Înălțarea la cer a lui Iisus Hristos în pictura maeștrilor italieni

În Noul Testament, „Înălțarea” este ultimul episod din viața pământească a lui Iisus Hristos, care s-a ridicat la cer după patruzeci de zile de la moartea și învierea sa. Sărbătorit în toate confesiunile creștine, acest episod reprezintă, împreună cu Paștele și cu Rusaliile, una dintre cele mai importante solemnități ale calendarului bisericesc. Conform Evangheliilor și Faptelor Apostolilor, Iisus s-a înălțat la cer în prezența Apostolilor Săi, pentru a se așeza lângă Tatăl și pentru a rămâne acolo până la a doua venire a Sa pe Pământ, așa-numita „parusie”, sau ultima zi a omenirii, când se va face Judecata de Apoi. În Evanghelii Înălțarea este descrisă în câteva cuvinte.
Marcu [1] scrie: „Domnul Iisus, după ce a vorbit cu ei, a fost ridicat în cer și s-a așezat la dreapta lui Dumnezeu”. Și Luca [2] adaugă: „Apoi [Iisus] i-a condus (pe ei, pe ucenici) afară spre Betania și, ridicând mâinile, i-a binecuvântat. În timp ce îi binecuvânta, s-a desprins de ei și a fost dus în cer. Și aceștia, închinându-I-se, s-au întors la Ierusalim cu mare bucurie și s-au dus mereu la templu laudându-L pe Dumnezeu".
Ioan [3] menționează și prezența Mariei Magdalena: „Iisus i-a spus:„ Nu mă reține, pentru că nu m-am înălțat încă la Tatăl; dar du-te la frații mei și spune-le: „Mă înalț la Tatăl meu și la Tatăl vostru, la Dumnezeul meu și Dumnezeul vostru”. Mai multe detalii apar în Faptele Apostolilor: „El (Iisus) li s-a arătat lor (Apostolilor) viu, după pătimirea Sa, cu multe dovezi, apărându-le timp de patruzeci de zile și vorbind despre împărăția lui Dumnezeu (...) După ce a spus acestea, a fost ridicat sub ochii lor și un nor l-a furat privirii lor. Și în timp ce se uitau la cer cum pleca, iată doi bărbați îmbrăcați în haine albe au venit și le-au zis: „Bărbați din Galileea, de ce vă uitați la cer? Acest Iisus, care era printre voi și care a fost ridicat în cer, se va întoarce într-o zi la fel cum l-ați văzut mergând în cer”.
Această sărbătoare antică din secolul al IV-lea a fost descrisă cu solemnitate de Sfântul Augustin, Ioan Gură de Aur și de Grigorie de la Nissa. Înălțarea Domnului Hristos face parte din simbolul niceno-constantinopolitan, numit Crez, care este principala declarație de credință a creștinului care recunoaște unicitatea lui Dumnezeu Atotputernic, natura divină a lui Iisus și unirea Sfintei Treimi: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. În textul Peregrinatio Aetheriae [4] se vorbește despre sărbătoarea celebrată în peștera din Betleem unde, potrivit tradiției, s-ar fi născut Iisus. Data Înălțării (patruzeci de zile după Paște, deci după Înviere) a fost stabilită de Consiliul de la Elvira (aproximativ anul 300-313); ea nu putea coincide nici cu sărbătorirea Paștelui, nici cu a Rusaliilor, în conformitate cu Povestirile Apostolilor. La fel ca la Paște, și data Înălțării se schimbă în fiecare an. În limba latină cuvântul Ascensio (Înălțare) înseamnă „ascensiune”. În Biserica Catolică cu trei zile înainte de această „sărbătoare a împărtășaniei”, care reprezintă a douăsprezecea dintre cele paisprezece opriri de pe Via Crucis și, de asemenea, a doua dintre glorioasele mistere ale Sfântului Rozariu [5], se celebrează „triduumul” (sau „Rogațiile”) [6].
În Biserica Ortodoxă Înălțarea este una dintre cele douăsprezece mari sărbători, a căror dată este stabilită de Paști. Cunoscută prin termenul grecesc Analepsis („suire”), sau prin cel de Episozomene („mântuire”) – acesta din urmă referindu-se la finalizarea răscumpărării lui Iisus cu întoarcerea Sa la Tatăl Etern [7] – este urmată de opt zile de sărbători. Prima duminică este numită „a Părinților Bisericii” din primul conciliu ecumenic de la Niceea, care a formulat Crezul, care spune: „(Iisus) s-a înălțat la cer, stă la dreapta Tatălui. Și el va veni din nou, în slavă, să judece viii și morții, iar împărăția Lui nu va avea sfârșit”. [8]
În Biblie, locul Înălțării nu este specificat, dar din Faptele Apostolilor (1.12) rezultă că a fost grădina măslinilor, deoarece după înălțare discipolii „s-au întors la Ierusalim de pe Muntele Măslinilor, care este lângă Ierusalim, un drum ce a fost străbătut într-o sâmbătă”. Acest loc a devenit „Muntele Înălțării”, deoarece primii creștini s-au adunat aici într-o peșteră, de teama persecuției. După edictul lui Constantin din 313, prima biserică a fost construită chiar aici de Poimenia, o credincioasă romană. [9] Potrivit lui Eusebiu din Cezarea, ea a fost construită în schimb de Constantin I în 333, la dorința mamei sale, Elena. Numele „Bazilica Eleona” derivă din cuvântul grecesc eleon, care înseamnă „măslin”, dar și din „eleison”, care înseamnă „milă, îndurare”. Pe stânca din sanctuar, venerată de creștini, există amprenta piciorului drept al lui Iisus în momentul înălțării Sale la cer. Biserica construită de Cruciați a fost transformată într-o moschee care, datorită numeroșilor pelerini creștini, nu este folosită. În semn de bunăvoință, în 1200 Saladin a ordonat construirea unei a doua moschei și a unui „mihrab” [10] lângă bazilică, pentru a permite pelerinilor creștini să viziteze „stânca Înălțării”. [11]

Tema Înălțării Domnului Iisus Hristos și a celebrării liturgice a acestui mister a avut multe reprezentări: în miniaturile celebrilor codici [12], în mozaicuri și fildeșuri din secolul al V-lea și în alte părți. Ea apare pe timpanele de deasupra ușilor bisericilor romanice și gotice, cum ar fi în Catedrala de la Chartres. În artele figurative a fost tratată cu mare măiestrie artistică de Giotto, în Capela Scrovegni de la Padova. De asemenea, trebuie menționată o frescă făcută de Buffalmacco (secolul al XIII-lea) din Camposanto de la Pisa, o teracotă de Luca Della Robbia la Muzeul Național din Florența, o frescă de Melozzo da Forlì (acum în Palatul Quirinale din Roma), o pictură pe lemn de Mantegna în Galeria Uffizi din Florența, o icoană de altar de Perugino (acum la Muzeul din Lyon), o frescă de Correggio (în cupola Bisericii San Giovanni din Parma) și o frescă de Tintoretto de la Scuola di San Rocco de la Veneția, toate aceste lucrări create între 1400 și 1560. Pe un vas ce face parte din tezaurul Catedralei din Monza, este pictat Hristos care urcă în cer, conform unei iconografii orientale tipice, așezat pe un tron; în alte picturi se înalță la Cer printre mulți îngeri, în fața privirilor extatice ale Apostolilor și ale Fecioarei. [13]
Dovadă incontestabilă a permanenței vizibile a lui Dumnezeu printre oameni, Înălțarea lui Iisus la Ceruri începe istoria Bisericii și contribuie la răspândirea creștinismului în lume. Conform concepției universale a Bibliei, Dumnezeu trăiește într-un loc mai înalt și pentru a-l întâlni, omul trebuie să se ridice, să urce. Ideea de apropiere de Dumnezeu este legată de imaginea muntelui.
În Exod (19.3), lui Moise i se interzice să urce pe muntele Sinai, adică să se apropie de Domnul: „Delimitează muntele de jur împrejur și spune oamenilor: nu urcați pe munte și nu atingeți versanții. Oricine îi va atinge va fi ucis”. Porunca lui Javhe nu se referă atât la o ascensiune fizică, cât la o comuniune spirituală; pentru a-I auzi vocea, trebuie mai întâi să se purifice și să se adune în meditație. Pentru că există în ceruri, deasupra, Dumnezeu a ales și înălțimi pentru locuințele sale de pe pământ, accesibile doar prin „urcare”. Acest verb este referit mai întâi la vechile sanctuare și apoi la Ierusalim, unde mulțimea de pelerini „urcă” cu bucurie pe Sfântul Munte. Iisus se duce la Tatăl Veșnic pentru a-și putea trimite harul pe pământ mai târziu, după cum explică Ioan (16, 5-7): „Dacă nu mă duc, Mântuitorul nu va veni la voi, dacă în schimb mă duc eu la El, Îl voi trimite vouă”.
Catehismul Bisericii Catolice dă această definiție Înălțării Domnului nostru Iisus Hristos: „După patruzeci de zile de când s-a arătat Apostolilor ca om obișnuit, care acoperea gloria Celui Înviat, Hristos s-a înălțat la ceruri și stă la dreapta Tatălui. El este Domnul care acum domnește cu umanitatea Sa în gloria eternă a Fiului lui Dumnezeu și mijlocește neîncetat în numele nostru Tatălui. El ne trimite Duhul Său și ne dă speranța de a ajunge într-o zi la El, pregătindu-ne un loc”. [14] Acest moment a fost descris de artiștii plastici cu toată atmosfera de mare mister în care a avut loc în prezența Apostolilor care trebuiau să înțeleagă finalizarea mesajului divin pentru gloria creștinismului. Subiectul este unul dintre cele mai generoase din arta picturală universală, dar contribuția adusă de operele maeștrilor italieni a fost cea mai importantă.




GIOTTO

Giotto di Bondone reprezintă o „summa” a culturii figurative din Evul Mediu. Contemporanii săi l-au apreciat deja ca pe un mare pictor, arhitect și sculptor, considerându-l ca „principalul arhitect al reînnoirii picturii”.
În lucrarea sa dedicată Înălțării Domnului Iisus Hristos (Ascensione di Gesù)și care face parte din ciclul de fresce din Padova, artistul Îl prezintă pe Fiul lui Dumnezeu în timp ce urcă spre ceruri propulsat de un nor, cu mâinile în sus, ieșind din cadrul picturii.

https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/7/74/Uffizi_Giotto.jpg/220px-Uffizi_Giotto.jpg
Giotto, Înălțarea lui Isus (L’Ascensione di Gesù), frescă, 1304-1306, 200x185 cm,
Padova, Cappella degli Scrovegni


Doi îngeri sunt sub el, poate pentru a explica importanța momentului Apostolilor și Mariei, a cărei față este mai mare și mai expresivă decât a celorlalți. [15] În dreapta și în stânga lui Hristos sunt două rânduri simetrice de îngeri și sfinți care salută, cu mâinile ridicate spre cer, sosirea acestuia. Culorile picturii sunt clare, aurite la hainele Apostolilor și ale îngerilor, care pe fundalul albastru amintesc de culorile paradisului.


Beato Angelico, Înălțarea lui Hristos (L’Ascensione di Cristo), frescă, 1291-1295, 500x400 cm,
Biserica de Sus de la Assisi


Giotto a pictat și o frescă dedicată acestei teme în Biserica de Sus de la Assisi, datând din 1291-1295 (pe banda superioară a contra-fațadei). Scena, în luneta stângă, este deteriorată mai ales în partea centrală care este privită de spectatorii prezenți. Se văd un înger care se înalță deasupra mulțimii și Hristos care, purtat de un nor, se îndreaptă în diagonală către o serie de nimburi concentrice care simbolizează Paradisul.



ANDREA DI VANNI

În pictura lui Andrea Vanni se poate observa influența lui Simone Martini și a lui Ambrogio Lorenzetti; la Siena el a condus un atelier, împreună cu Bartolo di Fredi. A lucrat și cu fratele său Lippo Vanni. La fel ca Martino di Bartolomeo și Gregorio di Cocco, el a ajutat tradiția picturală bizantină să supraviețuiască, fără a o reînnoi.



Andrea di Vanni, Înălțarea lui Hristos (L’Ascensione di Cristo), 1355-1360, tempera pe lemn, 156x42 cm,
Museul Ermitaj, Sankt Petersburg


În lucrarea sa dedicată Înălțării, între sfinți și profeți se află Maica Domnului cu mâinile pe piept, privind foarte evlavios în sus, împreună cu sfinții care participă la Înălțarea lui Iisus. Corpul Mântuitorului, fusiform, într-o poziție mișcată, amintește de o pasăre în zbor și, de asemenea, de un pește, simbolul biblic al creștinismului. Pictura are o formă piramidală, în vârful căreia se află imaginea Creatorului, care desfășoară o rolă de hârtie pe care sunt scrise cuvintele care atestă natura divină a lui Iisus.



GUARIENTO D’ARPO

În Capela Carraresi din Padova, Guariento d’Arpo a pictat fresce cu scene biblice, panouri cu Madonna și Pruncul, Evangheliștii și ierarhiile angelice (Madonna e il Bambino, gli Evangelisti e le gerarchie angeliche), iar în biserica Eremitani Judecata finală și Poveștile Sfinților Filip, Iacob și Augustin (il Giudizio Finale e le Storie dei Santi Filippo, Giacomo e Agostino).


Guariento di Arpo, Înalțarea lui Hristos (L’Ascensione di Cristo), 1340, pictură pe lemn, 28x20,8 cm,
Colecţia Cini, Veneţia


„Înălțarea lui Hristos” îl înfățișează pe Mântuitor în timp ce urcă, ajutat de doi îngeri, spre ceruri, unde va fi întâmpinat de Prea Fericiți. Fecioara și Apostolii, rămași pe pământ, îngenunchează, cu mâinile încrucișate în rugăciune, urmărind ascensiunea Sa. Scena pare a fi văzută din imaginea neagră a unei ferestre, în spatele căreia fundalul este tot auriu. Negrul rochiei Maicii Domnului împreună cu negrul aripilor îngerilor conferă mult dramatism acestui moment. Pământul pare mai mic, dealurile abia se văd cu puținii lor copaci, pentru că acum doar sfinții sunt mari. Stilul lui Guariento amintește de unele elemente prezente în operele lui Giotto de la Padova pentru nuanțele gotice și pentru partea emoțională a narațiunii.



ANDREA MANTEGNA


Andrea Mantegna, Tripticul de la Uffizi (Il Trittico degli Uffizi), 1460, tempera pe lemn, Florenţa, Galeria Uffizi


Andrea Mantegna a pictat Tripticul Uffizi (de la numele muzeului care îl găzduiește), în care Înălțarea Domnului Hristos, în ciuda schemei rigide și severe folosite, exprimă sensul mistic al momentului. Împreună cu Adorația Magilor (Adorazione dei Magi) și cu Circumcizia (Circoncisione), această lucrare este o altă „dovadă a fuziunii iconografiei bizantine, a tradiției gotice și a perspectivei renascentiste care a caracterizat stilul artistului în primii ani ai șederii sale la Mantova”. [16]
Hristos urcând la cer, înserat într-o migdală [17] formată din „heruvimi roșii alternând cu nori albaștri, repetă gestul de binecuvântare al Pantocratorului bizantin, în timp ce formele alungite, ipostazele dinamice ale personajelor și descrierea minuțioasă a detaliilor dezvăluie o renaștere de gust gotic târziu”. [18]


Andrea Mantegna, Înălțarea (L'Ascensione), 1460, tempera pe lemn, 86 x 42,50 cm,
Galeria Uffizi, Florenţa


În partea de jos se văd Maica Domnului și Apostolii care sunt în jurul mormântului lui Hristos, privind cu uimire cum Fiul Domnului este purtat – în partea superioară a picturii – de un nor spre cer. Iisus ține în mâna stângă steagul cu crucea (simbol al triumfului creștinismului) și, în timp ce se ridică spre cer, face gestul de binecuvântare asupra tuturor celor prezenți. Peisajul stâncos și pustiu amintește de Răstignirea (la Crocifissione) de la Luvru.



BENVENUTO DI GIOVANNI

Stilul lui Benvenuto di Giovanni este considerat foarte original, caracterizat printr-o eleganță figurativă, o mare atenție la detalii, solemnitate compozițională și plasticism clar, care totuși, în timp, va tinde spre căutarea unor forme stilizate. [19] Artistul care a început să lucreze în orașul său în jurul anului 1455, în incinta baptisteriului Sfântul Ioan (San Giovanni), cu Poveștile Sfântului Antonie din Padova (Storie di Sant'Antonio da Padova), a creat mai multe picturi dedicate Bunei Vestiri. Cele găsite în biserica San Gerolamo și în biserica Osservanza (Respectarea), demonstrează o maturitate artistică deja atinsă.


Benvenuto di Giovanni, Înălțarea lui Hristos (L’Ascensione di Cristo), 1491,
Pinacoteca Naţională, Siena


În Înălțarea lui Hristos de la Galeria de Tablouri din Siena, Mântuitorul, ieșind din migdală, are brațele deschise în rugăciune către Tatăl și este înconjurat de oști de sfinți, serafimi și heruvimi. Sub picioarele Sale se află Maica Domnului și Apostolii, care îl admiră în splendoarea Sa, în timp ce, acum deasupra norilor, pare să fi ajuns deja în împărăția Fericiților. Mărimea corpului Său în raport cu celelalte figuri din pictură simbolizează puterea acordată Lui de Dumnezeu, conform Crezului.



MELOZZO DI FORLÌ


La Roma, Melozzo de la Forlì, menționat de Vasari în capitolul dedicat lui Benozzo Gozzoli [20], a pictat în 1480 fresca Înălțării Domnului Hristos din galeria bisericii SS. Apostoli, care a fost parțial distrusă în timpul renovării acesteia din secolul al XVII-lea. Este o frescă grandioasă care a rămas la locul ei până în 1711, când absida a fost distrusă pentru modernizarea bisericii. Apoi a fost detașată și împărțită în șaisprezece părți: paisprezece fragmente cu Apostolii și cu celebrii Îngeri muzicieni, expuse acum în sala IV a Pinacotecii Vaticanului, un alt fragment al unui Înger, care se află la Muzeul Prado și figura lui Hristos binecuvântând, care a fost amplasată pe scara de onoare a Palatului Apostolic de la Quirinale, unde se află și astăzi”. [21]


Melozzo di Forlì, Detaliu din Înălțarea lui Hristos (Ascensione di Cristo),
acum la Palatul Quirinale


Opera lui Melozzo, remarcabilă mai ales pentru utilizarea magistrală a perspectivei de jos în sus, „a avut o influență notorie asupra lui Michelangelo și asupra frescelor din Capela Sixtină, în special pentru figura lui Hristos din Judecata de Apoi”. [22] Mântuitorul care pare „să sară pe bolta cerească” este înconjurat de grupuri de îngeri care cântă, Apostoli și alte figuri, toate în această perspectivă, de jos în sus. Figurile solemne, monumentale în racursiu, dovedesc deplina maturitate a marelui artist de la Forlì, adept al lui Piero della Francesca. Niciun pictor nu a reușit să picteze atâtea rânduri concentrice de îngeri în jurul lui Iisus în timpul înălțării Sale la ceruri. Culoarea hainei lui Hristos se identifică cu aceea a boltei, care servește drept fundal pentru întreaga scenă.


Melozzo di Forlì, Îngeri muzicieni, îngeri care cântă (Angeli musicanti): Detaliu din Înălțarea lui Hristos (l’Ascensione di Cristo),
fresce desprinse de la Città del Vaticano


Aici fantezia spațială a pictorului a reușit să redea efectul perspectivei aeriene și al mișcării ritmice. Grupurile de îngerași din Pinacoteca Vaticanului cântă aproape la toate instrumentele: violă, lăuta, tobă și tamburină, flaut, triunghi, vioară cu trei coarde.



GIROLAMO DEL PACCHIA

În Biserica Sfântul Nicolae (San Niccolò del Carmine) de la Siena, pe peretele din stânga al naosului se află o pânză pictată de Girolamo del Pacchia care înfățișează, alături de Martiriul Sfântului Bartolomeo de Alessandro Casolani, deasupra celui de-al doilea altar, icoana sa Înălțarea Domnului Iisus Hristos (Ascensione di Cristo), care a avut loc pe Muntele Măslinilor, așa cum au descris-o Matei și Luca în Faptele Apostolilor (Atti degli Apostoli) - 1,9: „... Iisus a început să urce, în timp ce Apostolii priveau. Apoi a venit un nor și nu l-au mai văzut”.


Girolamo del Pacchia, Înălțarea lui Hristos (l’Ascensione di Cristo), 1512, ulei pe lemn,
Biserica Sfantului Nicolae...(Chiesa di San Niccolò del Carmine), Siena


În partea de jos a picturii se află Fecioara Maria în mijlocul Apostolilor; aproape toate personajele au capul și ochii ațintiți asupra lui Hristos înviat, care ocupă partea de sus. Iisus, în interiorul unei migdale înconjurate de heruvimi, se înalță spre Raiul indicat de El cu propria Sa mână. Îngerii care cântă însoțesc cu acorduri armonioase evenimentul miraculos, cu care Fiul lui Dumnezeu își încheie viața pământească pentru a se alătura Tatălui, prezentat în vârf în centru, cu un glob în mână. Migdala care îl înconjoară pe Hristos reprezintă comunicarea dintre cele două lumi, umană și divină, terestră și cerească, între care Cuvântul prezentat în interior este singurul mijlocitor. Corpurile Sfinților sunt mișcate ușor, participarea la acest moment unic fiind foarte activă și luminoasă, ceea ce împreună cu armonia cromatică (în care predomină verdele) transmite o perspectivă optimistă asupra vieții.



BENVENUTO TISI DA GAROFOLO

Contemporan și colaborator al lui Dosso Dossi, Benvenuto Tisi da Garofalo a fost unul dintre cei mai interesanți protagoniști ai Renașterii de la Ferrara, atât de apreciat, încât a fost numit „Rafael din Ferrara”.


Benvenuto Tisi da Garofolo, Înălțarea lui Hristos (L’Ascensione di Cristo), 1510-1520,
ulei pe pânză, 314x204,5 cm, Galeria Naţională de Artă Antică, Roma


Migdala care îl înconjoară pe Hristos reprezintă comunicarea dintre cele două lumi, umană și divină, terestră și cerească, între care Cuvântul descris în interior este singurul mijlocitor. Vasari a apreciat abilitatea specială a artistului de a sintetiza, numindu-l chiar „modern”. [23] Pentru Santa Maria in Vado din Ferrara, biserica de care era foarte legat și unde ar fi fost înmormântat, a pictat un panou de dimensiuni impunătoare cu Înălțarea Domnului Hristos. Influența Schimbării la Față a lui Rafael este clar sesizabilă aici, în timp ce culorile și peisajul reflectă influența venețiană.
Figurile și elementele de fundal sunt aranjate simetric. Printre Apostoli, unii îl observă pe Hristos urcând în nori, alții fac gesturi și privesc. Cerul I se deschide schimbând culoarea, cu toți sfinții și Fericiții care Îl așteaptă Sus. El pare să zboare cu degetul arătător al mâinii drepte ridicat, ca un Hristos binecuvântător. Muntele pe care a urcat este acum la picioarele Lui, în timp ce în depărtare se pot vedea alte dealuri și două peisaje urbane, poate chiar Ierusalimul.



PIETRO PERUGINO

Contemporanii lui Perugino l-au considerat cel mai mare protagonist al reînnoirii artei renascentiste italiene datorită extinderii inovațiilor aduse și calității extraordinare a artei sale. [24]


Pietro Perugino, Înălțarea lui Hristos (L'Ascensione di Cristo, 1496-1498, ulei pe lemn, 280x216 cm,
Muzeul de Arte frumoase (Musée des Beaux-Arts) din Lyon


Înălțarea lui Hristos pictată de el se află în compartimentul central al Polipticului Sfântului Petru. A fost destinată pentru prima dată bisericii Sfântul Petru din Perugia și, după distrugerea bisericii, a fost dezmembrată. Compoziția are două registre paralele care aproape nu comunică între ele, Hristos, într-o migdală urcând cu îngerii care zboară, cântă și cu heruvimii și serafimii din partea superioară, în timp ce în partea de jos, apare Maica Domnului printre Apostolii introduși în peisaj. Desenul este clar și bine definit, cu linii elegante și creează o atmosferă senină și plăcută.
Figurile sunt efigii de idealizare perfectă, concepute după o estetică în stil clasic a operelor secolului al XVI-lea. Această schemă, al cărei prototip era Adormirea Maicii Domnului (l’Assunta) de la Capela Sixtină, operă care s-a pierdut, a fost reluată de pictor în Icoana de altar (Pala) de la Vallombrosa din aceeași perioadă și reutilizată aproape identic și în Icoana de altar (Pala) de la Sansepolcro din 1510. Având în vedere dimensiunile ei mai mari, unele elemente decorative au fost amplificate, cum ar fi „panglicile fluturând deținute de îngeri sau redarea culorii dulci și nuanțate a corpurilor”. [25]


Pietro Perugino, Înălțarea lui Hristos (L'Ascensione di Cristo), 1510, ulei pe lemn, 332,5x266 cm,
Domul (Duomo), Sansepolcro


Compoziția se bazează pe două registre paralele care aproape nu comunică, Iisus Hristos urcând într-o migdală cu îngeri, heruvimi și serafimi (în partea superioară), în timp ce un „grup (în partea de jos) o arată pe Maica Domnului printre Apostoli într-un peisaj din Umbria, presărat cu copaci mici”. Perugino a recurs cu încredere la această schemă „măsurată și plăcută, bazată pe simetriile și calmul sentimentelor, folosind culori strălucitoare, dar ușor umbrite și fiind atent la detaliile decorative”. [26]



TINTORETTO

Jacopo Robusti (cunoscut sub numele de Tintoretto) s-a remarcat prin energia picturii sale pentru care a fost supranumit și „Furiosul” („Il Furioso”); în plus, pentru utilizarea dramatică a perspectivei și a luminii, a fost considerat un precursor al artei baroce. A fost poate cel mai mare exponent al școlii venețiene și ultimul mare pictor al Renașterii italiene.


Il Tintoretto, Înălțarea (L'Ascensione), 1579-1581, ulei pe pânză, 538x325 cm,
Școala de la Sfântul Rocco (Scuola di San Rocco), Veneţia


Înălțarea pictată de el aparține ciclului așa-numitelor „Picturi pentru marea sală de la San Rocco” din Veneția, din școala cu același nume, în fața Învierii. Cele două părți ale pânzei – cea superioară și cea inferioară – par să facă parte din două lucrări diferite. În prima Iisus urcă la ceruri susținut de îngeri între ramurile de palmier și de măslin, care simbolizează triumful credinței. [27] În stânga se pot vedea niște nori întunecați. Figura mare a lui Hristos înălțându-se spre cer este luată din față și pictată pe toată înălțimea sa, precum personajul din prim-plan situat dedesubt (un evanghelist cu cartea sa în mână) și celelalte personaje din al doilea rând. Mai jos, în dreapta, toți Apostolii sunt grupați, în timp ce în mijlocul scenei apar două figuri care ar putea fi niște misionari evanghelizatori. Această prezentare a picturii și a personajelor în mișcare, „provoacă o anumită inversare a perspectivei chiar și a peisajului fantastic”, văzut „de sus”. Cromatismul creează „contraste puternice de clarobscur, făcând ascensiunea lui Hristos foarte dramatică”. [28] Opera a fost printre ultimele create de artist pentru Sala Mare de la San Rocco.



GIROLAMO MUZIANO

Girolamo (Michelangelo) Muziano a pictat în a doua perioadă romană o Înălțare a lui Hristos (Ascensione di Cristo) în capela cu același nume din biserica Santa Maria din Aracoeli. Aici, Iisus tocmai s-a desprins de la pământ, fiind încă aproape de Maria și de cei unsprezece discipoli ai Săi îngenuncheați, care ascultă în mod solemn ultimele Sale cuvinte înainte de a-și lua rămas bun.


Girolamo Muziano, Înălțarea (l’Ascensione),1582, circa, ulei pe pânză,
Capela Înălțării (Cappella dell’Ascensione), Biserica Sfânta Maria in Aracoeli, Roma


Este momentul în care ei asistă la ultima minune a Mântuitorului produsă chiar sub ochii lor plini de adorație și de speranța de a se regăsi în împărăția lui Dumnezeu. Iisus urcă cu semnele Pătimirii Sale. Limbajul cromatic al acestei pânze este foarte delicat, „culorile hainelor participanților sunt complementare – galben, albastru, roz, portocaliu și verde, toate foarte senine și cerul care s-a deschis deja în loc să fie albastru, este galben în două nuanțe, poate pentru a induce ideea „aurului din Rai”. După refacere, tabloul a fost din nou decorat cu marmură policromă și stuc și consacrat în 1607. [29]

 

CONCLUZII

Grandioasă încheiere a existenței vizibile a lui Dumnezeu printre oameni, Înălțarea la ceruri a Domnului Iisus Hristos începe istoria Bisericii și răspândirea creștinismului în lume. Și pentru că, în concepția universală a Bibliei, Dumnezeu trăiește într-un loc mai înalt, pentru a-l întâlni, omul trebuie să se ridice, deci să se înalțe. Această temă religioasă, tratată pe larg în artă, în special în pictură, avea multe reprezentări în miniaturile celebrelor codice, în mozaicurile și fildeșurile de la începutul secolului al V-lea. În Evul Mediu, acest mister a fost pictat pe pereții și ușile bisericilor și catedralelor romanice și gotice din întreaga Europă. Maeștrii italieni ai pensulei au descris, în diferite moduri și culori (în frescă sau în pictură pe lemn sau pe pânză), momentul cel mai iubit de creștini, cel în care Fiul înviat se întoarce la Tatăl Etern pentru a pregăti mântuirea întregii umanități.
Giotto a dedicat două mari lucrări Înălțării Domnului Hristos, cea de la Capela Scrovegni din Padova și cea de la Bazilica Superioară din Assisi. În multe pânze – cum ar fi cea a lui Andrea di Vanni – Iisus apare în ascensiunea sa cu un corp fusiform, aproape ca o pasăre în zbor sau ca un pește, ultima aluzie la simbolul biblic al creștinismului; în Înălțarea pictată de Guariento d’Arpo, Mântuitorul urcă, susținut de doi îngeri, spre ceruri, în timp ce Maica Domnului și Apostolii stau îngenunchiați pe pământ, cu mâinile unite în rugăciune.
Înălțarea pictată de Andrea Mantegna, lucrare care face parte din Tripticul Uffizi, exprimă sensul mistic al acestui moment, cu o artă care reunește elemente iconografice bizantine, gotice și renascentiste. Ieșind dintr-o migdală (care reprezintă comunicarea dintre cele două lumi: umană și divină, terestră și cerească, din care Cuvântul descris în interior este singurul mijlocitor) și înconjurat de oștile de sfinți, serafimi și heruvimi, Hristos apare și în pictura lui Benvenuto di Giovanni, în care Maica Domnului și Apostolii îl admiră pe măsură ce se ridică la cer.
Fresca grandioasă dedicată de Melozzo di Forlì Înălțării Domnului Hristos prezintă detaliat participanții la această scenă cu o forță extraordinară de utilizare a culorilor și a perspectivei, în numeroasele rânduri concentrice de îngeri care îl înconjoară pe Iisus. Grupurile de îngeri care cântă la multe instrumente (viola, lăuta, toba și tamburina, flautul, triunghiul și vioară cu trei coarde) Îl însoțesc cu muzica lor dulce.
Înălțarea pictată de Girolamo del Pacchia pentru Biserica San Niccolò del Carmine din Siena o prezintă pe Fecioara Maria printre Apostoli care Îl privesc pe Hristos în timp ce urcă la cer, mereu înfășurat într-o migdală și înconjurat de heruvimi. Îngerii care cântă însoțesc cu acordurile lor armonioase evenimentul miraculos prin care Iisus își încheie viața pământească pentru a se alătura Tatălui, înfățișat în centrul de sus, cu un glob în mână. În Înălțarea lui Benvenuto Tisi da Garofolo, de la Galeria Națională de Artă Antică din Roma, figurile participanților sunt aranjate simetric, între Apostoli, cu Hristos binecuvântând în timp ce urcă la cer printre nori, înconjurat de îngeri.
Și în Înălțarea Domnului Hristos pictată de Pietro Perugino, lucrare destinată inițial bisericii San Pietro din Perugia și care se află acum în Muzeul Beaux-Arts din Lyon, Hristos înfășurat înr-o migdală este prezentat aproape zburând spre cer, printre îngerii care cântă, printre heruvimi și serafimi, în timp ce Maica Domnului și Apostolii care au rămas pe pământ Îl privesc cu pasiune. Cealaltă Înălțare a lui Hristos pictată de Perugino și care se află acum în Catedrala din Sansepolcro are aproape aceeași schemă ca și prima, peisajul delicat exprimând sentimente de pace, prin folosirea culorilor strălucitoare și ușor umbrite.
Înălțarea creată de Jacopo Robusti (cunoscut sub numele de Tintoretto), care face parte din ciclul de „Picturi pentru marea sală de la San Rocco” din Veneția, îl prezintă pe Iisus urcând la cer susținut de îngeri printre ramurile de palmier și măslin care simbolizează triumful Său. Figura Sa este luată din față și are înălțimea maximă, precum figurile Apostolilor și ale celorlalte personaje. Contrastele puternice ale clarobscurului dau un puternic dramatism acestei lucrări.
Girolamo (Michelangelo) Muziano a pictat o Înălțare a lui Hristos în capela cu același nume din biserica Santa Maria din Aracoeli în care Iisus, abia desprins de la pământ, este încă aproape de cei unsprezece discipoli ai Săi. Aceștia, îngenunchiați, ascultă solemn, împreună cu Maria, ultimele Lui cuvinte înainte de a-și lua rămas bun, știind că sunt martorii ultimului miracol pe care El l-a produs, chiar sub ochii lor plini de adorație. Iisus urcă la ceruri cu semnele Patimii Sale.


Otilia Doroteea Borcia
(n. 5, mai 2022, anno XII)



* Textul este extras din volumul Otilia Doroteea Borcia, Viața și patimile Mântuitorului în pictura italiană din secolele XIV-XVII, Eikon, București, 2021, pp. 311-339.



NOTE

1. Evanghelia după Marcu: 16, 19.
2. Evanghelia după Luca: 24, 50-53
3. Evanghelia după Ioan: 20, 17
4. sau „Pelerinajul Eteriei”, cunoscut și sub numele de Itinerarium Egeriae, este un text latin de la începutul secolului al V-lea, în care călugărița Egeria (sau Eteria) descrie pelerinajul ei în Țara Sfântă „surorilor” ei. Textul original, găsit în 1884 de Gian Francesco Gamurrini într-un manuscris din secolul al XI-lea, care a fost scris în abația de la Montecassino și găsit în Arezzo, a fost publicat în 1887 de însuși Gamurrini. În secolul al VII-lea călugărul Valerio l-a lăudat pe autor într-o scrisoare (Aetheria sau Egeria), oferind alte informații despre pelerinajul ei (desfășurat între anii 381 și 384). Locurile, obiceiurile și personajele creștine, liturghia sunt descrise într-o latină colocvială (diferită de cea clasică) și modelată pe limba Bibliei, pentru care acest text este considerat o adevărată mărturie a evoluției limbii latine. Expresii precum „deductores sancti illi” („acei sfinți călăuze”, cu sensul „sfinților călăuze”) ajută să se cunoască originea articolului definit în limbile romanice., cfr. Luca Serianni și Giuseppe Antonelli, Manual de lingvistică italiană. Istorie, actualități, gramatică (Manuale di linguistica italiana. Storia, attualità, grammatica),ed. Pearson Italia - Bruno Mondadori, Milano-Torino, 2011, p. 7.
5. tradițiile legate de liturghia acestei sărbători sunt diferite, inclusiv procesiunile Înălțării, cu făclii și stindarde care îl înfățișează pe Hristos cel înviat.
6. Înălțarea are o sărbătoare în ajun, o octavă din secolul al XV-lea, transformată ulterior de Papa Leon al XIII-lea în novena Rusaliilor. Solemnitatea este cunoscută sub numele de „Viri Galilaei”, cuvintele de deschidere ale Antifonei pentru intrarea la Liturghia sărbătorii., cfr. Mario Bracci, În sânul Treimii. Misterul înălțării lui Iisus (Nel seno della Trinità. Il mistero dell'ascensione di Gesù), Pisa, ETS, 2011, cf. Wikipedia, enciclopedia gratuită
7. Sărbătoarea este celebrată cu o priveghere de toată noaptea, în care se recită Vecernia, Utrenia și Eucarestia. În joia Înălțării Domnului, Biserica Ortodoxă îi comemorează și pe sfinții martiri ai Persiei (secolele XVII-XVII), în Catehismul Bisericii Catolice (Catechismo della chiesa cattolica), cfr. www.vatican.va/archive/ .. it / p1s2ca6_it.htm
8. Perioada de sărbătoare se încheie vinerea dinaintea Rusaliilor. A doua zi este sâmbăta pomenirii morților.
9. Jerome Murphy-O'Connor: Țara sfântă: Un ghid arhiologic Oxford din antichitate până în anul 1700 (The Holy Land: An Oxford Archaeological Guide from Earliest Times to 1700), Oxford University Press, 1998, cf. Wikipedia, enciclopedia gratuită
10. În Viața lui Constantin (La Vita di Costantino), cunoscută și sub numele latin de Vita Constantini, a fost scrisă în limba greacă în 337, fiind compusă din patru cărți; mai mult decât o biografie, opera este o laudă continuădedicată lui Constantin.
11. Distrusă în 614 de către Sasanizi conduși de Chosroes al II-lea, ca și Sfântul Mormânt (dar altfel decât Biserica Nașterii Domnului din Betleem), a fost cruțată datorită viziunii magilor (persani) pictați. Reconstruită în secolul al VIII-lea și iar distrusă, a fost reconstruit încă o dată de cruciați și de musulmani, care au păstrat doar capela octogonală, încă prezentă. Acest loc a fost cumpărat de doi emisari ai lui Saladin în 1198 și a rămas de atunci proprietatea waqfului islamic al Ierusalimului, cfr. Jerome Murphy-O'Connor:, op. cit.
12. precum Evanghelia siriană a lui Rabula din Biblioteca Laurențiană de la Florența
13. Antonio Borrelli, Înalțarea la ceruri: Sfinți, fericiți și martori (Ascensione: Santi, beati e testimoni), www.santiebeati.it/dettaglio/20263
14. idem 16.
15. Maurizia Tazartes, Giotto, Skira, Milano, 2007, pag. 87
16. Alessandra Cocchi, Înalțarea geometrii fluide (Ascensione geometrie fluide), in www.geometrice fluide.com
17. Forma aproape elipsoidală care închide și servește drept aureolă pentru imaginile sacre. Simbolizează apoteoza și în arta creștină este rezervată figurilor lui Hristos și ale Tatălui, mai rar celei a Maicii Domnului; cfr. Giulio Carlo Argan, Istoria artei italiene (Storia dell’arte italiana), Sansoni pentru școală, vol. 3 (de la Michelangelo la futurism), Florența - Milano, 1995 - Dicționarul termenilor și tehnicilor (Dizionario dei termini e delle tecniche), p. 435.
18. Idem 19.
19. Muzele, enciclopedia tuturor artelor (Le muse, enciclopedia di tutte le arti); Novara; 1964; De Agostini, pag. 193.
20. „Acest pictor a studiat foarte mult arta, ... așa cum se poate vedea dintr-o friză trasă în perspectivă ... Dar acest lucru se vede mai clar în Înălțarea Domnului Iisus Hristos într-un cor de îngeri care îl conduc spre cer, unde figura lui Hristos arată atât de bine, încât pare să perforeze aceea boltă; și îngerii fac același lucru, cu mișcări diferite ocolind zona acelui aer. La fel și Apostolii care sunt pe pământ îi urmăresc stând în atitudini diferite ... El a fost lăudat de meșterii care au învățat multe din ostenelile acestui om". În Viața celor mai excelenți pictori, sculptori și arhitecți (Le vite dei più eccellenti pittori, scultori e architetti), editat de Jacopo Recupero, Rusconi, Roma, 2002, pag. 344.
21. Melozzo Da Forlì, „Înălțarea lui Hristos”, fragmente ale celor nouă „Îngeri muzicieni” (l’Ascensione di Cristo”, i frammenti dei nove „Angeli musicanti”) în Le Muse - Galeria de artă din lume, Roma, Italia (Europa), vineri, 2 ianuarie 2015.
22. Idem 24.
23. În Anna Maria Fioravanti Baraldi, Garofalo, Benevento Tisi pictor (1476-1559). Catalog general (Il Garofalo. Benvenuto Tisi pittore (1476-1559). Catalogo generale), Rimini, Luisè Editore, 1998.
24. Giorgio Vasari în Viețile .. (le Vite) din 1568 a scris cum pictura sa „i-a plăcut atât de mult, încât mulți au venit din Franța, Spania, Germania și din alte țări pentru a o învăța (de la el)”, în Vittoria Garibaldi, Perugino, în Pictorii Renașterii (Pittori del Rinascimento),Scala, Florența 2004, pag. 89.
25. Vittoria Garibaldi, Perugino, in Pictori ai Renașteii (Pittori del Rinascimento), Scala, Firenze 2004, op. cit., pag. 91.
26. Idem 27.
27. Prezentare de Carlo Bernardi, Opera completă a lui Tintoretto (L'opera completa del Tintoretto), Milano, Rizzoli, 1970, pag. 120
28. Idem 29.
29. Frescele în ulei de pe capac au fost pictate de Benedetto Piccioli începând cu 1624 - Sfinții Coprete, Alexandru și Patermuzio (San Coprete, Sant’Alessandro e San Patermuzio), în Lucrările de artă ale Bisericii Noi, pentru a prezenta misterele lui Hristos în cateheză (Le opere d'arte della Chiesa Nuova, per presentare i misteri di Cristo in catechesi), cf. www.gliscritti.it ›blog.


Bibliografia e sitografia

Il Vangelo secondo Matteo, Marco, Luca e Giovanni, Arnoldo Mondadori Editore, 1958
Atti degli Apostoli, San Paolo Edizioni, a cura di Gerard Rossé, 2010:
Marco (16.19 – 16.20, Luca (24.50 – 24.53), Giovanni (20.17).
Giulio Carlo Argan, Storia dell’arte italiana, Sansoni per la Scuola, vol. 3 (da Michelangelo al Futurismo), Firenze – Milano, 1995 - Dizionario dei termini e delle tecniche.
Anna Maria Fioravanti Baraldi, Il Garofalo. Benvenuto Tisi pittore (1476-1559). Catalogo generale, Rimini, Luisè Editore, 1998
Carlo Bernardi, Presentazione all'Opera completa del Tintoretto, Milano, Rizzoli, 1970.
Miklos Boskovits, Dizionario Biografico degli Italiani, in Enciclopedia italiana Treccani, vol. 55, 2001.
Antonio Borrelli, Ascensione: Santi, beati e testimoni, www.santiebeati.it/dettaglio/20263
Mario Bracci, Nel seno della Trinità. Il mistero dell'ascensione di Gesù, Pisa, ETS, 2011.
Alessandra Cocchi, Ascensione geometrie fluide, in www.geometrice fluide.com.
Melozzo Da Forlì, „l’Ascensione di Cristo”, i frammenti dei nove „Angeli musicanti” in Le Muse – La Galleria dell’arte nel mondo, Roma, Italia (Europa), venerdì, il 2 gennaio 2015.
Jerome Murphy-O'Connor: The Holy Land: An Oxford Archaeological Guide from Earliest Times to 1700, Oxford University Press, 1998.
Luigi Lanzi, Storia pittorica dell’Italia, Piazzini, Firenze 1834.
Vittoria Garibaldi, Perugino, in Pittori del Rinascimento, Scala, Firenze 2004.
Maurizia Tazartes, Giotto, Skira, Milano, 2007.
Giorgio Vasari, Le vite dei più eccellenti pittori, scultori e architetti, a cura di Jacopo Recupero, Rusconi, Roma, 2002.
Luca Serianni e Giuseppe Antonelli, Manuale di linguistica italiana. Storia, attualità, grammatica, ed. Pearson Italia - Bruno Mondadori, Milano-Torino, 2011.
*** Enciclopedia dell’Arte Garzanti, Italia, 2009
*** “Le muse”, De Agostani, Novara, 1964, vol. II
*** l’Evangeliario siriano di Rabula nella Biblioteca Laurenziana di Firenze
*** Treccani.it. l’Enciclopedia italiana – Dizionario biografico degli italiani
*** Le muse, enciclopedia di tutte le arti; Novara, 1964, De Agostini.
Ascensione di Gesù. Arte sacra. Pittori dal XVI al XVI secolo (1300 – 1600)
Arte: Arte sacra: pittori italiani e stranieri. Ascensione di Gesù. mauriziobianchi.blogspot.com
www.geometrice fluide.com.
www.santiebeati.it/dettaglio/20263
Catechismo della chiesa cattolica, cfr. www.vatican.va/archive/.. it/p1s2ca6_it.htm
Wikipedia, l’enciclopedia libera