Direcții de cercetare în studiile lui Claudiu Isopescu

Claudiu Isopescu a fost o personalitate în care au convieţuit mai multe componente: profesorul (a se vedea contribuţia sa din punct de vedere didactic, lecţiile, conferinţele organizate, tezele de licenţă pe care le-a îndrumat), criticul literar (a se vedea articolele despre Coşbuc, Goga, Creangă, Caragiale care atestă această latură a sa), istoricul şi lingvistul (a se vedea articolele în care argumentează continuitatea poporului român în spaţiul Daciei lui Traian, în care reafirmă, citând lucrările altora, originea latină a limbii şi a neamului căruia îi aparţinea), traducătorul, poet indirect (prin sensibilitatea dovedită atunci când a transpus poezii româneşti în limba italiană sau a tălmăcit din dialectul sorentin în limba literară italiană), documentaristul, propagandistul, ambasadorul fără titlu al culturii române în Italia.
Prin toate iniţiativele şi demersurile sale, profesorul bucovinean a extins considerabil sfera relaţiilor diplomatice şi culturale bilaterale româno-italiene.

Isopescu a făcut cunoscută literatura română modernă şi contemporană prin intermediul a 35 de opere de referinţă a căror traducere s-a făcut sub îndrumarea sa, o serie diversă de lucrări dramatice, narative, istorice, folclorice, critice, prin intermediul cărora a făcut familiare italienilor numele scriitorilor şi cercetătorilor români.
A ţinut lecţii nu doar la Roma, ci şi la universităţile din Pisa, Florenţa, Genova, Torino, Milano şi, în timpul vacanţelor, a susţinut adesea conferinţe la Universitatea de vară de la Vălenii de Munte, deschizând astfel gustul studenţilor italieni pentru cultura noastră, pentru literatura română, dar şi pentru pământul şi frumuseţile ţării noastre, însoţindu-i în excursii tematice pe meleagurile Daciei traiane. Isopescu era un bun profesor care „poseda arta de a preda, iar studenţii îl iubeau şi pentru asta”.
Odată cu numărul studenţilor creştea şi numărul de admiratori ai culturii române, ai poporului român, care învăţau să ne cunoască prin intermediul conferinţelor ţinute de profesorul bucovinean la Roma, Torino, Milano, Genova, Veneţia, Arezzo, Florenţa, Pisa, Napoli, Bari, Palermo, şi al scrierilor sale pe care le publica în opuscule, periodice, acte academice sau în volume.
Şase teze despre scriitori români şi 30 în total despre literatură au fost elaborate sub îndrumarea sa.
Şaptesprezece conversaţii radiofonice, diverse audiţii muzicale despre scriitori şi artişti români, „ne-au făcut să gustăm şi pe noi, italienii, fascinaţia melancolicei şi pasionalei muzici populare româneşti şi clasice a acelui pământ” (“hanno fatto gustare anche a noi italiani il fascino di malinconia e di passione della musica popolare e classica di quella terra.”, Grandi latini: Cl. Isopescu, E. Parini, “Il Nuovo cittadino”, sâmbătă 8 iulie 1940).

Prin reperele şi direcţiile sale de cercetare, precum şi prin activitatea sa de publicist, Claudiu Isopescu a demonstrat un interes cultural complex, un patriotism desăvârşit.
Promovând rolul scriitorilor români călători pe meleaguri italiene, sau punând în evidenţă valorile româneşti (o predică românească ţinută la Roma în anul 1608, poezia populară românească),personalităţile cultural-istorice care i-au marcat şi desăvârşit formaţiunea profesională sau cetăţenească (Simion Mândrescu, Nicolae Iorga), influenţa culturală italiană în România, în diferite registre culturale (teatrul dramatic şi muzical românesc, originile noii literaturi române, cultura românească), ecouri ale Romei în ţara noastră, perceperea şi cunoaşterea culturii italiene în România, contribuind concret la dezvoltarea bibliografiei româneşti prin culegerea de documente privind România, documente păstrate în arhivele italiene, care atestă latinitatea limbii şi a poporului român, relevând prezenţa filonului religios în poezia românească, a gândirii umaniste şi a tradiţiei creştine la români, legătura dintre creştinătate şi latinitate, dar şi influenţa acestora asupra psihologiei poporului nostru, demonstrând şi afirmând analogii lingvistice şi culturale, raporturi ale literaturii române cu literaturile Europei şi ale lumii (Spania, Italia, Franţa, Anglia, Germania şi America), reliefând  impactul pe care cultura noastră l-a avut pe acele meleaguri, dând la lumina tiparului şi a cititorului texte inedite, surse bibliografice nemenţionate anterior sau numele unor personalităţi mai puţin cunoscute, Claudiu Isopescu „nu a prisosit nici amânare, nici neplăceri”, câştigându-şi astfel un loc de cinste în galeria oamenilor de cultură români.
În ceea ce a scris sunt, probabil, teorii în care, condus de pasiunea sa de a demonstra confraţilor italieni adevărul istoric, se îndepărtează de informaţia istorico-literară şi alunecă pe panta exagerărilor sau chiar a fabulaţiilor, însă în ciuda tuturor acestor aspecte mai puțin elogiabile trebuie sa i se recunoască meritul de corifeu al culturii române în Italia.
Pentru a proba cele spuse, se ataşează un tablou sinoptic al studiilor întreprinse de profesor de-a lungul întregii sale cariere, accesibil clicând aici.

Nicoleta Silvia Ioana
(nr. 5, mai 2022, anul XII)