Cele mai frumoase „Madone” din pictura umanistică şi renascentistă italiană


Protagoniștii Umanismului și Renașterii

În Italia, protagoniștii celei mai frumoase perioade din istoria artei numită Umanism și Renaștere au fost:
Leon Battista ALBERTI (Genova 1404 - Roma 1472), care în afară de a fi fost arhitect și scriitor, este considerat și cel mai mare teoretician al arhitecturii din vremea sa. A fost primul cercetător al artei renascentiste și autor de proiecte bazate pe canoanele unui stil clasic pur, derivate din arhitectura romană antică. El a fost unul dintre cele mai strălucitoare exemple ale omului renascentist, geniul clasic multilateral. A trăit la Roma, Bologna, Florența și Rimini. Noutățile stilistice și conceptuale ale sculpturii umaniste au influențat și lucrările de pictură.
Piero Della Francesca (Borgo S. Sepolcro AR 1410 - 1492), despre a cărui activitate artistică nu există informații certe până în 1439, când este amintit ca fiind colaborator al lui Veneziano la Florența. S-a spus că operele sale au fost rodul unei arte „dificile”. Elementele comune în lucrările sale, care îi definesc stilul, sunt prezentarea geometrică a perspectivei, imoblitatea absolută, sentimentul de pace pe care îl comunică personajele, culoarea și liniile trasate. Piero a pictat seria de capodopere din Povestea Crucii (1452), Maica Domnului a milei și Învierea.
Leonardo da Vinci (Vinci 1452 - Paris 1519). Născut în Archiano di Vinci, s-a stabilit împreună cu tatăl său la Florența, unde a devenit în 1469 elevul lui Verrocchio. S-a format ca artist într-un mediu în care se preda cum să fie prezentată figura umană, sculptată sau pictată, nu imobilă, ci introdusă în spațiu. Dragostea pentru cunoaștere și cercetare i-a marcat profund producția artistică și științifică. Inovațiile sale în pictură au influențat arta italiană timp de peste un secol, iar studiile sale științifice, în special de anatomie, optică și hidraulică, au anticipat multe realizări ale științei moderne. Leonardo și-a petrecut ultima perioadă a vieții sale în Franța, unde a dus cu el câteva tablouri pictate în Italia, printre care și celebra Gioconda.
Michelangelo Buonarroti (Caprese AR 1475 - Roma 1564), a fost un mare pictor, sculptor și arhitect și totodată un om de litere, dedicat încă din adolescență desenului ca elev al lui Davide și Domenico del Ghirlandaio. Printre lucrările sale majore se numără David, sculptat în timpul celei de-a doua perioade florentine (1501) și decorarea Capelei Sixtine, cu fresce, numai Judecata de Apoi, acoperind peste 500 de metri pătrați.
Raffaello Sanzio (Urbino 1483 - Roma 1520) a trăit trei momente fundamentale în care și-a creat capodoperele artistice pe pânză și pe perete: cea din Umbria (până în 1504), cea din Florența (1504-1508) și cea de la Roma, în care a atins apogeul artei sale cu decorarea Camerelor din Palatele Vaticanului. A fost un reprezentant de seamă al artei renascentiste italiene.
Lucrările lor artistice și științifice au creat mediul cultural ideal pentru dezvoltarea ideilor noii filosofii antropocentrice, care a plasat omul în centrul universului ca cea mai înaltă operă a lui Dumnezeu, ce trebuia să fie cunoscută, admirată și luată ca un model de umaniști. Acești artiști, dar și alții, nu mai puțin importanți, care au trăit în această perioadă și chiar înainte de secolul al XV-lea, ne-au lăsat opere de artă magnifice, mai ales sacre, închinate sfinților, lui Iisus Hristos și Fecioarei Maria, mama Sa.

Viața Prefericitei Fecioare Maria din Nazaret

Trecuseră multe secole de când Dumnezeu, chiar din primele zile în care crease Paradisul, anunțase sosirea lui Mesia. Timp de sute de ani, speranța poporului lui Israel, purtătorul făgăduinței divine, aștepta apariția unei fecioare din descendența lui David, care urma să conceapă și să nască un fiu, cu numele de Emanuel (Isaia 7, 14) – ceea ce înseamnă „Dumnezeu este cu noi” – și credincioșii israeliți încă mai așteptau nașterea Maicii lui Mesia, după profeția lui Isaia (cfr. Micah 5, 2). O scriere apocrifă din secolul al II-lea, cunoscută sub numele de Protoevanghelia Sfantului Iacob, ne-a transmis numele părinților Mariei – Ioachim și Ana –, pe care Biserica i-a trecut in calendarul liturgic. Diferite tradiții plasează locul nașterii sale în Galileea sau, mai probabil, în orașul sfânt Ierusalim, unde au fost găsite ruinele unei bazilici bizantine din secolul al V-lea, construită pe așa-numita casă a Sfintei Ana.
Liturghia pune pe buzele Mariei o frază din Vechiul Testament: M-am stabilit în Sion. În cetatea iubită m-a făcut să trăiesc; în Ierusalim este puterea mea (Siracid 24, 15).
Maria s-a născut așadar la Nazaret din părinții devotați Ioachim, din neamul lui David (Luca 1,32) și Ana, din neamul lui Aaron (Luca 1,5;1,36). De condiții economice modeste, aceștia erau totuși „bogați în sfințenie și virtute”.
În Biblie nu se fac referințe la părinții Sfintei Fecioare Maria și nu există informații sigure; cele care au ajuns până în zilele noastre provin din texte apocrife precum Protoevanghelia lui Iacov menționată mai sus și Evanghelia lui pseudo-Matei, precum și din tradiție. Ana pare să fi fost fiica lui Achar și sora Esmeriei, mama Elisabetei și, prin urmare, bunica lui Ioan Botezătorul. Ioachim era un om virtuos și foarte bogat din neamul lui David, „care obișnuia să ofere o parte din veniturile din bunurile sale poporului și o parte ca jertfă adusă lui Dumnezeu”. Soții locuiau în Ierusalim, dar nu aveau copii de peste douăzeci de ani. Pentru evrei, a nu avea urmași în acea vreme era „un semn al lipsei binecuvântării și grației lui Dumnezeu; de aceea, într-o zi, în timp ce-și aducea jertfele la Templu, Ioachim a fost apostrofat de un anume Ruben (poate un preot sau un scrib) că este nevrednic pentru că nu a procreat; de fapt, după el, nu avea dreptul să aducă ofrande. Ioachim, umilit și șocat de acele cuvinte, s-a hotărât să se retragă în pustie și timp de patruzeci de zile și patruzeci de nopți l-a implorat pe Dumnezeu, plângând și postind, să-i dea urmași. Și Anna a petrecut multe zile rugându-se şi cerând lui Dumnezeu harul maternității.
Rugăciunile lui Ioachim și ale Annei au fost auzite în cer; așa că fiecăruia dintre ei li s-a arătat câte un înger care i-a anunțat că vor devini părinți. Întâlnirea din prag dintre cei doi, după anunț, este îmbogățită cu detalii legendare. Sărutul pe care l-ar fi schimbat cei doi soți a fost în fața Porții de Aur a Ierusalimului, locul unde, conform unei tradiții evreiești, s-a manifestat prezența divină și s-ar fi anunțat și venirea lui Mesia. „Iconografia acestui sărut în fața ușii binecunoscute despre care creștinii cred că este cea prin care Iisus ar fi intrat în Orașul Sfânt în Duminica Floriilor este cunoscută”. După întoarcerea lui Ioachim, Anna a născut-o pe Maria. Copilul a fost crescut cu atențiile afectuoase ale tatălui și cu cele iubitoare ale mamei. Aici, în secolul al XII-lea, cruciații au construit o biserică, ce mai există și acum, închinată Annei, care și-a educat fiica în artele domestice. Când Maria avea trei ani, pentru a-i mulțumi lui Dumnezeu, Ioachim și Ana au prezentat-o la Templu pentru a o consacra slujirii chiar la acesta, așa cum promiseseră în rugăciunile lor. [1]
Despre Ioachim, textul apocriful nu relatează nimic altceva, în timp ce despre Ana se spune că a trăit până la vârsta de optzeci de ani. Moaștele sale au fost păstrate multă vreme în Țara Sfântă, apoi mutate în Franța și îngropate într-o capelă săpată sub catedrala din Apt. Descoperirea și identificarea lor ar fi făcut să apară ulterior unele minuni. [2]
În copilărie, Maria a fost oferită templului pentru educație și a fost găzduită într-una dintre clădirile adiacente acestuia, unde locuiau femei care aveau grijă de mobilier (Exodul 38,8) și se rugau (Luca 2,36). La paisprezece ani a fost logodită cu Iosif, care era tâmplar și care locuia de asemenea în Nazaret; cu toate acestea, ea a rămas în casa familiei ei încă un an, timpul necesar considerat de evrei a se respecta între nuntă și intrarea în casa mirelui. Și tocmai în acest loc Ea a primit anunțul Îngerului, care a salutat-o numind-o „Cea plină de har” (Luca 1,26) și care a anunțat-o că va fi Maica lui Mesia, a Fiului lui Dumnezeu. Uimită, ea a întrebat cum s-ar putea împlini acest lucru și, după ce a fost asigurată de Înger că maternitatea ei va fi lucrarea Duhului Sfânt, a consimțit: „Iată roaba Domnului, să se facă mie după cuvântul tău” (Luca 1:38). „Maria a acceptat, datorită cunoașterii profunde a Sfintelor Scripturi și a iluminării deosebite date ei de har, dar și a suferințelor pe care urma să le întâmpine Mesia” (Isaia 53) Mântuitorul. „Apoi s-a dus la verișoara ei Elisabeta, care era în ultimele trei luni de sarcină și a rămas acolo până la nașterea lui Ioan Botezătorul. Elisabeta locuia la Ain Karim din Iudeea, destul de departe de Nazaret din Galileea.” La sosirea ei, Elisabeta a salutat-o: „Maica Domnului meu” și a lăudat-o pentru credința ei „Ferice de tine care ai crezut” (Luca 1,43). Maria nu și-a putut reține bucuria și i-a închinat lui Dumnezeu Cântarea: „Sufletul meu îl mărește pe Domnul și duhul meu se bucură de Dumnezeu, Mântuitorul meu.”
După ce s-a întors la Nazaret, ea a trăit experiența foarte dureroasă a nedumeririi lui Iosif, care nu cunoștea cauza maternității sale (Matei 1:18). Maria a suferit în tăcere și a așteptat ca Dumnezeu să-i vină în ajutor și, de fapt, un Înger i-a spulberat în vis temerile lui Iosif, care a grăbit ceremonia petrecerii de intrare în casa mirelui. Un edict al lui Cezar Augustus prin care se ordona recensământul (Luca 2,1) i-a obligat pe soți să meargă în orașul de origine al familiei lui Iuda din Betleem. Călătoria a fost obositoare atât din cauza condițiilor grele, cât și a stării Mariei, acum aproape de maternitate. Negăsind un loc unde să stea în Betleem, ea și-a născut fiul într-o peșteră la țară (Luca 2, 7) și niște păstori au alergat să îi viziteze și să îi ajute. (Luca 2:16).
Apoi a venit vremea curățirii, după legea lui Moise, ei au mers la templu să-l aducă Domnului pe întâiul lor născut; în templu l-au întâlnit pe Simeon, care a anunțat-o pe Maria că o sabie îi va străpunge sufletul. Atunci au venit niște magi din răsărit (Matei 2,2) care îl căutau pe noul-născut, regele iudeilor; Irod a fost îngrozit când a auzit aceasta. După ce l-au găsit pe copil, Magii i-au oferit daruri și au adus alinare Sfintei Familii. După plecarea lor, un Înger al Domnului i s-a arătat lui Iosif și l-a îndemnat să fugă cu familia în Egipt, pentru că Irod căuta copilul ca să-l omoare. Călătoria a fost lungă, mai ales pentru că era prin deșert. În Egipt au trăit experiența dureroasă a refugiaților. (Matei 2,14). Când Irod a murit, Sfânta Familie s-a stabilit în Nazaret (Matei 2,13), ducând o viață săracă, harnică și devotată.
Iisus a fost găsit în templu la vârsta de doisprezece ani, în episodul pierderii și găsirii sale, pentru că se gândea deja să-l slujească pe „Tatăl Său”. (Luca 2:41). Și pentru că nu sunt descrise alte episoade, se presupune că au mai trecut încă douăzeci de ani de muncă, după care Iisus a părăsit-o pe Mama sa, acum văduvă, pentru a-și începe misiunea de predicator. Maria s-a arătat apoi la nunta din Cana, unde a obținut de la Iisus, prima Sa minune, în favoarea soților (Ioan 2,1). L-a revăzut uneori pe Iisus (Matei 12,46), alteori l-a urmat în peregrinările sale apostolice. (Ioan 2,12; Luca 8,3). În timpul Patimilor lui Iisus a știut de conspirația Sinedriului, a fost martora evenimentelor din Joia Mare, a pedeapsei cu moartea și nopții lui Iisus, a biciuirii și răstignirii Sale. A stat sub crucea Fiului ei muribund, care a rostit ultimele cuvinte pentru a o încredința ucenicului iubit, iar lui încredințându-i-o pe ea ca Mamă (Ioan 19,25), astfel începând maternitatea ei spirituală. După Înălțare, Faptele Apostolilor (1,14) amintesc de Maria aflându-se împreună cu ucenicii adunați în rugăciune și așteptând Duhul Sfânt. Astfel, Maria se află în centrul vieții Bisericii care se naște. Potrivit tradiției, Maria l-a urmat pe apostolul Ioan și în cele din urmă a adormit întru Domnul, la scurt timp apoi înviind din nou și fiind înălțată la cer. [3]

Maica Domnului în iconografie

„Până la nașterea Mariei pământul a rămas în întuneric, învelit în tenebrele păcatului. Odată cu nașterea Sa au apărut în lume zorii Mântuirii, ca un semn al zilei care se apropia. Biserica recunoaște acest lucru la sărbătoarea Nașterii Sfintei Fecioare Maria: Odată cu nașterea ta, Fecioară Născătoare de Dumnezeu, ai vestit tuturor bucurie: din tine s-a născut Soarele dreptății, Hristos Dumnezeul nostru (Cântecele de slavă). Dar lumea nu știa atunci acest lucru. Pământul încă dormea”. [4]

Maica Domnului a fost înfățișată încă din primele secole în iconografia creștină occidentală și răsăriteană, rareori singură (ca în pictura lui Antonello da Messina), cu Pruncul Isus în brațe sau chiar înconjurată de sfinți, îngeri și personaje din Biblie. Operele dedicate Fecioarei Maria sunt numeroase și îmbogățesc bisericile și muzeele. Aproape toți artiștii i-au dedicat o pictură pe pânză, sau pe lemn, având ca titlu, pe lângă numele său, și altul, al autorului sau al persoanei care comandase lucrarea. În tabloul care o reprezintă, pot apărea și alte personaje, un loc, un peisaj, cu valoare simbolică (poate un obiect cu o anumită semnificație); artistul a dorit să imortalizeze chipul ei de Sfântă între sfinți, deoarece a fost mama Fiului lui Dumnezeu. Din acest motiv, picturile care o reprezintă pe Maica Domnului nu sunt simple opere de artă, ci icoane, evocând adesea cele mai importante episoade din viața creștină (Nașterea Domnului, Sfânta Familie, Fuga în Egipt, Prezentarea la Templu, etc.), la care participă și sfinții și prea fericiții.
În iconografia mariană există tipologii și direcții respectate de artiști după anumite reguli, care explică asemănările multora dintre imagini. În icoanele bizantine, de exemplu, primul tip este „Brephocratousa sau Fecioara cu Pruncul (cea care poartă Pruncul), care are trei variante legate de atributele ei predominante: de a fi Theotókos (Mama Domnului), Aeiparthenos (Cea Veșnic Fecioară) și Panaghia (complet sfântă); apoi Madonna Odigitria (conducătoare, călăuză, cea care arată calea de urmat) sau Déesis (Maica Domnului „a rugăciunii”), Eleousa și Glycofilousa (a tandreței), Tricherousa (Madona celor trei mâini).” [5]
În lumea occidentală unele tendințe sunt inspirate de reguli mai puțin rigide decât în lumea răsăriteană și ea va fi reprezentată ca Maica Domnului cu Pruncul în glorie, Maica Domnului care se roagă, Maica Domnului a milei, ocrotitoarea credincioșilor sau chiar Patroana unuia sau mai multe orașe, sau așezată pe Tron cu Pruncul, înconjurată de Sfinți și de Părinții Bisericii, de îngeri și de copii care cântă, o tipologie deja răspândită în arta creștină timpurie.
Alte imagini sunt Maica Domnului care adoră Pruncul, Nașterea cu Adorarea Magilor, Vizita, Mila și Maica Domnului a mulțumirilor, Ajutătoarea, Fecioara Consolării, Fecioara Laptelui, Fecioara Smereniei, Fecioara Mătăniilor. Adesea încoronată pe un tron, Maria apare și stând pe o pernă sau chiar pe iarbă. Uneori ține în mână coroana, Mătăniile, o floare, un fruct, o pasăre sau un obiect care simbolizează Patimile lui Hristos și Unitatea bisericii. Când citește o carte, aceasta este Sfânta Scriptură, simbol al rugăciunii, al credinței și al înțelepciunii, „pentru că Fecioara este invocată în imnuri precum Sedes Sapientae în ectenii”. [6]
Unele icoane dezvăluie funcția Mariei din Theotókos (Mama lui Dumnezeu), adică cea care leagă cerul cu pământul, divinul cu umanul.


Cele mai frumoase „Madonne” pictate în epoca Umanismului şi a Renaşterii

Catolicii se adresează Fecioarei Maria folosind multe nume. În Italia, dar nu în cadrul liturghiei, ea este numită în mod normal „Madonna” (din latinescul mea domina, „doamna mea”). Din acest motiv, chiar și artiștii au dat acest nume lucrărilor lor care o reprezintă.

https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/7/74/Uffizi_Giotto.jpg/220px-Uffizi_Giotto.jpg
Duccio di Buoninsegna, Maica Domnului cu Pruncul și șase îngeri (Madonna con il Bambino e sei Angeli), 1300-1305,
tempera pe lemn, 97 x 93 cm, Perugia, Galeria Naţională a Umbriei

Maica Domnului cu Pruncul și șase îngeri este o compoziție gotică ce a fost găsită în sacristia mănăstirii Sfântul Dominic (San Domenico) din Perugia. Abia la începutul secolului trecut s-a făcut referire la Duccio di Buoninsegna. Forma operei este ușor diferită față de prima Maica Domnului pictată de Duccio, sub influența artei lui Giotto. Prima curățare a lucrării, din 1919, a fost ineficientă și a scos la iveală un șanț vertical adânc, care a necesitat intervenția, în 1947, a Institutului Central de Restaurare din Roma. După restaurare, o mare parte din pictura originală a fost reconstituită, nu doar la figurile centrale, ci și în partea superioară a compoziției, unde se găsesc îngerii și ei afectați față de pictura din secolul al XV-lea. Ramele nedemn integrate au fost îndepărtate în anul 1919, iar lucrarea a fost adusă la dimensiunile sale reale, ceea ce a demonstrat că făcuse parte din „compartimentul central al unui poliptic pierdut” (sursa: Catalogul celei de-a V-a expoziții de restaurări a Institutului Central din Roma, 1948). Compoziția are același motiv și aceeași tratare cu Maica Domnului din Crevole (Siena), dar evidențiază un naturalism mai autentic în relația dintre Prunc și Mama Sa.” [7]


Giotto, Maica Domnului înconjurată de toți sfinții (La Maestà di Ognissanti), tempera şi aur pe lemn,
1310 circa, 325 x 204 cm, Florenţa, Galeria Uffizi


Pictura care se afla înainte în biserica Ognissanti din Florența, de la care și-a luat numele, se găsește în apropierea icoanelor lui Cimabue (Maica Domnului și Sfânta Treime – Madonna di Santa Trinità) și Duccio di Buoninsegna (Maica Domnului – Madonna Rucellai). Maica Domnului și Pruncul au un volum deosebit, bine prezentat prin contrastul dintre umbre și lumini. Greutatea corpurilor lor este evidențiată de grația structurilor arhitecturale ale tronului care are la bază decorații geometrice. Culorile sunt rafinate, precum albul sidefat al rochiei Mariei, albastrul lapislazuli al hainei ei și roșul intens al căptușelii acesteia. Într-un mod foarte original, ea aproape că sugerează un zâmbet, deschizând ușor buzele. Figurile sunt în jurul unui tron care accentuează profunzimea spațială, în maniera lui Cimabue. Foarte originală este așezarea celor doi sfinți din ultimul rând, care nu se văd decât în părțile laterale ale tronului. Toate privirile îngerilor converg spre centrul picturii, „cu reprezentarea inovatoare în profil a unora dintre ei, poziție rezervată doar celor răi (Iuda, diavolii...) în arta bizantină. Ei aduc daruri Maicii Domnului: o coroană, o cutie prețioasă și vaze cu crini (simboluri ale purității ei) și trandafiri (florea mariană): vazele sunt printre primele exemple din Evul Mediu de „natură moartă”, deja experimentată de Giotto în Capela Scrovegni”. [8] Tehnica picturală este foarte avansată și a depășit-o pe cea a secolului al XIII-lea, nuanța delicată, dar incisivă dând un nou volum figurilor.


Simone Martini, Maica Domnului pe Tron (La Maestà), 1315, frescă, 970 x 763 cm, Palatul Public, Siena


Fresca, ce ocupă întregul perete de nord din Sala Lumii (cunoscută și sub denumirea de Sala Consiliului) din Palatul Public din Siena, este considerată a fi una dintre cele mai importante lucrări nu numai ale artistului, ci și dintre cele ale artei secolului al XIV-lea. Fecioara cu Pruncul pe tron apare sub un baldachin colorat susținut de îngeri, sfinți și apostoli. Printre aceștia se află: Sfinții Pavel, Maria Magdalena, Ioan Evanghelistul, Ecaterina din Alexandria și Arhanghelul Gavriil, în dreapta, Sfinții Petru, Agnea, Ioan Botezătorul, Barbara și Arhanghelul Mihail, în stânga și sfinții ocrotitori ai Sienei, Crescenzo, Vittore, Savino, Ansano și doi îngeri, la baza tronului. Baldachinul amintește de procesiunile în timpul cărora Maica Domnului a primit în dar flori de la îngeri. Un chenar mare încadrează compoziția lucrării iar pe el sunt medalioane înfățișând în zona centrală superioară bustul lui Iisus Hristos, iar în zona centrală inferioară un bust feminin cu două capete, cu un chip bătrân și altul tânăr, simbolizând Lega Vechie și pe cea Nouă; în celelalte zone sunt înfăţişate busturile profeţilor cu sul inscripționat şi busturile sfinţilor. Acestea alternează cu stemele Municipiului Siena, înconjurate de motive florale.


Vitale da Bologna, Maica Domnului a celor bătuți (Madonna dei battuti) [9], 1355 circa, Roma, Pinacoteca vaticană


Vitale da Bologna, al cărui nume real era Vitale degli Equi, a fost probabil cel mai important pictor bolognez al secolului al XIV-lea. Activ nu doar la Bologna, ci și în Friuli, unde a realizat fresce în Catedrala din Udine, influențând profund școala locală (precum și pe cea bologneză), s-a format studiind pictura marelui Giotto, dar a fost și influențat de pictura gotică franceză și de miniaturi. Rezultatul obținut aici a fost foarte original: „un tablou care alternează piese de rafinament excepțional cu momente de expresionism intens, pline de dramatism și de tensiune dinamică. Maica Domnului îl ține în brațe pe Pruncul Iisus, care îi binecuvântează pe niște credincioși îngenunchiați, ale căror trupuri sunt foarte mici în raport cu cele ale Mariei și Fiului ei. Mantia de culoare închisă a Maicii Domnului are stele aurii pictate pe ea, care par să facă parte din fundalul auriu al pânzei. Atmosfera acestei lucrări este senină, așa cum o demonstrează zâmbetul mamei.
Artistul a dedicat și alte lucrări Maicii Domnului: Maica Domnului cu Pruncul pe tron și cu donatori (Madonna dei Denti) (1345), Bologna, Muzeul Civic Davia Bargellini; Maica Domnului cu Pruncul și cu Sfântul Ludovic prezentându-l pe Cardinalul Pasteur de Sarrats, Viterbo, Museo Civico; Maica Domnului cu Pruncul și cu doi sfinți (Madonna dell'Umiltà) (aproximativ 1353), Milano, Museo Poldi Pezzoli; Maica Domnului cu Pruncul și cu frați (Madonna dei Battuti), Vatican City, Vatican Art Gallery; Maica Domnului a smereniei cu Sfânta Ecaterina și o sfântă martiră, Milano, Muzeul Poldi Pezzoli; Maica Domnului a Păcii, Forlì, Galeria Civică de Artă.


Gentile da Fabriano, Maica Domnului a smereniei (La Madonna dell’Umiltà), 1420-1423,
tempera pe lemn, 56 x 41 cm, Pisa, Muzeul naţional din San Matteo


Lucrarea, care a fost preluată de la Casa Milei (Pia Casa della Misericordia) din Pisa în secolul al XIX-lea, pare să fi fost destinată, datorită dimensiunilor sale, unui credincios privat, solicitată poate de Alemanno Adimari, cardinal de origine florentină și arhiepiscop al orașului. Numele, Maica Domnului a Smereniei, se datorează prezentării Mariei așezată pe pământ pe o pernă, o temă foarte dragă picturii de la începutul secolului al XV-lea. Este înfățișată adorându-și fiul ei pe care îl ține pe genunchi, pe o pânză aurie prețioasă, cu decorațiuni fine, la fel ca și cele de pe fundalul tabloului și de pe țesături. Chipul copilului amintește de Adorarea Pruncului, din aceeași perioadă, operă care se află la Muzeul J. Paul Getty din Los Angeles, unde, însă, Fecioara este prezentată complet frontal. În icoana de la Pisa Maria este dispusă aproape din profil, cu mâinile încrucișate, transmițând multă tandrețe. Copilul, care pare să-i zâmbească mamei sale, atinge ușor tivul auriu al rochiei ei. Bogăția cromatică – auriu, roșu și punctele de vopsea verde – depășește liniile de adâncime ale pernei și perdelei din fundal. Pe marginea tunicii Fecioarei apare inscripția „AVE M[A]T[ER] DIEGNA [D]EI”.” [10]


Beato Angelico, Buna Vestire de pe coridorul de nord (Annunciazione del corridoio Nord), 1425-1426,
frescă, 230 x 321 cm, Mănăstirea (Sfântul) San Marco, coridorul de la primul etaj, Florenţa


Buna Vestire de pe Coridorul de Nord de Beato Angelico este situată la primul etaj, în Mănăstire, chiar în fața scărilor. Este o frescă de dată incertă, pictată după întoarcerea artistului de la Roma. Este una dintre cele mai cunoscute lucrări ale maestrului și unul dintre cele mai bune rezultate ale tratării acestui subiect. Arhanghelul Gavriil și Maria se află în centrul scenei religioase. Așezată pe un taburet cu trei picioare, cu mâinile încrucișate în poală, Maria este întoarsă spre îngerul îngenunchiat din stânga, care îi aduce mesajul divin că îl va naște pe Fiul lui Dumnezeu. Ea are o rochie lejeră, o mantie albastră și o aureolă aurie deasupra capului, în timp ce el poartă o tunică lungă și are aripi multicolore. Ca și Fecioara, el are o aureolă deasupra capului. În spatele loggiei cu coloane în stil corintic se zărește o parte din grădina verde (hortus conclusus), care este despărțită de pădurea de chiparoși și de alți copaci. „Cele două personaje sunt aranjate în același fel în care vor fi reprezentate în cele două Bune Vestiri ale lui Leonardo.”
Cuvintele Bunei Vestiri sunt pictate mai jos, la baza coloanei centrale, sub care este scrisă rugăciunea: VIRGINIS INTACTAE CUM VENERIS ANTE FIGURAM PRETEREUNDO CAVE NE SILEATUR AVE („Când treci prin faţa figurii Prea Fecitei Fecioare, fii atent să nu uiți să spui Ave Maria”). În această operă „pictorul a folosit inserții scumpe de azurit și aur. Figurile sunt monumentale, izolate în schema de perspectivă a porticului, „cu un puternic sentiment de spiritualitate tăcută”. [11]


Masaccio, Maica Domnului (Madonna Casini), 1426-1427, tempera pe lemn cu fond auriu, 24,50 x 18,20 cm, Galeria Uffizi, Florenţa


Maica Domnului (Madonna) Casini a lui Masaccio (poreclită Madona gâdilatului), este o lucrare atipică, particulară, pictată cu multă lumină pentru credinciosul cardinal Antonio Casini, a cărui stemă se află pe revers. Primul care i-a atribuit-o lui Masaccio a fost Roberto Longhi [12] în 1950, apropiindu-o ca stil de Tabloul rotund al Nașterii (Desco da parto), unde există un prunc la fel de plin de viață. Iconografia este destul de neobișnuită, legată de o comandă privată. Maica Domnului îl ține în brațe pe Pruncul înfășat și cu mâna dreaptă îl binecuvântează ridicând două degete; dar gestul pare a fi unul familiar, poate unul de gâdilat, pentru a-l face să râdă, iar El îi apucă încheietura mâinii cu mânuțele Sale.
Fundalul este un strat de aur, pe care sunt gravate fin aureole. Chipul Mariei este serios, așa cum cerea iconografia, pentru viitoarea soartă tragică a Fiului ei. În ciuda fundalului plat auriu, grupul Fecioarei cu Pruncul este construit într-un mod inovator, rotit cu trei sferturi pentru a sugera o idee despre mișcarea de trecere a grupului; compoziția are un efect foarte natural, lumina apărând în unele părți și lăsând altele în umbră, cum ar fi fețele protagoniștilor. Tipic stilului lui Masaccio este mâna stângă a Fecioarei, foarte expresivă, abia schițată, care susține greutatea Fiului. Mantia Fecioarei „are grosime, grație proeminenței marginii aurii care, îndoindu-se, aderă la volumul corpului ei”. Bogăția de detalii este legată de formatul mic și de destinația privată a lucrării, care trebuia contemplată de aproape.


Filippo Lippi, Maica Domnului cu Pruncul și cu îngeri, cunoscută sub numele de Filippina
(La Madonna col Bambino e angeli, detta Filippina), tempera pe lemn, 1465, 92 x 63,5 cm, Florenţa, Galeria Uffizi


Maica Domnului cu Pruncul și cu îngeri este cea mai cunoscută lucrare a lui Filippo Lippi, caracterizată prin spontaneitatea extraordinară a reprezentării. „Maica Domnului stă pe un tron din care se întrezăresc doar perna moale brodată și cotiera sculptată și vrea să-și contemple Fiul căruia îi face un gest de rugăciune. Expresia ei este dulce și îngăduitoare, aproape melancolică, de parcă ar prevedea soarta lui dureroasă. Micuțul Iisus, doar înfășat, răspunde privirii Mariei și își întinde brațele spre ea, sprijinit de doi îngeri. Cel din prim plan se uită în afară, cu o față zâmbitoare, pentru a-l face pe spectator să participe la scenă. Fereastra se deschide în fața unui peisaj vast și bogat cu vedere la mare, cu stânci, vegetație și cu clădiri.
„Imaginea sacră este de o umanitate profundă, conferită atât de expresia afecțiunii, cât și de alegerea hainelor și coafurilor, inspirată de moda vremii: cea a Fecioarei este extrem de rafinată, cu o coroană de perle și voaluri împletite în păr, ca în nobilele picturi florentine din a doua jumătate a secolului al XV-lea. Aureolele sunt abia trasate, cercurile subțiri și razele de lumină nu acoperă peisajul din spate. [13] Ipoteza că chipul Fecioarei este cel al Lucreziei Buti, tânăra călugăriță din Prato devenită soția lui Filippo Lippi, nu a fost confirmată încă. Lucrarea a avut un mare succes și a fost folosită ca model de mulți artiști, inclusiv de tânărul Botticelli, elev al călugărului pictor. Nu se cunoaște destinația inițială a acestei imagini sacre, care la sfârșitul secolului al XVIII-lea se afla în Vila Medici din Poggio Imperiale din Florența.


Piero della Francesca, Icoana din Brera sau Icoana Montefeltro
(La Pala di Brera, o Pala Montefeltro), 1472, tempera şi ulei pe panou, 248 x 170 cm, Milano, Galeria de Artă Brera


Icoana din Brera, sau Montefeltro (Maica Domnului cu Pruncul pe tron, înconjurată de șase sfinți, patru îngeri și de donatorul Federico da Montefeltro), și-a luat numele de la Pinacoteca di Brera din Milano. A fost comandată marelui pictor renascentist Piero della Francesca de către Federico da Montefeltro, Seniorul din Urbino, pentru a sărbători nașterea fiului moștenitor Guidobaldo în 1472 și pentru a comemora și moartea soției sale Battista Sforza, după naștere. Destinat inițial unui mausoleu care nu a fost niciodată construit și amplasat în Biserica San Bernardino din Urbino, unde se odihnesc ducele și soția sa, panoul a fost preluat în secolul al XIX-lea de experții francezi în artă trimiși în Italia de Napoleon pentru a căuta lucrări de valoare, dar din cauza puținei considerații de care se bucura autorul său la acea vreme, a fost trimisă la Pinacoteca milaneză di Brera (un muzeu „mai mic” napoleonian) și nu la Luvru.
„Lucrarea înfățișează treisprezece figuri: Madona, Pruncul Iisus, șase sfinți, patru îngeri și donatorul. Maria stă pe un tron jos și își ține mâinile împreunate, în timp ce Pruncul doarme pe genunchii ei. Gol, El este împodobit doar cu un colier de coral (folosit ca amuletă din cele mai vechi timpuri). Somnul micuțului Iisus prefigurează simbolic moartea Sa viitoare: mica ramura de corali a pandantivului îi desenează pe trup rana sângerândă. Îngerii sunt împodobiți cu perle și rubine (simboluri ale purității și iubirii). [14] Federico da Montefeltro este în genunchi în prim plan și poartă armură, indicând angajamentul său de a apăra Biserica. Personajele se află „în fața unui cor decorat cu marmură policromă, și încheiat de o absidă cu o nișă în formă de scoică, simbol al naturii care a creat-o pe Maria, iar de scoică atârnă un ou de struț, un alt simbol al sarcinii miraculoase a Fecioarei (pentru că odată se credea că struții sunt capabili să se fecundeze singuri). El se referă și la emblema Montefeltro, în care struțul este prezent cu o bucată de suliță în cioc. Arhitectura cadrului în care se află personajele este în stil albertian.” [15] Efectul de perspectivă al luminii din stânga este tridimensional. Oul care se află în spatele Fecioarei și în fundalul unei încăperi fără ferestre este luminat de capul Mariei, care devine simbolul Bisericii însăși. Din acest motiv, în proporțiile alese de artist, ea este mai mare decât toți sfinții. Ducele este reprezentat și aici din aceeași parte și din motive de decor (pentru că își pierduse ochiul drept în timpul unui turneu).


Antonello da Messina, Binevestita (L’Annunciata), 1475, ulei pe panou, 45 x 34,5 cm, Galeria Regională a Palatului Abatellis, Palermo


Fecioara Bunei Vestiri, sau Binevestita din Palermo este faimoasă; siciliană prin caracteristicile fizice, prin seriozitatea morală, în acceptarea conștientă a dramei, opera reprezintă unul dintre scopurile fundamentale ale picturii renascentiste italiene. Puritatea formală, privirea magnetică și mâna suspendată într-o dimensiune abstractă o fac să fie o capodoperă absolută. Titlul tabloului este foarte nou. Tabloul nu mai prezintă scena obișnuită a întâlnirii dintre Fecioara Maria și Arhanghelul Gavriil din momentul Bunei Vestiri, ci este doar un portret al Mariei care se uită în tăcere după ce a primit vestea. „Maria, absorbită de lectură, este surprinsă în momentul în care îngerul tocmai a plecat (sau în momentul primirii veștii aduse de acesta); din conturul aproape piramidal al mantiei apare profilul oval al chipului Fecioarei (cu sprâncenele arcuite, cu ochii cu pleoape umbrite, cu nările, buzele), în care axa compoziției este dată de linia verticală care pornește din pliul mantiei și se îndreaptă spre frunte la colțul pupitrului; dimpotrivă, întoarcerea lentă a figurii și gestul mâinii dau mișcare compoziției. Masa și pupitrul cu cartea sunt doar niște aluzii și constituie un decor tridimensional al scenei. „Privirea magnetică a Fecioarei și mâna suspendată într-o dimensiune abstractă fac din această lucrare o capodoperă absolută a picturii renascentiste italiene.” [16]


Michelangelo Buonarroti, Tabloul rotund Doni (Il Tondo Doni), tempera pe lemn,
1503-1504, diametru 120 cm, Florenţa, Galeria Uffizi


Păstrat în rama originală, proiectată probabil chiar de Michelangelo, Tabloul rotund Doni este singura lucrare sigură și completă a artistului pe un suport mobil. Pictura are, de asemenea, o importanță fundamentală în istoria artei, deoarece pune bazele a ceea ce va fi manierismul: este cu siguranță una dintre cele mai reprezentative și importante picturi ale secolului al XVI-lea italian. Această pânză, care este o Sfântă Familie, a fost pictată pentru Agnolo Doni, un negustor florentin (de la care și-a luat numele), cu ocazia căsătoriei sale cu Maddalena Strozzi. Pe vremea aceea Leonardo, Michelangelo și Rafael se aflau la Florența, celebri artiști care au conferit orașului o foarte mare fervoare culturală. Tabloul lui Michelangelo este cu siguranță singurul pe care l-a pictat în această formă, foarte apreciată la începutul Renașterii pentru mobilarea caselor cu icoane: în lucrările rotunde din marmură Pitti (Tondo Pitti – de la Muzeul Național Bargello) și Taddei (Tondo Taddei – de la Academia Regală din Londra) Maica Domnului, Pruncul și Sfântul Ioan Botezătorul copil ocupă întreaga suprafață a reliefului. Tondo Doni este conceput și ca o sculptură, în care compoziția piramidală a grupului domină toată înălțimea și lățimea lucrării, ca într-o cupolă, animată de răsucirea corpurilor și de înlănțuirea gesturilor, pentru trecerea delicată a Pruncului din mâinile Sfântului Iosif în cele ale Fecioarei.
Michelangelo cunoștea foarte bine marile opere din marmură din perioada elenistică (sec. III-I î.Hr.), cu mișcări foarte expresive, care fuseseră găsite în vilele romane, precum Apollo del Belvedere și Laocoon, lucrate în ianuarie 1506. Tinerii goi, a căror identificare este complexă, par să reprezinte umanitatea păgână, despărțită de Sfânta Familie printr-un mic zid reprezentând păcatul originar. Rama tabloului rotund, probabil având la bază un design al lui Michelangelo, a fost sculptată de Francesco del Tasso, un exponent al celei mai înalte tradiții a sculpturii în lemn florentine. [17]


Bernardino Luini, Maica Domnului din grădina de trandafiri (Madonna del Roseto),
ulei pe lemn, 70 x 63 cm, 1510, Milano, Galeria de Artă Brera


Această operă a lui Bernardino Luini este una dintre cele mai frumoase lucrări ale artistului, o adevărată capodoperă de tinerețe. A fost achiziționată de galerie în 1826, din colecția lui Giuseppe Bianchi. Maria este înfățișată stând cu Pruncul în brațe, în fața unui perete de trandafiri albi, floarea tipică mariană, apărută în arta Evului Mediu. Descrierea plantelor este legată de naturalismul lombard, de origini gotice târzii.
Fundalul este întunecat, în timp ce figurile din prim-plan sunt ușor luminate. Chipul Fecioarei Maria amintește de modelul lui Leonardo, cu o nuanță dulce. Chiar și Pruncul amintește de anumite pânze ale lui Leonardo. El arătă spre un ghiveci cu o plantă, „o referire la „ghiveciul mistic” al Mariei, și strânge cu mâna dreaptă planta care iese din ea, o căldărușă care reprezintă, datorită culorii sale roșiatice, sângele Patimilor, deci prefigurarea destinului lui Iisus”. [18]


Tiziano, Maica Domnului ridicată la cer (L’Assunta), 1516-1518,
ulei pe lemn, 690 x 360 cm, Veneţia, Bazilica Sfânta Maria glorificată de Frați (Basilica di Santa Maria Gloriosa dei Frari)


În această biserică opera lui Tițian împodobește altarul central. Este o capodoperă care l-a consacrat definitiv pe artist in Olimpul marilor maestri renascentiști, când avea puțin peste treizeci de ani. La 20 martie 1518, această icoană comandată lui Tizian de părintele Germano, priorul mănăstirii franciscane a Fraților, a fost inaugurată solemn și așezată într-o capelă monumentală construită din marmură, special în acest scop. Prezentând o nouă viziune asupra Adormirii Maicii Domnului, în comparație cu pictura sacră venețiană a vremii, lucrarea a creat scandal în rândul pictorilor din Lagună, care se obișnuiseră cu tradiția anterioară calmă a imaginilor reci, fără mișcare și relief (a lui Giovanni Bellini, Gentile, Vivarino, și a altora), dar nu după mult timp i-a fost recunoscută valoarea indiscutabilă pentru Renașterea venețiană și europeană. „Ridicarea Fecioarei Maria la cer, în prezența Apostolilor, a fost rezolvată într-un mod inovator: tradiționalul sarcofag al Mariei, simbol al morții ei dispărând, a rămas doar mișcarea sa de înălțare, într-o apariție divină orbitoare. Momentele ascensiunii și ale încoronării sunt realizate foarte original. [19]
Există trei registre suprapuse: Apostolii jos, Maria, care este purtată pe un nor propulsat de îngeri în centru și Dumnezeu Tatăl, care se află sus, printre îngeri. Jos, monumentalul apostol îmbrăcat în roșu, prezentat din spate în prim plan, ca un punct de sprijin vizual, cu brațele întinse în sus spre trupul Mariei, pare să vrea să o ajute să se înalțe la cer, în mișcarea ei ascendentă, spre Eternitate. Pe un cer albastru senin, în partea inferioară, apostolii asistă cu neîncredere la evenimentul miraculos. Maria este purtată pe un nor în care se află mai mulți îngeri. Ochiul privitorului este atras de punctul focal, o sferă de lumină, între capul Mariei și al lui Dumnezeu Tatăl, parcă reprezentând cercurile Paradisului, ca roțile serafimilor din ce în ce mai luminoși, până în spațiul central foarte senin. Fecioara nu și-a terminat încă ascensiunea spre Empireu și de aceea chipul ei nu este încă total acoperit de lumina divină. Culorile hainelor Mariei, roșu și albastru, simbolizează încă din primele secole ale cultului, divinitatea și Pasiunea (roșu) și umanitatea ei (albastru). Figura Creatorului apare împotriva luminii, pentru a garanta o sursă de lumină autonomă tabloului. Tatăl Etern este reprezentat nemișcat, semn al esenței Sale divine.


Pontormo, Sfânta Familie cu Sfântul Ioan copil (La Sacra Famiglia con san Giovannino),
ulei pe lemn, circa 1522-1523, Sankt Petersburg, Muzeul Ermitaj


Lucrarea creată în tinerețea artistului se află în muzeul din Rusia din anul 1923, prin achiziționarea colecției de către contesa E. I. Mordvinova. Un desen pregătitor se află în Cabinetul de Desene și Stampe de la Uffizi. Pe un fundal întunecat, Maria așezată îl prezintă pe Prunc privitorului. Acesta, ținut strâns în brațele mamei, ridică un sticlete, o prefigurare a patimilor Sale. Pe părțile laterale, în întuneric, se pot vedea Sfântul Iosif, care se întoarce timid cu spatele, și Sfântul Ioan Botezătorul, copil. Maria, poate pentru că deja cunoaște soarta tragică a Fiului ei, apare rece și îndepărtată, cu ochii aproape umezi de lacrimi, spre deosebire de cei doi copii, ale căror fețe sunt pline de bucurie. Scena este prezentată într-un mod foarte diferit față de lucrările renascentiste datorită diferențelor tematice și stilistice; Pruncul și chipul Maicii Domnului, de exemplu, sunt mai mari decât haina Ei, cu pliurile plate, aproape inexistente. „Foarte intens este contrastul dintre culorile complementare de verde și roșu ale rochiei Mariei, prima într-un ton de gri-petrol, a doua mai întunecată.” [20]


Maica Domnului din Capela Sfântul Ieronim (San Girolamo) sau Ziua (La Madonna di San Girolamo)
1528, ulei pe lemn, 205 × 141 cm, Parma, Galeria Națională


Maica Domnului din Capela Sfântul Ieronim sau Ziua (spre deosebire de Noaptea, conservată la Dresda) a fost foarte apreciată mai întâi de Vasari, care aprecia „culoarea admirabilă” și zâmbetul îngerului ce înmânează Biblia și care reușește, conform părerii sale, „să-i înveselească chiar și pe cei mai melancolici dintre observatori.” Până și artiștii au fost fascinați de această lucrare și pictorul cretan El Greco s-a mirat în fața Magdalenei exclamând că pentru el ea este „singura figură din pictură!” [21] Datorită laudelor criticilor și a unei frumoase gravuri făcute de Agostino Carracci, faima operei s-a răspândit în cursul secolului al XVII-lea la Milano, Veneția și Roma și de acolo în marile capitale artistice europene. A fost poate „cel mai frumos tablou care a ieșit vreodată din mâinile omului”, a scris Algarotti. [22] Subiectul ales, puțin frecvent în iconografia bisericească, este prezentarea lui Iisus de către Sfântul Ieronim, căruia îi datorăm traducerea Bibliei din ebraică în latina populară, conform Vulgatei. [23] Bătrân, cu părul și barba zbârlite, sfântul este însoțit de leul cu care a locuit în peșteră. Îngerul ridică Biblia adresându-se Fecioarei cu Pruncul. Pergamentul, vechea schiță a Bibliei, este încă în mâna lui Ieronim. Figurile sunt dispuse în semicerc, după o schemă folosită deja de pictor în Maica Domnului cu Sfântul Sebastian, care se află acum la Dresda.
Gesturile lor sunt foarte semnificative: Fecioara vrea să-l acopere, poate chiar să-l șteargă pe Prunc, care privește curios la Biblia mare ținută de înger, Sfântul Ieronim este absorbit de meditație și Magdalena care se apleacă spre Prunc, aproape adormită. Gestul ei către piciorul Pruncului Iisus este foarte tandru, la fel de tandru cum este și gestul Fiului care îi mângâie părul des. Toate acestea simbolizează legătura strânsă dintre personaje. Culorile hainelor lor sunt foarte păcute, precum „roșul draperiei care se pierde în mantia sfântului din stânga, sau precum galbenul auriu, care din mantia Magdalenei se răsfrânge în carte și pe chipul Îngerului”.


Lorenzo Lotto, Buna Vestire de la Recanati (L’Annunciazione di Recanati), 1534,
ulei pe pânză, 166 x 114 cm, Recanati, Muzeul civic Villa Colloredo Mels


Buna Vestire a lui Lorenzo Lotto este una dintre cele mai cunoscute lucrări ale artistului, creată pe vremea când acesta se afla în regiunea Marche, comendatarii originari fiind membri ai Confrăției negustorilor din Recanati. Într-o încăpere, care este dormitorul Fecioarei, Buna Vestire este prezentată cu elemente de mare noutate: în dreapta, îngerul, ținând în mână crinul alb, intră dintr-o logie care se deschide spre o grădină (hortus conclusus) arătându-l, cu brațul drept ridicat, pe Dumnezeu Tatăl, care parcă vestind Sfânta Întrupare, coboară dintr-un nor alb. Maria, în prim plan în stânga, se întoarce spre privitor, „cu spatele la anunț, și își ridică mâinile surprinsă, afundându-și capul între umeri, cu o expresie de umilință, tulburare și spaimă.” [24] Stilul artistului este surprinzător: capetele sunt subdimensionate, iar figurile foarte expresive sunt blocate în gesturi rigide. Detaliile camerei sunt de influență nordică: „patul cu baldachin, fereastra mică, de sticlă cu plumb, raftul cu o natură moartă mică și alte obiecte, taburetul cu clepsidra și mai ales pisica speriată care fuge arcuindu-și spatele, ca un simbol al înfrângerii răului, dar și ca un element blând de ironie.”
Sursele de inspirație ale lui Lotto au fost o lucrare a lui Andrea Sansovino din Loreto (pentru baldachin) și alta, a lui Tițien, pentru Înger și Maica Domnului cu fața spre spectator. Carlo Argan a scris: „Fecioara lui Tițian este o regină care se roagă, care se întoarce cu noblețe pentru a-l primi pe mesagerul divin în palatul ei. Fecioara lui Loto este o fată cuminte; mesajul o ia prin surprindere în timp ce se roagă în camera ei; nici nu îndrăznește să-și întoarcă capul; gestul ei, aproape de apărare, este al cuiva care se simte lovit din spate de o chemare bruscă”. [25]


Caravaggio, Buna Vestire (L’Annunciazione), ulei pe pânză, 1609, 285 x 205 cm, Nancy (Franţa), Musée des Beaux-Arts


Buna Vestire a lui Caravaggio este considerată una dintre cele mai frumoase opere dedicate Maicii Domnului, aparținând fazei târzii a activității sale, poate din Sicilia sau din timpul celei de a doua șederi la Napoli; ea a fost probabil comandată de Ducele de Lorena. În această lucrare, pictorul propune tema aleasă într-o perspectivă nouă, foarte revoluționară. În timp ce în iconografia clasică îngerul este înfățișat în fața Mariei, în picioare sau în genunchi, înclinându-se ușor către ea, aici el este prezentat încă în zbor cu spatele la privitor. În această perspectivă de sus, pe care o are și spectatorul, figura lui devine mai mare decât cea a Mariei, care se înclină Ea în fața mesagerului lui Dumnezeu, și nu invers, ca în tradiționalele Bune Vestiri. Lucrarea a fost aproape sigur lăsată neterminată de artist, probabil din cauza fugii sale continue după șederea în Malta, și a fost terminată mai târziu de unii dintre elevii săi. Acest lucru poate fi văzut privind cu atenție figura îngerului (vizibilă datorită puternicului clarobscur) și cea a Fecioarei care, pe fundal, are fața și mâinile luminate precum rochia și precum mâna îngerului vestitor.


Concluzii

Operele dedicate Fecioarei Maria sunt numeroase și îmbogățesc bisericile și muzeele. Aproape toți artiștii i-au dedicat o pictură pe pânză, sau pe lemn, având ca titlu pe lângă numele său, și altul, al autorului sau al persoanei care comandase lucrarea. În tabloul care o reprezintă, pot apărea și alte personaje, un loc, un peisaj, cu valoare simbolică (poate un obiect cu o anumită semnificație); artistul a dorit să imortalizeze chipul ei de Sfântă între sfinți, deoarece a fost mama Fiului lui Dumnezeu. Din acest motiv, picturile care o reprezintă pe Maica Domnului nu sunt simple opere de artă, ci icoane, evocând adesea cele mai importante episoade din viața creștină (Nașterea Domnului, Sfânta Familie, Fuga în Egipt, Prezentarea la Templu, etc.), la care participă și sfinții și prea fericiții.
Madonelor prezentate în această lucrare ca fiind cele mai frumoase pictate de maeștri italieni în perioada Umanismului și Renașterii, se mai pot adăuga multe altele, deoarece figura celei mai nobile și pure mame a umanității care a fost mama lui Iisus, celebrată ca Sfânta Sfintelor, a reprezentat și continuă să reprezinte pentru toate ființele, pentru creștini și necreștini, iubirea adevărată și deplină, născută din credința și din pacea cerească.


Otilia Doroteea Borcia
(n. 5, mai 2023, anno XIII)



NOTE

1. Santi Gioacchino e Anna, genitori della Beata Vergine Maria vaticannews.va https://www.vaticannews.va› santo-del-giorno › santi- …
2. Cultul bunicilor lui Iisus s-a dezvoltat mai întâi în Orient, apoi în Occident și de-a lungul secolelor Biserica i-a amintit la diferite date. În 1481, Papa Sixtus al IV-lea, care a introdus sărbătoarea Sfintei Ana în Breviarul Roman, a fixat data amintirii liturgice la 26 iulie, pronunțată ca zi a morții; în 1584 Grigore al XIII-lea a inserat celebrarea liturgică a Sfintei Anna în Cartea liturgică Romană extinzând-o la întreaga Biserică. În 1510, Iulius al II-lea a fost, pe de altă parte, cel care a stabilit în calendarul liturgic ziua Sfântului Ioachim pe 20 martie, aceasta fiind apoi mutată de mai multe ori în secolele următoare. Odată cu reforma liturgică care a urmat Conciliului Vatican II din 1969, părinții Mariei au fost „reuniți” într-o singură sărbătoare pe 26 iulie. În cele din urmă, la 31 ianuarie 2021, Papa Francisc a anunțat înființarea Zilei Mondiale a Bunicilor și a Persoanelor Vârstnice, care va fi sărbătorită în a patra duminică a lunii iulie – chiar în apropierea sărbătorii bunicilor lui Isus – pentru a aminti de darul bătrâneții și pentru a-i sărbători pe cei care transmit credința generațiilor următoare, cf. https://www.vaticannews.va› sfântul-zilei › sfinții- …
3. Viața Mariei (Vita di Maria) libero.it https://digilander.libero.it› monast › maria › vita
4. Viața Mariei (Vita di Maria (II): La Nascita della Madonna - Opus Dei https://opusdei.org› Vita cristiana › Testi per pregare (Rugăciuni)
5. Enzo Caffarelli, „Madonele cu Pruncul” în pictura italiană (secolele XII-XIX). Pentru o primă abordare a denumirii reprezentărilor mariane, https://innt.it› innt › articol ›
6. Scaunele înțelepților în litanii (ectenii), Idem 5.
7. https://www.frammentiarte.it› 04-madonna-col-bambin...
8. Maurizia Tazartes, Giotto, Rizzoli, Milano 2004, p. 150.
9. Timp de multe secole în Italia, cea mai importantă a fost confraternitatea (sau Schola) „Bătuților”, care, inspirată de splendida imagine a Maicii Domnului a smereniei, ocrotitoare a omenirii de toate relele, s-a dedicat rugăciunii și asistenței săracilor, oamenilor bolnavi și călătorilor.
„Battuti” erau membri ai diferitelor frății de laici activi încă din Evul Mediu. Numele derivă inițial din penitența flagelării pe care cel puțin unele grupuri și-au impus-o ca regulă, dar apoi a rămas chiar și atunci când acest obicei a intrat în desuetudine, ceea ce s-a întâmplat foarte curând, rămânând cu înțelesul moral de chinuit. În acest sens, bătuții se deosebesc de flagelații lui Raniero Fasani: de exemplu, la Forlì ei erau deja activi în 1252, adică înainte de începerea mișcării Fasani; în G. Missirini, Guida narrata di Forlì, Libreria L. Cappelli, Forlì 1971, p. 114, vezi Wikipedia, enciclopedia liberă.
10. Mauro Minardi, Gentile da Fabriano, collana I Classici dell'arte, RCS, Milano 2005.
11. Guido Cornini, Beato Angelico, Edizione illustrata, Giunti, Firenze 2000, p. 23, in Otilia Doroteea Borcia, La vita e la passione di Cristo nella pittura italiana dal Trecento al Seicento, Eikon, Bucarest, 2021, p. 22.
12. Despre operele lui Masolino și Masaccio și alte studii despre secolul al XV-lea (Fatti di Masolino e Masaccio e altri studi sul Quattrocento), 1910 – 1967, Firenze, Sansoni, 1975, p. 126.
13. https://www.uffizi.it› opere› lippi-madonna-col-bambino...
14. La Pala di Brera di Piero della Francesca - Arte Svelata https://www.artesvelata.it› pala-brera-piero-della-franc...
15. Idem 14.
16. Antonello da Messina, Aldo.Arte.Sicilia, Monumenti, Archeologia, Storia, del 13.05.2012, in Otilia Doroteea Borcia, op. cit., p. 38.
17. Sfânta familie (Sacra famiglia), numită Tabloul rotund Doni (“Tondo Doni”) | Opere - Gallerie degli Uffizi https://www.uffizi.it› opere › sacra-famiglia-detta-tond...
18. AA.VV., Brera, guida alla pinacoteca, Electa, Milano 2004.
19. Stefano Zuffi, Tiziano, Mondadori Arte, Milano 2008, p. 52
20. Elisabetta Marchetti Letta, Pontormo, Rosso Fiorentino, Scala, Firenze 1994., cfr Sacra Famiglia con san Giovannino (Pontormo) –https://it.wikipedia.org› wiki › Sacra_Famiglia_con_san_...
21. Maica Domnului cu Sfântul Ieronim (Madonna di San Girolamo – Wikipedia https://it.wikipedia.org› wiki › Madonna_di_San_Girolamo)
22. Idem 21.
23. Legenda spune că Sfântul, care s-a retras în Palestina cu câțiva credincioși, și apoi pentru a face penitență, în Peștera din Betleem, împreună cu un leu pe care l-a vindecat, ar fi tradus aici textul sacru, cerut de Papa Damasus I.
24. Giulio Carlo Argan, Istoria artei italiene, vol. 3, Sansoni per la Scuola, Florența, 1995, p. 152. Buna Vestire de la Recanati – Wikipedia https://it.wikipedia.org› wiki › Bunavestire_de_Rec...
25. Idem 24.


Bibliografia

Enzo Caffarelli, Le «madonne col bambino» nella pittura italiana (secc. XII-XIX).
Maurizia Tazartes, Giotto, Rizzoli, Milano 2004.
G. Missirini, Guida raccontata di Forlì, Libreria L. Cappelli, Forlì 1971.
Mauro Minardi, Gentile da Fabriano, collana I Classici dell'arte, RCS, Milano 2005.
Guido Cornini, Beato Angelico, Edizione illustrata, Giunti, Firenze 2000.
Otilia Doroteea Borcia, La vita e la passione di Cristo nella pittura italiana dal Trecento al Seicento, Eikon, Bucarest, 2021.
Fatti di Masolino e Masaccio e altri studi sul Quattrocento, 1910-1967, Firenze, Sansoni, 1975.
La Pala di Brera di Piero della Francesca - Arte Svelata
Stefano Zuffi, Tiziano, Mondadori Arte, Milano 2008
Antonello da Messina, Aldo. Arte. Sicilia, Monumenti, Archeologia, Storia, del 13.05.2012.
Sacra famiglia, detta “Tondo Doni” | Opere - Gallerie degli Uffizi
AA.VV., Brera, guida alla pinacoteca, Electa, Milano 2004.
Elisabetta Marchetti Letta, Pontormo, Rosso Fiorentino, Scala, Firenze 1994.
Giulio Carlo Argan, Storia dell’arte italiana, vol. 3, Sansoni per la Scuola, Firenze, 1995.


Sitografia

Sachino e Anna, genitori della Beata Vergine Marianti Gioac vaticannews.va https://www.vaticannews.va› santo-del-giorno › santi- …
Vita di Maria libero.it https://digilander.libero.it› monast › maria › vita
Vita di Maria (II): La Nascita della Madonna - Opus Dei https://opusdei.org› Vita cristiana› Testi per pregare
https://innt.it› innt › article ›
https://www.frammentiarte.it› 04-madonna-col-bambin...
https://www.uffizi.it› opere › lippi-madonna-col-bambino...
https://www.artesvelata.it› pala-brera-piero-della-franc...
https://www.uffizi.it› opere › sacra-famiglia-detta-tond..
https://it.wikipedia.org› wiki ›
https://it.wikipedia.org› wiki › Madonna_di_San_Girolamo
https://it.wikipedia.org› wiki › Annunciazione_di_Rec...