|
|
Povestea Ieslei și Nașterea lui Iisus în pictura italiană
 În Italia, tradiția Ieslei (il Presepe) [1] datează din vremea Sfântului Francisc de la Assisi, căruia îi datorăm prima reprezentare vie a Nașterii Domnului, la Grecio, în 1223. Imaginile anterioare ale nașterii Domnului Iisus Hristos erau doar „reprezentări sacre” ale liturghiilor sărbătorite în Evul Mediu. [2]
Arta de construire a Ieslei a fascinat sculptorii, pictorii și arhitecții care au dezvoltat-o și îmbogățit-o de-a lungul secolelor, făcând-o cunoscută în întreaga lume. Ieslea reprezintă scena Nașterii lui Iisus, realizată cu statuete lucrate în diverse materiale (lemn, teracotă, hârtie machiată, ceară, ...) inserate într-un cadru de tip naturalist. Povestea Ieslei începe în primele secole ale creștinismului, după cum atestă o scrisoare a Sfântului Ieronim din 404, care spune că Paola, o discipolă a sa, vizitând Țara Sfântă și intrând în Betleem, a văzut ieslea (Speculum Salvatoris lo stabulum) săpată în stâncă, locul unde s-a născut Iisus. Același lucru a fost menționat și de evanghelistul Luca (2, 7) [3].
Alte dovezi arheologice din primele secole ale creștinismului se referă la prototipul ieslei, la o scenă a Nașterii cu boul și măgarul, care simbolizează relația divină conform profetului Isaia: „Spune Domnul: Rai și pământ, fiți atenți la ce vă spun! Am crescut copii, dar ei s-au răzvrătit împotriva mea. Fiecare bou își recunoaște stăpânul și fiecare măgar pe cel care îl hrănește: Israel, poporul meu nu înțelege, nu mă recunoaște ca Domn al lui.” (Sfânta Biblie 1, 2, 3)
În scena clasică a Nașterii lui Iisus din Pseudoevanghelia după Matei, Pruncul se află între bou și măgar, și așa este prezentat și în frescele găsite în catacombe, care au fost distruse. Și Sfântul Ambrozie menționa că Hristos se afla în vechea iconografie a ieslei „in medio duarum animalium” (între animale). În primele fresce ad catacomba (din catacombe), era așezat într-un coș de răchită sub un acoperiș, având în spatele Lui boul și măgarul în adorație și aflându-se între Maica Domnului și un păstor. [4]
Imaginea Sfintei Familii (Maica Domnului, Pruncul și Sfântul Iosif) a fost întipărită pe țesături antice, cum ar fi Sancta Sanctorum (Sfânta Sfinților) din Roma sau pe unele sarcofage de marmură care prezintă Nașterea Domnului – cea de la Mantova și cea a Sfântului Ambrogio de la Milano. Santa Maria Maggiore, una dintre cele șapte bazilici ale Romei, a fost numită, încă din secolul al VI-lea, Sancta Maria ad Praesepem, sau ad Praesepe (Sfânta Maria cu Iesle), deoarece grota Betleemului a fost reprodusă în oratoriu; peștera în care era venerată o relicvă a leagănului Pruncului se numea și Oratorium Sanctae Mariae (Oratoriul Sfintei Maria).
În Ajunul Crăciunului din anul 1223, considerat în tradiția catolică drept data de origine a primei Iesle, Sfântul Francisc de la Assisi a dorit să reprezinte misterul Nașterii Pruncului într-un mod viu și plin de dragoste, în mănăstirea din Greccio, recuperând un spirit de religiozitate antică, exprimat deja de țăranii din Evul Mediu sub influența culturii mănăstirilor benedictine.
Anonim, Ieslea de la Grecio (Il Presepe di Greccio), frescă,
sfârșitul secolului al XIV-lea, Sanctuarul franciscanilor, Greccio
Inițiativa Părintelui Serafic de a celebra astfel miracolul Nașterii Domnului a fost continuată de cei mai cunoscuți artiști, pictori și sculptori: frescele lui Giotto din secolul al XIV-lea din Capela Scrovegni din Padova și din Biserica de Jos a Sfântului Francisc de la Assisi, frescele Benedictinilor Magister Consolus de la Sacro Speco din orașul Subiaco, până la Adorația Magilor a lui Botticelli de la Galeriile Uffizi din Florența și până la Pala Strozzi (Icoana de altar) a lui Gentile da Fabriano, de asemenea de la Uffizi și alte picturi despre Naștere. [5]
Giotto, Ieslea de la Grecio (Povestiri despre Sfântul Francesco), frescă,
1295-1299, 230x1299 cm, Biserica superioară a Sfântului Francesco, Assisi
De-a lungul timpului, ieslea a devenit tema Nașterii lui Iisus prezentată în operele celor mai mari pictori și sculptori italieni încă din secolul al XII-lea și al XIV-lea, Giotto, Duccio di Buoninsegna, Simone Martini, Giovanni Pisano, Lorenzo Maitani, Lorenzetti, Beato Angelico, Donatello, Iacopo della Quercia, Luca Della Robbia, Benozzo Gozzoli, Botticelli, Raffaello, Correggio, Tiepolo și alții.
Arnolfo di Cambio, cunoscut și sub numele de Arnolfo di Lapo [6], sculptor, arhitect și urbanist, a activat în special la Roma și la Florența la sfârșitul secolului al XIII-lea și la începutul secolului următor. Cu excepția capodoperelor (cum ar fi sculptura în bronz a sfântului patron al Bisericii Sfântul Petru de la Vatican, sau sculptura în marmură Maica Domnului cu Pruncul care se află în Muzeul Operei al Domului din Florența și altele), este considerată foarte importantă și originală Ieslea din Biserica Sfânta Maria Maggiore din Roma. Această sculptură, din marmură albă, o înfățișează pe Maica Domnului, așezată pe un tron, cu Pruncul, Regii Magi, la dreapta și Sfântul Iosif, boul și măgarul, la stânga. Scena se petrece conform poveștilor biblice, într-un grajd.
Arnolfo di Cambio, Ieslea (Il presepe), Biserica Sfânta Maria (Santa Maria Maggiore), Roma
Ieslea din Biserica Sfântul Ștefan (Santo Stefano) din Bologna este una dintre cele mai vechi din Italia. La Maica Domnului, așezată pe tron, cu Pruncul Iisus în brațe și cu Sfântul Iosif alături, sosesc Regii Magi, să-i ofere Fiului lui Dumnezeu darurile lor: aur, tămâie și smirnă, a căror semnificație se referă la dubla natură a lui Iisus, cea umană și cea divină: aur pentru că este darul rezervat regilor, tămâie, pentru că exprimă adorarea divinității, și smirnă, care este folosită în cultul morților, pentru că Iisus este om și, ca om, este muritor.
Anonim, (Ieslea), Adorația Magilor (Il Presepe), (L’Adorazione dei Magi),
secolul al XIV-lea, lemn policromat, Basilica Santo Stefano, Bologna
Alte reprezentări deosebite se găsesc în biserica Sfânta Chiara din Assisi, în Catedrala din Volterra, în Catedrala din Teramo și la Sfântul Ioan (San Giovanni a Carbonara) din Neapole. Acest loc are o importanță deosebită în Istoria Ieslei, datorită unor întâmplări deosebite ce s-au petrecut aici la sfârșitul secolului al XV-lea, în universul simbolic și artistic al construcției scenei care înfățișează Nașterea Domnului.
Ieslea napolitană
Prima scenă a Nașterii Domnului a fost construită în Biserica San Giovanni a Carbonara din Neapole [7] în 1484, folosind tehnici de sculptură în lemn și teracotă. De aici, această artă s-a răspândit și s-a dezvoltat în Campania și în Toscana, legată de evenimentele istorice și de personajele diferitelor epoci. Astfel, ieslea napolitană este singura care exprimă gustul baroc și animă episoade legendare și pitorești. Cu ea a apărut o artă specializată din secolul al XVIII-lea, care reprezintă încă una dintre trăsăturile caracteristice ale culturii napolitane, și care a devenit faimoasă în întreaga lume.
Ieslea (Il Presepe) la Muzeul Național San Martino din Napoli, 1478
Complet sculptate în lemn, în mărime naturală, figurile Ieslei de la Muzeul Național San Martino din Napoli continuă „să trăiască”. „În acel loc plin de valori care este muzeul San Martino și din care poți admira cea mai frumoasă panoramă din lume, plimbându-te prin numeroasele lui săli, ești captivat de frumusețea statuilor mari care au dat viață splendidei Iesle de la San Giovanni in Carbonara”. [8] Din compoziția originală din 1478 au mai rămas paisprezece piese care au supraviețuit timpului și vicisitudinilor. Ele sunt cei șase îngeri, Maica Domnului, Sfântul Iosif, boul, măgarul și alte patru figuri reprezentând Magii și un nobil sau o profetesă. Aceasta este o lucrare unică de acest gen, deoarece este în mărime naturală și sculptată în întregime în lemn. A fost lucrată de doi meșteri, frații Giovanni și Pietro Alemanno, care au interpretat Nașterea Domnului în felul lor, și a continuat să fie lucrată astfel de alți artiști până astăzi.
Figurile nu și-au pierdut farmecul nici după ce au fost mutate de la locul lor original, capela lui Jacoviello Pepe – farmacistul lui Alfonso d’Aragona – din biserica San Giovanni din Carbonara. În vechiul cartier San Gregorio Armeno, diferitele materiale utilizate au fost adaptate scenografiei și personajelor ieslei: lemn, plută, hârtie machiată, pânză, sticlă, bijuterii minuscule, țesături, tencuială și teracotă. [9]
Pentru confecționarea ciobanilor, printre altele, se folosea lemn pentru mâini și picioare, sticlă pentru ochi, sârmă de fier pentru a face corpurile acoperite cu țesături și haine în miniatură. În acest fel, ieslea napolitană s-a îmbogățit cu personaje și funcții teatrale, reprezentând viața societății și contribuind la caracterizarea sculpturii religioase din acest oraș din secolul al XVIII-lea, unanim apreciată în întreaga lume. Personalitățile care au contribuit la perfecționarea artistică și la difuzarea acestei arte au fost regele Carol al III-lea de Bourbon și părintele dominican Rocco, autor al unor celebre scene ale Nașterii Domnului. Într-o cameră a Palatului Regal de la Caserta, se poate vedea încă Ieslea Bourbonică.
Ieslea (Il Presepe) napolitană burbonică de la Reggia di Caserta
În Arhivele Istorice ale Palatului se află documente care arată cum a fost creată, cu ocazia Crăciunului, marea Iesle de la Palatul Regal, la care au contribuit nu numai artiștii și meșterii curții, ci regii înșiși: îmbrăcămintea păstorilor constituie astăzi un document prețios pentru istoria obiceiului vremii. Toate figurinele erau așezate pe așa-numita „stâncă”, lucrată în principal din plută, din care s-au realizat niște adevărate proiecte. Capetele, mâinile și picioarele figurinelor erau din teracotă, în timp ce corpul era din stofă și sârmă. Picturile în tempera realizate de Salvatore Fergola (1799-1874) – expuse astăzi în sala în care se află Ieslea – descriu „stânca” proiectată de Cobianchi în 1844, de la care s-au inspirat autorii actualei Iesle din 1988. [10]
Ieslea simplă (Presepe semplice), cu participarea doar a Pruncului Iisus, a Maicii Domnului și a Sfântului Iosif,
înainte de sosirea Regilor Magi și a altor personaje
Începând cu secolul al XVIII-lea, cele mai bune Iesle napolitane, care fac acum parte din colecții private, au fost amplasate în locuri importante, precum în biserica Sfinților Cosma și Damian din Roma, în bazilica Sfântul Marcu (San Marco) din Veneția sau la Capodimonte din Napoli; apoi sunt colecțiile muzeale ale Abației de la Montevergine, de la Vila d’Este din Tivoli, de la Berlin sau din Monaco. [11] Astăzi problemele artizanale și artistice legate de lucrarea și reprezentarea Nativității, adică a Ieslei, sunt tratate în diferite maniere, de la cele tradiționale, la cele de avangardă. Cu toate acestea, valorile și semnificațiile sale rămân aceleași care au conceput-o și reprezentat-o: umane, personale, sociale, religioase.
Câteva scene ale nașterii lui Iisus în pictura italiană [12]
SANDRO BOTTICELLI
Sandro Botticelli, Nașterea Mistică (La Natività mistica), ulei pe pânză,
108,5x75 cm, 1501, National Gallery di Londra
Pânza care reprezintă această Naștere face parte din ultima perioadă de activitate a pictorului. Subiectul este interpretat ca o adorare a Pruncului de către Maria împreună cu Iosif, Păstorii și Magii, printre corurile îngerești. În centru se află grota Nașterii Domnului, cu Pruncul în centru pe un pat acoperit cu o pânză albă, Fecioara „uriașă” în dreapta și adoratorul și gânditorul Iosif în stânga; în spate se văd boul și măgarul. Mai jos, „la începutul unei mici cărări ce șerpuiește printre stânci, trei grupuri arată îmbrățișarea și sărutul comuniunii dintre îngeri și personaje virtuoase, în timp ce pe pământ cinci diavoli mici fug înspăimântați străpungându-se cu propriile lor furci pentru a se ascunde în adâncuri, prin crăpăturile din pământ; aceasta poate fi o viziune profetică a eliberării umanității de rău”. [13] Subiectul a fost inspirat de situația religioasă și politică a Florenței din vremea lui Girolamo Savonarola, a cărui figură l-a impresionat profund pe Botticelli în anii ultimelor sale creații.
GIORGIONE
Giorgione, Nașterea Domnului Allendale (La Natività Allendale), ulei pe panou,
90,8x110,5 cm, 1500-1505, National Gallery di Washington
Nașterea Allendale a lui Giorgione poate fi împărțită în două părți: cea din dreapta, a grotei întunecate a Nașterii Domnului, unde este adunată Sfânta Familie și spre care cei doi păstori privesc, și cea din stânga, în care într-un peisaj amplu sunt prezentate mici episoade din viața de zi cu zi. Câțiva heruvimi apar sus, lângă tavanul peșterii. Lumina face să strălucească veșmintele personajelor, în special pe cel al lui Iosif. Tipică pentru arta lui Giorgione este predominanța culorii, care determină volumul figurilor așezate în straturi suprapuse, fără marginea ascuțită dată de contur, poate pentru a îngemăna tema și peisajul.
BEATO ANGELICO
Fra Angelico, Adorația Pruncului (L’Adorazione del Bambino), frescă,
193x164 cm, 1439-1443, Museo San Marco, Firenze
Cosimo de Medici i-a cerut lui Beato Angelico să decoreze mănăstirea San Marco din Florența, între anii 1438 și 1445; după ce a lucrat cinci ani la Roma, pictorul s-a întors aici pentru a termina unele fresce și pentru a decora Cărțile sfinte cu miniaturi. Multă vreme s-a crezut că toate frescele din San Marco au fost opera sa, dar în ultimii ani criticii au ajuns la concluzia că prezența diferitelor stiluri ale unor opere arată că au fost create de mai mulți artiști, inclusiv de discipolii săi, precum Benozzo Gozzoli. Adorația Pruncului ar fi una dintre ele. Scena, compusă dintr-un semicerc, prezintă figurile adoratorilor. Aceștia sunt: Sfânta Ecaterina din Alexandria, Fecioara Maria, Sfântul Iosif și Sfântul Petru Martir. La capătul colibei se pot vedea boul și măgarul, care au intrat în iconografia tradițională a Crăciunului. Prezența celor doi sfinți care nu se regăsesc în Nașterea Domnului tradițională este mistică, deoarece Sfântul Petru Martir a fost un sfânt dominican la care se rugau călugării acestui Ordin. Cei patru îngeri de pe acoperișul colibei aduc solemnitate fericitului moment.
FILIPPO LIPPI
Filippo Lippi, Adorația Pruncului de San Vincenzo Ferrer (L’Adorazione del Bambino di San Vincenzo Ferrer), tempera pe lemn,
146,5x156,5 cm, 1455-1456, Museo civico di Prato
Adorația Pruncului de San Vincenzo Ferrer [14] (sau „Nașterea Domnului cu Sfântul Gheorghe și Sfântul Vicenzo Ferrer”) este o lucrare făcută între 1455 (anul canonizării sfântului) și 1466 (anul în care Lippi a părăsit Prato) și depusă în biserica San Domenico din Prato. Astăzi este păstrată în Muzeul Civic. În centru se află Pruncul adorat de Maica Domnului și de Sfântul Iosif, iar în stânga este Sfântul Gheorghe, de asemenea în adorare, în timp ce în dreapta apare viziunea Sfântului Vincent Ferrer despre Hristos într-o „migdală” de lumină. În fundal sunt doi păstori și câțiva îngeri. Compoziția și desenul în general sunt aproape sigur opera lui Lippi, în timp ce părți mari ale tabloului au fost realizate de ucenici din atelier (în special de Fra Diamante), cu excepția Maicii Domnului, a Pruncului și a Sfântului Vincențiu, pictate de maestru. Sfântul Iosif este poate opera lui Filippino sau a lui Botticelli.
LORENZO LOTTO
Lorenzo Lotto, Adorația Pruncului Iisus (L’Adorazione del Bambino), ulei pe panou,
46x34,9 cm, 1523, National Gallery of Art, Washington
Această operă de mici dimensiuni, care se afla într-o colecție privată din Bergamo, a trecut pe la mai mulți proprietari, pentru a fi cumpărată în 1937 de Samuel H. Kress și transportată în America, ajungând în dar la Galeria Națională de artă din Washington. Sfânta Familie este evocată în culori vii, cu contraste între lumină și umbră. Scena se petrece într-o colibă, în care Maria și Iosif adoră Pruncul așezat pe un cearșaf răsucit într-un coș de răchită. Prin ușa deschisă se văd un frumos peisaj rural, cu trei îngeri cântători care înveselesc scena și Crucifixul de pe peretele din stânga anunțând Calvarul lui Iisus. Așezarea lui Iosif îngenuncheat în adorare și zâmbind este foarte diferită de reprezentările tradiționale în care el este departe de centrul scenei, tocmai pentru că lucrarea a fost comandată de unii membri ai Confrăției Sfântului Iosif, care împreună cu predicatorul Girolamo Castro de la Piacenza reevaluaseră imaginea sfântului. [15]
PERUGINO
Pietro Perugino, Adorația păstorilor (L’Adorazione dei pastori), ulei pe panou, 263x147 cm,
databil în două faze, una din circa 1502 la 1512 și una circa dintre anii 1513 și 1523, Galeria Națională a Umbriei din Perugia
„Puritatea formală, desenul clar și elegant, compoziția echilibrată și frumusețea figurilor sale sunt elemente prezente în operele de maturitate, așa cum se regăsesc și în Adorația păstorilor, în care Perugino preia modelul deja încercat în fresca de la Collegio del Cambio” (Salonul principal al sediului Artei schimbului local) din Perugia. [16] Patru îngeri, doi pe pământ și doi în cer, îl adoră pe Pruncul Iisus, vestindu-i Nașterea. În dreapta se văd boul și măgarul, în timp ce porumbelul Duhului Sfânt apare între doi îngeri. În prim-plan, Maria și Iosif, adorând și ei Pruncul, se odihnesc așezați pe pământ, fiind protejați doar de o bucată din veșmântul Fecioarei. Peisajul din fundal este doar desenat cu elementele esențiale. Stilul lui Perugino marchează un nou mod de a picta care va fi considerat, deja cu operele lui Rafael, cel mai important elev al său, începutul noului curent al manierismului.
TIZIANO
Tiziano, Sfânta Familie cu un Păstor (La Sacra Famiglia con un pastore), ulei pe pânză,
99x137 cm, 1510 circa, National Gallery din Londra
Sfânta Familie cu un Păstor de Tiziano Vecellio este o pictură aflată la Villa Borghese de la Roma din 1693, până în secolului al XIX-lea. Aici, văzută probabil de van Dyck, a fost copiată de acesta într-un desen. Scena prezintă un peisaj rural idilic, în care Sfânta Familie se odihnește așezată pe iarbă, în timp ce un păstor, pictat din spate, cu capul în profil, adoră Pruncul. Culorile deschise ale hainelor Mariei, ale lui Iisus și ale păstorului contrastează cu fundalul întunecat, unde se văd ceilalți păstori cu turmele lor, cu boul și cu măgarul. Pânza reprezentând nașterea tradițională și intitulată Sfânta familie cu un păstor, este mai bine cunoscută sub numele de Adorația păstorilor. [17]
GENTILE DA FABRIANO
Gentile da Fabriano, Adorația Magilor (L’Adorazione dei Magi),
tempera, aur și argint pe lemn, 203x282 cm, 1423, Galleria Uffizi, Florenţa
Considerată capodopera artistului și a goticului italian și internațional, opera lui Gentile da Fabriano a fost semnată deasupra predelei: „OPVS GENTILIS DE FABRIANO”. (opera lui Gentile da Fabriano). Ea păstrează rama din lemn aurit sculptat, care este în mare parte originală.
Scena este decorată generos, având în vedere și bogăția patronilor care o comandaseră. [18] Procesiunea Magilor impresionează privitorul prin detalii, precum aplicațiile din aur și argint, veșmintele personajelor, hamurile cailor, câinii de vânătoare, coroanele, săbiile și cadourile pictate. Personajele par ireale, dintr-un basm. Gentile are „o poetică deschisă, enciclopedică, prin reprezentarea detaliilor istoriei Magilor, a fizionomiilor și obiceiurilor popoarelor îndepărtate din Orient, a formelor faunei și florei exotice, manierelor rafinate ale prinților și cavalerilor; lumina este cerească și de emanație divină, devenind un praf fin argintiu care se împrăștie peste obiecte ca o brumă”. [19]
MASACCIO
Masaccio, Adorația Magilor (L’Adorazione dei Magi), tempera pe lemn,
21x61 cm, 1426, Muzeul de stat din Berlin
Scena Adorației Magilor este de obicei prezentată în profil (această manieră iconografică va fi schimbată de Sandro Botticelli) și contrastează cu celebra Adorație a lui Gentile da Fabriano. Compoziția lui Masaccio este liniștită. În stânga se vede o colibă, în care boul și măgarul sunt prezentați din spate. Membrii Sfintei Familii au aici mici aureole și se văd în perspectivă. Maria este așezată pe un scaun aurit și ține în brațe Pruncul, care îl binecuvântează pe primul dintre Magi, deja îngenuncheat. Darul său se află în mâinile Sfântului Iosif. În spatele lui, un alt Mag cu o tunică roz, de asemenea îngenuncheat, și-a dat coroana unui slujitor. La fel face și al treilea Mag, care tocmai a sosit. În spatele Magilor sunt două personaje ciudate, care nu apar în iconografia tradițională; ele îi pot reprezenta pe cei care au comandat lucrarea. În dreapta se văd caii și slujitorii. Stilul picturii este delicat și nuanțat în fundal, puternic și convingător în primul plan, prin culoarea și ornamentele hainelor celor doi comandatari. Întreaga scenă este plină de lumină și de o deosebită bogăție cromatică. Artistul a fost, după cum menționează Giorgio Vasari, „deosebit de atent când a lucrat, iar când s-a confruntat cu dificultățile de perspectivă, a reușit să le depășească inventând lucruri minunate...” [20]
DOMENICO VENEZIANO
Domenico Veneziano, Adorația Magilor (L’Adorazione dei Magi), tempera pe lemn,
84x84 cm, 1439-1441, Gemäldegalerie, Berlino
Pictura lui Domenico este unul dintre primele tablouri de formă ovală, fără o destinație specifică, împreună cu Tondo Cook (Tabloul oval Cook), a lui Beato Angelico și a lui Filippo Lippi. [21] Procesiunea Magilor este prezentată într-un mod tradițional, coborând din stânga către coliba ce se află în extrema dreaptă. Primul dintre Magi, cel mai mare, se întinde și sărută piciorul Pruncului, în timp ce un slujitor îi ține coroana. Ceilalți doi, cu coroanele încă pe cap, stau uitându-se la scenă. Darul regelui îngenuncheat este în mâinile Sfântului Iosif, care stă în spatele Fecioarei așezate. Lângă colibă se află boul și măgarul, două cămile din alaiul Magilor și un servitor negru. Personajele sunt îmbrăcate bogat, au pălării și haine exotice. Unii poartă simbolurile aristocratice ale felurilor în care își petrec timpul, cum ar fi șoimul și câinii de vânătoare. În prim-plan, câteva păsări stau pe o pajiște, în timp ce altele sunt în zbor. În fundal se vede o vale între munți și dealuri, iar în centru un oraș, între câmpii și pajiști, unde pasc oile. Impresionantă este imaginea simbolică a unei spânzurători cu un spânzurat. Un alt simbol al nemuririi lui Hristos este păunul cocoțat pe acoperișul colibei. Lucrarea prezintă noi elemente renascentiste (utilizarea spațiului, volumelor și luminii), dar și influențe ale picturii flamande, așa cum menționează Roberto Longhi, comparând-o cu lucrările altor maeștri: „Asemenea flamanzilor în prezentarea lenticulară a locurilor”, asemenea lui Masaccio în stăpânirea spațiului, asemenea lui Angelico în folosirea culorilor „prietenoase”, numind-o „una dintre lucrările exemplare ale formării maestrului”. [22]
GHIRLANDAIO
Domenico Ghirlandaio, Adorația Magilor Tornabuoni (L’Adorazione dei Magi Tornabuoni), tempera pe lemn,
diametru 172 cm, 1487, Galleria Uffizi, Florenţa
Adorația Magilor Tornabuoni este un tablou oval pictat, care a fost probabil comandat de această familie pentru a decora palatul Medici, fapt ce explică numele operei. Adorațiile lui Botticelli și Leonardo da Vinci (de la Uffizi) au inspirat lucrarea lui Ghirlandaio în aranjarea personajelor de pe pânză, în spatele Sfintei Familii, lăsând un spațiu circular gol în centrul virtual al scenei. Grupul Fecioarei și Pruncului „are o schemă piramidală, la vârfurile inferioare aflându-se cei doi Magi îngenuncheați, unul dintre ei fiind așezat spre privitorul întors, pentru a-i atrage atenția. Maria, care stă pe un piedestal, se apleacă spre Mag, arătându-i Fiul, care face semnul binecuvântării”. [23] În spatele Magului în vârstă stă cel mai tânăr (Magii sunt întotdeauna reprezentați ca simbolizând cele trei vârste ale omului: tinerețea, maturitatea și bătrânețea). În stânga, Sfântul Iosif stă departe pentru a-și arăta rolul de simplu păzitor și protector al lui Iisus și al Mariei, în timp ce pe laturi, pe lângă membrii procesiunii, se află doi nobili, poate contemporani ai lui Ghirlandaio, îmbrăcați cu grijă; în tablou se mai văd niște cai și niște soldați, îmbrăcați în armuri strălucitoare. Coliba din fundal, așezată în porticul unei clădiri antice acum în ruină, simbolizează declinul religiei păgâne din care s-a născut Creștinismul.
BENOZZO GOZZOLI
Benozzo Gozzoli, Cavalcada Magilor (La Cavalcata dei Magi), Capela Magilor, frescă, 1459,
Palazzo Medici-Riccardi, Florenţa
Cavalcada sau Călătoria Magilor este un ciclu de picturi murale create de Benozzo di Lese cunoscut sub numele de Benozzo Gozzoli pentru a imortaliza faimoasa procesiune de personalități care au ajuns la Florența de la Ferrara, cu ocazia Conciliului din 1438-1439. [24] Aspectul spectacular al șirurilor de îngeri și lunga procesiune a Magilor de pe cei trei pereți impresionează prin măreția scenei, splendoarea și bogăția cromatică a personajelor și a peisajului. În absidă și pe peretele nordic sunt scene ale vieții pastorale și Îngeri în adorare. [25] Călătoria Magilor, veniți de departe pentru a-și aduce darurile Pruncului, a fost imaginată ca o călătorie lentă și somptuoasă prin peisajul toscan. Membrii familiei de’ Medici care au participat la eveniment au dorit să arate, la fel ca și Magii, expresia devotamentului lor față de Iisus, considerându-se ei înșiși reprezentanții legitimi ai orașului florentin. „În complexitatea extraordinară a scenelor recunoaștem rafinamentul tehnicii folosite de Benozzo: pictura executată în special „in fresco” are adăugate câteva detalii de pictură „uscată“, care i-au permis pictorului să lucreze cu minuțiozitate bijuteriile prețioase, țesăturile somptuoase, ale cailor, dar și ale copacilor încărcați cu fructe, pajiștile pline de flori, penajul colorat al păsărilor și aripile multicolore ale îngerilor. Pentru a produce acest efect de măreție, artistul a folosit materiale rare și scumpe, precum lapis lazuli destinat fundalurilor albastre, lacuri strălucitoare și frunze de aur pur care străluceau în întuneric, în lumina slabă a lumânărilor”. [26]
PINTURICCHIO
Pinturicchio, Nașterea Domnului Iisus, Adorația păstorilor și sosirea procesiunii magilor la Betleem
(La Natività di Gesù. L’Adorazione dei pastori e arrivo del corteo dei Magi a Betlemme), frescă, 1500-1501,
Colegiata Santa Maria Maggiore din Spello (Perugia)
Scena Adorației păstorilor pictată de Pinturicchio este amplasată pe pajiștea din fața unei colibe care, susținută de două coloane, devine grandioasă, permițând să se vadă fiecare detaliu în perspectivă, precum incinta cu boul și măgarul. Printr-o mică fereastră deschisă a peretelui se poate vedea un peisaj, ca un tablou în interiorul altui tablou. În fundal, în stânga, este reprezentată frumoasa procesiune a Magilor.
Figurile din scenă sunt: Pruncul Iisus, aplecat spre Maică – și nu așezat într-o iesle, așa cum este descris în Evanghelie, ci pe o pânză întinsă pe pajiștea înflorită – Fecioara Maria, îmbrăcată într-o mantie albastră, cu o stea pe umăr și adorându-și Fiul și Sfântul Iosif, care stă îngândurat în spatele ei. În prim-plan, Păstorii îngenunchează lângă Prunc împreună cu doi îngeri, în timp ce alți îngeri înalță laude spre cer. „Imaginea unei cruci de aur și a unei coroane de spini simbolizează Patimile lui Hristos, în timp ce păunul, pe acoperișul colibei, este, ca și în alte pânze, simbolul Învierii și al nemuririi sufletului. În această scenă plină de lumină și de culoare, cele două bucăți de lemn, aruncate pe iarbă și cele două țigle de pe acoperișul colibei, aranjate în formă de cruce, anunță Patimile lui Iisus”. [27]
CONCLUZII
Deosebit de bogat, subiectul Nașterii Domnului Iisus Hristos a fost tratat foarte mult în artă și mai ales în artele figurative, fiind punctul de plecare al istoriei lumii creștine.
După cum se vede în această selecție de picturi italiene din perioada de la pre-umanism până la post-Renaștere dedicată Nașterii Mântuitorului și Adorației Sale de către Păstori și apoi de Magi, muzeele lumii și-au îmbogățit colecțiile cu capodopere create în bisericile sau pentru bisericile din peninsulă și comandate de episcopi, prinți și regi, sau chiar de familii devotate binevoitoare. Este cunoscut faptul că după antichitate – în special cea greco-romană – Biblia a reprezentat, cu Vechiul și cu Noul testament, principalele surse de inspirație pentru artiștii din diferite țări și din toate timpurile. Dacă atâtea lucrări au fost dedicate Nașterii, iată una în care temele menționate separat în acest capitol apar împreună: Nașterea, Adorarea Pruncului, de către Păstori și de Magi, în fresca pictată de Bernardino di Betto Betti (cunoscut sub numele de Pinturicchio sau Pintoricchio) [28] din Colegiata Santa Maria Maggiore din Spello. Artist complet, „capabil să stăpânească atât arta picturii pe lemn, cât și arta frescei și a miniaturii, care a lucrat pentru multe personalități din vremea sa” [29], Pinturicchio a fost unul dintre marii maeștri ai școlii umbre din a doua jumătate a secolului al XV-lea alături de Pietro Perugino și de tânărul Raffaello Sanzio.
Otilia Doroteea Borcia
(n. 12, decembrie 2021, anno XI)
* Acest text în traducerea românească a autoarei este extras din volumul Otilia Doroteesa Borcia, La Vita e la Passione di Cristo nella pittura italiana dal Trecento al Seicento, Editura Eikon, București, 2020, pp. 90-100.
NOTE
1. Presepe – formă literară pentru presepio. Nota aut.
2. Antonio Perrone, Ieslea la Neapole. Note istorice (Il Presepe a Napoli. Cenni storici) (Introducere de F. Mancini), Lecce, 1994, pag. 14.
3. Sfântul Ieronim, Epistulae, 108,10; PL 22, 384, cfr. Pasquale Saviano, Civilizația Ieslei. Crăciunul și povești din țară (Civiltà del presepe Natale e storie di paese) – cu un eseu istorico-artistic de Franco Pezzella, Roma 2009.
4. in Lucam, PL (Patrologia Latina) 15, 26 49, cfr. Wikipedia, l’enciclopedia liberă.
5. Roberto Saviano, idem.
6. Patronimul „Lapo” ar fi o invenție a lui Vasari, în Giorgio Vasari, Viețile celor mai excelenți pictori, sculptori și arhitecți, editat de Jacopo Recupero, Rusconi, 2002, pag. 37, nota 47.
7. Orașul Napoli, care este capitala regiunii Campania se numește în limba română Neapole, dar se folosește și numele original: Napoli. Nota trad.
8. Statuile Ieslei de la San Giovanni a Carbonara cfr. www.presepio.it.
9. Luciano Zeppegno, Iesle artistice și popolare (Presepi artistci e popolari), Novara, 1968, pag. 6.
10. Ieslea Regală de la Caserta - Monumento - Arte.it cfr. caserta.arte.it.
11. Enrica Salvatori, Istoria și simbolurile din spatele figurinelor Ieslei, (Storia e simboli dietro le statuine del presepe), Quark n. 11, pag. 124-125.
12. Otilia Doroteea Borcia, op. cit., pp. 53 - 88
13. Matilde Battistini, Simboluri și alegorii (Simboli e allegorie), Dizionari dell'arte, ed. Electa, 2003, pag. 109.
14. Sfântul Vincent Ferrer a fost un model important în cultura dominicană, simbolizând lupta împotriva ereziei în apărarea Bisericii.
15. Carlo Pirovano, Lotto, Electa, Milano, 2002, cfr. Wikipedia, enciclopedia liberă.
16. Vittoria Garibaldi, Perugino, in Pictorii Renașterii (Pittori del Rinascimento), Scala, Firenze 2004, pag. 34.
17. Francesco Valcanover, Opera completă a lui Tițian (L'opera completa di Tiziano), Rizzoli, Milano 1969, pag. 23.
18. Pictura a fost comandată de bogatul bancher și rafinat iubitor al artelor Palla Strozzi pentru capela familiei situată în sacristia bisericii Santa Trinità din Florența.
19. Giulio Carlo Argan, Giulio Carlo Argan, Storia dell’arte italiana, vol. 2, da Giotto a Leonardo, Sansoni per la scuola, 1995, p. 75.
20. op. cit., pag. 224.
21. Pictura a fost comandată de Piero de 'Medici în 1438 și terminată în 1441.
22. Scurtă, dar adevărată istorie a picturii italiene (Breve ma veridica storia della pittura italiana) 1914, cfr. Wikipedia enciclopedia liberă.
23. Emma Micheletti, Domenico Ghirlandaio, in Pittori del Rinascimento, Scala, Firenze 2004.
24. I Medici au avut onoarea de a prezida întâlnirea celor mai înalte personalități ale vremii, care avea ca scop reunificarea bisericilor latină și bizantină, acord care a rămas doar pe hârtie, deoarece încercarea disperată a împăratului Bizanțului de a obține ajutor din partea Occidentului, în cazul asediului strâns al sultanului turcilor Mehmet Cuceritorul asupra orașul Constantinopol (care s-a întâmplat în 1453) a eșuat, împăratul, rămânând fără niciun ajutor din partea papei și a domnilor occidentali. Procesiunea cu Papa Pius II Piccolomini care a ajuns la Florența în aprilie 1458 a fost îndreptată spre Mantova, unde Pontiful a chemat prinți și autorități ecleziastice pentru a planifica o cruciadă în apărarea creștinismului împotriva avansului turcilor în Europa. Printre acești prinți, alături de familia de’ Medici, s-au numărat Galeazzo Maria Sforza, fiul de cincisprezece ani al lui Francesco, Duce de Milano și Sigismondo Malatesta, domnul de la Rimini, toți pictați de artist., cfr. Marco Bussagli, Benozzo Gozzoli. Ediție ilustrată (Benozzo Gozzoli. Edizione illustrata), Giunti Editore, Seria: Dossier d’art, 1999.
25. Intenția de sărbătoare a ciclului este evidentă; de fapt, în 1439, Florența găzduise conciliul ecumenic care urma să reconcilieze și să reunească bisericile din Apus și din Răsărit. Cu această ocazie, Cosimo de Medici i-a întâmpinat în oraș pe împăratul bizantin Giovanni VIII Paleologul și pe patriarhul Constantinopolului, Iosif al II-lea. Însoțiți de nobili, prelați, teologi, s-au întâlnit cu papa Eugen al IV-lea, înconjurat la rândul său de o impunătoare suită a înalților demnitari ai Bisericii. La 6 iulie 1439, florentinii, deși obișnuiți cu ceremonii somptuoase, au putut participa la procesiune după împărat, patriarh și papă, care au mers pe străzile orașului spre Catedrala Santa Maria del Fiore cu o paradă simbolică ce a amintit-o pe cea a Magilor.
26. www. museobenozzogozzoli.it› corteo-dei-magi
27. Claudia la Malfa, Pintoricchio, Giunti Editore, Firenze, 2008, pag. 41.
28. (Perugia, în jurul anului 1452 - Siena, 11 decembrie 1513). Porecla lui Pinturicchio („micul pintor”, adică „pictor”) derivă de la aspectul său, de om cu o statură mică, așa cum el însuși s-a numit, când a semnat câteva lucrări, în Cristina Acidini, Pintoricchio, în Pictorii Renașterii (Pittori del Rinascimento), Scala, Florența 2004, pag. 167.
29. Idem 28.
BIBLIOGRAFIE ŞI SITOGRAFIE
Antonio Perrone, Il Presepe a Napoli. Cenni storici (Introduzione di F. Mancini), Lecce, 1994.
Pasquale Saviano, Civiltà del presepe Natale e storie di paese – con un saggio storico-artistico di Franco Pezzella, Roma 2009.
Roberto Saviano, Il presepio nella storia della fede e della devozione, Milano, 2007.
Giorgio Vasari, Le vite dei più eccellenti pittori, scultori e architetti, a cura di Jacopo Recupero, Rusconi, 2002.
Giulio Carlo Argan, Storia dell’arte italiana, vol. 2, da Giotto a Leonardo, Sansoni per la Scuola,, 1995.
Luciano Zeppegno, Presepi artistici e popolari, Novara, 1968.
Enrica Salvatori, Storia e simboli dietro le statuine del presepe, Quark n. 11.
Matilde Battistini, Simboli e allegorie, Dizionari dell'arte, ed. Electa, 2003.
Carlo Pirovano, Lotto, Electa, Milano, 2002.
Vittoria Garibaldi, Perugino, in Pittori del Rinascimento, Scala, Firenze 2004.
Francesco Valcanover, L'opera completa di Tiziano, Rizzoli, Milano 1969.
Emma Micheletti, Domenico Ghirlandaio, in Pittori del Rinascimento, Scala, Firenze 2004.
Marco Bussagli, Benozzo Gozzoli. Edizione illustrata, Giunti Editore, Collana: Dossier d’art, 1999.
Claudia la Malfa, Pinturicchio, Giunti Editore, Firenze, 2008.
*** Breve ma veridica storia della pittura italiana, 1914
Le statue del Presepe di San Giovanni a Carbonara cfr. www.presepio.it
Presepe Reale di Caserta - Monumento - Arte.it cfr. caserta.arte.it.
www. museobenozzogozzoli.it› corteo-dei-magi
Patrologia Latina in Wikipedia, l’enciclopedia libera.
| |
