarea acestora cu ștampilă cu text  dono – dar/donație –, catalogate după autor și/sau subiect, poziționate și incluse în Fondul Isopescu, un fond special alături de alte fonduri similare, precum Fondul Rossi.
Inițiativa profesorului bucovinean reintră în activitatea sa didactică ca parte integrantă a misiunii dascălului de a pune la dispoziția studenților săi resurse fizice și materiale care să le permită o imagine de ansamblu asupra limbii române în context cultural și literar.
De asemenea, alături de celelalte inițiative, constituirea bibliotecii confirmă obiectivul clar și des exprimat de Claudiu Isopescu:

Cât voi trăi, voi lucra pentru cunoaşterea literaturii noastre aici!

Nicoleta Silvia Ioana
(nr. 3, martie 2022, anul XII)